Articol (gramatică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Gramatică
Morfologie

Parte de vorbire
Flexibilă
• Adjectiv
• Articol
• Numeral
• Pronume
• Substantiv
• Verb
Neflexibilă
• Adverb
• Conjuncție
• Interjecție
• Prepoziție
• Locuțiune
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată

Articolele hotărât și nehotărât în limbile din Europa

      articol nehotărât și hotărât

      numai articol hotărât proclitic

      articol nehotărât și hotărât enclitic

      numai articol hotărât enclitic

      fără articole

În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument

gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul
denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”[1]. Articolul face parte din clasa cuvintelor
gramaticale, subclasa determinanților abstracți[2].
Guțu-Romalo 2005 definește articolul ca „modalitate (gramaticală) afixală de integrare
enunțiativă”, punând accent pe statutul său de afix. Așadar, nu mai interpretează
articolul ca o parte de vorbire[3].
Din alt punct de vedere, articolul face parte din categoria cliticelor, adică a cuvintelor
care nu sunt cuvinte aparte din punct de vedere prozodic, fiind în
general neaccentuate[4].
Nu toate limbile posedă articole. Astfel sunt, de exemplu, limba latină și
majoritatea limbilor slave[5]. În limbile în care există, numărul tipurilor lor depinde de
limba dată.
Cel puțin în majoritatea limbilor din Europa, toate articolele sunt proclitice, adică cuvinte
aparte plasate înaintea cuvântului determinat, dar în unele, ca în română, bulgară,
sau albaneză, articolul hotărât este enclitic, adică apărând la sfârșitul cuvântului
determinat, ca un sufix[6].
Limbile se deosebesc după cum articolele se acordă morfologic cu substantivul
determinat sau nu. De exemplu, în limbile romanice occidentale se acordă
în gen și număr, iar în română și în caz, dar în limbi ca engleza sau maghiara nu se
acordă. Prin acord, articolul poate avea funcția secundară de a indica categoriile
gramaticale ale substantivului atunci când acesta nu o face. De pildă, în limba spaniolă,
substantivul problema are o terminație specifică pentru feminin, dar cu un articol (un/el
problema) se poate ști că este de fapt masculin[7]. În aspectul oral al limbii franceze nu
se poate distinge în majoritatea cazurilor dacă un substantiv izolat este la singular sau
la plural, pentru că în cazul din urmă -s-ul adăugat în scris nu se aude, dar cu un articol
devine clar la ce număr este: un/le mur [my:ʁ] „un zid / zidul”, des/les murs [my:ʁ]
„(niște) ziduri / zidurile”[8].
Altă funcție secundară a articolului este substantivarea unor cuvinte alte părți de vorbire
sau a unor sintagme:
ro  bine (adverb) → binele[9];
fr  trois mâts „trei catarge” (sintagmă cu atribut) → un trois-mâts „navă cu trei
catarge”[10];
en  smell „a mirosi” (verb) → a smell „miros”[11];
hu  jaj, allelúja „vai, aleluia” (interjecții) → Hát nem segít a jaj s az allelúja „Păi
nu ajută «vai» și «aleluia»” (Attila József)[12].
În funcție de limbă, articolele pot fi folosite sau nu împreună cu un alt tip
de determinant abstract în același grup substantival. Bunăoară, în
franceză și în engleză, articolul, adjectivul posesiv și cel demonstrativ se
exclud unul pe celelalte[13][14], dar în română, când substantivul se
folosește cu adjectiv posesiv postpus, trebuie articulat cu articol
hotărât: fiul meu[15]. Aceasta se referă și la folosirea adjectivului
demonstrativ dacă este postpus (studenta aceasta), deși nu și la cel
antepus: această studentă[16].
Articolul fiind un clitic, în unele limbi, forma sa depinde de sunetul inițial al
cuvântului care îl urmează, adaptându-se acelui sunet. De aceea, în
engleză, bunăoară, articolul nehotărât are două forme, ex. a visitor „un
vizitator” vs. an exhibition „o expoziție”[17], pentru că forma an formează
mai ușor un așa-numit cuvânt fonetic (un grup de cuvinte cu un singur
accent) cu substativul cu inițială vocalică. Același este cazul articolului
hotărât în limba maghiară: a tanár „profesorul” vs. az újság „ziarul”[18]. În
spaniolă, articolul hotărât feminin singular este la (la carta „scrisoarea”),
dar dacă cuvântul feminin începe cu vocala /a/ accentuată, se folosește
forma de masculin singular a articolului [el agua (fem.) „apa”], ca și el
árbol (masc.) „arborele”[7]. Prin urmare, articolul nu indică totdeauna
genul. În franceză, vocalele articolelor le și la cad înaintea cuvintelor cu
inițială vocalică, ceea ce duce tot la nedistingerea
genurilor: le chien (masc.) „câinele”, la clé (fem.) „cheia”,
dar l’été (masc.) „vara”, l’heure (fem.) „ora”[19][20].

Cuprins

 1Articolul hotărât
 2Articolul nehotărât
 3Alte articole
 4Articol zero
 5Note
 6Surse bibliografice
 7Vezi și

Articolul hotărât[modificare | modificare sursă]

Articolul hotărât indică faptul că substantivul căruia îi este asociat este
cunoscut de participanții la comunicare, are un grad înalt de
individualizare, este precis definit, numește un anume lucru sau o
anumită ființă[1][21][22]. Cunoașterea pe care o exprimă poate decurge
din contextul verbal sau scris ( hu  A könyvet elolvastam „Cartea am citit-
o”), ori din cunoașterea pe care vorbitorii o au despre lume în
general:  hu  Az autó gépjármű „Automobilul este un vehicul cu motor”[22].
Acest articol provine în mai multe limbi din pronumele demonstrativ. În
limbile romanice are la origine pronumele demonstrativ
latinesc: ILLE (masc.) >  ro  -l(e),  fr  le,  es  el,  it  il,  pt  o; ILLA (fem.) >  ro  -
a,  fr  la,  es  la,  it  la,  pt  a; IPSE (masc.) > sardă su, IPSA (fem.) >
sardă sa[23]. În engleză, unicul articol hotărât provine din forma de
masculin singular nominativ (þe) a pronumelui demonstrativ din engleza
veche[24]. În maghiară, dintre cele două forme, a și az, cea din urmă este
identică și azi cu cea a pronumelui demonstrativ de depărtare din care
provine prin conversiune[25].
Particularitatea articolului hotărât românesc este că
se declină: pomul (nominativ-acuzativ), pomului (genitiv-dativ), pomii (N-
A), pomilor (G-D), casa (N-A), casei (G-D)[26]. Folosirea sa cu nume
proprii de persoane masculine la singular, cu nume proprii feminine
neadaptate morfologic limbii române și cu unele substantive comune
(precum numele lunilor), la cazul genitiv-dativ, este singura situație în
care articolul devine
proclitic: lui Andrei, lui Ionescu, lui Carmen, lui ianuarie[27].
În franceză, forma de masculin le și cea unică de plural les se contopesc
cu două prepoziții: appeler au secours (à + le) „a striga după
ajutor”, parler aux voisins (à + les) „a vorbi cu vecinii”, le
repas du soir (de + le) „masa de seară”, la veille des vacances (de +
les) „ajunul vacanței”[28]. Acestea sunt cazuri aparte, în care două părți de
vorbire sunt prezente în același cuvânt.

Articolul nehotărât[modificare | modificare sursă]

Articolul nehotărât exprimă despre substantivul cu care este asociat,
faptul că ceea ce denumește nu este cunoscut, în sensul că nu a fost
încă vorba despre aceasta în cursul comunicării. Mai indică și faptul că
ceea ce denumește este neindividualizat în raport cu clasa din care face
parte, și articolul doar orientează atenția asupra acelui lucru sau acelei
ființe, fără a le determina precis[1][29][30][22].
La singular, acest articol provine din numeralul cu sensul unu, în unele
limbi în formă neschimbată, precum în franceză [un (masc.), une (fem.)]
sau în maghiară (egy). În engleză, forma an are la origine numeralul din
engleza veche an, care cu timpul l-a pierdut pe n înaintea cuvintelor cu
inițială vocalică. În limba actuală, numeralul are cu totul altă
formă, one[31]. În spaniolă, articolul masculin este identic ca formă cu
numeralul folosit adjectival (un vs. uno – numeral folosit substantival), iar
cel feminin este identic cu numeralul feminin folosit și adjectival, și
substantival: un niño „un copil”, una mesa „o masă”[32]. În română este
identic cu numeralul cu valoare adjectivală, dar diferă de cel cu valoare
substantivală: un pom, o casă vs. unu, una. Și acest articol are formă de
genitiv-dativ: unui pom, unei case[33].
În engleză sau în maghiară nu este articol nehotărât plural, dar în alte
limbi există. În spaniolă se formează cu procedeul general pentru pluralul
părților de vorbire nominale: unos libros (masc.) „niște
cărți”, unas mujeres „niște femei”[32]. Acestea sunt considerate
și adjective nehotărâte[34]. În română există de asemenea articole
nehotărâte la plural. Unul are formă invariabilă (niște pomi, niște case),
celălalt are numai formă de genitiv-dativ, fiind pluralul articolului singular
de același caz, dar cu formă unică pentru
genuri: unor pomi, unor case[33]. Această formă există și ca adjectiv
nehotărât. Particularitatea lui niște este că se folosește și cu substantive
nenumărabile la singular: niște carne[35]. În franceză s-a format altfel
articolul nehotărât plural, anume prin contopirea prepoziției de cu articolul
hotărât plural les, și are o singură formă: Des gens demandent à vous
voir „Niște oameni cer să vă vadă”[36]. Acest articol este considerat și de
alt tip de către unele gramatici (vezi mai jos).

Alte articole[modificare | modificare sursă]

În franceză, de exemplu, există și un articol numit partitiv, folosit cu
substantive nenumărabile (nume de materii, substantive abstracte), care
indică faptul că este vorba de o cantitate nedeterminată din ceea ce
denumește substantivul. Exemple: avoir du courage „a avea
curaj”, boire de l’alcool „a bea alcool”, boire de la bière „a bea bere”.
După unele gramatici, des poate fi nu numai articol nehotărât, ci și
partitiv, cu un substantiv nenumărabil folosit numai la
plural: manger des rillettes „a mânca pateu”[8].
În această prespectivă, și românescul niște poate fi considerat articol
partitiv când este folosit cu substantive nenumărabile, dar acest tip de
articol nu este luat în seamă de gramaticile românești. În schimb acestea
disting două alte tipuri de articol.
Articolul demonstrativ este apropiat ca înțeles de adjectivul demonstrativ,
având forme identice cu cele ale variantei scurte a acestui adjectiv. Ca
articolul hotărât, și acest articol determină substantivul în mod hotărât.
Exemple[37]:

 în exprimarea gradului superlativ relativ: cel mai frumos;

 înlocuind un substantiv înaintea atributului care se referă la el: –
Unde mi-e rochia? – Care, cea neagră?;
 înaintea unui numeral: Cei trei mușchetari;
 în unități frazeologice: Cele rele să se spele, cele bune să se-adune;
 în nume de monarhi: Petru cel Mare;