Paștele în acel an a cazut în primele zile ale lunii aprilie. În sâmbata Paștelui am lucrat în mina în schimb de zi.

De fapt, nimeni n-a lucrat

aproape nimic, iar gardienii nu s-au aratat pe galerii. Nici Tamâie nu si-a facut aparitia. Catre sfârsitul sutului, cu mult înainte de ora obisnuita la care
se dadea semnalul de oprire a lucrului, detinutii au început sa coboare din abataje pe galeria principala si sa se îndrepte spre hala cea mare din fata
corfelor. Popa Scai anuntase ca va tine o slujbă si vestea fusese transmisă din om în om, pâna la cele mai îndepartate locuri de munca. Cei doi
gardieni, vazând multimea de detinuti, care, fara sa fi primit vreun ordin, se scurgea în șiruri neîntrerupte spre locul unde se aflau ei, în fata corfelor,
au încercat sa-si impuna autoritatea, strigându-ne sa ne întoarcem la locurile noastre de munca. Ne-au amenintat chiar ca vor raporta numele celor
care nu se supun ordinului, pentru a fi pedepsiti. Amenintarile n-au avut nici un efect. Detinutii continuau sa vina, fara sa-i bage în seama. I-am vazut
atunci cum erau pe punctul sa intre în panica, crezând probabil ca e vorba de vreo revoltă. Popa Scai si câtiva deținuti le-au explicat ca nu avem
intentii rele, ca am părăsit mai devreme locurile de munca pentru a sarbatori Paștele. Văzîndu-ne pașnici, gardienii s-au linistit în privinta noastra, cu
toate ca erau vizibil intimidati de multimea din jurul lor. Au mai încercat sa argumenteze ca daca vine cineva în inspectie vom avea neplaceri. De fapt
se temeau de venirea vreunui superior, care i-ar fi facut pe ei responsabili de indisciplina noastra. Dar nimeni nu s-a mai ocupat de ei, pentru ca
începuse slujba. Sub bolta înalta de la corfa, a început sa rasune glasul Preotilor. Un singur bec slab lumina încaperea, facînd si mai impresionantă
atmosfera, cu umbrele noastre care se reflectau pe peretii de stânca.
Toti ne stinseseram lampile si ascultam emotionati slujba celor 5 sau 6 preoti: parintele Costache, parintele Sebastian Popescu, parintele
Lazarov... Unul din gardieni se retrasese chiar lânga puț, în umbra, cât mai departe de noi. Parea sa vrea sa dovedeasca astfel ca nu era de acord cu
ceea ce se petrecea si sa se puna la adapost de a fi acuzat de complicitate. Celalalt, însa, ramasese printre noi si, cu toate ca se straduia sa-si men tina o
atitudine indiferenta si degajata, cu o mâna în buzunar si fumând, era vădit atras de slujba. Fiind chiar în apropierea mea, i-am urmarit atitudinea. La
un moment dat l-am vazut cum, foarte discret, a lasat sa-i cada țigara înca neterminată pe jos.Toti eram descoperiti si ne tineam bonetele sau caciulile
în mâna, el fiind singurul din toata multimea care avea chipiul pe cap. Nu voi uita niciodata, cum unul din detinuti, prinzându-i privirea, i-a facut un
semn abia perceptibil, indicându-i chipiul. Gardianul a avut o ezitare, a privit pe furis în stânga si-n dreapta. Detinutul care-i facuse semnul nu se mai
uita la el. Încet si-a dus mâna la cap si si-a scos chipiul. Detinutul a în tors iar capul spre el si i-a zîmbit cu blândete. Era Marinica Dumitrescu. Fusese
student si trecuse prin "reeducarea" de la Pitesti. Din cauza maxilarului fracturat, vorbea cu greutate. Când s-a auzit vocea preotului spunând "veniti
să luati lumină", ne-am apropiat pe rând de el si ne-am aprins lampile de mina de la lampa lui. În acea clipa, s-au pornit sa bata clopotele ! Nu-mi
venea sa cred ! Nu stiam ca, asa cum facusera cu un an în urma la Baia Sprie. Câtiva detinuti pregatisera si acest detaliu pentru ca ritualul sa fie
complet. Atârnasera de una din conductele de aer comprimat de pe galerie bare de oţel de diferite lungimi. La momentul potrivit, loveai mai multe
multe fiare într-un anume fel şi realizaseră întocmai sunetul clopotului. Popa ne-a îmbraţişat pe rand, spunându-ne: Christos a înviat ! Pe mulţi i-am
văzut cu lacrimi în ochi. Popa Scai s-a apropiat de gardianul care stătuse printre noi şi i-a spus : Domnule sergent, ştiu că nu-mi vei răspunde cum se
cuvine, dar eu tot vă spun „Cristos a înviat" şi să ştiti că noi ne rugăm şi pentru dumneavoastră.
Ion Ioanid , Închisoarea noastră cea de toate zilele, volumul I, editura Humanitas, 2014

1. Numeste câte un sinonim neologic: vestea și pașnici.........................................................................................................................................

2. Explică rolul semnului exclamării în secvența: Christos a înviat !.....................................................................................................................
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
3. Construieste un enunț în care să foloseşti o locuțiune/expresie care să conțină substantivul mâna.
.............................................................................................................................................................................................................................
4. Precizează o temă si un motiv literar identificate în textul dat. ……………………………………………………………………………….

5.
Prezintă valoarea expresivă, în textul dat, a verbelor la timpul mai mult ca perfect din secvența: ... Unul din gardieni se retrasese chiar
lânga puț, în umbra, cât mai departe de noi. Parea sa vrea sa dovedeasca astfel ca nu era de acord cu ceea ce se petrecea si sa se puna la
adapost de a fi acuzat de complicitate. Celalalt, însa, ramasese printre noi..
...............................................................................................................................................................................................................................
6. Comentează, în şase – zece rânduri (60 – 100 de cuvinte), următoarea secvenţă din textul dat:
Unul din gardieni se retrasese chiar lânga puț, în umbra, cât mai departe de noi. Parea sa vrea sa dovedeasca astfel ca nu era de acord cu
ceea ce se petrecea si sa se puna la adapost de a fi acuzat de complicitate. Celalalt, însa, ramasese printre noi si, cu toate ca se straduia
sa-si mentina o atitudine indiferenta si degajata, cu o mâna în buzunar si fumând, era vădit atras de slujba. Fiind chiar în apropierea mea,
i-am urmarit atitudinea. La un moment dat l-am vazut cum, foarte discret, a lasat sa-i cada țigara înca neterminată pe jos.Toti eram
descoperiti si ne tineam bonetele sau caciulile în mâna, el fiind singurul din toata multimea care avea chipiul pe cap. Nu voi uita
niciodata, cum unul din detinuti, prinzându-i privirea, i-a facut un semn abia perceptibil, indicându-i chipiul. Gardianul a avut o ezitare, a
privit pe furis în stânga si-n dreapta. Detinutul care-i facuse semnul nu se mai uita la el. Încet si-a dus mâna la cap si si-a scos chipiul.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….