Bilanțul

19 ani, 7 luni și 3 zile- mi se cere primul bilanț. De la contabilitatea mea derizorie

lipită de mine de pe băncile școlii, știam că se cere trimestrial sau anual, oricum, la
o dată prestabilită ca să știi cu ce naiba îl completezi. Mie mi s-a cerut pe
nepregătite. Mă gândeam la el uneori și eram sceptic cu privire la profitabilitatea
pe care mi-o va arăta la finalul analizei, da’ măcar nu ai comis nicio infracțiune,
îmi spun. Sărac, dar sărac curat. E vorba de bilanțul vieții, doar nu mă întorc la
orele de contabilitate din liceu. Pompos, știu, dar să mi se ierte, eram un copil ce a
auzit că suferă de ciroză hepatică, echivalentul la a cam doi ani de trăit. De fapt, ce
înseamnă să trăiești? De la taică-miu am priceput că vinul, coniacul și mai ales
berea nu trebuie să lipsească dacă vrei să trăiești cu adevărat. Nu mi-a spus, că noi
nu vorbim decât dacă ne sunăm din greșală, dar când își lua licorile, uita că e un
nimeni (așa își spunea adeseori) și jubila, iar asta am putut observa. Prin urmare,
suferința pricinuită de viață e un non-sens al trăirii? Să-l întreb , o să-mi zâmbească
rușinat și o să spună că m-au înnebunit cărțile. Da, e un lucru pe care îl ador la el,și
nu sunt multe, acela că se rușinează de nimicnicia lui. De-ar ști că e la rang de
zeitate pentru mine, poate ar înlocui rușinea cu compasiunea. Să ne rușinăm
amândoi de nimicnicia noastră. Dar, tată, eu nu prea am băut. Dacă ar fi să adun
zilele bețiilor mele, mi-ar da o lună și un pic. Din punctul de vedere al lui Ștefan
Lungu, am trăit o lună și câteva zile. Maică-mea e fericită când e văzută în oglinda
în care și ea se uită. Țigancă, săraca. I-a dat Dumnezeu misiune grea, dar e privită
de unii așa cum dorește ea: frumoasă, politicoasă, verticală, onestă și, mai ales,
mamă bună cu copii buni. Uităturile astea în oglinzi s-au perindat cam de-a lungul
a câtorva ani de zile cu schimbări bruște de focalizare și perspectivă. Deci, după
părerea mamei mele, am trăit 3-4 ani de zile, dar mi-au mâncat 2 ani din viață în
căutarea oglinzilor potrivite. Punem la pasiv. Ar mai fi și iubirea la mama, dar la
mine nu se regăsesc astfel de active încă. Nici nu știu dacă or exista. Facem un
calcul rapid și rezultă un pic peste 2 ani trăiți cu adevărat dintr-un total de 19. Atât
de suferindă să-mi fi fost mintea, inima? Plictiseli nu prea am avut, dar de angoase,
melancolii și tristeți m-am cramponat destul. Nu are cum! Ce te-a făcut fericit în
viața asta scurtă? Scrie, orice lucru mic contează acum, nu prea mai e timp să te
minți. Dacă nu găsești nimic, o să ajungi la insolvență și vine executorul silit să-ți
închidă societatea. Am timp 2 ani să nu intru în faliment. Conștiința va scana toate
datele introduse în bilanț, așa că încearcă să dai dovadă de franchețe. Bine atunci,
prezint activele așa cum le am îndosariate în minte:
1. Joacă cu pisicuțe și cățeluși- 3 zile
2. Alergatul de unul singur- 7 zile
3. Sport, în general- o lună
4. Zâmbetele oamenilor dragi ție- 2 zile
5. Privirea unor fete/femei frumoase- 4 ani (e inclusă și mama)
6. Conversații satisfăcătoare- o lună
7. Cântat și ascultat muzică- 6 luni
8. Citit și mirosit cărți- 9 luni
Nu mai continui, e evident, am priceput, fericirea nu reprezintă o rețetă de carne
de vită. Nu are ingredienet standard, o ordine a întrebuințării lor. Dacă am
priceput eu, o pot face și autorii ai cărților de dezvoltare personala și, mai ales,
cititorii acestor “căi spre fericire”. Da, pentru ei era toată treaba asta. Poate vor
renunța să mai producă mizerii și vor lăsa editurile să elibereze cărți în
adevăratul sens al cuvântului.
Da, am avut acest bilanț în urma unei greșeli a unui spital privat. O domniță
doctor mi-a citit diagnosticul unui om de 68 de ani pe nume Lupu Cătălin. Eu
nu am pus întrebări, eu nu mi-a oferit răspusuri. La finalul zilei, mă sună o altă
madame să mă anunțe că s-a produs o mică greșeală, eu sunt perfect sănătos, nu
am de ce să-mi fac probleme. Mi s-a dus biletul spre neant, apucă-te și mai bagă
active în bilanț până la următoarea îmbarcare.