Sunteți pe pagina 1din 3

C A L E N D A R UL

MEDIULUI

15 Martie - 15 Aprilie → Luna Padurii


Luna Pădurii are la origine iniţiativa lui Spiru Haret de a se sărbători „Ziua
Pomilor” prin plantarea unui copac de către fiecare elev. Celebrată pentru
prima dată în anul 1953, când s-a stabilit prin lege realizarea, an de an, a
unor acţiuni pe linie silvică, cu un pronunţat caracter educativ. Timp de o
lună, pădurea va fi în centrul atenţiei

22 Martie → Ziua Mondială a Apei


Ziua Mondială a Apei a fost declarată de Adunarea Generală a Naţiunilor
Unite, în 1992, la iniţiativa Programului de Mediu al Naţiunilor Unite, pentru
încurajarea unei înţelegeri globale, mai eficiente şi mai responsabile, a
necesităţii de utilizare, protecţie, economisire şi conservare a apei.

1 Aprilie →Ziua Păsărilor


De peste o sută de ani ornitologi din întreaga lume celebrează Ziua
Păsărilor în 1 aprilie după semnarea în 1906 a „Convenţiei pentru Protecţia
Păsărilor” care marchează începuturile acţiunilor de protejare a faunei
sălbatice.

22 Aprilie → Ziua Pământului


Lansată pentru prima dată în 1970, ca eveniment de conştientizare a
pubicului asupra problemelor de mediu, în SUA, Ziua Pământului este
celebrată ca momentul începerii mişcării ecologiste. Acţiunile desfăşurate
în această zi de către iubitorii naturii sunt menite să atragă atenţia asupra
problemelor cauzate în principal de modernizare.
22 Mai → Ziua Internaţională a Biodiversităţii
În fiecare an, în data de 22 mai, se celebrează la nivel mondial Ziua
Diversităţii Biologice, în concordanţă cu hotărârea Adunării Generale a
Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.) care, la 20 decembrie 2000, a
proclamat data adoptării Convenţiei pentru Diversitate Biologică - 22 mai.

5 Iunie → Ziua Mediului


Ziua Mondială a Mediului a fost stabilită de către Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite în 1972 pentru a marca deschiderea Conferinţei asupra
Mediului Uman, care a avut loc la Stockholm. De la aceasta conferinţă
numeroase ţări au introdus problemele de mediu în agendele lor şi multe
organizaţii de mediu guvernamentale şi neguvernamentale au fost create.

17 Iunie → Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării


Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei, 17 iunie, a
fost proclamată de către Adunarea Generală în 1994. În acelaşi an, a fost
adoptată Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării.
Această Zi Mondială este dedicată mediatizării necesităţii cooperării
internaţionale pentru combaterea deşertificării şi efectelor secetei,
precum şi implementării Convenţiei pentru Combaterea Deşertificării.

29 Iunie → Ziua Internaţională a Dunării


Ziua Dunării a fost sărbătorită începând cu anul 2004, la propunerea
reprezentanţilor ţărilor Dunărene, sub conducerea Comisiei Internaţionale
pentru Protecţia Fluviului Dunărea şi susţinută financiar prin Programul
Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) şi Facilitatea Globală de Mediu
(GEF) în cadrul “Proiectului Regional pentru Dunăre”.

16 Septembrie → Ziua Internaţională a Stratului de Ozon


Ziua de 16 septembrie a fost declarată de către Programul Naţiunilor
Unite pentru Mediu (UNEP), Ziua Internaţională a Stratului de Ozon, în
vederea sărbătoririi zilei de 16 septembrie 1987, când a fost adoptat
Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de
ozon.
După descoperirea găurii din stratul de ozon de deasupra Antarcticii în
1985, guvernele a 120 de ţări au înţeles că protejarea stratului de ozon
este o urgenţă şi au decis semnarea Protocolului de la Montreal pentru a se
angaja în lupta împotriva tuturor produselor care distrug stratul de ozon.

1 Octombrie → Ziua Mondială a Habitatului


În 1985, la recomandarea Comisiei pentru Aşezări Umane, Adunarea
Generală a desemnat prima zi de luni din luna octombrie ca Zi mondială a
habitatului. Prin sărbătorirea pentru prima dată a acestei Zile, în 1986 s-a marcat a zecea
aniversare a primei Conferinţe Internaţionale Habitat, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru aşezări
umane (Vancouver, Canada, 1976).

4 Octombrie → Ziua Mondială a Animalelor


Pe 4 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Animalelor, ziua tuturor
acelor fiinţe care ne înfrumuseţează viaţa.
Ziua Mondială a Animalelor este o zi specială dedicată vieţii
animalelor şi legăturii noastre cu ele.

31 Octombrie → Ziua Internaţională a Mării Negre


Ziua de 31 Octombrie a fost desemnată ca fiind ”Ziua Internaţională
a Mării Negre” în anul 1996, când toate cele 6 ţări riverane -
Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina - au
semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră împotriva
poluării.

8 Noiembrie → Ziua Internaţională a Zonelor Urbane


“Conflictul” dintre urbanizare şi ecologie se poate rezolva prin
schimbarea mentalităţilor, în sensul de a nu se mai separa ideea de
respect faţă de mediu pe de o parte şi dezvoltarea durabilă a
societăţii pe de altă parte.

Ziua internaţională a munţilor, celebrată la 11 decembrie, a fost


proclamată în 2003 de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia
57/245 şi urmăreşte să încurajeze comunitatea internaţională de a
organiza evenimente la toate nivelurile pentru a sublinia importanţa
dezvoltării durabile a zonei montane.

ALEXANDRU STINGA
CLASA V D

S-ar putea să vă placă și