C5

Prevenirea terţiară (terapeutică) nu este întotdeauna realizabilă (ex. febra aftoasă).

În ţările avansate, prin prevenirea primară şi secundară speranţa de viaţă la naştere a
crescut considerabil, au fost reduse în felul acesta multe din bolile cu caracter de masă, aşa
cum sunt cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă, iar multe din bolile contagioase au fost
fie eradicate, fie reduse foarte mult aşa cum se întâmplă cu poliomielita.
Monitorizarea productivităţii în turmă şi pe animalul individual de multe ori furnizează
un indiciu că ceva „biologic” este în neregulă. Din această cauză, monitorizarea producţiei
trebuie să fie o componentă a unui program de management al sănătăţii. Deci, monitorizarea
producţiei este o formă de prevenire secundară. Prin această monitorizare de exemplu la un
efectiv de vaci în lactaţie, se pot detecta uşor bolile subclinice precum metritele uşoare, după
prima fătare, estrusul, dar şi afecţiunile mai grave aşa cum pot fii pneumoniile, febrele,
diareea, retenţiile placentare. Există deci o relaţie directă între productivitate şi starea de
sănătate (vezi carte pg 34 figura 1.3 „relaţia ipotetică dintre monitorizarea producţiei şi stările
de boală sau alte evenimente.”).

Rolul şi contribuţia Organizaţiei mondiale pentru sănătatea animalelor

(OIE) în dezvoltarea epidemiologiei veterinare ca ştiinţă.

Din iniţiativa guvernului francez a avut loc la Paris 1991 conferinţa internaţională pt
studiul epizootiilor în urma faptului că în acel ana fost reintrodusă pesta bovină cu ajutorul
unui transport de zeb venit din Asia care a făcut escală la Anvers, unde s-a ajuns la concluzia
că este necesar să se înfiinţeze un organism menit să supravegheze bolile epizootice ale
animalelor la nivel mondial.
Organismul, după o serie de tratative, a luat fiinţă în anul 1994 şi s-a numit Oficiul
Internaţional de Epizootii (OIE), iar lucrările efective au început cu anul 1997, România fiind
ţară membră încă de la înfiinţare.
În prezent aproape toate statele lumii sunt state membre ale oficiului iar din anul 2005,
Oficiul ş-a schimbat titulatura în Organizaţia mondială pt sănătatea animalelor (OIE).
OIE are încheiate acorduri cu peste 14 organisme internaţionale printre care: FAO,
OMS, OMC (comerţului), UE, banca mondială, Banca central europeană.
Are structuri proprii care îi asigură reprezentarea la nivel guvernamental dar şi o
independenţă totală în acţiune iar structurile specifice de organizare îi permit accesul la toate
datele ştiinţifice care servesc drept bază în luarea deciziilor şi implementarea foarte rapidă a
acestora în caz de urgenţă.
OIE reţine şi astăzi principalele misiuni care i-au fost atribuite încă de la înfiinţare şi
anume:
1.Strânge informaţii despre bolile animalelor de pe tot globul,
2.Studiază şi elaborează metode de diagnostic al acestor boli,
3.Reglementează comerţul internaţional cu animale şi produse de origine
animală.
OIE editează o serie de publicaţii periodice aşa cum sunt:
- Informaţia despre boli - (săptămânală) statele membre au obligaţia de a
notifica biroului central al OIE toate datele legate de apariţia pt prima dată într-o ţară, zonă,
regiune, sau efectiv a unei boli în termen de 24 h, şi mai apoi să transmită inf săpt despre
evoluţia acestor boli, iar pt bolile care există deja de mulţi ani în teritoriul respectiv,
informarea este anuală.
- Seriile tehnice OIE (lunar) – toate publicaţiile se elaborează în 3 limbi de
circulaţie internaţională: engleză, franceză, spaniolă
 - Anuarul de sănătate elaborat împreună cu FAO şi OMS
- Codul terestru – pt mamifere, păsări şi albine – începând cu 1995 apare an de
an
- Codul acvatic – pt peşti, moluşte, crustacei
- Manualul de standarde pt testele de diagnostic şi vaccinuri - mamifere,
păsări şi albine
- Manualul de standarde pt testele de diagnostic şi vaccinuri – peşti, moluşte,
crustacei.