A.

1. Natura și scopul contractului:

 Art.1 Părțile sunt libere să determine conținutul contractului, atât timp cât existența
clauzelor contractuale se apreciază în funcție de natura și scopul acestuia.

Paracticile statornicite între părți:

 Art1. Dacă prin comportamentul lor părțile crează noi obligații, acestea vor fi considerate ca
fiind adaugate contractului inițial

Buna credința a părților

 Art.1 Părțile trebuie să iși îndeplinească obligațiile contractuale cu bună-credință.

Ceea ce este rezonabil.

 Art.1 Obligațiile părților sunt rezonabile în ceea ce privește indinderea și onerozitatea

excesiva a acestora

2. Principiul bunei-credințe nu se limitează la interpretarea contractelor, ci oferă un standard de

comportament pentru părți de la începutul până la sfârșitul relației (pre) contractuale. Aceasta
înseamnă că fiecare parte are obligația de a afișa un comportament față de cealaltă parte, care nu-i
poate dăuna acestuia din urmă și care ține cont de așteptările rezonabile ale îndeplinirii obligațiilor.

Pentru a analiza în detaliu acest conflict, este necesar de a discuta următoarele aspecte.

În primul rând, avem în vedere situația în care Indicația Geografică este prioritară în timp mărcii.

În acest caz, trebuie să stabilim cu exactitate pentru care dintre cele două semne a fost depusă o
cerere de protecție la OSIM ulterioară.

Într-un caz recent, Toscano vs. Toscaro 1, prin decizia din 2 Februarie 2017, Curtea Europeana de
Justitie a statuat hotărât faptul că înregistrarea mărcii europene Toscoro pentru uleiul de măsline, ar
trebui să fie revocată, deoarece este foarte similară cu o indicație geografică deja înregistrată,
Toscano, tot asupra uleiului de măsline. Astfel, este posibil ca acest lucru să deceptioneze publicul, ca
urmare a similaritărții atât vizuale cât și fonetice.

2. Marca este prioritară Indicației geografice.

Supraprotecția Indicațiilor Geografice a fost reglementată prin Regulamentul European 2392/89,

substituit de Regulametul 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor
agricole, care prevedea faptul că o Indicație geografică este prioritară unei mărci deja îregistrate.

1
Cauza Mengozzi v. EUIPO, T- 510/15, disponibilă pe site-ul www.curia.eu
Conflictul apare de cele mai multe ori în cazul mărcilor care au în componență indicații geografice
pentru aceeași categorie de produse. Drept exemplu, aveam următoarea speță, și anume Cazul
Torres. Torres era o marcă înregistrată pentru vinuri de o firmă din Spania, funcționând încă din anul
1990. Ulterior, mraca a fost înregistrată în mai multe tări, dobândind astfel notorietate. Câtiva an mai
tarziu, în Portugalia a fost înregistrată o indicație geografică pentru vinuri produse în Torres, o zonă
geografică din Portugalia, sub nunele de „TORRES VEDRAS”.Protecția juridcă a fost acordată
semnelor pe același teritoriu, ceea ce nu permitea utilizarea în paralelor a acestora pentru a se evita
o inducere în eroare a consumatorilor. Coexistența celor două semne a fost acceptată, cauzând
consecințe mărcii spaniole. Astfel, s-a permis acestei regiuni protugheze să exporte un vin de o
calitate inferioară comparat cu marca Torres, în foarte multe state, exploatând în acest mod
reputația marcii Torres. 2

Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice reglementeaza un regim juridic propriu
celor două obiecte ale dreptului de proprietate industrială. Riscul de confuzie există atunci când este
înregistrată o marcă ce conține o indicație geografică pentru produse ori serbicii care nu sunt
originare din zona geografică respectivă.3

În art. 5 lit. g din Legea 84/1998 sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrare „mărcile care
conțin o indicație geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicație, pentru produse care nu
sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicații este de natură să inducă publicul
în eroare cu privire la locul adevărat de origine.”

O dispoziție similară întâlnim la nivel comunitar, mai exact în Regulamentul nr. 207/2009, privind
marca comunitară. În conformitate cu dispozițiile art. 7, pct. 1, lit j) sin regulamentul sus-mentionat,
nu pot fi înregistrate „mărcile de vin care cuprind sau sunt alcătuite din indicații geografice destinate
identificării ori mărcile de băuturi alcoolice care cuprind sau sunt alcătuite din indicații geografice
destinate identificării, dacă aceste vinuri sau băuturi alcoolice nu au aceste origine”. 4

Acest lucru este evidențiat si la litera K, din cadrul aceluasi articol: „mărcile care conțin sau care sunt
compuse dintr-o denumire de origine sau dintr-o indicație geografică înregistrată în conformitate cu
Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecția indicațiilor
geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (1), atunci când corespund
uneia din situațiile menționate la articolul 13 din regulamentul respectiv și când se referă la același
tip de produs, cu condiția ca cererea de înregistrare a mărcii să fie prezentată după data de
depunere, la Comisie, a cererii de înregistrare a denumirii de origine sau a indicației geografice” 5

Prin urmare, este interzis în mod express, atât la nivel national cât și comunitar, înregistrarea ca
marcă a unei indicații geografice pentru produse care nu sunt originare din zona geografică
respectivă.6

2
WIPO, ,, Simpozion privind protecția indicațiilor geografice, „Indicații geografice și mărci comerciale,
armonia sau conflictul? ”, Anul 1999.
3
Nicoleta Rodica Dominte. "Unele consideraţii privind conflictul dintre mărci şi indicaţii geografice ". Revista
Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale 01:108-112
4
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32009R0207&from=EN Accesat la data de
21.05.2020
5
Ibidem.
6
Nicoleta Rodica Dominte. Op. Cit pag.110
Totodată, înregistrarea unei mărci identice cu o indicație geografică, poate prejudicia reputația și
distininctivitatea acestuia. Marca reprezintă