Universitatea Politehnica Bucuresti

MANAGEMENTUL RISCURILOR

-PROIECT-

RISCURI DE A PIERDE CONTINUITATEA AFACERII

MASTER IC, SEM. II

Anul universitar 2018-2019

Profesor coordonator:

Conf. dr. ing. VIOREL RÎNDAȘU

Student:

DANEASA Dan-Raul
 CUPRINS

1. -Comunicare și consultare
2. -Stabilirea contextului
3. -Evaluarea riscului
3.1 Identificarea riscului
3.2 Analiza riscului
3.3 Estimarea riscului
4. -Tratarea riscului
5. -Monitorizare și revizuire
CAPITOLUL 1
-COMUNICARE ȘI CONSULTARE-

Comunicarea este un proces bidirectional, intre oameni aflati la

diferite nivele ierarhice, in cadrul tuturor functiunilor, care are loc in sus, in
jos sau pe orizontala.
Comunicarea se poate analiza atat din perspectiva mediului extern
organizatiei (clienti, parteneri, autoritati si institutii publice), cat si din perspectiva
mediului intern intre resursele umane ale organizatiei.
- se face pentru atingerea obiectivelor organizationale si individuale.
Modalitati de comunicare:
1. Comunicare formala:
 Prezentari post-recrutare pentru noii angajati
 Discursuri si interactiuni directe echipei de conducere
 Evenimente speciale pentru angajati si familiile acestora (teambuildings,
training, conferinte, petreceri, aniversari)
 Intranet, email, newsletter, albume foto/video, materiale interne
 Implicarea angajatilor in programe de responsabilitate sociala
 Rapoarte interne
 Videoconferinta
2. Comunicare informala:
 Conectare permanenta si directa la sursele de informatii informale la toate
nivelurile ierarhice (intalniri one-on-one informale, iesiri la cafea cu colegii
etc.)
 Identificarea leaderilor de opinie din cadrul organizatiei si informarea acestora
pe cai
informale.
Comunicarea fata in fata reprezinta cel mai bun canal de comunicare
deoarece permite obtinerea si furnizarea de informatii cu un consum redus de
energie printr-un contact direct. Desi poate parea paradoxal, cel mai dificil lucru in
procesul de comunicare, fie ca se desfasoara fata in fata cu cel care poseda sau
doreste informatia, fie ca il purtam cu mai multi parteneri deodata in cadrul unor
intalniri este ascultarea.
Exista sentimente si moduri diferite de a intelege o sedinta in functie de
pozitia participantilor. Într-un fel sunt percepute de catre cei care le initiaza si in altfel
de cei care sunt convocati. Lipsa comunicarii obiectivelor unei sedinte, lipsa unei
agende si mai ales a consensului asupra punctelor de pe agenda, stilul defectuos de
planificare si de desfasurare, lipsa urmarilor formale si operationale poate duce rapid
la asimilarea sedintelor cu un consumator de timp, cu un factor de presiune negativa
si in final cu un stil de management neproductiv.
CAPITOLUL 2
-STABILIREA CONTEXTULUI-

Managementul riscului a fost practicat în mod informal de la începutul istoriei

umanităţii. Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au adunat în comunităţi pentru a
conserva resursele, pentru a-şi împărţi responsabilităţile şi pentru a se proteja
împotriva nesiguranţei vieţii. Istoria practicilor formale de management al riscului în
organizaţii are însă o durată mai scurtăşi un câmp de aplicaţie mai îngust.
Managementul riscului este o funcţie a managementului care are rolul de a
identifica, evalua şi trata cauzele şi efectele incertitudinii şi riscului asupra
organizaţiei.
Scopul Managementului riscului este de a reduce costul riscului sub toate
formele sale şi de a ajuta întreprinderea să înainteze spre atingerea obiectivelor
sale pe o cale cât mai directăşi eficientă.
Managementul riscului se ocupă de toate categoriile de risc, fie ele pure sau
speculative. Sarcina sa nu este doar aceea de a preveni sau reduce pierderile, ci şi
aceea de
a identifica oportunităţile care se ivesc în calea întreprinderii. De asemenea,
managementul
riscului este o funcţie generală a managementului şi nu doar o subfuncţie a finanţelor
sau a
altui domeniu al managementului.
Modul in care o companie creste si se dezvolta, capacitatea sa de a ramane
competitive si a supravietui depinde, nu in ultimul rand, de competenta
intreprinzatorului de a gestiona riscurile ce influenteaza afacerea, de a aplica metode
variate de reducere a consecintelor nedorite.
Riscul in sine, nu reprezinta un pericol, asa cum s-au obisnuit sa-l trateze
marea majoritate a intreprinzatorilor, ci mai degraba ar oferi diverse posibilitati
de dezvoltare si valorificare a noilor oportunitati pe care le ofera mediul de
afaceri. Important este sa cunoastem cum aceste oportunitati pot fi identificate
si utilizate, astfel incat sa obtinem rezultate positive.
Riscul devine o piedica serioasa in derularea si expansiunea oricarei
activitati, intrucat ingreuneaza procesul de decizie. Orice activitate eficienta se
poate derula numai in conditiile in care cei care o realizeaza sunt protejati de
efectele negative ale riscului.
Actualmente una din principalele conditii de asigurare a securitatii si
prosperitatii unei afaceri reprezinta elaborarea si aplicarea unui program coherent si
efficient de management al riscurilor, instrument care momentan nu este present in
cadrul tuturor companiilor, nu este perceput drept parte integrate a strategiei unei
intreprinderi. Lipsa unui astfel de program introduce distorsiuni in evaluarea riscurilor
si alegerea celor mai eficiente cai de management al acestora.
CAPITOLUL 3
-EVALUAREA RISCULUI-

Capitolul evidențiază importanța procesului de evaluare a riscurilor. Apare

necesitatea utilizării unui limbaj comun în domeniul managementului riscului și a unui
proces coerent și unic de analiză, astfel încât să fie posibilă identificarea riscurilor cu
impact major, dar și un management integrat al riscurlor. În acest capitol sunt
prezentate scopul și principalele obiective ale metodologiei de evaluare a riscurilor și
de integrare a rezultatelor evaluărilor de risc.
Definirea noţiunii de risc reprezintă o sarcină anevoioasă, având în vedere
diversitatea accepţiunilor cu privire la risc, precum şi tipologia bogată a riscului la
nivelul întreprinderii. În legătură cu conceptul de risc, se afirmă că, în limbajul
comun, nu se face distincţie între risc şi incertitudine, deşi orice situaţie riscantă este
incertă, însă poate exista incertitudine şi fără risc. Cu toate acestea, majoritatea
autorilor sunt de părere că, la nivelul gestiunii financiare a întreprinderii, prin risc se
înţelege îndeosebi variabilitatea indicatorilor de rezultate ai întreprinderii, profit şi
rentabilitate. Variabilitatea rezultatelor se referă la neconcordanţa dintre rezultatele
estimate şi rezultatele efective, neconcordanţă care se poate manifesta fie în sens
pozitiv, fie în sens negativ, ceea ce face ca riscul să fie înţeles în dublu sens, iar
amplitudinea variaţiei rezultatelor faţă de valorile lor estimate ne dă dimensiunea
riscului. Având în vedere definirea conceptului de risc, îndeosebi prin intermediul
conceptului de variabilitate, măsurarea riscului presupune utilizarea indicatorilor
statistici de dispersie şi abatere medie pătratică a rezultatelor (profit, rentabilitate) în
raport cu media lor, precum şi prin intermediul coeficienţilor de elasticitate a
rezultatelor (profit) în raport cu nivelul de activitate al întreprinderii – cifra de afaceri.

3.1 Identificarea riscului

Riscul reprezintă o componentă inerentă care intervine în desfăşurarea

activităţii economice, la toate nivelurile, şi care are la bază un complex de factori.
Datorită impactului potenţial semnificativ al acestor factori de risc asupra
rezultatelor întreprinderii şi imposibilităţii controlării lor depline de către
întreprindere, analiza riscului reprezintă o dimensiune importantă a
managementului strategic al întreprinderii care presupune parcurgerea următoarei
succesiuni de paşi: identificarea riscului, analiza şi evaluarea riscului, determinarea
intervenţiilor prioritare pentru limitarea riscului şi tratamentul riscului.
În cadrul unui proiect, riscurile sunt evenimente viitoare care, dacă se vor
produce, vor avea un efect negativ asupra obiectivelor asumate și asupra
resurselor disponibile. Pentru a putea diminua sau elimina efectele negative,
trebuie să fie cunoscut contextul în care proiectul se realizează, dar și efectele
care pot declanșa riscurile în cauză.
 Solicitam angajatilor din companie sa identifice riscurile carora trebuie sa le
faca fata. Este critic sa fie identificate toate riscurile, inclusiv cele care au
probabilitate mica dar impact mare, riscuri care au fost ignorate in trecut. Atunci cand
fiecare angajat va fi constient de toate riscurile care pot impacta proiectele sale,
poate fi consolidata o lista extinsa a riscurilor.

La nivelul întreprinderii, având în vedere nivelurile de organizare a activităţii şi

reflectarea ei în situaţiile financiare (contul de profit şi pierdere), se poate vorbi de
două segmente principale de activitate, şi anume activitate de exploatare şi activitate
curentă (activitatea de exploatare, la care se adaugăactivitatea financiară). Factorul
de risc principal la nivelul activităţii curente a întreprinderii îl reprezintă variabilitatea
cifrei de afaceri. Aceasta determină, mai departe, variabilitatea rezultatelor activităţii
de exploatare şi a celei curente a întreprinderii. Variabilitatea indusă de variabilitatea
cifrei de afaceri pe cele două paliere de activitate depinde de alţi doi factori de risc
suplimentar, şi anume: structura costurilor întreprinderii şi structura financiară a
acesteia.
Pornind de la această abordare şi de la tipologia privind riscul, măsurat ca
variabilitate a rezultatelor, în această lucrare vom aborda următoarele componente
ale riscului: riscul economic, riscul financiar, riscul activităţii curente şi riscul fiscal,
toate acestea facand parte din potentiala posibilitate de a se risca pierderea
continuitatii afacerii.
3.2 Analiza riscului

Riscurile vor fi evaluate odata ce au fost identificate.

Majoritatea riscurilor nu au doar un impact financiar, asadar toate implicatiile
trebuie luate in considerare, inclusiv efectele in graficele de lucru, bugete,
loialitatea clientilor și perceptia asupra brandului. Aceasta analiza trebuie sa releve
modul in care riscurile relationeaza unele cu altele, iar anumite conexiuni pot fi
surprinzatoare. Spre exemplu, cateva echipe de proiect pot sa se bazeze pe
acelasi furnizor pentru acelasi produs, dar cu cerinte de planificare si bugetare
diferite. Analizate impreuna, riscurile pot deveni o problema, respectiv evenimentul
se va produce in mod sigur. La finalul acestui proces, va exista o lista acoperitoare
sau o baza de date de riscuri care poate fi ierarhizata dupa probabilitate si impact.
Riscurile vor fi analizate sub două aspecte:
 probabilitatea de manifestare;
 impactul avut.
De cele mai multe ori, probabilitatea de manifestare este invers
proporțională cu impactul avut. Cu cât probabilitatea de manifestare a unui risc
este mai mare, cu atât impactul său este mai mic.
Atât probabilitatea de apariție a unui risc, cât și impactul său potențial vor fi
analizate luând în calcul trei nivele:
 probabilitate (sau impact) ridicat;
 probabilitate (sau impact) mediu;
 probabilitate (sau impact) scăzut.
Riscul economic exprimă variabilitatea rezultatului din exploatare în raport cu
variaţia cifrei de afaceri a întreprinderii. Riscul economic este generat de
incapacitatea întreprinderii de a-şi adapta structura costurilor la variaţia cifrei de
afaceri. Variaţia cifrei de afaceri are o determinare externă analizei privind riscul de
exploatare, fiind rezultatul unor studii de marketing. Rezultatul din exploatare a fost
exprimat prin intermediul rezultatului înainte de deducerea cheltuielilor cu dobânzile
şi a impozitului pe profit.
La o structură dată a costurilor, întreprinderea prezintă un anumit grad
de risc, corespunzător respectivei structuri de costuri. Modificarea acestei
structuri conduce la modificarea profilului de risc al întreprinderii. De exemplu,
creşterea ponderii costurilor variabile în cifra de afaceri şi/sau creşterea
costurilor fixe de exploatare antrenează creşterea pragului de rentabilitate al
exploatării, deci creşterea riscului de exploatare.
 Având în vedere dependenţa directă a riscului economic de structura de
costuri a întreprinderii, managementul întreprinderii ar trebui să acorde o
atenţie deosebită gestionării acestor aspecte. Însă, procedura de separare a
costurilor în variabile şi fixe nu este simplă, folosindu-se adesea, în acest sens,
criterii convenţionale iar ipoteza privind constanţa costurilor fixe nu este adevărată
decât pentru termene scurte de timp.
 Riscul financiar al întreprinderii a fost cuantificat, în această lucrare, prin
intermediul
efectului de levier financiar şi al abaterii medii pătratice a rentabilităţii
financiare. Rezultatul brut se determină prin deducerea cheltuielilor privind
dobânzile, plătite de
întreprindere, din rezultatul brut înainte de dobânzi şi de impozit.
Prin introducerea în analiză a cheltuielilor privind dobânzile, se introduc în analiză
informaţii privind structura financiară a întreprinderii, generatoare de risc financiar.
 Pentru determinarea riscului fiscal se utilizeaza o procedură similară celorlalte
riscuri, utilizând un coeficient de elasticitate. Astfel, riscul fiscal este aproximat
ca sensibilitate a rezultatului net al întreprinderii în raport cu modificarea
rezultatului brut.
Având în vedere diferenţa dintre rezultatul brut (contabil) şi cel fiscal, acesta
din urmă fiind cel utilizat în vederea determinării impozitului pe profit, rezultatul net
se calculeaza prin aplicarea la rezultatul brut a cotei de impozit pe profit efective.
Cota efectivă de impozit pe profit capătă sens în condiţiile diferenţei dintre
rezultatul contabil şi rezultatul fiscal al unei întreprinderi. Ca urmare, cota efectivă
de impozitare va fi analizată, la rândul ei, în raport cu cota statutară de impozit
prevăzută în reglementările fiscale. Cota efectivă medie de impozit pe profit
estedefinită ca rata de impozitare aferentă creşterii profitului cu o unitate.
Cota efectivă de impozit pe profit reprezintăo măsură a presiunii fiscale a
întreprinderii deoarece ea exprimă cota de impozit plătită la profitul companiei şi
sintetizează efectele cumulative ale facilităţilor fiscale acordate de autorităţile fiscale;
existenţa acestor facilităţi fiscale conduce la rate efective de impozit pe profit mai
mici decât cele statutare.

3.3 Estimarea riscului

Evaluarea riscurilor presupune măsurarea lor propriu-zisă (evaluarea sau

cuantificareariscurilor), prin care se estimează probabilităţile de producere a
pierderilor şi daunelor, precum şi dimensiunile sau gravitatea acestora.
Simpla identificare a riscurilor nu oferă informaţii pentru clasificarea acestora
în funcţie de importanţa lor pentru organizaţie. Această clasificare este utilă
deoarece ea va determina priorităţile în alocarea resurselor pentru controlul şi
finanţarea riscurilor. Estimarea riscurilor presupune conceperea unor metode de
măsurare a importanţei riscurilor pentru organizaţie, precum şi aplicarea lor pentru
riscurile identificate.
Distincţia între costurile directe şi indirecte ale daunelor este foarte
importantăîn estimarea riscurilor. Costurile directe sunt cele legate de reducerea
valorii activelor organizaţiei şi de cheltuielile cu reparaţiile şi înlocuirile, iar
costurile indirecte au în vedere pierderile de venituri cauzate de întreruperile
activităţii şi cheltuielile extraordinare.
Cele două dimensiuni ale expunerii la risc sunt: frecvenţa (probabilitatea de
producere a evenimentului) şi severitatea (consecinţelor). Pentru a evalua aceste
două dimensiuni la fiecare dintre riscurile identificate, managerul de risc are nevoie
de următoarele informaţii:
 Pentru riscurile pure:
 frecvenţa pierderilor (numărul de pierderi înregistrate într-o perioadă dată);
 mărimea pierderilor.
 Pentru riscurile speculative:
 frecvenţa outputurilor pozitive şi a celor negative;
 mărimea acestor outputuri.
Nivelul de precizie al estimării depinde desigur de cantitatea de informaţii de
care
dispune managerul. În cazul în care nu existăsuficiente date pentru utilizarea
tehnicilor statistice, se pot utiliza metode mai puţin riguroase, de felul celor pe care
le vom descrie în continuare.
O metodă utilizată deseori este pentru estimarea frecvenţei expunerii este
calcularea probabilităţii ca un pericol dat să genereze o pierdere pe durata unui an.
Estimarea frecvenţei daunelor depinde de probabilitatea fiecărui eveniment în
parte şi de gradul de dependenţă dintre evenimente. Precizia acestor estimări
depinde până la urmă de cantitatea de informaţii de care dispune managerul cu
privire la fiecare risc. În consecinţă, aproape orice estimare poate fi îmbunătăţită
odată cu apariţia unor informaţii adiţionale. În plus, este necesară abilitatea
managerului de risc de a integra toate informaţiile de care dispune şi de a le folosi
pentru estimare.
Pentru estimarea severităţii expunerii la risc sunt utilizate în general
douăconcepte:
 dauna maximă posibilă;
 dauna maximă probabilă.
 Dauna maximă posibilă este valoarea totală maximă a daunei care se poate
produce într-un anumit loc, asupra unui anumit bun. Ea poate fi estimată chiar
şi în absenţa evenimentului nefavorabil. Drept urmare, este folosită ca
valoare-limită.
 Dauna maximă probabilă este acea valoare a daunei pe care managerul de
risc o consideră cea mai verosimilă. Aşadar, este puţin probabil ca o daună
reală să depăşească dauna maximă probabilăşi este imposibil ca ea să
depăşească dauna maximă posibilă.
Dauna maximă probabilă este mai greu de estimat, dar estimarea ei
prezintăcea mai mare utilitate. Ea este de regulă mai mică decât dauna maximă
posibilă, în special în cazul în care unităţile expuse sunt dotate cu sisteme de
identificare a pericolelor şi cu mijloace de apărare (de exemplu detectoare de fum,
extinctoare etc. pentru un pericol de incendiu). Dacă dauna maximă probabilă
depinde atât de obiectul expus la risc, cât şi de natura pericolului, dauna maximă
posibilă depinde în general numai de obiectul expus la risc, indiferent de natura
pericolului.
 Estimările diverşilor manageri de risc ale daunei maxime probabile pot fi
diferite; Acest lucru depinde atât de cantitatea de informaţii de care dispune fiecare
despre riscul dat, cât şi de gradul de subiectivitate al fiecăruia. Cu cât valoarea
estimată va fi mai redusă, cu atât vor fi mai mari şansele ca managerul să se înşele
în apreciere.
La estimarea severităţii este important de cunoscut modul de eşalonare în
timp a posibilelor pierderi. Aceasta din două motive: pe de o parte, valoarea banilor
se depreciază în timp în raport cu momentul iniţial, iar pe de altă parte, organizaţia
îşi poate desfăşura resursele de acoperire a pierderii pe o perioadă mai mare de
timp, lichidităţile sale fiind mai puţin afectate.
CAPITOLUL 4
-TRATAREA RISCULUI-

In această etapă organizaţia îşi stabileşte strategia de răspuns la riscurile

care o ameninţă. Tehnicile de tratare a riscului se împart în două mari categorii:
 controlul riscurilor, care cuprinde toate activităţile care au drept scop
evitarea, prevenirea, reducerea sau controlarea prin orice altă
modalitate a pierderilor şi daunelor;
 finanţarea riscurilor, care oferă fondurile necesare acoperirii pierderilor
survenite în ciuda tuturor măsurilor luate pentru evitarea lor. Operaţiunile de
control şi de finanţare a riscului nu se exclud reciproc; în multe cazuri
organizaţia poate apela la o combinaţie a acestora.
În teoria investiţiilor se afirmă că riscul investiţiilor poate fi abordat în
două coordonate esenţiale şi anume:
 riscul fluxurilor de încasări, respectiv riscul veniturilor,
 riscul fluxurilor de plăţi, respectiv riscul costurilor.
Riscul veniturilor şi costurilor este semnificativ asupra activităţii de investiţii şi
are
influenţă mare asupra activităţii investitorului mai ales în cazul investiţiilor noi, a
investitiilor de dezvoltare si strategice. In schimb, este redus in cazul investitiilor de
ameliorare a conditiilor de munca si a celor privind protectia mediului.
Tratarea riscurilor este etapa crucială în managementul riscurilor şi presupune
efectuarea de paşi concreţi, practici pentru a gestiona şi a controla riscul. Decizia
legată de
abordarea unui risc reprezintă un efort comun; ea trebuie discutată şi adoptată de o
manieră
transparentă. Tratarea riscurilor înseamnă a acţiona prin măsuri de atenuare a
probabilităţii,
a impactului sau a ambelor. După finalizarea etapei privind evaluarea riscurilor,
pentru
riscurile cu nivel de risc (expunere) Mediu şi/sau Ridicat trebuie stabilite acţiuni
(măsuri/strategii) de minimizare a acestora, responsabili cu implementarea acţiunii
(măsurii/strategiei) şi data limită de implementare a acţiunii (măsurii/strategiei).
Formularul
„Fişa de identificare şi evaluare a riscului”, completat cu informaţiile specifice la
nivelul
compartimentelor de specialitate (descrierea riscului, evaluarea riscului, tratarea
riscului) şi
semnat de persoanele responsabile, se transmite Echipei de gestionare a riscurilor
(EGR) la
nivelul instituţiei.
Tratarea riscurilor implica abordarea uneia sau mai multor optiuni de
abordare a riscurilor precum si implementarea acestor optiuni.
Tratarea riscurilor poate impune un proces ciclic de:
– evaluare a unui anumit tip de tratament;
 – decizia tolerabilitatii nivelului de risc rezidual;
– generarea unui tratament nou de risc;
– reevaluarea pana ce nivelul de risc rezidual dorit este atins.
Optiunile de tratament a riscurilor nu sunt in general exclusive
mutual. Optiunile includ urmatoarele elemente:
 evitarea riscului prin decizia de a nu incepe sau a nu continua activitati
care au condus la risc;
 cautarea unei oportunitati prin decizia de a incepe sau a continua o activitate
care conduce la risc (daca castigurile sunt mai mari decat posibilele pierderi
iar securitatea si sanatatea pot fi asigurate prin controale);
 modificarea probabilitatilor;
 modificarea consecintelor;
 “impartirea”riscurilor cu terta parte sau terte parti;
 pastrarea riscului, in mod implicit sau prin alegerea firmei.
Selectia celei mai potrivite optiuni implica balanta intre costuri si eforturile
pentru
implementare fata de beneficiile derivate.
Optiunile de tratament a riscurilor pot fi aplicate individual sau combinat.
Deciziile trebuie sa ia in considerare riscurile rare dar grave care pot valida
actiuni de tratament a riscurilor care nu sunt justificabile din punct de vedere
economic.
Cerintele legale si responsabilitatea sociala depasesc o analiza costuri-
beneficii.
Optiunile de tratament a riscurilor trebuie sa tina cont de valorile si
perceptiile stakeholdersilor precum si de cel mai bun mod de a comunica cu
ei.
Daca optiunile de tratament a riscurilor pot avea impact asupra riscurilor
dintr-o alta parte a organizatiei, aceste zone trebuiesc implicate in decizie.
Daca resursele sunt limitate planul va trebui sa ierarhizeze masurile
cele mai importante.
Tratamentul de risc in sine induce riscuri.
Un risc semnificativ poate fi chiar esecul sau ineficienta masurilor de
tratare a riscurilor.
Monitorizarea trebuie sa fie o parte integranta a acestui plan de tratament a
riscurilor pentru a avea asigurarea ca masurile isi mentin eficienta.
Tratamentul riscurilor poate introduce de asemenea riscuri secundare care
necesita sa fie evaluate, tratate, monitorizate si revizuite periodic.
Riscurile secundare trebuiesc incorporate tot in planul initial si nu tratate ca un
risc
nou.
Diminuarea probabilitatii de aparitie a riscului, prin:
 alegerea unor furnizori stabili, recunoscuti;
 acceptarea unor redundante;
 realizarea unor teste mai complete.
Acceptarea riscului, prin realizarea unor planuri de rezerva ce vor fi
luate in considerare in cazul aparitiei riscului.
CAPITOLUL 5
-MONITORIZARE ȘI REVIZUIRE-

Monitorizarea si revizuirea pot fi aplicate unui cadru organizational de

management al riscului, process de management al riscului, risc sau mijloc de
control.
Monitorizare: verificarea continua, supravegherea, observarea critica
sau determinarea starii in scopul de a identifica schimbarile fata de nivelul de
performanta solicitat sau asteptat
Monitorizarea este legata de responsabilitate. Un individ sau o echipa
trebuie sa fie alocata pentru monitorizarea fiecarui risc si responsabilizata pentru
executia planului de reducere creat pe durata controlarii riscului.
Responsabilizarea este critica pentru un program de management eficace al
riscului la nivel organizational. Organizatia este protejata, iar valoarea asteptata
este obtinuta, doar daca pasii stabiliti sunt implementati, monitorizati si actualizati
in mod eficace.
Prin analiza invatamintelor trase pe durata analizarii fiecarei etape, putem
eficientiza si imbunatati procesul de management si cultura de risc. Organizatia
trebuie sa-i recompenseze, nu sa-i penalizeze, pe cei care contribuie cu informatii
despre risc. Cu cat un risc este identificat mai devreme, cu atat mai usor si putin
costisitor este prevenirea sau reducerea impactul acestuia.
Revizuirea este faza care încheie procesul de gestionare a riscurilor. Riscurile,
precum şi strategiile de management al riscurilor, trebuie revizuite periodic.
De asemenea, pentru fiecare risc se revizuiesc acţiunile întreprinse de
minimizare a acestuia, precum şi realizarea unei analize mai ample atunci când
apare un eveniment relevant pentru risc.

 să dea asigurări că toate aspectele procesului de gestionare a

riscurilor sunt analizate cel puţin o dată pe an;
 să ofere asigurări că riscurile sunt supuse revizuirii cu o frecvenţă
corespunzătoare, stabilită în raport cu mobilitatea circumstanţelor şi a naturii
instrumentelor ce urmează a fi implementate;
 să stabilească mecanisme de alertare a nivelurilor superioare manageriale în
privinţa noilor riscuri sau a schimbărilor suferite de riscurile deja identificate,
astfel încât aceste schimbări să fie abordate corespunzător.
 Rezultatele revizuirilor se raportează pentru a se asigura monitorizarea
continuă a situaţiei riscurilor şi pentru a sesiza schimburile majore care impun
modificarea