TIPOLOGIA INVESTIGĂRII PRINCIPALELOR URME BIOLOGICE DE

NATURĂ UMANĂ

6.1. Cercetarea urmelor de sânge Sublinieri preliminare privind urmele biologice –

În categoria urmelor biologice se înscrie marea masă a urmelor de material
biologic uman, îndeosebi produsele de secreţie, excreţie şi ţesuturile umane.

Secreţiile principale sunt: saliva, secreţia nazală şi laptele matern.

Excreţiile includ: urina, fecalele, sperma, sputa, vomismentele, meconiul, vernix
caseoza ş.a.
Ţesuturi moi: sânge, piele, ţesut muscular, masă cerebrală.
Ţesuturi dure: oase şi unghii. În această grupă de urme sunt incluse şi firele de păr,
inclusiv urmele de miros care fac obiectul odorologiei judiciare.

În structura acestui capitol am inclus şi urmele de miros, cu toate că ele se

constituie într-o categorie distinctă, fără a se confunda cu urmele biologice
propriu-zise. Ultima secţiune este destinată investigaţiei genetice, având ca
finalitate identificarea pe baza profilului A.D.N.

Aspecte generale – Urmele de sânge, prin frecvenţa cu care sunt întâlnite la faţa
locului, ca şi prin posibilităţile de identificare pe care le oferă, inclusiv prin
furnizarea de indicii necesare clarificării împrejurărilor privind locul, timpul,
mijloacele şi modul de săvârşire a faptei, deţin o pondere particulară în cadrul
investi¬gaţiilor criminalistice. În câmpul infracţional, urmele sangvinolente se
prezintă sub diverse forme. În funcţie de natura suportului, urmele de sânge pot fi
absorbite de acesta, cum este cazul suporturilor din material textil, sau pot rămâne
la suprafaţă, formând un strat sau o crustă distinctă. Calitatea urmelor de sânge
poate fi influenţată de acţiunile exercitate de om, respectiv de persoana care caută
să îndepărteze pata prin răzuire, spălare etc.

Cercetarea şi interpretarea la faţa locului a urmelor de sânge – Descoperirea

urmelor sangvinolente reprezintă o activitate de o deosebită importanţă.
Dificultatea descoperirii nu priveşte, desigur, ur¬mele evidente de sânge, cum ar fi
de exemplu o baltă de sânge formată lângă un cadavru ce prezintă plăgi tăiate
profunde, ci, în special, acele urme care au suferit modificări prin scurgerea
timpului. Căutarea urmelor de sânge se efectuează potrivit particularităţilor locului
sau suportului cercetat, deci în funcţie de fiecare caz în parte, ea fiind orientată în
câteva direcţii principale, şi anume:
a. Îmbrăcămintea şi corpul persoanelor antrenate în infracţiune (victimă sau
făptuitor).
b. Porţiunea de teren şi obiectele aflate la locul săvârşirii infracţiunii sau în locul în
care a fost descoperit cadavrul. Depistarea petelor suspecte a fi de sânge se face, de
regulă, cu surse de lumină (lanterna) care dispun de filtre de culoare (roşii sau
verzi). Reactivii chimici la care se apelează au un caracter orientativ sau de
probabilitate. Folosirea reactivilor de orientare sau de probabilitate este necesar să
se facă cu prudenţă, pentru a lăsa deschisă posibilitatea examinării complexe a
urmelor de către specialist, în condiţii de laborator.

Ridicarea urmelor de sânge prezintă anumite particularităţi, îndeosebi în cazul

celor care se găsesc pe obiecte ce nu pot fi transportate. La ridicarea urmelor
sangvinolente trebuie avut în vedere că acestea pot conţine şi alte categorii de urme
biologice cum sunt, de exemplu, fire de păr, resturi de ţesut etc., cărora trebuie să li
asigure integritatea.

Ambalarea şi transportarea urmelor de sânge reprezintă un aspect care este uneori

neglijat (sau tratat cu uşurinţă) ignorânduse posibilitatea alterării rapide a lor.
Interpretarea urmelor de sânge la locul descoperirii lor este o activitate cu
rezonanţă în clarificarea ulterioară a împrejurărilor săvârşirii faptei.

Expertiza biocriminalistică a urmelor de sânge – Expertiza urmelor de sânge,

încadrată în categoria mai largă a expertizei biocriminalistice, aşa cum este
denumită în lucrări de criminalistică mai recente, sau expertiza medico-legală a
produselor biologice, potrivit denumirii din lucrările de medicină legală, este
destinată să ofere clarificări la numeroasele întrebări adresate de către organele
judiciare. Principalele întrebări care se pot formula, în legătură cu o urmă
presupusă a fi de sânge, sunt detaliate în cursul de bază.

6.2. Cercetarea urmelor de salivă şi de spermă

Cercetarea urmelor de salivă – Urmele de salivă, ca şi celelalte urme biologice,

interesează cercetarea criminalistică pentru posibilităţile de obţinere a unor date
privind persoana, îndeosebi pe baza grupei sanguine, cu precizarea că acest lucru
este posibil numai în ipoteza în care individul este de tip secretor.

Cercetarea la faţa locului – Căutarea şi descoperirea urmelor de salivă se face cu

mijloace optice şi de iluminare curente, aflate în dotarea truselor criminalistice
(lupe, lămpi cu radiaţii vizibile şi ultraviolete, lanterne). Descoperirea lor necesită
o cercetare sistematică a întregului loc al faptei. La căutarea urmelor de salivă nu
trebuie pierdut din vedere că ele se pot confunda cu alte urme biologice (spermă,
secreţie vaginală, transpiraţie, mucus nazal), precum şi cu pete de altă natură,
anorganică sau organică, mai ales sucuri diverse, vopsea, detergenţi etc.

Ridicarea şi transportarea urmelor presupuse a fi de salivă impune respectarea

aceloraşi recomandări făcute la urmele de sânge, de ambalare în stare uscată a
obiectului şi de expediere urgentă la laboratorul de specialitate, pentru a nu se
distruge antigenele.

Expertiza urmelor de salivă serveşte la clarificarea unor aspecte relativ

asemănătoare urmelor de sânge. În primul rând, expertul se poate pronunţa asupra
faptului dacă urma este sau nu de salivă şi dacă saliva este de natură umană, însă
nu întotdeauna rezultatul poate avea caracter de certitudine.

Cercetarea urmelor seminale – Urmele de spermă fac parte din categoria acelor
urme biologice întâlnite în diverse împrejurări, care numai aparent au o frecvenţă
redusă. De regulă, prezenţa lor este caracteristică săvârşirii de infracţiuni cu un
grad de periculozitate deosebit sau al căror mod de săvârşire prezintă anumite
particularităţi. Aşa sunt, de pildă, omorul şi infracţiunile privitoare la viaţa sexuală
(violul, pedofilia, seducţia, perversiunea şi corupţia sexuală, incestul). Formarea
urmelor de spermă are loc prin depunerea, pe diverse suporturi, a lichidului
spermatic ejaculat în momentul unui contact sexual, al masturbării, sau ca o
consecinţă a unor tulburări neuro-psihice.

Cercetarea la faţa locului – Căutarea urmelor seminale impune examinarea

corpului victimei, o atenţie specială fiind acordată orificiilor naturale (examinare
realizată de către cadre medicale), precum şi a lenjeriei de corp şi de pat, a
îmbrăcămintei, a altor obiecte.

Ridicarea urmelor seminale necesită, poate mai mult decât în cazul altor urme
biologice, precauţie deosebită pentru păstrarea intactă a petei şi implicit a
spermatozoizilor, principalul element asupra căruia se îndreaptă examinarea.
Interpretarea la faţa locului a urmelor seminale oferă date referitoare nu numai la
natura, mobilul şi modul de săvârşire a faptei, ci şi în legătură cu anumite
deprinderi, aberaţii sexuale sau anumite stări psihopatologice ale autorului.

Expertiza biocriminalistică a urmelor seminale este destinată stabilirii faptului dacă

urma este într -adevăr de spermă şi dacă aceasta este de origine umană sau
animală. Modalităţile de expertizare se regăsesc în cursul de bază.