FRANȚUZISMELE

Student: Manciulea Paula

Traducere și interpretare
An I
 1. DEFINIȚIE

  Cuvânt sau expresie împrumutate din limba

franceză. 3 (Îvr) Influență franceză exagerată.
 2. SCURT ISTORIC

 Limba unei naţiuni este o entitate vie, care comportă transformări.

Odată cu dezvoltarea relaţiilor interumane se dezvoltă şi limba unui
neam. Limba naţională cunoaşte transformări inevitabile, prin,
bunăoară, introducerea unor neologisme, cuvinte noi preluate din
alte limbi. Astfel, limba devine mai bogată, mai fluentă, mai în ton
cu epocile pe care le parcurge. Dar, excesul de neologisme (de
franţuzisme cum a fost în secolul XIX), de englezisme cum se
întâmplă în prezent, poate duce la pierderea identităţii unei limbi.
 Pe la mijlocul secolului XIX, în România se purta în draci
franţuzismul. Totul se raporta la Franţa, la francezi: de la
comportament, modă, obiceiuri, zicale, lecturi în franceză, cântece,
până la introducerea în limba română în exces a unor cuvinte
franţuzeşti. Marii oameni ai culturii române, cum ar fi Bogdan
Petriceicu Haşdeu, Eminescu şi Alecsandri s-au opus verbal şi în
scris acestui malign curent.
 3. FRANȚUZISMELE ÎN
DOMENIUL CULINAR
 Franțuzismele în acest domeniu sunt
numeroase și foarte des folosite, bucătăria
franceză fiind un etalon de bun gust in
domeniul culinar.
 Exemplele sunt numeroase: legume sotate ( fr.
Faire sauter) = în loc de legume trase la tigaie;
vinegretă ( fr. S.f. vinaigrette) = sos rece pentru
salate și crudități, făcut din ulei, sare și oțet
etc.
 Deasemenea sunt folosite foarte multe verbe de
origine franceză: a blanșa, a fasona, a gratina, a
tranșa etc.
4.FRANȚUZISMELE ÎN
LITERATURĂ
 În prima parte a secolului al XIX-lea, influenţa franceză devine din ce în ce mai evidentă şi datorită
tinerilor intelectuali care îşi fac studiile în Franţa, unde îşi însuşesc limba franceză la sursă şi fac
cunoştinţă în mod direct cu literatura şi cu ideile novatoare ale acestei ţări. Dintre tinerii care şi-a făcut
studiile în Franţa, îi amintim pe Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Dimitrie
Bolintineanu, Al. Odobescu. Şi Ion Heliade Rădulescu a trăit în exil la Paris, unde a publicat Souvenirs
et impressions d’un proscrit (1850) şi Mémoires sur l’Histoire de la régénération roumaine ou sur les
événements de 1848 accomplis en Valachie (1851). Întorşi în ţară, aceşti „bonjurişti” sau „franţuziţi”,
cum erau ridiculizaţi adesea în mediile conservatoare, devin exponenţi ai influenţei franceze în cultura
românească, influenţă manifestată uneori într-un mod superficial, după cum observă Titu Maiorescu:
„Cufundată până la începutul secolului XIX în barbaria orientală, societatea românească, pe la 1820,
începu a se trezi din letargia ei, apucată poate de-abia atunci de mişcarea contagioasă prin care ideile
Revoluţiunii franceze au străbătut până în extremităţile geografice ale Europei. Atrasă de lumină,
junimea noastră întreprinse acea emigrare extraordinară spre fântânele ştiinţei din Franţa şi Germania,
care până astăzi a mers tot crescând şi care a dat mai ales României libere o parte din lustrul
societăţilor străine.
 În ultimele decenii, limba franceză a pierdut teren în faţa influenţei engleze (care „pune în umbră orice
altă sursă de împrumuturi lexicale, de calcuri semantice şi frazeologice”, după cum observă Rodica
Zafiu , astfel încât ritmul împrumuturilor din franceză a scăzut considerabil. O serie de neologisme
precum a badina, badinaj (< din fr. badiner, badinage), a flana (< din fr. flâner), a efasa (< din fr.
effacer), a ranforsa (< din fr. renforcer), inubliabil (< din fr. inoubliable) s-au adaptat din punct de
vedere fonetic, ortografic, morfologic şi semantic, dar au totuşi o circulaţie redusă, fiind lipsite de
perspectiva generalizării.
 BIBLIOGRAFIE
 Titu Maiorescu, Din Critice, ediţie îngrijită şi
tabel cronologic de Domnica Filimon, Editura
Eminescu, Bucureşti, 1978, p. 125
 Rodica Zafiu, Păcatele limbii: între franceză şi
engleză, în România literară, nr. 40, 2001, site:
http://www.romlit.ro/ntre_francez_i_englez.