Sunteți pe pagina 1din 2

MODERNIZAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Autor: Eugenia ROȘCA, studentă, Facultatea de Relații Internaționale Științe Politice și


Administrative

Evoluția continuă a societății, mai exact a nevoilor acesteia, servesc drept temei pentru
autoritățile statului, de a se conforma noilor cerințe survenite din partea populației, prin stabilirea
de noi priorități în planul lor de acțiuni, și anume identificarea celor mai importante probleme
care predomină în rândul populației și ulterior analiza și găsirea celei mai optime soluții. Iar
pentru a reuși soluționarea cât mai eficientă a dificultăților stabilite, este necesar de a elabora și
implimenta un șir de reforme, la nivel de administrație publică, deoarece o precondiție pentru
modernizare le reprezintă înseși reformele, ca modalități de adaptare la noile realități.

Iar una din trăsăturile principale ale administrației publice, care poate fi raportată la tema
abordată ar fi că administrația publică trebuie să posede capacitatea de a se autoperfecționa,
adică a-și modifica structura sistemului și formele de activitate conform necesităților societății
(se creează noi organe, instituții iar altele se reformează) 1. Astfel, pornind de la cele menționate
și din situația actuală, constatăm că guvernarea din Republica Moldova este axată mult mai mult
pe modernizarea administrației publice, care în timp a devenit un obiectiv prioritar pentru
autoritățile statului nostru.

În acest context, putem evidenția principalele realizări ale administrației publice:

- structura Guvernului a fost raționalizată (conform noii modificari a Legii cu privire la


Guvern din 07.07.20172, numărul ministerelor a fost redus de la 16 la 9 ministere, acest
lucru atrage după sine și micșorarea vizibilă a numarului de funcționari publici, dar care
au în competență mult mai multe sarcini, responsabilități);
- în direcția implimentării Planului de acțiuni privind reforma de modernizare a serviciilor
publice pentru anii 2017-2021, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.966 din 9 august
2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 265-276, art. 1049), dar și alte
acte normative, Guvernul a decis prin adoptarea Hotărârii nr.314 din 22.05.2017 privind
constituirea Agenției Servicii Publice reorganizarea Întreprinderii de Stat „Centru
Resurselor Informaționale de Stat „Registru”, prin transformarea, în Instituția publică
„Agenția Servicii Publice” în subordinea Guvernului. De asemenea, conform dispozițiilor
prezentei hotărâri, Întreprinderea de Stat „Cadastru”, autoritatea administrativă din

1
Ibidem, p.10
2
Legea cu privire la Guvern nr. 136 din 07.07.2017//Monitorul Oficial nr. 252 din 19.07.2017
subordinea Ministerului Justiției „Serviciul Stare Civilă” și autoritatea administrativă din
subordinea Ministerului Economiei „Camera de Licențiere” se reorganizează prin fuziune
cu Instituția publică „Agenția Servicii Publice”, care va deține ansamblul drepturilor și
obligațiilor persoanelor juridice absorbite. Activitatea Instituției publice „Agenția Servicii
Publice” are scopul de a facilita și eficientiza procesul de prestare a serviciilor publice3;

Astfel, în luna decembrie a anului 2017 a fost deschis la Strășeni primul ghișeu unic cu
scopul de a presta servicii publice de calitate mai aproape de cetățeni din partea statului, aceștea
vor putea beneficia de aproximativ o mie de servicii publice, fară a fi nevoiți să se deplasaze la
diferite instituții pentru obținerea anumitor acte. Se vor presta servicii de evidență și înregistrare
a populației, a unităților de drept și înregistrarea imobilelor, vor fi perfectate documentele pentru
permisele auto și înmatricularea autovehiculelor etc. Deschiderea următorului ghișeu unic este
planificată în Ceadîr-Lunga. Pe parcurs, astfel de centre multifuncționale vor fi deschise în 32 de
raionane ale țării și trei în Chișinău.

- în vederea realizării obiectivelor Programului de activitate a Guvernului Republicii


Moldova 2016-2018 și implementării Strategiei privind reforma administrației publice
pentru anii 2016-2020, precum și a eficientizării procesulul de implimentare a reformelor
a fost fondată o nouă instituție publică, și anume Centrul de Implementare a Reformelor,
instituit prin Hotărârea Guvernului nr.11 din 18.01.2017. Fondator al instituției publice
este Guvernul, care deleagă exercitarea funcției de fondator Cancelariei de Stat. Centrul
are misiunea de implimentare eficientă și coordonată a reformelor de către autoritățile
publice și structurile organizaționale din sfera lor de competență, cooperarea cu
instituțiile internaționale în vederea preluării și transpunerii celor mai bune practici de
administrare, precum și atragerii asistenței externe4.

În final reliefăm faptul, că modernizarea administrației publice reprezintă un proces complex,


în a cărei realizare fiind implicate mai multe instituții, care se responsabilizează de buna
desfășurare a activității de elaborare și implimentare coerentă a reformelor, în vederea obținerii
unei eficiențe și eficacități înalte în activitatea pe care o desfășoară.

Coordonator științific: Vladimir BORȘ, dr., conf. univ.

3
Hotărîrea Guvernului nr.314 din 22.05.2017 privind constituirea Agenției Servicii Publice//Monitorul Oficial Nr.
162-170, din 26.05.2017
4
Hotărârea Guvernului nr.11 din 18.01.2017 cu privire la Centrul de Implementare a Reformelor// Monitorul Oficial
Nr.19-23 din 20.01.2017

S-ar putea să vă placă și