ELEMENTE DE INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ

Aşa cum oamenii au învăţat să citească şi să socotească, tot aşa pot deprinde şi
competenţa emoţională.

Învăţăm:
 să ne recunoaştem emoţiile
 să ne recunoaştem sentimentele,
 să le simţim în întregime
 să ne gândim la ce ne transmit
 să descoperim evenimentele care le-au provocat.

Competenţa emoţională necesită o uniune a sentimentelor şi gândirii.

1
 EMOŢIILE
Comportamentul ne ajută să identificăm unele emotii după reacţiile corporale:

Emoţia Reacţia specifică a organismului

Supărare Mâinile în şold, pulsul mărit, transpiraţie şi respiraţie accelerată
Mânie au loc emisii de adrenalină care ne oferă un spor de energie, iar inima
bate mai tare, astfel încât membrele ne sunt mai bine alimentate cu
sânge şi pregătite pentru acţiune în forţă.
Pumni încleştaţi, maxilare strânse
Furie Privire tăioasă, vorbire tare şi ascuţită
Frica opreşte circulaţia pentru un interval foarte scurt („îţi îngheaţă sângele în
vine”, „îţi stă inima în loc”), ca urmare ne albim la faţă, cădem pradă
unei paralizii momentane, suficiente pentru a evalua situaţia, după care
un flux de hormoni pune trupul în stare de alertă şi asigură o irigare
suplimentară a muşchilor picioarelor, uşurându-ne fuga.
Încordare
Panică Dureri musculare şi de cap, încordare la nivelul gâtului şi a umerilor
Tristeţea presupune o pierdere de energie care ne determină să ne retragem din
fluxul vieţii sociale, interiorizându-ne şi meditând asupra încercării prin
care trecem, dându-ne răgazul să ne recuperăm şi să ne protejăm de
diverşii agenţi agresivi într-o perioadă în care suntem mai vulnerabili
decât de obicei.
Dezgustul constă într-o grimasă caracterizată prin strângerea nărilor ca şi când am
vrea să ne ferim de un miros sau gust neplăcut.
Depresie Oboseală
Disperare Postură abătută
Mâhnire Privire în gol, umeri lăsaţi, voce scăzută şi ezitantă, suspine dese.
Anxietate Nelinişte, puls şi respiraţie accelerate
Surpriza e însoţită de ridicarea sprâncenelor care face ca lumina să intre mai bine
în ochi şi să adunăm informaţii suplimentare despre evenimentul
neaşteptat care ne-a uimit.
Tandreţea şi dragostea stimulează sistemul parasimpatic, generând o reacţie de relaxare, calm şi
mulţumire care facilitează comunicarea interpersonală.

1
 INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ

INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ
 Este capacitatea personală de identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu
nevoile şi scopurile noastre. Finalitatea ei constă în satisfacerea nevoilor şi împlinirea
scopurilor personale cu un minim de conflicte inter şi intra-personale.
 Se poate învăţa şi desăvârşi pentru a ne putea pune cu adevărat în valoare aptitudinile
intelectuale şi creativitatea.

Elementele inteligentei emoţionale

1 Cunoaşterea Cunoaşterea emoţiilor personale presupune identificarea şi exprimarea lor
emoţiilor coerentă, într-un context dat. În orice relaţie exprimăm informaţii, sentimente,
personale fapte, amintiri. Uneori însă ne este greu să exprimăm clar ceea ce vrem să
spunem sau simţim - nu suntem coerenţi, iar alteori ne este greu să înţelegem
ceea ce ni se spune - intenţia care se ascunde în spatele cuvintelor. Aceste
situaţii sunt generatoare de conflict.
Pentru a le evita este important să putem codifica şi decodifica mesajele
transmise, la nivelul verbal sau non-verbal, astfel încât să transmitem şi să
înţelegem corect sensul mesajelor.
2 Gestionarea Gestionarea emoţiilor se referă la capacitatea noastră de a alege modalitatea
emoţiilor prin care ne vom exprima într-o anumită situaţie.
Pentru a ne gestiona emoţiile este important să ţinem cont de:
- Ce exprimăm?
- Cum exprimăm?
- Când exprimăm?
- Unde exprimăm?
- Cui exprimăm?
3 Direcţionare Scopul este criteriul după care ne gestionăm emoţiile. Este important să ţinem
a emoţiilor cont de ce vrem să facem sau să obţinem, în mod concret:
către scop - durata - când vrem să atingem scopul;
- participanţi - de cine avem nevoie;
- strategie - ce paşi trebuie urmaţi;
- resurse - de ce avem nevoie.
4 Empatia Este capacitatea de a intui sau de a recunoaşte emoţiile celorlalţi. Empatia nu
înseamnă să trăim emoţiile altor persoane, ci să le înţelegem pornind de la
experienţele noastre.
5 Capacitatea Este o adevărată artă care ne ajută să ne fixăm scopurile în funcţie de nevoile şi
de a construi scopurile noastre, ţinând cont şi de nevoile aproapelui cu ajutorul empatiei, să
relaţii ne cunoaştem emoţiile şi să le exprimăm într-un mod nonviolent şi să fim
interpersona conştienţi atât de responsabilitatea noastră cât şi de cea a partenerilor noştri în
le pozitive relaţiile interpersonale.
 ROLUL EMOŢIILOR ÎN VIAŢA OMULUI

 Emoţiile noastre
 Sunt un sistem meteorologic intern, iar competenţa emoţională este asemenea
prognozei meteo: aşa cum ne e util să aflăm că se apropie un viscol puternic, ne este
de folos să ştim şi că se apropie o furtună emoţională că să luăm măsuri preventive
pentru micşorarea pagubelor.
 Învăţând să apreciem şi să lucrăm cu emoţiile noastre, vom putea, în ultimă instanţă, să
renaştem ca fiinţe umane complete şi vindecate.
 De multe ori o emoţie maschează o altă emoţie. De exemplu, un om furios poate nega o frică
ascunsă încă din copilărie.
 Emoţiile ne învaţă prin experienţa suferinţei şi a bucuriei.
 Suferinţa ne obligă să ne oprim şi să vedem altfel lucrurile. Intensitatea durerii ne
determină să dorim să facem ceva pentru a-i pune capăt deschizându-ne calea spre acţiuni
pe care înainte eram prea comozi sau prea neîncrezători ca să le întreprindem.
 Bucuria este catalizatorul multor reuşite.
 Emoţiile ne dau informaţii despre:
 Ce gândim (conştient şi inconştient) despre trecut, prezent şi viitor.
 Ţelurile şi valorile noastre profunde (chiar şi despre cele ascunse de noi înşine).
 Scopul nostru în viaţă şi modul în care ne definim, în ultimă instanţă, succesul.
 Că, de multe ori, scopurile şi valorile noastre sunt altfel decât par că sunt, că nu ducem o
viaţă autentică. (anxietatea)
 Schemele noastre de comportament şi durerea produsă de ele se repetă până înţelegem mesajul.

Emoţiile au o parte ascunsă care trebuie descifrată:

 Emoţiile sunt create atât de evenimentele exterioare cât şi de gândurile şi credinţele
noastre. Emoţiile pot fi întâmpinate pozitiv sau negativ.
o Dacă sunt întâmpinate negativ, produc gânduri distructive atât pentru noi cât şi pentru
situaţia în care ne aflăm.
o Dacă sunt întâmpinate pozitiv, produc gânduri salvatoare atât pentru noi cât şi pentru
situaţia în care ne aflăm.
 Toate emoţiile au o parte pozitivă şi una negativă, de obicei ascunsă.

Emoţia resimţita Partea ascunsă a emoţiei

Agresivitate Nevoia de căldură, intimitate
Furie Nevoia de putere, stimă de sine
Anxietate Nevoia de a avea un scop, un sens
Plictiseală Dorinţa de implicare, de găsire a valorii reale
Deprimare Dorinţa de a vibra emoţional, frică şi furie reprimate
Invidie Dorinţa de autoperfecţionare, de stimă de sine
Frică Curaj şi entuziasm reprimate
Durere Dorinţa de schimbare, de a depăşi pierderea
Vinovăţie Nevoia de a da la o parte o imagine de sine falsă
Ură Nevoia de nevoia de a integra umbra
Speranţă Dorinţa de a scăpa de disperare
Singurătate Nevoia de intimitate, de legătură
Iubire Dorinţa de cunoaştere de sine, transcendere
Mândrie Nevoia de a te simţi smerit, nu umilit
Respingere Dorinţa de a accepta viaţa, de a ne elibera

3
 IDENTIFICAREA ŞI EXPRIMAREA SENTIMENTELOR

 Educaţia pe care am primit-o ne-a obligat să ne înstrăinăm de propriile sentimente („nu-i

frumos să plângi”, „n-are de ce să-ţi fie frică”…). Din această cauză am dobândit deprinderi
de ascundere şi negare a sentimentelor.
 În locul sentimentelor identificăm şi exprimăm gânduri prin care ne judecăm sau îi judecăm
pe ceilalţi.
 Ne ascundem sau negăm sentimentele, pentru a nu fi vulnerabili, dar exprimarea
vulnerabilităţii ne ajută în comunicare şi rezolvarea conflictelor.

PAŞI NECESARI PENTRU A IEŞI DIN ACESTĂ STARE DE CONFUZIE

1 Când ne referim la sentimente, suntem obişnuiţi să folosim cuvinte vagi
Să ne dezvoltăm
sau generale şi nu cuvinte specifice. De exemplu „mă simt bine” sau „mă
vocabularul
simt rău”. Aceste expresii generale îl împiedică pe interlocutor să intre în
pentru numirea şi
contact cu ceea ce simţim noi. A te simţi rău poate să însemne că te simţi:
identificarea
abătut, trist, iritat, îmbufnat, întors pe dos, nedumerit, descurajat, etc.
clară a emoţiilor
2 Nu exprimăm sentimente, ci gânduri, opinii, credinţe, atunci când după
Să deosebim
verbul „a simţi” sau expresia „am sentimentul..” adăugăm:
sentimentele de
Cuvinte cum ar fi: ca, că, de parcă „ simt că nu mă înţelege”¸”mă simt de
gânduri
parcă aş fi singur pe lume”.
Pronumele eu, tu, el, ea, ei „Simt că el nu mă iubeşte”, „Am sentimentul
că ei au ceva cu mine”, „Simt că eu nu sunt bun de nimic”.
Enunţuri impersonale „Simt că e zadarnic”
Nume sau substantive care desemnează persoane: „Simt că Bogdan mă
iubeşte”, „ Am sentimentul că soacră-mea mă urăşte”.
3 Descrierea felului în care credem că suntem: „Mă simt un ratat...”
Să diferenţiem
Exprimarea clară a sentimentelor: „Mă simt dezamăgit de mine însumi
cuvintele care
…”, „Sunt extenuat…”. „Mă simt scârbit…”
descriu ce simţim
de cele care
descriu ce credem
că suntem
4 Exemple de cuvine sau expresii care exprimă felul în care interpretăm
Să diferenţiem
acţiunile altora şi nu felul în care ne simţim: Ignorat, abandonat, intimidat,
cuvintele care
împiedicat/blocat, încolţit, , inşelat, întrerupt, lăsat baltă, luat de prost
descriu ce simţim
manipulat, neapreciat, neascultat, abuzat, ameninţat, atacat, bănuit,
de cele care
bruscat, constrâns, cooptat, discreditat, exploatat, folosit, nedorit, neglijat,
descriu ce credem
neînţeles, nesprijinit, presat, provocat, respins, subestimat, tratat cu
despre
superioritate, trădat
comportamentul
celorlalţi
5 Dezvoltându-ne vocabularul pentru trăiri emoţionale care să ne permită să
Să îndrăznim să
ne numim sau să ne identificăm clar emoţiile, putem intra mai uşor în
ne simţim
legătură unii cu alţii.
vulnerabili
Dacă ne permitem să ne simţim vulnerabili exprimându-ne sentimentele,
exprimându-ne
putem evita sau rezolva conflicte.
sentimentele

4
Cum e probabil să ne simţim când nevoile noastre sunt satisfăcute
absorbit curios frenetic înflăcărat perplex superb
afabil dinamizat implicat însufleţit plăcut surprins
afectuos dispus impresionat înviorat plin de tandru
agreabil dornic incitat, inspirat jovial speranţă tihnit
alert drăgăstos interesat jucăuş, liber preocupat treaz
amabil efervescent intrigat liniştit prietenos triumfător
amuzat emoţionat iubitor lipsit de griji pus pe glume uimit
animat energic împăcat lucid puternic uluit
atins entuziast împlinit mândru radiant uşurat
aventuros exaltat în largul meu minunat radios util
bine dispus expansiv în siguranţă mirat recunoscător vesel
binevoitor expectativ în toane bune mişcat relaxat victorios
bucuros extaziat încântat mulţumit revigorat vioi
cald exuberant încordat nepăsător satisfăcut vivace
calm fascinat încrezător nerăbdător senin voios
captivat fericit încurajat odihnit, optimist sensibil vrăjit
confortabil fermecat îndatorat pasionat stimulat
copleşit fervent îndrăzneţ paşnic sublim

Cum e probabil să ne simţim când nevoile noastre nu sunt satisfăcute

abătut agasat agitat alarmat amărât
amorţit angoasat apatic bănuitor chinuit
confuz contrariat copleşit cu inima frântă cuprins de dor
cuprins de regrete cuprins de remuşcări cutremurat dărâmat decepţionat
demoralizat deprimat deranjat descurajat detaşat
dezamăgit dezgustat dezinteresat deznădăjduit disperat
distant distrus emoţionat enervat epuizat
exasperat extenuat ezitant fără chef fără vlagă
frânt fărâmat frustrat furios gelos
greoi impacientat incomod indiferent indispus
insensibil intrigat iritat îmbufnat încordat
îndurerat înfuriat îngrijorat îngrozit înnebunit
înspăimântat întors pe dos întristat înverşunat învins
jalnic jenat jignit leneş letargic
lipsit de umor maliţios meschin mânios mizerabil
moale neajutorat necăjit nedumerit nefericit
neîmpăcat neîncrezător neliniştit nemulţumit nepăsător
neprietenos neputincios nerăbdător nervos nesatisfăcut
nesigur nostalgic obosit oribil oripilat
ostil panicat pasiv perplex pesimist
placid plicticos plictisit posac posomorât
preocupat provocat rănit răscolit răutăcios
răvăşit răzbunător rece resemnat retras
rezervat ruşinat sceptic scârbit sensibil
singur sâcâit somnoros speriat stânjenit
supărat surprins suspicios şocat şovăielnic
temător timid trist tulburat ursuz
vindicativ vinovat vulnerabil zdruncinat

5
 RESPONSABILITATE ŞI LIBERTATE
.OMUL LIBER ŞI RESPONSABIL
 Responsabilitatea cere două condiţii esenţiale:
 libertate de voinţă – deplinătatea facultăţilor raţiunii. Persoana, sursa creatoare de
dorinţe şi de decizii, să nu fie constrânsă în manifestările sale nici de condiţii exterioare,
nici de impulsuri lăuntrice.
 şi libertate de acţiune care se manifestă acolo unde dorinţa şi decizia survenite nu
întâmpină dificultăţi în calea realizării lor.
 Libertatea este aproape sinonimă cu
 responsabilitatea persoanei faţă de propriile sentimente şi cu
 puterea, capacitatea de a le gestiona.

.RESPONSABILITATEA EXISTENŢIALĂ: APELURILE VIEŢII ŞI RĂSPUNSURILE OMULUI

 A fi responsabil de propria viaţă, de tine însuţi, înseamnă:
o A-ţi da seama de propria importanţă, de ceea ce „s-a investit în tine” pentru a răspunde
în mod serios apelurilor vieţii.
 Decizia îţi aparţine: poţi opta pentru:
o O viaţă autentică, plină de sens, sau
o Te poţi irosi într-un simulacru existenţial, tu fiind sursa propriului eşec, nu
împrejurările, condiţiile exterioare.
o Dacă anumite condiţionări sunt greu de depăşit sau chiar de nedepăşit, faptul de a-ţi
trăi viaţa în mod real şi responsabil îţi aparţine în exclusivitate.
 Într-o asemenea perspectivă, omul trebuie să acţioneze în existenţa sa:
o Nu pentru a realiza plăcerea (Voinţa de plăcere, Feud).
o Nici puterea (voinţa de putere, Adler),
o Nici măcar pentru realizarea de sine,
o Ci pentru a urma o împlinire de sens (voinţa de sens, Frankl).
 Frankl: Omul este responsabil
o nu numai pe orizontală, „faţă de…„: viaţă, normele de convieţuire socială, propria
conştiinţă morală ca produs social, ci
o mai ales pe verticală, „faţă de Cineva personal”, înaintea Căruia răspundem nu doar
pentru „păcatele” noastre, ci mai ales de ceea ce am devenit şi am împlinit din „talantul”,
sensul, rostul nostru existenţial.
 Viziunea moralist negativă asupra responsabilităţii omului, apăsă pe culpabilitatea înaintea lui
Dumnezeu faţă de păcate comise sau chiar pe necesitatea mântuirii mai curând decât pe
responsabilitatea pozitivă (actuală), existenţial vocaţională şi axiologică a omului, pe cerinţa de a-
şi cultiva talantul personal într-o viaţă trăită plenar şi responsabil în Prezenţa lui Dumnezeu.
Multe păcate nu sunt decât consecinţe nefaste ale unor frustrări existenţiale sau deficienţe în
planul realizării personale.
(După: Eugen Jurcă, Arta de a fi liber)

6
 ASUMAREA RESPONSABILITĂŢII PENTRU SENTIMENTELE NOASTRE

1 În spatele oricărui sentiment se află o nevoie, satisfăcută sau nu.

Recunoaştere
Pentru a ne exprima sentimentele într-un fel nedureros pentru cei din jur şi
a nevoilor
eficient pentru îmbunătăţirea comunicării şi relaţiilor noastre, e nevoie să le
din spatele
legăm de identificarea şi exprimarea nevoilor, valorilor şi aşteptărilor pe care
sentimentelor
le avem în acel moment.
Din păcate am fost învăţaţi să nu ne mărturisim nevoile ca să nu părem egoişti
sau ca să nu fim sancţionaţi de cei din jurul nostru, ci mai degrabă să ne
analizăm unii pe alţii şi să ne învinuim reciproc. Ca urmare, când o nevoie nu
ne este satisfăcută, sau o valoare nu ne este respectată, avem tendinţa să
gândim şi să spunem că ceva nu e în regulă cu ceilalţi, mai degrabă decât să ne
exprimăm clar ce nevoi avem.
Aceste obiceiuri ne pot duce la convingerea că nevoile noastre nu contează şi
că iubirea înseamnă tocmai negarea propriilor nevoi pentru a le satisface pe a
celor pe care îi iubim.
2 Când refuzăm sau nu reuşim să ne identificăm nevoile şi să ne asumăm şi
Expresiile
exprimăm sentimentele care decurg din nesatisfacerea lor, energia
denaturate
sentimentelor refulate sau negate se va transforma în violenţă.
ale nevoilor
Judecăţile, criticile, etichetările şi interpretările legate de ceilalţi sunt tot atâtea
şi valorilor
expresii denaturate ale propriilor noastre nevoi nesatisfăcute.
proprii
Când ne exprimăm nevoile indirect, prin evaluări, interpretări şi imagini,
ceilalţi au tendinţa să audă critici şi să treacă la autoapărare sau contra atac.
3 Sclavia Ne considerăm responsabili de sentimentele celorlalţi.
emoţională Credem că trebuie să ne străduim mereu să facem tuturor pe plac, punându-ne
este starea în pe planul doi.
care Ne conformăm dorinţelor celorlalţi doar pentru ca ei să nu se supere.
Ne simţim responsabili şi obligaţi să „facem ceva” când cei apropiaţi au
sentimente negative.
Astfel putem ajunge să-i considerăm pe cei apropiaţi o adevărată povară.
4 Să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru sentimentele noastre, dar nu şi
Eliberarea
pentru sentimentele celorlalţi. Suntem responsabili numai de ce facem noi ca
emoţioanlă
să ne generăm propriile sentimente.
presupune
Să devenim conştienţi că ce spun sau fac cei din jurul nostru poate fi un stimul
dar nu şi cauza sentimentelor noastre. Cauza sentimentelor noastre se află în
noi, în:
- nevoile şi aşteptările noastre din acel moment şi
- în felul în care alegem noi să primim ceea ce spun sau fac ceilalţi.
Comunicăm făcând legătura între sentiment şi nevoie: „ Mă simt … pentru că
vreau …
Să devenim conştienţi că nu ne putem împlini propriile nevoi prejudiciindu-i
pe ceilalţi.

7
Cum putem primi un mesaj negativ

 Marshall B. Rosenberg consideră că atunci când cineva ne comunică un mesaj negativ –

verbal sau nonverbal – putem alege între următoarele patru posibile reacţii:

Posibile reacţii Vom simţi

culpabilitate
1. Ne culpabilizăm acceptând judecata celuilalt ruşine
deprimare
Iresponsabil: furie
indignare
2. Dăm vina pe partener
întristare
înverşunare
3. Ne identificăm propriile nevoi şi sentimente din acel moment şi devenim
conştienţi că sentimentul pe care îl avem derivă din nevoia respectivă şi nu din cele
spuse de partener. Atunci ne vom asuma sentimentele şi nu vom acţiona sub
Responsabil imperiul lor.
4. Ne concentrăm atenţia pe sentimentele şi nevoile exprimate de partener prin
mesajul respectiv şi ţinem cont de ele în relaţie. Putem întreba: „Te simţi … pentru
că vrei să…?

8
 LISTA NEVOILOR UMANE DE BAZĂ (MARSHALL B. ROSENBERG)

1 Autonomie de a alege visele, obiectivele, valorile personale, de a alege un

plan pentru împlinirea viselor, obiectivelor, valorilor personale
2 Integritate autenticitate; creativitate; respect de sine; sens.
3 Celebrare a vieţii şi a viselor împlinite; a pierderilor: persoane dragi, vise,
etc (doliu).
4 Interdependenţă acceptare; apreciere; apropiere; asigurare; căldură; comunitate;
consideraţie; contribuţie la îmbogăţirea vieţii (nevoia de a-şi
exercita puterea oferind ceva ce contribuie la întreţinerea vieţii);
empatie; iubire; încredere; înţelegere; onestitate (care ne permite
să învăţăm din limitările noastre); respect; siguranţă emoţională;
sprijin
5 Joc distracţie, râs.
6 Comuniune spirituală frumuseţe; armonie; inspiraţie; ordine; pace.
7 Subzistenţă adăpost; aer; apă; atingere; hrană; mişcare, sport; odihnă; protecţie
împotriva formelor de viaţă care ne periclitează existenţă: viruşi,
bacterii, insecte, animale de pradă; relaţii sexuale.

PIRAMIDA LUI MASLOW

 Această piramidă este celebră pentru că a devenit un instrument de referinţă în seminarii privind
relaţiile umane şi comunicarea.

1 Nevoia de supravieţuire
2 Nevoia de securitate
3 Nevoia de recunoaştere
4 Nevoia de stimă
5 Nevoia de autorealizare
Fiinţa umană are mai întâi nevoie să supravieţuiască (necesitatea
de aer, de somn, de protecţie contra fenomenelor naturale, de
hrană, de băutură, de reproducere a speciei, etc.)
Pentru fiinţa umană, este vital să-şi organizeze viaţa în aşa fel
încât să-şi asigure supravieţuirea: aceasta reprezintă nevoia de
securitate.
Este nevoia de a-ţi fi recunoscută existenţa şi valoarea de către cei
din jur. Fiinţa umană va face mult ca s-o satisfacă.
Este dorinţa de a primi, de la anumite persoane din anturajul său,
semne de recunoaştere pozitive, stroke-uri pozitive.
Este dorinţa de a afirma într-o manieră personală caracterul său
absolut unic, de a-şi realiza potenţialităţile, aptitudinile. De a pune
în tot ceea ce face (şi acestea pot fi lucrurile cele mai simple)
amprenta personală.

.NEVOILE RELAŢIONALE (JAQUES SALOMÉ)

1. Nevoia de a te exprima, de a vorbi despre tine, despre ce trăieşti şi ce simţi.
2. Nevoia de a fi ascultat şi înţeles
3. Nevoia de a fi recunoscut de celălalt aşa cum eşti tu.
4. Nevoia de a fi valorizat, de a-ţi fi văzute şi apreciate mai ales reuşitele decât eşecurile.
5. Nevoia de intimitate: spaţiu vital, anumite locuri şi un anumit timp numai pentru tine.
6. Nevoia de a exercita influenţă asupra anturajului

9
 N.B. Să facem distincţie între nevoi şi dorinţe

MANAGEMENTUL SENTIMENTELOR DISTRUCTIVE

Savanţii, cercetătorii ştiinţei află şi descriu evenimentele vieţii noastre afective şi pot merge până la
a ne învăţa procedee de bună administrare a acestora.
Un astfel de procedeu ne este oferit de terapia raţional-emoţională iniţiată de dr. Albert Ellis.

Părintele terapiei raţional-emoţionale a propus şi a practicat intervenţia asupra ideilor, gândurilor

iraţionale, elaborând adevărate tehnici de înlocuire a gândurilor iraţionale cu gânduri raţionale.
Dacă originea sentimentelor ar fi în eveniment, persoana nu ar mai fi responsabilă de sentimentele
şi comportamentul său şi modul de a face faţă sentimentelor supărătoare ar fi controlul de sine şi
controlul celorlalţi.
Dacă sentimentele sunt cauzate mai mult de ceea ce gândim noi decât evenimentul în sine atunci
persoana este responsabilă de gândurile, opiniile despre eveniment care înteţesc sentimentele şi produc
comportamente cu surprize.
Omul poate învăţa să-şi administreze sentimentele, poate fi liber în comportamente. Este clar
aceasta şi din cuvintele Mântuitorului „Mâniaţi-vă dar nu greşiţi”.
Dacă omul nu învaţă să facă faţă sentimentelor neplăcute va trăi într-un cerc vicios:

eveniment
neplăcut

sentimente
sentimente
Gânduri
negative
negative

consecinţe comportament
distructiv
negative

Comportamentul auto-distructiv este orice comportament care nu îmbunătăţeşte situaţia care a

produs sentimentele neplăcute, ci creează noi probleme.

10
 ABECEDARUL DOCTORULUI ALBERT ELLIS
Este un sistem de exerciţii prin care se pot modifica percepţiile, atitudinile şi comportamentul
autodistructive.
 Evenimentul activant
 Gândurile – impresii şi păreri - produse de A (un dialog cu sine aproape imperceptibil)
 Consecinţele – sentimente negative însoţite de un anumit comportament
 Dezbaterea – verificarea validităţii părerilor (B), analiză activă, discutarea şi eliminarea părerilor
auto-distructive care conduc la apariţia C (consecinţelor emoţionale şi comportamentale).
 Efectele activităţilor D – noile păreri despre eveniment şi, ca urmare, noile sentimente şi
schimbarea comportamentului.
PAŞII PROCESULUI ABCDE
( C ) Identificarea Se identifică şi se descriu toate sentimentele.
sentimentului (lor) Comportamentul ne poate ajuta să identificăm unele sentimente.
Se va evita cu stricteţe folosirea interpretării sentimentelor şi a gândurilor.
( A ) Descrierea Descrierea evenimentului sau a situaţiei A presupune o descriere a faptelor
evenimentului d. p. fără interpretări, opinii şi judecăţi.
d. v. al faptelor, fără
nici un fel de
apreciere a lor.
( B ) Identificarea şi exprimarea gândurilor (păreri, impresii)
(D) Verificarea validităţii părerilor şi impresiilor din – B şi înlocuirea celor auto-distructive cu
unele mai reale sau mai sănătoase
( E ) Stabilirea scopului şi obiectivelor
(F) Planul de acţiune
Câteva întrebări cheie pentru eliminarea părerilor auto-distructive
1. Pe ce dovezi ni se întemeiază părerile respective?
2. Ce explicaţii alternative, mai logice, pot fi date evenimentului?
3. Dacă cineva mi-ar cere sfatul în acest scenariu, ce aş putea spune pentru a-i schimba modul de a
vedea lucrurile?
4. Cum ar reacţiona cineva a cărui opinie o respect, dacă i-aş spune despre aceste păreri?
5. Mi s-a mai întâmplat să am păreri care s-au dovedit greşite?
6. Dacă da, ce învăţăminte am tras atunci care ar putea să-mi fie de folos acum?
Comportamentul ne ajută să identificăm unele sentimente după reacţiile corporale:
Sentimentul Reacţiile corporale
Supărare Mâinile în şold, pulsul mărit, transpiraţie şi respiraţie accelerată
Mânie Pumni încleştaţi, maxilare strânse
Furie Privire tăioasă, vorbire tare şi ascuţită
Depresie Oboseală
Disperare Postură abătută
Mâhnire Privire în gol, umeri lăsaţi, voce scăzută şi ezitantă, suspine dese.
Anxietate Nelinişte, puls şi respiraţie accelerate
Frică Încordare
Panică Dureri musculare şi de cap, încordare la nivelul gâtului şi a umerilor
11
 STILURI DE GÂNDIRE DEFORMATĂ

DENUMIREA DESCRIEREA
1 Radicalizarea A vedea totul fie în alb, fie în negru.
Crezi că lucrurile pot fi ori albe ori negre, ori bune ori rele. Trebuie să fii
perfect, altfel eşti un ratat. Nu există cale de mijloc. Orice rezultat care nu
corespunde aşteptărilor pe care le ai, e considerat un eşec total.
2 Suprageneralizarea A administra o dificultate obişnuită generalizând-o în mod excesiv.
Ajungi la o concluzie generală după un incident particular sau o mică dovadă.
Dacă ceva rău se întâmplă odată, aştepţi să se întâmple mereu.
Se manifestă în limbaj prin cuvinte cheie: totdeauna, niciodată, numai mie…
3 Deformarea A nu reţine decât partea negativă a lucrurilor (prin filtrare) sau a
selectivă minimaliza ceea ce este pozitiv, amplificând ceea ce este negativ.
(Filtrarea) Iei detaliile negative dintr-o situaţie şi le amplifici în timp ce le scoţi afară pe
cele pozitive.
4 Autodeprecierea A crede că toate calităţile, atuurile şi succesele personale nu au nici o
(Nu sunt bun de valoare şi nu servesc la nimic.
nimic) În loc să-ţi judeci un comportament neplăcut, îţi judeci sinele întreg şi faci
generalizări negative despre tine. Te simţi ruşinat, vinovat şi îţi limitezi
şansele de schimbare
5 Inferenţa A citi gândurile altora, a ghici viitorul, a face deducţii pripite.
Tu „ştii” ce simt oamenii şi de ce acţionează aşa cum acţionează, fără ca ei să-
ţi spună şi fără să-i mai întrebi. Din această cauză vei vedea şi vei prevedea
întotdeauna ce crezi tu şi nu ce simt ei.
Neliniştea şi teama te face să prevesteşti catastrofe care chiar pot favoriza
apariţia fenomenului temut: „Dacă nu vine până mâine înseamnă că …”
6 Emotivitatea A proiecta stările sufleteşti asupra realităţii
Crezi că ceea ce simţi trebuie să fie, automat, şi adevărat. Dacă te simţi prost
sau plictisit, atunci chiar trebuie să fii prost şi plictisitor.
7 Gândirea „trebuie” A socoti că viaţa şi lumea „trebuie” totdeauna să răspundă unor norme
foarte precise.
Ai o listă cu reguli de fier despre cum tu şi ceilalţi ar trebui să se comporte.
Oamenii care încalcă aceste reguli te înfurie şi te simţi vinovat dacă încalci
aceste reguli.
8 Etichetarea A identifica persoanele cu acţiunile şi comportamentele lor
Este abuziv să consideri pe cineva „ticălos”, „idiot”, „netrebnic”. A nu se
confunda păcatul cu „păcătosul”.
9 Personalizarea A pune întreaga răspundere pentru o problemă în cârca uneia şi aceleiaşi
Sau persoane, fie prin blamarea propriei persoane, fie aruncând vina pe
Învinovăţirea altcineva.
Îi faci pe alţi oameni responsabili pentru durerea ta, sau o iei pe parte cealaltă
şi te învinovăţeşti pe tine pentru orice problemă sau schimbare.
Responsabilitatea cuiva într-o situaţie dificilă nu este niciodată totală şi
exclusivă.

12
 ALTE TIPURI DE RAŢIONAMENTE DEFORMATE
1 Gândirea fatalistă
2 Raportarea la propria
persoană
3 Falsul control
4 Corectitudinea falsă
5 Concepţie falsă
despre schimbare
6 Am dreptate
7 Gândirea „groaznică”
8 Concepţie falsă
despre recompensa
divină
Aştepţi un dezastru. Observi sau auzi o problemă şi începi cu:
„Dacă mi se întâmplă şi mie?”. „Ce-ar fi dacă ne loveşte o
tragedie? Ce-ar fi dacă ţi s-ar întâmpla ţie?”
Crezi că orice fac sau spun oamenii se referă la tine. Te compari
mereu cu alţii, încercând să vezi cine este mai cult, mai bun, etc.
Te simţi controlat din exterior, te vezi neajutorat, o victimă a sorţii.
De aici concluzia greşită că durerea şi fericirea celor din jur
depinde de controlul intern.
Ai resentimente pentru că ai impresia că ştii ce este corect, dar
ceilalţi nu sunt de acord cu tine.
Te aştepţi ca alţii să se schimbe aşa cum vrei tu dacă îi presezi sau
te linguşeşti destul. Ai nevoie să schimbi oamenii pentru că
întreaga ta fericire pare să depindă de ei.
Eşti într-o continuă încercare să demonstrezi că opiniile şi faptele
tale sunt corecte. A greşi este de neacceptat şi vei merge până în
pânzele albe pentru a demonstra că ai dreptate.
Descrii o situaţie dificilă cu „groaznic”, înfiorător”, „inadmisibil”
făcând ca situaţia să pară fără ieşire. Te vei simţi disperat şi s-ar
putea să nu poţi face faţă situaţiei.
Te aştepţi ca orice faptă, bună sau rea, să fie răsplătite, sancţionate
de Dumnezeu, imediat şi aşa cum gândeşti tu. Te simţi dezamăgit
şi nu mai ai încredere în „dreptatea” lui Dumnezeu.

.CINCISPREZECE IDEI IRAŢIONALE (DUPĂ ELLIS)

Ideea că o fiinţă umană adultă trebuie neapărat să fie aprobată sau iubită de orice altă persoană
semnificativă din comunitatea lui.
Ideea că o persoană este valoroasă numai dacă este competentă în totalitate, adecvată şi reuşeşte
în absolut orice.
Ideea că anumiţi oameni sunt răi, înşelători sau periculoşi şi că trebuie pedepsiţi şi ruşinaţi cu
severitate pentru răutatea lor.
Ideea că este groaznic dacă lucrurile nu sunt aşa cum ar vrea cineva să fie.
Ideea că fericirea umană are cauze externe şi că oamenii au o mică sau deloc abilitate de a-şi
controla tristeţea şi lucrurile care îi deranjează.
Ideea că dacă ceva este, sau poate fi periculos sau înfricoşător, trebuie să fim îngrijoraţi foarte
tare şi să ne gândim tot timpul la posibilitatea ca acel lucru să se întâmple.
Ideea că este mai uşor să eviţi decât să faci faţă unor dificultăţi şi responsabilităţi din viaţă.
Ideea că trebuie să fim dependenţi de alţii şi că avem nevoie de cineva mai puternic pe care să
ne sprijinim.
Ideea că trecutul personal al unei persoane îi determină în totalitate comportamentul prezent şi
că ceva ce a afectat puternic viaţa cuiva, trebuie să aibă mereu acelaşi efect.
Ideea că trebuie să existe întotdeauna o soluţie dreaptă, precisă şi perfectă la toate problemele
umane şi că e o catastrofă dacă această soluţie nu este găsită.
Ideea că trebuie să fim îngrijoraţi şi supăraţi datorită problemelor şi tulburărilor altor persoane.
Ideea că lumea ar trebui să fie corectă şi dreaptă.
Ideea că o persoană trebuie să se simtă confortabil şi fără durere tot timpul.
Ideea că cineva poate deveni nebun.
Ideea că cineva poate obţine maximum de fericire umană din inerţie şi inacţiune sau prin pasiva
veselie de unul singur.

13
 CONDIŢIA UMANĂ ÎN VIZIUNEA BISERICII ORTODOXE
CONDIŢIA UMANĂ LA FACERE
 Omul a fost creat în urma sfatului dumnezeiesc printr-un act creator special.
 A fost făcut după Chipul lui Dumnezeu şi chemat la dobândirea asemănării prin împreună
lucrare cu Dumnezeu:
o Unul în fiinţă şi multiplu în persoane - la început doi, bărbatul şi femeia, cu
binecuvântarea creşterii şi înmulţirii - (Facerea 1,26 –27 şi Facerea 5, 1-2)
o Existenţă personală, cu voie liberă, cugetătoare, creator din cele create, capacitate de
iubire,cu dorinţa şi putinţa de a se uni cu Dumnezeu după har, de a se îndumnezei.
 A fost făcut suflet viu prin Suflarea lui Dumnezeu, ca urmare avea o legătură permanentă cu El
prin har = energie dumnezeiască necreată (Fac. 2, 7)
 A primit o demnitatea regală în sânul creaţiei (Facerea 1,26)
 A primit lumea ca dar pe care era chemat să o lucreze, să creeze la rândul său beneficiind de
raţionalitatea şi plasticitatea creaţiei şi să o ofere lui Dumnezeu ca răspuns la iubire
 Prin toate făpturile Îl vedea pe Dumnezeu descifrând raţiunile lucrurilor, „gândurile” lui
Dumnezeu plasticizate în cele create
 Omul simţea bucuria, plăcerea de a fi cu Dumnezeu în „răcoarea Raiului” sau contemplându-L
în făpturi, prin duhul minţii sale.
CONDIŢIA UMANĂ DUPĂ CĂDERE
 Afectele sunt mişcări ale firii care nu pot fi controlate de voinţă. Afectele nu sunt păcate, dar
devin uşor prilej de cădere în păcat.
 Prin afecte trupul este pus repede în mişcare spre cele ce i se par vrednice de râvnit sau ca să
fugă de cele primejdioase. Afectele nu mai pot fi scoase din fire, dar pot fi folosite în scop bun.
 Mintea căzută cedează simţirii capacitatea de plăcere. Simţirea legându-l însă pe om doar de
cele văzute îl face pe om să uite sensul şi scopul existenţei lor şi de ordinea spirituală.
 Binele şi răul pentru om s-au limitat la ce e bine sau rău pentru trup, adică la lumea văzută.
 Alipindu-se de cele sensibile, omul s-a rupt de legătura cu ordinea duhovnicească şi întreaga sa
fire şi modul său de a lucra s-au pervertit: simţurile nu lucrează nici acum singure, tot cu mintea,
dar nu o mai slujesc pe ea, ci o pun în slujba lor.
 Capacitata de plăcere a căzut din planul duhovnicesc în cel biologic punând mintea în slujba
simţurilor. Plăcerea lipită de simţire e potrivnică firii, de aceea, din mila şi înţelepciunea lui
Dumnezeu, e urmată de durere. Plăcerea şi durerea – au apărut prin întoarcerea energiei (prin
care omul trebuia să-L caute pe Dumnezeu prin cele sensibile şi să evite pierderea lor), spre cele
materiale pentru ele însele.
 Plăcerea, devenită scop în sine, duce la încercarea de potolire a dorului de Absolut, de
Dumnezeu, prin cele create, limitate, relative şi, mai ales, în trup, propriul trup, parte din lumea
care poartă existenţa omului. Omul devine iubitor de sine.
 Păcatul originar a fost aşadar neascultarea lui Dumnezeu, adică întreruperea comunicării–
comuniune cu Ziditorul. Omul nu mai vede cele ce sunt legate de Creatorul lor, în Dumnezeu,
ci ca lucruri în sine. Lucrurile devin idoli.
 Dumnezeu a voit să păstreze comunicarea cu omul, să o refacă. L-a căutat pe Adam în rai, l-a
strigat chemându-l la pocăinţă, la reluarea dialogului. Dar Adam s-a ascuns de la faţa lui
Dumnezeu „printre pomii raiului” şi n-a mai ieşit din ascunzătoare. Aude încă glasul lui
Dumnezeu, dar îl aude numai ca glas mustrător şi fără să-L mai vadă. Ascunderea de la faţa lui
Dumnezeu şi refuzul de a cere iertare, de a se ierta unul pe altul şi fiecare pe sine a dus la
alungarea din rai, alungarea din comuniunea comunicării în Duh şi Adevăr cu Dumnezeu, cu
semenii şi cu sine.
 O vreme oamenii încă Îl mai aud pe Dumnezeu dar tot mai puţini Îl mai pot înţelege şi asculta.
Astfel că la vremea Potopului doar Noe îl mai auzea pe Dumnezeu şi mai asculta voia Lui.

14
 După potop, Dumnezeu face o nouă alianţă cu omul încercând o nouă modalitate de
comunicare. Dar treptat, oamenii s-au îndepărtat iarăşi de Dumnezeu ieşind cu toţii din dialogul
voit cu El.
 Comunicarea omului cu Dumnezeu s-a întrerupt şi cea dintre oameni era dezorientată, întoarsă
spre păcat şi moarte. De aceea Dumnezeu a coborât la ei şi le-a despărţit limbile la zidirea
turnului Babel. De atunci comunicarea dintre oameni nu a mai fost posibilă decât parţial şi
numai prin „codificarea (ascunderea) şi decodificarea (căutarea)” mesajelor.
 Toţi oamenii au ieşit din comunicarea cu Dumnezeu. Au ieşit toţi, dar nu cu totul, pentru că
omul, creat după chipul lui Dumnezeu, a rămas cu năzuinţa infinită de Dumnezeu care este
întipărită în firea lui ca o sete ce nu poate fi potolită de nimic altceva. Astfel încât, după ce o
lungă vreme i-a lăsat Dumnezeu pe oameni la „mintea lor”, iarăşi li s-a adresat personal prin
Avraam şi prin ceilalţi patriarhi ai Vechiului Testament.
 Aşa a început pregătirea unui popor prin care să devină iarăşi Partener al unui dialog direct şi
desăvârşit cu orice om care doreşte să-L primească.
RĂSCUMPĂRAREA OMULUI
 Prin Întruparea, Jertfa, Moartea, Învierea, Înălţarea la dreapta Tatălui, urmate de trimiterea
Duhului Sfânt, Care de la Tatăl purcede, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Hristos Dumnezeu:
 a unit în Persoana Sa, fără amestecare şi fără despărţire, firea Dumnezeiască cu cea
omenească,
 a readus firea omului la starea ei dintru început re-legând-o la energiile dumnezeieşti
necreate şi l-a repus pe om în comuniune şi dialog direct cu Dumnezeu, în legătura de har,
 a dus firea omenească la desăvârşirea care îi era menită prin creaţie: îndumnezeirea, deplina
asemănare cu Dumnezeu şi participarea la firea cea dumnezeiască (2 Petru 1,4), împlinind
ceea ce întâiul Adam nu a reuşit să ducă la împlinire
 şi a dat astfel fiecărei persoane umane care Îl primeşte, care se uneşte cu El prin Duhul
Sfânt dăruit în Biserică, puterea de a deveni dumnezeu prin har.
 În Persoana Sa, Hristos a vindecat firea omenească, a re-creat-o, a re-informat-o şi i-a re-dat
pentru totdeauna adevărata şi deplina sănătate. Dar oamenii, persoanele umane, dăruite cu
libertate, nu se pot folosi de binefacerile aduse de Hristos firii omeneşti recapitulate de El, dacă
nu se unesc cu El.
 Această unire se poate realiza numai în Biserică, trupul divino-uman al lui Hristos, şi numai prin
lucrarea Duhului Sfânt.

15
 INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ ÎN BISERICA ORTODOXĂ
 În Sfânta Biserică a lui Hristos, scopul vieţii omului este împlinirea de sine, desăvârşirea.
Realizarea de sine este pentru om o problemă de viaţă şi de moarte.
 Pentru a realiza această devenire, omul se naşte şi creşte în Biserică rugându-se în Duh şi
Adevăr. Adevărul îl face liber.
 Intrarea în Adevărul Bisericii este atât naştere, cât şi creştere în Duhul Ei.
 Un pas important pe Calea creşterii duhovniceşti este cunoaşterea învăţăturii Bisericii despre
om şi trăirea ei în viaţa personală.
OMUL, UNITATE ÎN DIVERSITATE, DUPĂ CHIPUL LUI DUMNEZEU
 Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său: unitate (fire) în diversitate (persoane).
 Şi sufletul omului a fost creat ca o unitate în diversitate. Sufletul unul, a fost înzestrat cu
puteri diferenţiate care nu pun în primejdie unitatea sa.
 Diferenţierea puterilor sufletului a dobândit un aspect negativ după căderea omului care
duce la patimi şi păcate caracteristice fiecăruia dintre elementele triadei şi, prin aceasta, la o
disoluţie a unităţii sufletului sfâşiat de patimi.
 Puterile sufletului şi diferenţierea lor au fost restaurate în Hristos. Acum diferenţierea devine
punctul de pornire a unui proces de refacere a integrităţii şi integrării omului. Fiecare
element poate contribui prin ceea ce îi este propriu la întemeierea şi întărirea unei relaţii
adevărate a omului întreg cu Dumnezeu, cu alte fiinţe umane şi cu lumea creată.
Facultatea concupiscentă (poftitoare)
 Elementul dorinţei este cel dintâi responsabil pentru căderea omului.
 În omul căzut, stârnirea frecventă a puterii poftitoare duce la deprinderea înrădăcinată a
plăcerii.
 Plăcerea este un fel de senzaţie formată, la nivelul simţirii, de un obiect sensibil sau o
lucrare a simţului mânat de o dorinţă iraţională.
 Procesul psihologic general prin care răul devine activ în om este următorul:
1. dorinţa (epitimia) se îndreaptă spre obiectul dorit şi mişcă un simţ sau o lucrare a
simţului,
2. simţul, mişcat prin dorinţă, naşte plăcere atunci când ajunge la obiectul simţit
3. combinată cu experienţa simţului, dorinţa se transformă în plăcere şi se robeşte ei.
 Sufletul omenesc fiind, prin poziţia sa intermediară, legat şi de Dumnezeu şi de lumea
sensibilă, are menirea să transforme, prin asceză şi cultivarea virtuţilor, acest proces într-o
mişcare către Dumnezeu, restabilind adevărata ordine şi unitate a omului.
 Buna întrebuinţare a facultăţii concupiscente
1. este inerentă planului lui Dumnezeu pentru om, ca microcosmos,
2. duce la transformarea ei în bucurie, utilizare legitimă a capacităţii omului pentru plăcere
după voia lui Dumnezeu şi
3. devine vehicul iubirii dumnezeieşti prin care omul este ţinut, printr-o dorinţă (potos)
arzătoare după Dumnezeu, într-o relaţie indisolubilă cu Cel dorit.
 Aşadar, alipirea pătimaşă de lumea simţurilor, caracteristică omului căzut, poate fi restaurată
într-o alipire de Dumnezeu, în care se păstrează elementul iubirii pasionate, dar obiectul ei
este Dumnezeu.
Facultatea irascibilă (Iuţimea)
 Facultatea irascibilă, iuţimea sau agresivitatea, este o însuşire lăuntrică a sufletului uman,
dar, pentru omul căzut, se exercită cel mai adesea în afară, la nivel orizontal, în relaţia cu
semenii.
 Pusă în slujba iubirii de sine – care se exercită în primul râd în acţiunile elementului
concupiscent – iuţimea duce la tiranie, tirania patimii asupra propriului suflet şi asupra

16
 celorlalţi.
 Vindecată prin virtuţi care sunt lucrătoare în relaţia cu semenii, ea redevine lucrare mai ales
lăuntrică a sufletului transformându-se într-o îndârjire luptătoare pentru obţinerea scopului
divin, care este Însuşi Dumnezeu.
 Datorită iuţimii, sufletul omului se poate alipi de pacea divină şi, prin aceasta, poate să
susţină mişcarea dorinţei către dragostea dumnezeiască ce trebuie să anime elementul
concupiscent.
Facultatea raţională
 Pentru omul căzut, folosirea negativă a puterii raţionale depinde de impulsurile pe care le
primeşte de la celelalte puteri. Din cauza informaţiei primite prin simţuri, ajunge la părerile
şi imaginaţiile false care îi întunecă adevărata lucrare. De aceea, patima cea mai importantă
a ei este neştiinţa, necunoaşterea Cauzei şi Finalităţii sale divine, care o face să cadă pradă
tuturor acestor imaginaţii.
 Dar totul depinde de deciziile voinţei omului. Printr-un act de voinţă se întoarce omul de la
Dumnezeu spre lumea simţurilor, se goleşte de relaţia lui naturală cu Dumnezeu.
 Buna întrebuinţare a facultăţii raţionale stabileşte o relaţie directă cu Dumnezeu dând
naştere credinţei care atrage după sine cunoaşterea şi contemplaţia cu privire la Dumnezeu.
 Convertită şi transformată, puterea raţională se angajează într-o căutare luminată numai
după Dumnezeu. Ea trebuie hrănită prin rugăciune şi contemplare duhovnicească.
 Reaua întrebuinţarea a oricăruia dintre elementele sufletului uman antrenează şi mintea şi
celelalte elemente şi duce până la urmă la dezintegrarea contrară scopului ce a fost pus
înaintea omului.
 Mintea este cea care aprinde într-un fel patimile tuturor elementelor sufletului iar puterea
minţii este dizolvată de concupiscenţă prin plăcere.
Mintea (Intelectul – Nous)
 Sfântul Maxim deosebeşte mintea (nous) de elementul raţional al sufletului.
 Pentru Sfântul Maxim, mintea omului:
o Este subiectul său spiritual, aflat într-o relaţie directă cu cele trei facultăţi ale
sufletului.
o Este sinele său, căruia i s-a încredinţat misiunea divină de a restaura, prin unitatea sa,
lumea creată, fărâmiţată prin păcat.
o Are o importantă funcţie integratoare. Are rolul de a orienta omul întreg către scopul
său final dat de Dumnezeu (acela de a fi microcosmos şi mediator între Dumnezeu şi
fiinţele create) şi să integreze diversele părţi ale omului, punându-le în legătură cu
acest scop.
 Pentru aceasta, mintea are nevoie de suportul pozitiv al tuturor celorlalte „părţi” ale sufletului.
 Mintea
o are o funcţie activă atât în reaua întrebuinţarea a celor trei elemente ale sufletului, cât
şi în întrebuinţarea lor pozitivă
o pentru că se caracterizează prin poziţia de mijloc şi de mediere a omului
o şi nu este numai intelectuală, ci şi pătimitoare
o aşa cum facultatea umană a percepţiei senzoriale nu este numai sensibilă, ci şi
intelectuală.
 Mintea este capul omului, care trebuie să fie spălat (Mat 6,17), adică trebuie iluminată prin
cunoaşterea dumnezeiască, integrată în om prin facultatea lui raţională şi întărită prin dorinţa
şi vigoarea care umplu părţile pătimitoare.
 Mintea consimte fie la un proces negativ care afectează omul întreg şi duce la dezintegrare, fie
la un proces pozitiv care şi el influenţează omul întreg şi duce la o relaţie mântuitoare cu
Dumnezeu, relaţie prin care omul poate să-şi împlinească misiunea integratoare şi mediatoare.
 Mintea trebuie să

17
 o tindă spre Dumnezeu,
o întărită de elementul ei irascibil şi
o înflăcărată de iubire prin dorinţa intensificată la maximum a elementului concupiscent.
 Aşadar, reintegrarea omului şi împlinirea scopului său prin Hristos este o problemă care ţine
nu numai de intelect, ci şi de voinţă, de emoţie şi de temperament – pentru ca el să poată
ajunge la o adevărată relaţie cu Dumnezeu, Cauza şi Finalitatea omului, relaţie purtată de
voinţă şi manifestată nu numai în comuniune „raţională”, care este cea mai importantă, ci şi în
virtuţi, care angajează omul întreg.
 Integrarea diverselor elemente ale structurii umane compuse, prin stabilirea unei relaţii
autentice faţă de scopul divin al omului, nu este numai o aventură intelectuală, ci, în egală
măsură, o chestiune de intenţie, de dorinţă, de bunăvoire, de dor şi de iubire.
Concluzie: Conform învăţăturii Sfântului Maxim Mărturisitorul:
 Prin cele trei facultăţi ale sufletului, omul caută, doreşte şi luptă. Cele trei facultăţi ale sufletului
nu sunt rele în sine. Totul depinde de întrebuinţarea lor.
 Dreapta întrebuinţare a oricărei puteri sufleteşti presupune
o credinţa = elementul raţional,
o dragostea = elementul poftitor şi
o pacea = elementul irascibil. (Tâlcuire la II Paralip. 32, 2).
 Mintea trebuie să privegheze ca iuţimea să se transforme în energie nesecată pentru dorinţă, iar
pofta în dorinţă pentru cele dumnezeieşti.
ARTA DE A TRĂI ÎN DUH ŞI ADEVĂR
 Pentru creştin, arta de a trăi nu este o ştiinţă de „a face”, ci un nou fel de „a fi, o deschidere
pentru o noua viaţă în sensul concret al cuvântului. Este viaţa devenită mărturie a Vieţii (Îmi
veţi fi Mie martori).
 Misiunea omului în această viaţă este aceea de a fi martorul Vieţii care este Mântuitorul, aici
şi acum, prin:
 Simţuri: când vezi, auzi, atingi, miroşi, guşti ceva, Îl vezi, auzi, atingi, miroşi, guşti şi
Prezenţa Celui nevăzut.
 Fapte: orice ai face este o ocazie de a mărturisi Prezenţa lui Dumnezeu.
 Formarea permanentă, a noastră şi a celor de care suntem răspunzători. Formarea ca
persoane transparente faţă de Dumnezeu, faţă de sine şi faţă de aproapele.
 Viaţa creştină implică o metodă ştiinţifică a autotransformării omului, cu ajutorul harului,
până la „vârsta bărbatului desăvârşit”, Dumnezeu-Omul.
 Între dorinţele şi preferinţele noastre căzute şi potenţialul divin din noi este o uriaşă
prăpastie.

18
Paşii pe care îi putem face pentru a traversa prăpastia

1 Smerenia Lepădarea, nu negarea, „eului” în care subzistă toate prerogativele dezvoltării

egocentrice, ale auto-justificării şi auto-gratificării.
Îndepărtarea de tirania sinelui căzut.
Alegerea liberă a Căii spre sinele lăuntric, sinele restaurat sălaş al Sfintei Treimi.
Transferul priorităţilor de la „mine” la „Tine”
Curăţirea, eliberarea sinelui de nevoia de a se înfrumuseţa şi proteja.
2 Ascultarea Împlinirea Voii lui Dumnezeu aşa cum se manifestă în Biserică, prin lucrarea
Duhului Sfânt, în graniţele stricte ale Sfintei Tradiţii.
Alinierea voinţei proprii la poruncile lui Dumnezeu şi învăţăturile şi normele
Bisericii.
Fixarea scopurilor şi priorităţilor stabilite prin Revelaţia dumnezeiască
3 Pocăinţa Înnoirea minţii, întoarcerea ei către Dumnezeu, lepădarea şi plângerea păcatului,
cererea şi primirea iertării şi hotărârea de a nu mai păcătui.
Fără pocăinţă nimeni nu poate săvârşi riscanta călători e spre sinele lăuntric unde
îl aşteaptă „Cel ce stă la uşa” inimii noastre „şi bate ca să cineze cu noi” în
Împărăţia Lui.
4 Dragostea Omul modern are idei confuze despre iubire care poate fi identificată cu: impulsuri
ale sistemului nervos şi cu ataşamentul afectiv. El nu mai înţelege iubirea
spirituală.
Iubirea spirituală, (pnevmatike agape) la nivelul ei cel mai înalt, nu are nimic de-a
face cu viaţa psihologică sau cu motivaţiile psihologice.
Aici e necesară distincţia dintre iubirea umană şi iubirea dumnezeiască:
Iubirea umană:
Se bazează în principal pe sentimente.
Este o iubirea care consolează, asigură şi în detrimentul devenirii veşnice.
Urmăreşte să-i dea celui iubit un sens în viaţă, un sentiment de siguranţă şi să-i
dea un adăpost într-o comunitate.
Iubirea dumnezeiască:
Este iubirea care răspunde la chemarea lui Dumnezeu.
Este iubirea care-l ajută pe cel iubit să se trezească, să afle în inima lui, acolo unde
sălăşluieşte Domnul, sensul, consolarea şi siguranţa aduse de El.
Această iubire îl va ajuta pe cel iubit să afle viaţa şi în moarte, iubirea şi în
singurătate şi mângâierea şi în necazuri. E o iubire care poate fi foarte severă.

19
Dobândirea iubirii dumnezeieşti presupune:
 Deschiderea urechii lăuntrice (Cine are urechi, să audă…) către chemarea lui Dumnezeu
care nu a încetat de la acel prim: „Adame, unde eşti?”.
 Auzirea lui Dumnezeu: Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi aşa cum v-am iubit Eu.
 Înţelegerea necesităţii Prezenţei şi Lucrării Lui în noi: Fără Mine nu puteţi face nimic.
 Răspunsul nostru la această chemare, în mod liber, în tot timpul şi în tot locul.
 Sinergia, împreună-lucrarea noastră cu Dumnezeu prin antrenarea puterilor sufleteşti la
conlucrarea cu harul, prin împlinirea voii lui Dumnezeu în toate dimensiunile vieţii şi fiinţei
noastre.
 Privirea iubirii aproapelui ca pe o împreună lucrare cu el, ca pe un ajutor pe care i-l dăm ca
să-şi descopere şi să-şi cultive vocaţia sa adevărată: aceea de a deveni ca Dumnezeu, fiu în
Fiul.
 O permanentă lepădare de sine, luare a crucii şi urmare a lui Hristos pe Calea cea
strâmtă care du ce la Viaţă. Pentru aceasta este nevoie de exerciţiu, de asceză.
 Conştientizarea faptului că Împărăţia lui Dumnezeu este în noi şi Calea către ea este
lăuntrică.
 Să învăţăm şi de la circumstanţele exterioare pentru că ceea ce întâlnim în afara noastră
oglindeşte ceea ce este înlăuntrul nostru.
 Să dăm importanţă tuturor întâlnirilor, mai ales cu persoanele aflate pe Cale, pentru
că Singurul nostru Învăţător, Domnul, a trimis la noi, în noi, pe Mângâietorul, Duhul
Adevărului, Care ne învaţă toate, prin toate şi, mai ales, prin aceia pe care îi rânduieşte ca
îndrumători sau părinţi duhovniceşti potrivit etapei în care suntem. Învăţătorul din afară este
„trimisul” lui Dumnezeu Care este în noi. Nerecunoaşterea sau neascultarea acestuia poate
însemna întârziere sau ratare a Căii. Când luăm hotărârea liberă, dar fermă, de a-l urma pe
cel care se află pe Cale înaintea noastră, nu noi alegem Calea, ci Calea ne-a ales pe noi şi ne
poartă acolo unde suntem chemaţi să ajungem.

20