Arta creștină timpurie a evitat de cele mai multe ori să îi înfățișeze pe sfinți sau chiar

pe Hristos, limitându-se doar la reprezentări simbolice pentru a nu fi confundat acest act cu

închinarea la idoli. Însă odată cu trecerea timpului aceste reprezentări au început să fie
acceptate de unii creștini, o parte opunându-se.
Făcând o introducere în cultul icoanelor, trebuie menționată semnificația acestoraa în
cultul Bisericii. Astfel, icoana (gr. Εικον = imagine) este o reprezentare fizică a Mântuitorului
sau a unui sfânt, reprezentare realizată fie prin mozaic, fie prin diferite tehnici și tipuri de
pictură. Rolul icoanelor nu este acela de a înfrumuseța neapărat un loc, deci nu trebuie
socotite ca niște simple opere de artă, ci trebuie privite ca intrumente religioase puternice prin
care omul poate mențire și restabili o parte a golului aflat între om și Dumnezeu.
Odată cu introducerea cultului icoanelor în biserica primară, era inevitabil să nu apară
și primele conflicte cu cei care nu considerau icoanele ca parte a legăturii cu Dumnezeu.
Astfel, la începutul secolului al VIII-lea întâlnim prima persoană care atacă cultul icoanelor,
Împăratul Leon al III-lea (717-741). Pe plan politic, acesta întărește din punct de vedere
militar statul, luând parte la asedierea Constantinopolului din anul 718 de către arabi, căreia i-
a rezistat, iscând mai apoi un război împotriva acestora. Pe lângă acestea este foarte cunoscut
pentru codul de legi Ecloga pe care l-a publicat, dar și pentru politica lui iconoclastă, parte
care ne interesează pe noi.
Iconoclasmul (din limba
greacă eikon adică imagine, înfățișare sau icoană și klasma adică a distruge) este o doctrină
oficială a statului și a bisericii bizantine, între anii 726-843, care a impus distrugerea icoanelor și
disciplinarea celor ce li se închinau. 1
Mișcarea iconoclastă începe în anul 726 și se încheie în anul 843 și este împărțită în două
perioade: Perioada I din 726 pană în 780, închiată odată cu Sinodul VII Ecumenic, iar perioada a
II-a debutează din 813 până în 843.
Prima perioadă începe cu Leon al III-lea care interzice cinstirea icoanelor din considerente
predominant politice, având ca scop eliberarea poporului de influența puternică pe care o avea
biserica,urmând ca el să obțină puterea principală asupra poporului unit din punct de vedere
religios.
El este cel care, după ce cultul cinstirii icoanelor ajunge într-o poziție destul de avansată,
începe să recurgă la dominare și distrugere. În anul 726, al 10-lea an de domnie al său, Leon
al III-lea promulgă un edict referitor la venerarea icoanelor, nu după mult timp distrugând o
gravură importantă a lui Hristos aflată deasupra unei porți prin care se făcea accesul în palatul

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Iconoclasm, accesat la data de 23.04.2020, 15:42.
imperial, fapt care a revoltat o mare parte din popor, evenimentul acesta dând primii martiri ai
perioadei iconoclaste. Un alt fapt semnificativ este acela că în 730 Leon convoacă un consiliu
unde dă un alt edict împotriva Sfintelor Icoane care a fost semnat și de patriarh, astfel Leon
obținând emiterea decretului și din partea Bisericii. Acest fapt nu a avut o mare importanță în
perioada următoare deoarece perioada de domnie a lui Leon al III-lea nu a dat multe
distrugeri, fiind mai degrabă o perioadă de pregătire a perioadei iconoclaste propriu-zise.
Lui Leon al III-lea îî urmeză la domnie fiul său, Constantin al V-lea Copronimul,
împărat sub care iconoclasmul capătă amploare. Acesta pornește în lupta împotriva icoanelor
din certurile pe care le avea cu cumnatul său Artavasdos, un apărător al cinstirii icoanelor.
Aceste conflicte au dus la convocarea unui sinod în anul 754, unde s-a hotărât în absența
Patriarhilor că venerarea și prezența icoanelor în spații publice sau private este complet
interzisă, aceste fapte fiind judecate după legile imperiale. De asemenea a fost pronunțată
anatema asupra celor ce pictează sau construiesc icoane, dar și asupra lui Gherman și a
Sfântului Ioan Damaschin datorită implicării lor în evoluția cultului cinstirii icoanelor. Acest
sinod a avut o urmae dramatică asupra icoanelor, iconoclaștii distrugâng și arzând toate
icoanele, ba mai mult, au recurs și la distrugerea relicvelor. O altă urmare deloc bună a fost și
persecuția monahilor care erau obligați să facă lucruri nefirești în public, fiind mai apoi
batjocoriți de popor.
Următorul împărat este Leon al IV-lea Chazarur (775-780), fiul al lui Constantin al V-
lea Compronimul, cel care mai calmează revoltele asupra cinstirii icoanelor, poate și datorită
soției sale Irina care era o adevărată cinstitoare a icoanelor. După moarte acestuia, având fiul
minor, urmează la domnie soția sa Irina, odată cu moartea acestuia (780) încheindu-se și
prima perioadă a mișcării iconoclaste.
După abia trei ani de domnie, Irina ia primele măsuri privind înlăturarea definitivă a
iconoclasmului, o dată cu Sinodul al VII-lea Ecumenic convocat în anul 787 convocat de
Patriarhul Tarasie care abia își ocupase scaunul patriarhal. La acest sinod s-a restabilit cultul
icoanelor, fiind excomunicați toți cei care au socotit Sfintele Icoane drept idoli, înlăturându-le
din viața creștinilor. Pe lângă acestea s-au luat măsuri și cu privire la viața monahală,
reconstruindu-se mănăstirile și recuperându-se proprietățile luate de iconoclaști, dar tot atunci
s-a hotărât și interzicerea existenței mănăstirilor mixte. Odată cu domnia Irinei, în anul 787 se
sfârșește și prima perioadă a iconoclasmului.