TEMA 1.

PROBLEMELE GENERALE ALE CONTABILITĂŢII INTERNAŢIONALE

1. Rolul informației financiare în adoptarea deciziilor economice și administrative.
2. Rolul SIRF în armonizarea sistemelor contabile.
3. Structura și activitatea Consiliului pentru Standardele Internaționale de Raportare Financiară
(SIRF).
4. Principiile și cerințele SIRF.
5. Clasificarea sistemelor de contabilitate.

1. Rolul informației financiare în adoptarea deciziilor economice și administrative.

Contabilitatea reprezintă un sistem de colectare, generalizare şi punere la dispoziţia tuturor
utilizatorilor a informaţiei cu privire la activitatea întreprinderii şi rezultatele ei financiare.
Funcţia principală a contabilităţii – acumularea informaţiei financiare şi aducerea ei la
cunoştinţa tuturor persoanelor interesate.
Utilizatorii informaţiei financiare se subdivizează în interni şi externi.
I. Utilizatorii interni cuprind lucrătorii administrativi ai întreprinderii – managerii, contabilii,
analiştii, conducătorii subdiviziunilor, Consiliul de directori. Acest grup de utilizatori poartă
răspundere pentru gestiunea activităţii agentului economic şi realizarea obiectivelor propuse
( rentabilitatea, lichiditatea, nivelul costului produselor fabricate, serviciilor prestate etc.).
La luarea deciziilor conducerea întreprinderii se bazează pe datele contabilităţii şi analiza
acestora.
II. Utilizatorii externi, la rândul său, se subdivizează în două categorii:
- care au interes financiar direct în această întreprindere;
- care au interes financiar indirect.
1) La utilizatorii externi, care au interes financiar direct în această întreprindere fac parte
investitorii actuali şi potenţiali, creditorii actuali şi potenţiali, cumpărători.
Investitorii, analizând rapoartele financiare ale întreprinderii, pot decide , dacă este convenabil
să investească în această întreprindere.
Pe creditori îi interesează dacă întreprinderea dispune de resurse pentru a plăti dobânzile la
creditele şi împrumuturile primite şi a restitui la termen datoriile.
Cumpărătorii vor să fie siguri că întreprinderea va livra la timp mărfuri.
2) La utilizatorii externi, care au interes financiar indirect se referă: organele fiscale, de
asigurări sociale, statistice, de reglementare şi control, firmele de audit, salariaţii întreprinderii,
sindicatele etc.
Organele fiscale şi de asigurări sociale controlează corectitudinea achitării de către
întreprinderi a impozitelor la buget şi a contribuţiilor la asigurările sociale.
Organele statistice utilizează datele din rapoartele financiare ale întreprinderii pentru
generalizarea, calcularea diverşilor indicatori economici şi financiari la nivel macroeconomic.
Organele de reglementare sunt Comisia Naţională pentru Valorile Mobiliare şi Bursa de
Valori. Acestea solicită de la societăţile pe acţiuni informaţiile necesare pentru reglementarea
emisiunii, cumpărării şi vânzării titlurilor de valoare.
Organele de Control ( Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Curtea de
Conturi) utilizează informaţia financiară pentru determinarea veridicităţii acestora, întocmirea
concluziei privind respectarea actelor legislative, S.N.C. şi altor acte normative.
Firmele de audit utilizează informaţia întreprinderii pentru acordarea concluziilor privind
veridicitatea datelor.
Pentru ca informația necesară să fie pe înțelesul tuturor utilizatorilor, ea trebuie adusă la
cunoştinţă respectând legile unice şi binecunoscute. Prin aceasta se explică necesitatea utilizării
Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.

1
 Cerinţele unice ale standardelor internaţionale privind întocmirea situaţiilor financiare
micşorează erorile şi spontaneitatea care pot fi provocate de interpretarea şi evaluarea eronată a unor
articole ale ei.
Informaţia contabilă bazată pe organizarea veridică a evidenţei este importantă pentru bună
gestionare a entităţii de managerii acesteia.

2. Rolul SIRF în armonizarea sistemelor contabile.

Integrarea Republicii Moldova în spaţiul economic european condiţionează necesitatea
armonizării contabilităţii cu Directivele Uniunii Europene (Directivele UE) şi IFRS (SIRF).
În fiecare ţară sistemul de contabilitate are particularităţi proprii condiţionate de legislaţia
naţională şi alţi factori. Din această cauză a apărut necesitatea de a fi adoptate principii şi cerinţe
internaţionale unice faţă de întocmirea şi prezentarea informaţiei financiare tuturor utilizatorilor.
Astfel, la mijlocul anilor 70 ai sec, XX au apărut Standardele Internaţionale de Contabilitate
(SIC) sau International Accounting Standard (IAS).
Standardele asigură comparabilitatea situaţiilor financiare ale companiilor la nivel internaţional,
precum şi a companiilor europene înregistrate la bursă.
În prezent, în general, fiecare ţară utilizează două sisteme de evidenţă: naţională şi
internaţională. Totodată, în ţările care elaborează standarde contabile naţionale proprii, acestea se
bazează pe SIC.
Deoarece SIC acordă o atenţie deosebită întocmirii situaţiilor financiare din 2002 acestea se
denumesc Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF).
Contabilitatea este supusă reglementării prin acte normative de 2 niveluri.
Nivelul I : Legea contabilităţii şi raportării financiare.
Nivelul II:
1.Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC)
2.Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF), IAS;
Standarde de contabilitate reprezintă documente care stabilesc reguli generale şi obligatorii
privind ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară. IFRS sunt elaborate pentru a stabili un set unic de
standarde globale de rapoarte financiare. IFRS au ca scop prezentarea situaţiilor financiare veridice şi
transparente fiind utilizate reguli specifice internaţionale care nu depind de reguli naţionale ale
contabilităţii. IFRS servesc ca instrument de unificare a situaţiilor financiare utilizate în întreaga lume.
IFRS includ standardele şi interpretările aprobate de Consiliul pentru Standarde Internaţionale
de Contabilitate (IASB) şi cuprind:
a) IFRS - International Financial Reporting Standards (Standarde Internaţionale de Raportare
Financiară) elaborate după anul 2001;
b) IAS - International Accounting Standards (Standarde Internaţionale de Contabilitate)
elaborate după anul 2001;
c) Interpretări elaborate de către Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară, numite IFRIC după anul 2001, publicate anterior SIC.
Pînă în prezent au fost elaborate şi aprobate 41 IAS (din care unele au fost anulate), 8 IFRS şi 33
Interpretări ale IFRIC şi SIC. IFRS sunt utilizate în mai mult de 50 de ţări ale lumii. În Uniunea
europeană începînd cu anul 2005 ele sunt obligatorii pentru toate entităţile, acţiunile cărora se cotează
la bursa de valori.
Începând cu 1 ianuarie 2011 entităţile de interes public aplică IFRS 1„Adoptarea pentru prima
dată a IFRS”, iar începând cu 1 ianuarie 2012 aplică SIRF. Entităţile de interes public cuprind entităţile
care au o importanţă semnificativă pentru public datorită domeniului de activitate şi reprezintă o
instituţie financiară, un fond de investiţii, o companie de asigurări, un fond nestatal de pensii, o
societate comercială acţiunile căreia se cotează la Bursa de Valori a Republicii Moldova.
Celelalte entităţi care utilizează sistemului contabil complet în partidă dublă pot organiza
contabilitatea, după prevederile politicii contabile, conform IFRS sau SNC. Entităţile care utilizează
2
sistemului contabil simplificat în partidă dublă şi sistemului contabil în partidă simplă aplică SNC. În
scopul asigurării unui grad relevant de veridicitate a situaţiilor financiare, SNC noi, reeditate în baza
modificărilor în SIRF au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014.
Rezultă deci, că, cunoaşterea IFRS este necesară tuturor contabililor. Mai mult ca atât, în cazul
calificării personalului contabil, precum certificarea profesională la nivel internaţional, obţinerea
certificatului de auditor, este necesară cunoaşterea IFRS. Studiile nu se finisează odată cu obţinerea
diplomei de studii superioare. Un contabil bun permanent trebuie să-şi perfecţioneze cunoştinţele.

3. Structura şi activitatea Consiliului pentru Standardele Internaţionale de Raportare

Financiară (SIRF).
Structura organelor internaționale privind raportarea financiară este prezentată în figura 1.1.

Consiliul de administrare, care

 numeşte membrii Consiliului Consultativ privind Standardele şi membrii IFRIC;
 urmăreşte activitatea tuturor organelor internaţionale privind raportarea financiară;
 atrage mijloace necesare activităţii organelor internaţionale privind raportarea financiară;
 aprobă bugetul organelor internaţionale privind raportarea financiară;
 are dreptul la introducerea modificărilor în Statut.

Consiliul Consultativ Consiliul pentru Standarde Comitetul pentru

privind Standardele internaţionale de Interpretarea SIRF (IFRIC)
Contabilitate IASB (14
membri)
Figura 1.1. Structura organelor internaționale privind raportarea financiară

Consiliul de administrare include 19 reprezentanţi ai diferitor continente şi tipuri de business:

şase reprezentanţi din America de Nord, şase din Europa, patru din Asia şi regiunea Oceanului Pacific,
ceilalţi trei sunt selectaţi din diferite regiuni. Membrii consiliului de administrare trebuie să posede
experienţă de lucru în activitatea de audit sau contabilitate.
Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB) a fost reorganizat din
Comitetul pentru IFRS în anul 2001. El include 14 membri, dintre care 12 persoane cu loc permanent
de lucru şi 2 persoane antrenate prin cumul. IASB se formează pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani.
Spre deosebire de membrii Consiliului de administrare membrii IASB se selectează reieşind nu din
apartenenţa regională ci de cunoştinţele deţinute şi experienţa acumulată. IASB poartă răspundere
pentru elaborarea şi publicarea proiectelor IAS, determină ordinea revizuirii Interpretărilor, de
asemenea răspunde de elaborarea şi publicarea standardelor internaţionale propriu-zise. Fiecare IFRS
sau interpretare se aprobă cu minimum 8 voturi.
Consiliul Consultativ privind Standardele se formează din 49 membri pe un termen de 3 ani
din diferite regiuni geografice şi tipuri de activitate. Consiliul Consultativ asigură posibilitatea
participării la discuţiile proiectelor standardelor şi a interpretărilor în scopul consultării membrilor
Consiliului de administrare şi IASB. Preşedinte al Consiliului Consultativ este preşedintele IASB.
Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară
(IFRIC) a fost reorganizat în anul 2001 din fostul Comitet Permanent pentru Interpretarea
Standardelor (SIC). El include 12 experţi în domeniul contabilităţii care sunt numiţi de Consiliul de
administrare. Interpretările pregătite de Comitet sunt aprobate de IASB. Scopul interpretărilor constă în
explicarea şi tălmăcirea reglementărilor standardelor, asigurînd utilizarea lor unică. Pentru explicare,
de obicei, sunt utilizate întrebările legate de utilizarea standardelor existente care au un interes practic
major pentru utilizatori.

3
 4. Principiile şi cerinţele SIRF.
Situaţiile financiare se întocmesc în conformitate cu următoarele principii de bază:
1) continuitatea activităţii – prevede întocmirea situaţiilor financiare pornind de la ipoteza că
entitatea îşi va continua în mod normal funcţionarea cel puţin pe o perioadă de 12 luni din data
raportării fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce în mod semnificativ activitatea. În
cazul în care situaţiile financiare nu se întocmesc conform principiului continuităţii activităţii trebuie
prezentată baza de întocmire a situaţiilor financiare şi motivul pentru care entitatea nu poate să-şi
continue activitatea;
2) contabilitatea de angajamente – impune recunoaşterea elementelor situaţiilor financiare, cu
excepţia elementelor situaţiei fluxurilor de numerar, pe măsura apariţiei acestora, indiferent de
momentul încasării/plăţii de numerar sau compensării în altă formă;
3) separarea patrimoniului şi datoriilor – prevede prezentarea în situaţiile financiare doar a
informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat de patrimoniul şi
datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi;
4) necompensarea – constă în prezentarea distinctă în situaţiile financiare a activelor şi
datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă a activelor şi datoriilor sau a veniturilor şi
cheltuielilor nu se admite, cu excepţia cazurilor în care compensarea este permisă de Standardele
Naţionale de Contabilitate;
5) consecvenţa prezentării – prevede menţinerea modului de prezentare şi de clasificare a
elementelor în situaţiile financiare de la o perioadă de gestiune la alta, cu excepţia cazurilor când:
a) în urma unei modificări semnificative în natura activităţii entităţii sau în urma unei analize a
indicatorilor situaţiilor financiare, este mai relevantă o altă prezentare sau clasificare a elementelor
situaţiilor financiare ţinînd cont de metodele şi procedeele politicilor contabile elaborate conform SNC
„Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”;
b) în Standardele Naţionale de Contabilitate a fost modificat modul de prezentare a elementelor
situaţiilor financiare.
6) prudenţa. La luarea deciziilor în condiţiile unei incertitudini este necesar să se respecte
măsurile de precauţie, cu scopul ca activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi
cheltuielile – subevaluate.
Conform acestui principiu, veniturile se constată numai în cazul când au fost câştigate, iar
cheltuielile – nemijlocit în momentul efectuării acestora.
7) concordanţa. Veniturile şi cheltuielile ocazionate de unele şi aceleaşi operaţiuni economice
trebuie să fie reflectate simultan în contabilitate şi situaţiile financiare.
De exemplu, costul vânzărilor (valoarea contabilă a produselor, mărfurilor vândute, serviciilor
prestate) se constată şi se reflectă în conturile contabile şi situaţiile financiare concomitent cu veniturile
din vânzări, adică într-o singură perioadă de gestiune.
8) prag de semnificaţie – criteriul prestabilit de către entitate pentru determinarea necesităţii de
a prezenta sau corecta informaţii în situaţiile financiare, luând în considerare posibilitatea influenţei
acestor prezentări sau corectări asupra deciziilor economice ale utilizatorilor.
Informaţiile din situaţiile financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici
calitative:
1)inteligibilitatea – informaţiile trebuie clasificate, caracterizate şi prezentate în mod clar şi
concis;
2)relevanţa – informaţiile trebuie să fie importante pentru utilizatori şi să-i ajute pe aceştia să
evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să corecteze evaluările lor
anterioare;
3)credibilitatea – informaţiile trebuie să fie complete, neutre şi fără erori semnificative;
4)comparabilitatea – situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii comparative aferente
perioadei precedente pentru toate elementele raportate ale perioadei de gestiune curente, dacă
Standardele Naţionale de Contabilitate nu permit altfel.
4
 5.Clasificarea sistemelor de contabilitate.
Raportul dintre sistemul contabil şi fiscal poate fi abordat prin contextul global în care se
manifestă cele două componente. În literatura economică internaţională se acordă o mare atenţie
problemelor clasificării sistemelor contabile. În acest scop, este necesară o abordare a clasificării
modelelor de contabilitate existente în practica mondială.
Cele mai reuşite din ele, în opinia savantului autohton V. Ţurcanu, sunt prezentate în lucrările
savanţilor americani: Roberts A., Nobes C., Parker R.. Aceştia au examinat câteva criterii în
interconexiune de la general la particular.
În opinia savanţilor americani, mediul în care funcţionează contabilitatea este influenţată de
următorii factori: modul de guvernare în ţară, tipul sistemului economic, ramura economiei,
organizaţiile care funcţionează în sistemul economic dat, tipul de reglementare şi control. În pofida
diferenţelor existente între sistemele contabile internaţionale, există totuşi, numeroase condiţionări
culturale, sociale, politice, şi de altă natură, ceea ce ne permit încadrarea acestora, la nivel mondial, în
două mari orientări contabile, care nu reprezintă altceva decât două modele de cerere de informaţii
contabile (anexa 8). În prim plan s-a pus orientarea economiei ţării, pornind de la care se delimitează
raporturile dintre contabilitate şi fiscalitate în două direcţii distincte:
 modelul macroeconomic (continental) – în ţările care au ales această orientare
contabilitatea este strâns legată de fiscalitate;
 modelul microeconomic (anglo-saxon) – în ţările care aplică acest model contabilitatea
este independentă de fiscalitate;
Celelalte modele de contabilitate (Americii de Sud, Europei de Est, fostelor ţări socialiste etc.),
menţionate de unii cercetători, reprezintă variante a acestor două.
În ţările încadrate în modelul macroeconomic – sistem continental (Franţa, Germania, Italia,
Grecia, Portugalia, Suedia, Japonia, România etc.) contabilitatea este strâns legată de politica
economică a statului, deoarece acesta influenţează scopurile agenţilor economici. Pentru realizarea
obiectivelor de nivel macroeconomic (sporirea mijloacelor de finanţare a investiţiilor, combaterea
inflaţiei, reducerea cheltuielilor etc.), statul prin sistemul contabil şi alte funcţii exercită influenţă
asupra formării indicilor entităţii. Modelul dat este caracterizat prin reglementarea riguroasă a regulilor
contabile şi alinierea contabilităţii la dispoziţiile fiscale. Regulile şi principiile contabile se impun de
fiscalitate în stabilirea rezultatului fiscal. Fiscul îşi rezervă calitatea de a impune punctual unele
tratamente fiscale diferite de regulile contabile. Consideraţiile fiscale primează în raport cu principiile
contabile. Pentru a minimiza impozitul, firmele au tendinţa să promoveze estimări şi metode care
diminuează rezultatul. Duratele de amortizare, spre exemplu, corespund frecvent maximului admis de
fisc. Provizioanele sunt excesive în raport cu deprecierile şi riscurile reale. Se creează lipsa de
transparenţă reală pentru investitori şi alţi utilizatori ai informaţiei contabile.
La polul opus în ceea ce priveşte relaţia contabilitate-fiscalitate se află ţările ce utilizează
modelul microeconomic – sistem anglo-saxon (Marea Britanie, SUA, Canada, Olanda, Australia,
Federaţia Rusă etc.), caracterizate prin ceea ce se numeşte „deconectarea” contabilităţii de fiscalitate.
În aceste ţări contabilitatea reprezintă o ramură a cunoştinţelor economice şi de dirijare a businessului,
adică o varietate aparte a activităţii de întreprinzător. Obţinerea de informaţie veridică şi precisă este
asigurată de principiile contabilităţii. Evidenţa contabilă nu depinde de legislaţia fiscală. Aceasta nu
înseamnă că nu există legături dintre cele două sisteme ci, mai degrabă, că înregistrările în contabilitate
nu au de suferit de pe urma regulilor fiscale şi consecinţele fiscale asupra opţiunilor contabile sunt
minime. Regulile de determinare a profitului impozabil se efectuează tot pe baza rezultatului contabil.
Principalele diferenţe dintre contabilitate şi fiscalitate (a căror contabilizare nu este obligatorie, ca şi în
cazul ţărilor prezentate în grupul anterior) ţin de amortizarea imobilizărilor. Deconectarea contabilităţii
cu fiscalitatea face ca şi principiul prudenţei să se aplice cu mai mică intensitate, astfel încât volumul
provizioanelor constituite va fi mai mic. În ţările cu modelul anglo-saxon nu există un plan de conturi
unic. Întreprinderile din aceste ţări elaborează de sine stătător nomenclatorul conturilor contabile, în
funcţie de necesităţile informaţionale şi prevederile reglementărilor contabile.
5
 Ca dezavantaj, putem menţiona majorarea cheltuielilor operaţionale, pentru ţinerea paralelă a
evidenţei contabile şi celei fiscale, complicarea calculelor contabile şi fiscale, şi controlul corectitudinii
lor. Prin acest model se ating obiectivele de a oferi imagine realistă asupra situaţiei economice. Aceste
ţări se caracterizează prin flexibilitatea utilizării normelor, reglementare bazată pe obicei. Însă, poate
duce la abuz de fraude şi evaziuni economice.
Clasificările contabile prezentate nu fac altceva decât să sugereze cât de diverse pot fi
reglementările şi practicile contabile. Din cele relatate mai sus, putem concluziona că există o divizare
a contabilităţii, în raport cu influenţa normelor fiscale, existând grupe de ţări (modelul anglo-
american), în care sistemul contabil e un sistem autonom, faţă de legislaţia fiscală, şi altele, în care
contabilitatea este influenţată, în mare măsură, de normele fiscale, guvernamentale şi statale (modelul
continental). Totodată, este necesar să menţionăm că, diferenţa principală dintre aceste două modele de
contabilitate se referă la determinarea impozitului pe profit.
Pentru a identifica modelul de contabilitate la care se referă RM este necesară o examinare mai
profundă. Astfel, modelul contabil utilizat în RM poate fi atribuit sistemului anglo-saxon, deoarece:
 la elaborarea reglementărilor contabile participă organizații profesioniste de profil.
Actualmente, în RM activează asociaţii, care reprezintă interesele profesioniştilor de profil:
Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti (ACAPR”) - unicul membru al organizaţiei IFAC,
Asociaţia Auditorilor şi a Firmelor de Audit (AFA), Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în
Management (EcoFin-Consultant”).
În acelaşi timp, RM poate fi plasată în rândul ţărilor care utilizează sistemul contabil
continental, deoarece:
 reglementarea contabilă se efectuează de către autorităţile statale. Despre importanţa statului
în reglementarea contabilităţii ne relatează şi strategia de dezvoltare a contabilităţii, care confirmă
responsabilitatea autorităţilor statale de perfecţionarea cadrului normativ al contabilităţii;
 este stabilit un plan general de conturi contabile pentru toate entităţile care ţin contabilitatea
în partidă dublă, cu excepţia instituţiilor publice;
 la contabilizarea impozitului pe profit din activitatea de întreprinzător se aplică metoda
impozitului curent (începînd cu 01.01.2020 această este unica metodă recomandată de SNC
„Cheltuieli”);
 reglementările naţionale nu impun instituirea separată a contabilităţii impozitelor în rezultatul
căreia apare necesitatea dublării documentelor primare şi registrelor contabile, iar politicile contabile
includ atât aspecte contabile, cât şi fiscale. Astfel, legislaţia fiscală recunoaşte spre deducere anumite
cheltuieli, metode de evaluare a elementelor patrimoniale în scopuri fiscale cu condiţia concretizării
acestora în politicile contabile.
Totodată, menţionăm că profitul impozabil se determină în baza rezultatul contabil.
Deci, concluzionăm, că Republica Moldova poate fi plasată în rândul ţărilor, care aplică
sistemul contabil continental cu unele influențe a sistemului anglo-saxon.
Totodată, cercetătorii Ţurcanu V., Golocealova I., Ştahovschi A. remarcă că, „fiecare din
sistemele internaţionale corespunde cerinţelor generale ale standardelor internaţionale, din care
cauză tot mai mult are loc apropierea modelelor de contabilitate şi cu trecerea timpului se reduc şi se
atenuează tot mai mult diferenţele dintre sistemele contabile anglo-saxon şi continental”.