“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, opera lui Camil Petrescu este un

roman modern ce se caracterizează printr-o literatură citadină, spre deosebire de romanele lui
Rebreanu și Sadoveanu ce au o tema din mediul rural. Este și un roman subiectiv, narațiunea
fiind făcută la persoana I; naratorul este și personaj, Petrescu bazându-se pe propriile sentimente,
ceea ce dă autenticitate operei.

Romanul are și o importantă dimensiune psihologică. Scriitorul încearcă să-și cunoască

propria conștiință, iar în această încercare folosește tehnici moderne, cum ar fi monologul
interior, introspecția, fluxul conștiinței..

Acțiunea romanului se desfășoară în mare parte în București, în preajma Primului Război

Mondial, dar și în Câmpulung.

Camil Petrescu realizează o analiză psihologică a eroilor intelectuali cărora le dă viață în

roman. Aceste personaje se disting de eroii tradiționali prezenți până acum în literatura română
interbelică. De asemenea, folosește tehnici europene, preluând de la Marcel Proust conceptul de
flux alconștiinței. Consemnarea gândurilor proprii ajută la crearea unui univers real, original.

Eugen Lovinescu consideră că înnoirea romanului românesc din perioada interbelică se

realizează prin sincronizarea atât cu filosofia și știința,cât și cu literatura universala.

Romanul modern de tip proustinian promovat de Camil Petrescu ne dezvăluie un univers

epic nou, o perspectivă narativă diferită și un personaj nou ce este tipul intelectualului,
adaptatului superior ce are o conștiință lucidă și analitică.

Este respinsă ideea mimesis-ului, iar veridicitatea și verosimilitatea din proza tradițională
sunt înlocuite de autenticitate. Trăirile personajului-narator sunt redate într-un mod original:
personajul Ștefan Gheorghidiu este prezentat în raport cu cele două experiențe trăite.

Prima parte a narațiunii constă în dezvăluirea poveștii de dragoste dintre Ștefan

Gheorghidiu, student la Filosofie și frumoasa Ela, studentă la Litere, iar narațiunea este făcută
doar din perspectiva bărbatului. Perspectiva este subiectivă, de aceea nu ne putem pronunță
asupra fidelității femeii.
 Un alt element modern îl constituie modul în care este prezentat războiul. Acesta
reprezintă partea a doua a romanului și surprinde experiențele personajului principal pe frontul
de luptă a Primului Război Mondial. Autenticitatea este dată de imaginea frigului, foamei, fricii,
amputării piciorului, și nu neapărat de detaliile bătăliilor propriu-zise.

Nu sunt prezentate acte de eroism, ci o frică a morții și un haos general. Conștiința

individului este cea care primează.

Caracterul modern al romanului se evidențiază și prin stilul anticalofil. Camil Petrescu

evidențiază claritatea, precizia, corectitudinea  stilului și proprietatea lexicului utilizat; stilul său
este sec, precis și analitic.

Personajul nu coincide cu vreun protagonist din proza tradițională, ci este un caracter care
se caută pe sine (observăm din monologuri) prin intermediul scrisului, ce reprezintă o formă de
eliberare. Este autentic și complex din punct de vedere psihologic, având o conștiința ce devine
piesa de susținere a romanului.

Un alt element de originalitate este faptul că propria conștiință este analizată subtil prin
declanșarea memoriei involuntare. Personajul își amintește drama suferită din dragoste. Timpul
subiectiv se identifică pe deplin cu cel obiectiv, scriitorul fiind narrator-personaj.

Camil Petrescu folosește monologul interior, dialogul, introspecția conștiinței și a

sufletului, retrospectia, autoanaliza și autointrospectia în analiza psihologică, tehnici specifice
creațiilor literare psihologice. Acesta le utilizează cu success pentru a crea imaginea unui suflet
zbuciumat, zbucium cauzat de aspirația spre absolut.

Scriitorul devine teoretician, renunta a mai fi demiurg în lumea imaginarului și

descoperă limitele condiției umane. Perspectiva sa este limitată şi subiectivă.
 Principiile cauzalității și coerenței nu mai sunt respectate, fiind prezentate evenimente din
planul conștiinței. Cititorul are acces la intimitatea personajului – narator și se identifică cu el,
împreună cercetând stările interioare ale lui Ștefan Gheorghidiu.

Camil Petrescu aduce noutăți prin crearea primului personaj – narator (din literatura
noastră) ce este interesat să înțeleagă în ce constă diferența între realitate și autosugestie, între
absolut și relative, și prin renunțarea la omnisciență, romanul devenind subiectiv. Acest lucru
este exemplificat prin nararea la persoana I.

 “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”  se încadrează în proza de analiză și
exprimă dorința autorului de a obține iluzia autenticității vieții reale.