Universitatea de Stat de Medicina și Farmacie ,,Nicolaie Testemitanu”

Catedra Igienă Generală

Șef de catedra, docent

Ion Bahnarel

Tema:

Pregatit: studentul grupei 12xx

Controlat: Bivol Elena

Nota: 11

Chisinau 2010

CARACTERIZA REA ŞI CLASIFICAREA DEŞEURILOR

Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere deşeurile se
clasifică astfel:
􀂾 deşeuri miniere;
􀂾 deşeuri din industria metalurgică şi energetică ;
􀂾 deşeuri de producţie;
􀂾 deşeuri din construcţii;
􀂾 deşeuri stradale;
􀂾 deşeuri menajere;
􀂾 deşeuri agrozootehnice;
􀂾 deşeuri periculoase;
􀂾 deşeuri radioactive.

2.1. Deşeuri miniere

Deşeurile miniere sunt reprezentate prin sterile de mină şi sterile de
flotaţie. Ele sunt constituite din fragmente de roci şi minereuri să race care sunt
depuse de regulă la gura minei. Prezenţa sulfurilor şi în special a piritei declanşează
procesul de alterare cu formarea de H2SO4 şi care contribuie în bună mă sură la
poluarea solului şi a apelor din zonele învecinate.
2.2. Deşeuri din industria metalurgică şi energetică
Deşeurile din industria metalurgică şi energetică sunt reprezentate
prin zguri, cenuşă , nă moluri, prafuri.
Aceste deşeuri pot conţine metale grele la care se adaugă sulfuri şi
cloruri solubile care pot polua uneori intens mediul înconjură tor. De
asemenea praful foarte fin poate produce o poluare intensă a solurilor
din jur. Cenuşa şi zgura pot fi reciclate în domeniul construcţiilor.
2.3. Deşeuri de producţie
Deşeuri de producţie în cantită ţi mai mari se formează în industria
de extracţie a materialelor de construcţie, industria alimentară şi a
bă uturilor, industria forestieră etc. Deşeurile din industria chimică ,
textilă , de prelucrare a lemnului şi a sticlei sunt parţial reciclate în
calitate de materie primă . Reziduurile toxice sunt dirijate spre înhumare
în poligoane special organizate.
2.4. Deşeuri din construcţii
Deşeurile din construcţii reprezintă materialele provenite din
demolarea şi din resturile de materiale ră mase de la şantierele de
construcţii civile şi industriale. Efectul major al acestor deşeuri este
asupra solurilor, care sunt transformate în soluri desfundate, iar în
zonele de depozitare în soluri antropice. Foarte puţine materiale de acest
gen pot fi reciclate.

2.5. Deşeuri stradale

Deşeurile stradale sunt deşeurile colectate din zonele stradale
specifice activită ţii cotidiene populaţiei sau rezultate din depunerea de
materiale solide în aceste spaţii sau sunt deşeuri vegetale provenite din
spaţiile verzi. Mai frecvent ele pot fi reprezentate prin hâ rtie, plastic,
resturi ceramice şi sticle, resturi alimentare, metale, pietriş, nisip, praf.
Aceste deşeuri pot fi transportate la rampele de depozitare controlată şi
folosite ca material inert de acoperire intermediară .
2.6. Deşeuri menajere
Deşeurile menajere sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele
populaţiei. În Republica Moldova acestea sunt reprezentate prin: deşeuri
alimentare (35 – 45%), hâ rtie, carton (20 –28%), ţesă turi (4-7%), sticlă
(3-6%), metale (aluminiu, fier 1,7-2,3%), materiale plastice (1,5-2,0%),
piele, gumă (1-3%), lemn (1-2%), piatră , ceramică (1-2%), alte deşeuri
(1-2%). Volumul total al deşeurilor menajere acumulate pe teritoriul
Republicii Moldova constituie circa 25 mln. m3 (2004). Suprafaţa
depozitelor ocupate de deşeuri menajere constituie circa 1304 ha,
numă rul lor fiind de 1747. Din numă rul total numai 670 sunt autorizate.
Principalul parametru de evaluare cantitativă a deşeurilor menajere
este reprezentat de cantitatea de deşeuri pe locuitor. Pentru Republica
Moldova acest parametru variază între 0,3-0,4 t/loc/an.
După posibilitatea de valorificare reziduurile menajere sunt de mai
multe tipuri:
- compostabile (resturi organice rezultate de la pregă tirea hranei);
- combustibile (lemn, cauciuc, materiale plastice);
- inerte (materiale de construcţii, ceramică );
- reciclabile (hâ rtie, sticlă , materiale plastice, metale);
Reziduurile menajere reprezintă o sursă importantă de ră spâ ndire a
infecţiilor prin numă rul mare de agenţi patogeni pe care le conţin.
În prezent cea mai mare parte din aceste deşeuri este depusă în
depozite şi numai o mică cantitate (≈20%) este prelucrată prin reciclare
şi compostare.

Managementul deşeurilor menajere solide trebuie abordat din punct

de vedere al schimbă rii mentalită ţii populaţiei pentru a considera unele
deşeuri menajere ca sursă de materii prime secundare.
2.7. Deşeuri agrozootehnice
Deşeurile agrozootehnice sunt reprezentate prin resturi vegetale şi
dejecţii animaliere. Unele dintre ele au o largă întrebuinţare ca
combustibil, cum sunt cocenii şi paiele, iar dejecţiile animaliere
reprezintă un important îngră şă mâ nt agricol. În stare proaspă tă însă
dejecţiile animaliere prezintă un pericol atâ t pentru mediu câ t şi pentru
culturile care se vor dezvolta pe teritoriile tratate cu aceste reziduuri.
Neutralitatea reziduurilor zootehnice se poate realiza prin metoda
compostă rii, iar în ultimul timp se utilizează îndepă rtarea acestora cu
ajutorul apei şi apoi tratarea comună a reziduurilor solide şi lichide în
staţii de epurare a apelor uzate.
2.8. Deşeuri periculoase
Deşeurile periculoase cuprind substanţe toxice care pot produce
efecte negative asupra mediului înconjură tor şi să nă tă ţii populaţiei,
exceptâ nd deşeurile radioactive. Aceste deşeuri provin în cea mai mare
parte din industria chimică , rafină rii, industria metalurgică , ateliere auto,
unită ţi medicale. Sunt reprezentate prin compuşi metalici, solvenţi
organici halogeni, acizi compuşi organofosforici, fenoli, cianuri, eteri,
vopsele, pesticide, reziduuri de spital.
Cele mai periculoase substanţe chimice sunt pesticidele folosite în
agricultură pentru protecţia plantelor contra bolilor şi dă ună torilor.
Aceste pesticide sunt concentrate în plante şi ajung direct prin alimente
la om şi la animale. Apele de suprafaţă precum şi cele subterane pot fi
poluate cu pesticide prin infiltraţiile produse de apele pluviale.
O altă substanţă extrem de toxică reprezintă dioxina, care stă la baza
producerii altor substanţe toxice periculoase. Dioxina este un component
al erbicidelor clorurate folosite destul de intens în agricultură . Dioxina
apare de asemenea şi la arderea reziduurilor menajere conţinâ nd plastic
sau lemn tratat cu substanţe chimice clorurate.

Deşeurile periculoase sunt depozitate separat, iar managementul lor depinde de

experienţa şi specificul fiecă rei ţă ri.
2.9. Deşeuri radioactive
Deşeurile radioactive rezultă din numeroase activită ţi industriale,
medicale şi de cercetare. Cele mai mari cantită ţi rezultă din activitatea
de producere a energiei electrice, extracţia şi prelucrarea minereului
radioactiv. Reziduurile radioactive sunt tratate diferenţiat în funcţie de
radionuclizii pe care îi conţin.
Reziduurile care conţin radionuclizi cu viaţa scurtă şi activitate redusă şi al că ror
pericol nu e prea mare sunt colectate şi pă strate în containere speciale, ecranate
corespunză tor pâ nă la depă şirea timpului de înjumă tă ţire după care pot fi
îndepă rtate.
Radionuclizii care conţin radionuclizii cu viaţă lungă şi activitate mare şi deosebit de
periculoase sunt tratate în vederea reducerii volumului, fie cu substanţe puternic
oxidante, fie incinerate în crematorii cu circuit închis pentru a nu polua atmosfera.
După tratare sunt înglobate în blocuri compacte de sticlă , ceramică , plumb şi
îndepă rtate în locuri speciale denumite cimitire radioactive.

PROBLEMA DEŞEURILOR SUB ASPECT ECONOMIC ŞI ECOLOGIC

Deşeurile apar ca rezultat al activită ţii omului, iar reciclarea, tratarea şi

depozitarea lor reprezintă una dintre cele mai actuale probleme economice şi
ecologice ale societă ţii contemporane.
Societatea umană are ca sursă primordială de existenţă munca, în al că rei proces
omul transformă materii prime sau produse de nivel calitativ inferior în produse de
nivel calitativ superior. Pentru aceasta el are nevoie de energie. Obligatoriu însă din
această activitate apar produse secundare, inutile, de cele mai multe ori toxice.
Aceste deşeuri noxe, poluanţi pun în pericol, prin acumulare, nu numai activitatea
creatoare de bunuri, ci chiar confortul şi să nă tatea speciei umane. Actualul flux de
materiale este nedurabil, datorită distrugerii ambientale, extracţiei, prelucră rii şi
depozită rii deşeurilor. Cererea de produse din lemn şi hâ rtie, de exemplu, continuă
să se ră sfrâ ngă asupra pă durilor avâ nd consecinţe ambientale grave. Tă ierile
realizate pentru obţinerea produselor din lemn ameninţă peste 70% din pă durile
virgine mari ră mase pe planetă , iar în multe pă rţi ale lumii, plantaţiile forestiere cu
o singură specie au înlocuit codrii seculari, ceea ce a redus diversitatea speciilor,
fă câ nd necesară aplicarea insecticidelor. Pă durile să nă toase asigură servicii vitale în
cadrul ecosistemelor: de pildă stă vilesc eroziunea, acumulează apa pe care o
furnizează în anotimpurile secetoase şi reglează regimul pluviometric. Pă durile
reprezintă habitatul unei game diverse de organisme vegetale şi animale, gă zduind
peste 50 % din speciile de pe glob.
Unită ţile miniere folosesc chimicale toxice, ca: cianură , mercur şi acid sulfuric
pentru a separa metalul din minereu. Sterilul, respective restul de minereu îmbibat
cu substanţe toxice care ră mâ ne după separarea metalului, este descă rcat, adesea,
direct în lacuri sau râ uri, cu consecinţe devastatoare. Proporţii catastrofale au luat
deversă rile industriale în râ ul Rein; în lacurile din America s-au acumulat munţi de
deşeuri industriale şi doar mă surile excepţionale au permis ameliorarea
situaţiei ecologice. În 1983, în urma ruperii barajului de la Stebnic (Ucraina), în râ ul
Nistru au nimerit sute de mii m3 de ape toxice industriale. Ca urmare a acestei
catastrofe ecologice a pierit majoritatea vieţuitoarelor din râ ul Nistru.
Activitatea industrială din secolul XX a fost însoţită de transferarea că tre ambient
a milioane de tone de plumb, zinc şi cupru; emisiile industriale globale de plumb
depă şesc acum nivelurile naturale de 27 de ori. Impactul acestei poluă ri este grav:
ca urmare a contamină rii cu metale grele, de exemplu, vegetaţia lipseşte pe o rază
de 15 km în jurul vechilor topitorii din fosta Uniune Sovietică . Expunerea la mercur,
larg ră spâ ndiră printre mineri, mă reşte riscul cancerului şi poate afecta rinichii şi
sistemul nervos, iar plumbul – o substanţă neuro toxică – este cunoscut şi prin
faptul că afectează dezvoltarea intelectuală a copiilor.
Depozitarea necondiţionată a deşeurilor industriale constituie o problemă
globală . Aproape două treimi din deşeuri sunt depozitate în locuri neamenajate, iar
un sfert din acestea sunt deversate în ocean.
Tratarea cu neglijenţă a reziduurilor industriale are urmă ri medicale,
ambientale şi economice teribile în multe regiuni ale lumii. Se spune că un sfert din
populaţia Rusiei, de exemplu, tră ieşte în zone unde poluarea depă şeşte de 10 ori
nivelul admis. În Statele Unite circa 40 000 amplasamente au fost catalogate ca
locuri cu deşeuri periculoase.
Dezvoltarea industrială şi ridicarea standardelor de viaţă a unei pă rţi a
populaţiei a impus utilizarea unor substanţe chimice periculoase pentru om,
vieţuitoare şi mediu. Deşeurile periculoase sunt formate, în cea mai mare parte, în
industria chimică , rafină rii, industria metalurgică , ateliere auto, benzină rii etc.
Chimia modernă a pus în folosinţă noi chimicale sintetice, adesea cu consecinţe
necunoscute, care nu sunt atâ t de omniprezente pe câ t sunt de persistente. Produşii
organici persistenţi
(POP), printre care se numă ră pesticidele, materiile plastice, dioxina etc.,se menţin
activ în mediu mulţi ani. Deoarece se degradează încet, POP se adună în ţesuturile
grase câ nd trec în lanţul alimentar, provocâ nd perturbă ri în sistemele endocrin şi
reproducă tor.
Cele mai importante volume de deşeuri toxice în ţă rile UE revin Germaniei,
Franţei şi Angliei (42 mln. t/an). Rusiei îi revin circa 20 mln. t/an, iar celorlalte ţă ri
ale Europei Centrale şi de Est (ECE), câ t şi Noilor State Independente (NSI) – încă 10
mln. t/an. Deşeurile solide menajere de asemenea provoacă o gamă de probleme
specifice. Cantitatea de deşeuri solide produsă de ţă rile dezvoltate este foarte mare
(430 – 800 kg/an pe cap de locuitor) şi în continuă creştere. În ţă rile în curs de
dezvoltare acest material este deversat, adesea, în locuri din apropierea oraşelor
sau pe raza unor periferii aglomerate, unde face să prolifereze şobolanii şi insectele
transmiţă toare de diferite boli parazitare. În ţă rile industrializate deşeurile
menajere solide, de obicei, sunt îngropate sau incinerate, avâ nd urmă ri ambientale.
De exemplu, dacă nu sunt căptuşite bine gropile de gunoi permit scurgeri
descendente care contaminează sursele de apă subterane, iar prin putrezirea
materiei organice se formează metan – un
gaz de seră cu o capacitate de încă lzire globală de 21 de ori mai mare decâ t al
dioxidului de carbon.
Doar în ultimii ani viteza de creştere a cantită ţilor de deşeuri pe cap de locuitor
a început să scadă în ţă rile dezvoltate, pe de o parte datorită campaniilor de
informare a populaţiei (conştientizarea necesită ţii reducerii, refolosirii şi reciclă rii)
şi pe de altă parte, datorită costurilor în continuă creştere a depozitelor de deşeuri.
Azi în ţă rile dezvoltate se acumulează în jurul a 800 – 1000 kg deşeuri pe cap de
locuitor anual, în R. Moldova – 340, Chişină u –400kg.
Gestionarea corectă a deşeurilor, care prin natura lor reprezintă atâ t o sursă de
poluare, câ t şi un izvor de materii prime seculare, trebuie realizată în mod integrat,
cu înţelegerea consecinţelor pe termen lung a deciziilor adoptate. În legă tură cu
aceasta, tendinţele actuale privind abordarea problemei deşeurilor trebuie să ţină
cont de urmă toarele aspecte:
- micşorarea cantită ţii de deşeuri;
- evitarea poluă rii mediului.
Din experienţa altor ţă ri s–a constatat că una din modalită ţile de reducere a
cantită ţilor de deşeuri generate este înlocuirea taxelor fixe cu taxele pe unitate de
volum sau masă . Această mă sură va stimula şi recuperarea de la populaţie a
materialelor reciclabile. În acest context va apă rea o tendinţă normală de reducere a
cantită ţilor de deşeuri depozitate, va necesita introducerea colectă rii separate a
deşeurilor de la populaţie. Materialele utile din deşeuri reprezintă o sursă valoroasă
care nu trebuie irosită .

Deşeurile toxice - un pericol pentru sănătatea publică

Una dintre problemele principale ale ocrotirii mediului ambiant din mun.
Chişină u a devenit formarea, utilizarea, depozitarea şi neutralizarea deşeurilor
toxice, ce rezultă din procesul ciclului tehnologic de producţie al activită ţilor
agenţilor economici din ramura industrială . Acest ciclu tehnologic implică
amestecuri de substanţe active şi are un efect toxic asupra mediului înconjură tor,
iar acest lucru se reflectă , mai ales, asupra stă rii de să nă tate a populaţiei. Deşeurile
toxice sunt supuse evidenţei de că tre  întreprinderile industriale şi agricole prin
întocmirea anuală a Formularului nr.1 al  Raportului statistic “Formarea, utilizarea
şi neutralizarea deşeurilor toxice”. Ponderea majoră de formare a deşeurilor toxice
în mun. Chişină u revine obiectivelor industriale –78%, urmată de obiectivele din
ramura agricolă – 17,2%, transport – 2,1%, iar 1,8%, revenind obiectivelor din
construcţie, precum şi altor ramuri ale economiei naţionale.
 În rezultatul estimă rilor rapoartelor statistice prezentate de agenţii economici,
s-a constatat că din 2157,8 tone deşeuri toxice formate şi depozitate în anul 2009,
doar 147,1 tone s-au utilizat, neutralizat sau transmis altor întreprinderi, iar
2010,688 tone sunt stocate şi se pă strează pe teritoriile întreprinderilor datorită
faptului că în Republica Moldova lipseşte o platformă specializată pentru utilizarea
şi reciclarea acestui tip de reziduuri, ele transformâ ndu-se treptat într-o bombă cu
mecanism întâ rziat. Spre marele nostru nenoroc, indiferenţa de care dă m dovadă
vis-a-vis de aceast lucru poate duce cu timpul la o adevă rată catastrofă ecologică ,
atâ t pentru întreaga ţară , câ t şi pentru Chişină u. Substanţele predominant poluante
de clasa I de toxicitate sunt deşeurile care conţin compuşi de cianură – 54,7 tone, ele
alcă tuiesc 97,5% în Republica Moldova şi 83,3% în mun. Chişină u din cantitatea
totală a acestui tip de deşeuri. Din clasa II de toxicitate – 350,5 tone, fac parte, mai
întâ i, deşeurile petroliere, sedimentul semilichid şi cu aspect de pastă în
componenţa că ruia intră nichel, vanadiu şi cupru format, spre exemplu, în rezultatul
spă lă rii cazanelor de la CET-1 şi CET-2, dar şi în urma altor procese tehnologice.
Prioritatea, în rîndul deşeurilor din clasa III de toxicitate – 234,9 tone revine altor
categorii de deşeuri petroliere, deşeuri de vopsele, lacuri, solvenţi, emulsii care se
utilizează în procesul de ungere a utilajului tehnologic. Clasa IV de toxicitate include
deşeurile din sediment din decantor format după epurarea chimică , amestecuri de
bază , emulsii utilizate şi diferite deşeuri lichide, în cantitate de 870,2 tone.

Datele de referinţă denotă şi o creştere a volumului acumulă rii lă mpilor

luminiscente uzate care conţin mercur, substanţă toxică din clasa I de toxicitate ce
poate avea o influenţă negativă asupra mediului ambiant şi asupra stă rii să nă tă ţii
populaţiei. Pe teritoriul întreprinderilor se pă streză 159484 astfel de lă mpi, iar
171520 sunt stocate în depozitul Organizaţiei Teritoriale Chişină u a Mişcă rii
Ecologice, care a funcţionat cu abateri de la cerinţele igienice în vigoare. Acestuia,
prin Hotă rîrea Nr.6 din 18.03.05 a medicului-şef sanitar de Stat al RM, i-a fost
suspendată activitatea începâ nd cu 25 martie 2005. Pâ nă la moment, activitatea
depozitului nu a fost reluată . Problema demercuriză rii lă mpilor luminiscente este
alarmantă şi cere o rezolvare promtă .
Şi totuşi, aceste cifre nu redau situaţia reală , deoarece instituţiile medicale,
pedagogice, comerciale, culturale, etc. nu prezintă Raportul Statistic, însă folosesc de
2-3 ori  mai multe lă mpi decâ t întreprinderile industriale. De menţionat faptul că o
bună parte din lă mpile uzate sunt pur şi simplu aruncate la gunoişte, lucru care
sporeşte riscul asupra să nă tă ţii publice. În consecinţă , cele câ teva grame de mercur
din fiecare bec aruncat se ră spîndesc în natură , mai întîi în aer, apoi în sol şi ajung în
cele din urmă în apa freatică . Respectiv, vaporii de mercur, acizii, deşeurile
petroliere au o influienţă nefastă asupra sistemului digestiv, celui nervos, etc. De
asemeni, mercurul, ca substanţă chimică industrială , este şi un factor cu risc sporit
pentru genetică . Compuşii metilmercurici care, prin anumite că i, au ajuns în
organismul unei femei însă rcinate, pot trece prin placentă în corpul fă tului,
afectează celulele nervoase ale creerului, provocâ nd grave afecţiuni ca orbirea,
deteriorarea coordonă rii nervoase, anomalii psihice, chiar şi moarte.
O alta substanţă care nimereşte în mediul ambiant datorită neglijenţei omului
este plumbul, care se conţine chiar şi în aceleaşi baterii auto pe care noi le aruncă m
la gunoişte după utilizare. În atmosferă plumbul ajunge în special odată cu gazele de
eşapament ale automobilelor dotate cu motoare cu benzină . În organismul uman
plumbul poate nimeri atâ t prin respiraţie, câ t şi prin alimente. Ulterior acesta se
concentrează în oase şi în pă r pe de o parte, iar pe de altă parte în ficat. Poate
provoca anemie, precum şi tulbură ri ale sistemului nervos.
Datorită riscului pe care îl prezintă substanţele chimice periculoase pentru
mediu şi să nă tatea umană , activită ţile desfă şurate cu implicarea acestor substanţe
trebuie să fie în atenţia deosebită a tuturor factorilor implicaţi.
În acest context, credem că Mişcarea Ecologistă , autorită ţile locale, precum şi
toate serviciile vizate ar trebui să chibzuiască asupra creă rii unor proiecte în care să
atragă finanţatori în scopul realiză rii unor programe de ameliorare a calită ţii
mediului şi ocrotirii să nă tă ţii populaţiei. Un pas important în această direcţie ar fi
crearea, în mun. Chişină u şi în suburbiile acestuia, a unor puncte de colectare a
deşeurilor toxice, drept exemple bune de urmat în acest sens sînt ţă rile UE, unde
acest lucru este deja înră dă cinat. Aceste puncte vor fi amplasate pe teritoriile
adiacente magazinelor unde se vâ nd produsele în urma folosirii că rora apare tipul
menţionat de deşeuri. Locuitorii ar avea posibilitatea optă rii între a arunca
reziduurile (lampi luminiscente, baterii auto, uleiuri auto, resturi de vopsele,
solvenţi, lacuri, etc.) la gunoiştea din apropiere, riscâ nd ca după asta să aiba de
suferit ei şi semenii lor, sau a merge cu ele la acest punct de colectare a deşeurilor,
fiind siguri că , ulterior, ele vor fi nimicite sau reciclate fă ră să mai prezinte vreun
risc pentru să nă tatea publică . Abia mai apoi, de competenţa APL ar fi crearea unor
poligoane unde vor fi stocate şi, ulterior, nimicite aceste deşeuri cu risc sporit
pentru mediul înconjură tor. Experienţa ţă rilor occidenatale spune că nu costă decît
foarte puţin să mai adă ugă m încă un container pe lîngă cele existente deja, în
schimb, acest lucru, costă foarte mult pentru protecţia mediului şi a să nă tă ţii
publice. Legislaţia acestor ţă ri vorbeşte deasemeni şi despre faptul că cel care vinde
produsul, are grijă şi de reciclarea lui. Or, la noi acest lucru se refera, deocamdată ,
doar la produsele electrocasnice.
Nu vom spune ca aceasta ar fi unica modalitate de rezolvare a problemei. Ba
mai mult, vom conta pe sprijinul tuturor serviciilor şi direcţiilor implicate în a-şi da
cu parerea, a veni cu propuneri şi a conlucra pentru realizarea celor propuse deja.
Oricare ar fi ideile şi planurile de activitate în acest scop, un lucru e cert: aceste
reziduuri nu trebuie să fie combinate cu cele menajere, ca ulterior să nimerească în
natură şi să o distrugă !
 Vom face aici apel că tre propria noastră conştiinţă , cea care ne ghidează şi ne
sfă tuieşte, să tră im frumos şi curat azi, dar să nu-i lipsim pe copiii şi nepoţii noştri
de aceeaşi şansă în viitor.

Reciclarea
Prin transformarea reziduurilor in resurse utilizabile, reciclarea ofera o
modalitate de administrare a reziduurilor solide reducand poluarea, conserva
energia, creaza locuri de munca si dezvolta industrii manfucaturiere mai
competitive. La fel ca si deversarea reziduurilor in zone special amenajate sau
arderea lor in incineratoare, reciclarea costa si ea bani. Cointeresarea societatii in
reciclare presupune o constientizare deplina a beneficiilor si costurilor economice si
de mediu ale reciclarii, comparativ cu consumurile unilaterale de resurse si stocarea
produselor uzate in zone special amenajate sau arderea lor in incineratoare. Cand se
iau in considerare toti acesti factori, devin evidente avantajele reciclarii. 
Reciclarea elimina poluarea si conserva resursele naturale. Cel mai mare
beneficiu de mediu al reciclarii este legat nu de depozitarea reziduurilor, ci de
conservarea energiei si a resurselor naturale si prevenirea poluarii prin utilizarea,
in procesul de fabricatie, a materialelor rezultate din reciclare si mai putin a celor
primare. Materialele recuperate au fost deja purificate si prelucrate anterior, astfel
incat utilizarea lor in procesul de fabricatie presupune o activitate mai curata si un
consum mai mic de energie. Analize detaliate au evidentiat faptul ca aceste beneficii
de mediu ale reciclarii sunt cu mult mai eficiente decat orice alte actiuni de
protejare a mediului.
Reciclarea conserva energia. Mult mai putina energie este necesarapentru a
transforma materialele reciclate in produse noi, comparativ cu a incepe productia
cu materiale primare, brute. Prin reciclarea unei tone de materiale intr-un program
obisnuit de reciclare, sunt economisiti cel putin 187 USD prin realizarea de
economii la electricitate, petrol, gaze naturale si carbune, chiar in conditiile in care
tinem cont de consumurile datorate colectarii si transportarii materialelor.
Reciclarea elimina costurile depozitarii reziduurilor sau a incinerarii lor. Costurile
reciclarii sunt partial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau
incinerare si prin vinderea materialelor rezultate. Preturile de depozitare variaza
foarte mult in functie de zona, si piata materialelor reciclate este intr-o crestere
exploziva.
Programele de reciclare proiectate adecvat si implementate complet pot fi
deplin competitive cu depozitarea sau incinerarea reziduurilor. In prezent sunt
disponibile numeroase tehnici de eficientizare a reciclarii, unele din ele fiind in curs
de testare si implementare
Reciclarea creaza noi locuri de munca si creste competitivitatea industriei
manufacturiere. Reciclarea ofera industriei manufacturiere resurse mai ieftine,
avantaje economice pe termen lung care se translateaza in valoare pentru
consumatorii care cheltuiesc mai putin pe produse si ambalaje. Efectele reciclarii
asupra dezvoltarii industriale sunt semnificative.
 Biblografie:
 ,,RECICLAREA, TRATAREA ŞI DEPOZITAREA DEŞEURILOR
SOLIDE” de Ion Bumbu
 http://www.referatele.com/referate/noi/diverse/impactul-
depozitelor149239101.php

 http://www.referat.ro/c_impactul_asupra_mediului_a_deseurilor_din_rum
egus_6351.html

 http://www.referate-ok.com/cauta-referate-influenta-deseurilor-asupra--
mediu.html

 http://www.naturalist.ro/viata-si-sanatate/impactul-depozitelor-de-
deseuri-industriale-si-urbane-asupra-mediului-1/

 http://lex.justice.md/index.php?
action=view&view=doc&lang=1&id=311576