Sunteți pe pagina 1din 1

Artist al poporului de copii

Acum, în aceste zile, când compozitorului Eugen Mamot i s-a decernat titlul
de „Artist al poporului”, ne dăm seama că, de fapt, Domnia Sa tot timpul a fost un
artist al poporului de copii, pentru că și copiii, dar mai ales copiii, sunt un popor
cum nu mai există altul pe lume. Dacă ar fi să numărăm câți copii au trecut prin
școala lui Eugen Mamot - și atunci când era la școlile de muzică din Tiraspol sau
Ungheni și, mai ales, când dirija, concomitent, Corul de Copii „Mugurel” de la
Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” și la Studioul Muzical-Coral,, ”Lia-Ciocârlia”
(al căror fondator a fost) și încă în multe alte locuri - am putea spune că Eugen
Mamot a plămădit prin truda sa poporul coral, și nu numai, al republicii, copii care
au devenit mai apoi Nicolae Botgros, Ghenadie Șevcișin, Vitalie Dani, Irina Bivol
și încă mulți alții, floarea cântecului coral, și nu numai, de la noi. Iarăși nu dăm aici
mulțimea de publicații pe care le are (culegeri, manuale, scenarii, filme), pentru că
e prea mare lista și ne grăbim să venim cu un cald cuvânt de felicitare: La mulți
ani, domnule Eugen Mamot, la mai mult și la mai mare!

Literatura și arta, mai, 2012

S-ar putea să vă placă și