Predarea reprezintă activitatea profesorului de organizare şi conducere a ofertelor de

învăţare care are drept scop facilitarea şi stimularea învăţării eficiente la elevi.
Proiectarea demersului didactic este acea activitate desfăşurată de profesor care constă în
anticiparea etapelor şi a acţiunilor concrete de realizare a predării. Proiectarea demersului
didactic presupune:
- lectura personalizată a programelor şcolare;
- planificarea calendaristică;
- proiectarea secvenţială (a unităţilor de învăţare).
Pentru a transforma curriculumul național în învățare efectivă la nivelul unei clase de
elevi, este necesară o proiectare didactică atentă care să găsească acele contexte potrivite prin
care rezultatele învățării prezentate în programă să devină reale în cazul fiecărui elev, în funcție
de particularitățile sale de învățare. Proiectarea didactică este, așadar, o activitate căreia
profesorul trebuie să-i acorde o importanță deosebită.
O unitate de învăţare reprezintă o structură didactică deschisă şi flexibilă,care are
următoarele caracteristici:
- determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integrarea unor
competenţe specifice;
- este unitară din punct de vedere tematic;
- se desfăşoară în mod sistematic şi continuu pe o perioadă de timp;
- se finalizează prin evaluare.
Avantajele proiectării demersului didactic pe baza unităților de învățare sunt multiple:
- programa școlară nu mai este o listă aproape de conținuturi care trebuie tratate separat,
conținuturile sunt grupate în jurul unei teme, ajută la formarea unor aptitudini concrete,
utile în viața cotidiană;
- conținuturile fiind grupate pe unități de învățare tematice, profesorul având o perspectivă
mai clară asupra legăturii dintre ele, aspect valabil și pentru elevi, și asupra a ceea ce
trebuie realizat într-un an școlar, ce competențe trebuie dezvoltate sau formate;
- unitatea de învățare se realizează pe o perioadă mai mare de timp decât o lecție, fiind
vizat un interval mai mare de timp pentru o temă majoră, profesorul având în mai mare
măsură posibilitatea unor abordări diferențiate, individualizarea învățării în raport cu
ritmul de învăţare pe care îl au elevii;
- se renunţă la organizarea procesului de predare-învăţare la clasă predominant în doi timpi
(„ascultare“–„predare“), ineficient şi imposibil de justificat rational;
- elevul este actor, învățarea este una activă astfel că elevul își fixează mai bine noțiunile;
- elevul este determinat să îşi mobilizeze un ansamblu de resurse integrate, nu juxtapuse,
elevul este implicat într-o situaţie nouă, nu una în care ar trebui să reproducă ceva, iar pe
măsură ce avansează în cunoştinţe şi competenţe, elevul îşi dă seama de drumul pe care l-
a parcurs;
- prin realizarea proiectelor/ activităților, clasa devine astfel un spațiu social unde limba se
utilizează cu funcțiile sale naturale și se învață datorită acestei utilizări, putând fi
transpusă și în afara clasei;
- proiectarea conținuturilor pe unități, care la sfârșit sunt evaluate prin realizarea unui
proiect de către elevi este cea mai adecvată pentru a exploata potențialul didactic al
 internetului, elevii fiind, imediat și în mod direct, în contact cu un volum imens de
documente;
- se economisește timp pentru pregătirea orelor, se dezvoltă gândirea strategică;
- oferă profesorului, cât şi elevului, o structură care respectă ierarhia cunoştinţelor anterior
dobândite;
- se realizează o acțiune complexă, actul didactic este abordat într-o o manieră holistică,
mai coerentă şi mai generalizatoare.