Rom(m)ânie

Mi-e greu să încep. Asta ar trebui să scrie pe piatra mea funerară ca motto al vieții
mele și dacă biștarii sunt puțini, să se lase doar partea cu “mi-e greu” Mi-e greu să
cunosc oameni noi, pentru că nu mai vreau să-mi aud operatorul spunându-mi în
cască “atenție la individ/ă, se prea poate să nu-i placă romul”. Am încercat de
nenumărate ori să-l disponibilizez, dar stă în marcaj strâns ca John Terry la
Chelsea și ajungi să-ți spui că orice dribbling e de prisos, mai bine pasează. Și
pasez. Îi pasez cu celeritate valorile mele, adevărurile mele, identitatea mea
subconștientului sau omului din spatele butoanelor, cum vrei să-i spui, și ne
mințim că le scoatem la lumină când ni se permite. I-am pasat atât de mult, încât
era să ajungem la insurecție. Să ne descotorosim de marcaj și să reușim să
respirăm. Am zis pas, de vreo 7 ani tot zic pas, însă am fost la librărie, i-am zâmbit
librăresei ca și cum aș fi vrut să-i fac un copil printre cărți ( recunoașterea asta) și
mi-a înmânat ceea ce eu numesc “drumul către succes al lui Lungu Călin”. De fapt
e un registru roșu cu coperțile legănate ce are rolul de a înmagazina frustrările,
temerile, scenariile rolurilor pe care tot le joc cu scopul de a-mi ușura ființa. Dar
totusi îl port mereu cu mine. Dacă se ivește vreo situație în care aș vrea să-l invoc?
Nu se întâmplă. Analizele mele, de orice temperatură, au un efect întârziat, pentru
că ea se împlinește și în starea de veghe și la o labă data rapid sub duș sau la coadă
la pâine. Trecem la subiect, măcar ăsta să aibă o înșiruire logică. Chiar dacă mi-e
frică de mor să mi se facă dosar pentru infracțiunea de posesie a unui sânge ce nu
are o concentrație de cel puțin 99,99% dacică, odată cu conștientizarea pachetului
intelectual, spiritual, moral pe care-l dețin, mi-am zis “uite, nu te fute singur,
încearcă să fii cine ești și spune-le”. Nu, nu e de sfârșit de telenovelă mexicană
destăinuirea asta și nici element surpriză nu are, dar să întâlnești un țigan ce are o
română mai bună decât o are tot neamul mă-tii poate fi suprinzător. Apropo de
dicție, ea s-a format ca urmare a dorinței mele de a mă descotorosi de orice ține de
tagma asta a țiganilor. Am citit zeci de mii de pagini cu voce tare, încât rămâneam
fără ea la final de zi și m-am ales și cu daune iremediabile la nivelul corzilor
vocale, dar nu merită oare sacrificiul? Dau de pământ cu mulți “cărturari” cu
priapism și egoul meu e hrănit corespunzător. Uite, nu o să urmeze partea aia în
care îmi dau seama că fuga asta a fost o greșală și o inutilitate. Știam de la bun
început, dar uite că în timpul alergăturii ăsteia, am devenit ceea ce sunt eu acum și
nu-i puțin lucru 😊.Ce am scris până acum nu are nicio legătură cu ce intenționam
să scriu, dar las titlul, e bengos. Măcar am renunțat la analiză 😊