ANALIZA GRANULOMETRICĂ ŞI STABILIREA TEXTURII SOLULUI

Faza solidă a solului şi în special partea minerală a acestuia este alcătuită din particule elementare de diferite
mărimi, care au fost grupate în mai multe categorii şi care au fost denumite fracţiuni granulometrice.
După Kacinski, fracţiunile granulometrice se grupează în:
a. Material scheletic → în care participă fragmente cu diametrul mai mare de 2 mm
■pietricele 2-20 mm; ■pietre 20-200 mm; ■bolovani > 200 mm
b. Material pământos → unde intră particulele ce au diametrul mai mic de 2 mm.
! Limita de 2 mm între nisip şi scheletul solului → la 2 mm ptr că:
● materialul nu mai prezintă capacitate de reţinere a apei
● permeabilitatea ptr apă şi aer este foarte mare

Argila (< 0,002 mm) → posedă:

ARGILĂ → Silicaţi secundari de tipul mineralelor argiloase
■ capacitate mare de reţinere a apei
■ permeabilitate scăzută ptr aer şi apă
■ plasticitate mare şi coeziune mare între particule
Praf (0,002 – 0,02 mm) → conferă solului:
PRAF → dpdv mineralogic repr. particule fine de silicaţi primari şi cuarţ
■ permeabilitate şi coeziune moderată
■ viteza ascensiunii capilare mare
■ solurile cu un conţinut ridicat de praf sunt susceptibile la formarea crustei
Nisipul fin (0,02-0,2 mm) → atribuie solului: NISIP FIN → alcătuit din cuarţ şi alte minerale primare
nealterate NISIP GROSIER
■ permeabilitate bună
■ capacitate de reţinere a apei şi elementelor nutritive redusă
■ascensiune capilară moderată
■ gonflarea, contracţia şi capacitatea de formare a elementelor structurale foarte reduse.
La analiza granulometrică se deosebesc 2 etape principaleşi anume:
1. Tratarea probelor de sol
2. Separarea fracţiunilor granulometrice

1. TRATAREA PROBELOR DE SOL

La analiza granulometrică, agregatele de structură trebuie să fie desfăcute în particule elementare. Desfacerea
agregatelor de structură se poate realiza prin anumite procedee, iar rezultatele analizei granulometrice depind de felul
în care am realizat dispersia particulelor elementare.
Pentru aceasta este nevoie să înlăturăm în primul rând factorii care determină coagularea particulelor elementare
de sol, care sunt:
■ starea de hidratare a particulelor coloidale
■ sarcina electrică a particulelor coloidale
■ agenţii de cimentare a particulelor coloidale → ●materia organică; ●carbonatul de calciu şi magneziu; ●oxizi de
fier şialuminiu deshidrataţi.
Astfel, pentru realizarea dispersiei totale va fi nevoie de:
Înlăturarea humusului, care reprezintă principalul ciment de legătură între particulele elementare, se realizează
prin tratarea probei de sol cu perhidrol (procedeu recomandat şi de Societatea Internaţională pentru Ştiinţa Solului).
Înlăturarea carbonatului de calciu şi magneziu → se realizează cu un acid diluat.
Se va folosi HCl 0,2 sau acidul acetic 2N.
Realizarea unei cât mai bune hidratări a argilei pentru a împiedica cuagularea → acţiunea de hidratare se
realizează prin:
■ agitare energică a suspensiei de sol, sau
■ prin fierbere.
Realizarea unui grad maxim de dispersie a particulelor coloidale de argilă → se realizează prin mărirea
potenţialului electrocinetic. Astfel, se adaugă în dispersie soluţii de săruri monovalente de litiu, sodiu, amoniu, care se
hidrat ează puternic, măresc sarcina electrică a coloidului şi favorizează dispersia particulelor coloidale. Frecvent se
folosesc hidroxidul de sodiu sau carbonatul de sodiu.

1
 2. SEPARAREA FRACŢIUNILOR GRANULOMETRICE
Metoda cea mai simplă de separare a fracţiunilor granulometrice este cernerea. Se folosesc o serie de site care
au diametrul ochiurilor corespunzător fracţiunii granulometrice pe care dorim să o separăm.
Se recomandă:
A: Cernerea uscată → pentru fracţiuni granulometrice cu diametrul mai mare de 2 mm
B: Cernerea umedă → pentru fracţiunile granulometrice cu diametru cuprins între 2 – 0,2 mm.
Proba de sol se aşează pe o sită de 0,2 mm şi cu un jet de apă se spală solul, folosindu-se o baghetă de sticlă la
care se adaugă o bucăţică de cauciuc la unul din capete.
Prin sită trec toate particulele mai mici de 0,2 mm.
Particulele granulometrice cu diametrul mai mic de 0,2 mm se separă folosindu-se metoda sedimentării într-o
coloană de lichid.
! Sedimentarea în mediul lichid → influenţată de: marginea particulelor; a.î. => sub acţiunea gravitaţiei
sedimentarea se produce la inceput sub forma unei mişcări uniform accelerată, iar mai târziu datorită forţei de fricţiune
se ajunge la o vitază constantă. (Legea lui Stokes şi formula lui Stokes)

2 ( D ps  DH 2O ) V – viteza de cădere a particulelor, cm/s;

V  g  r2  , cm / s r – raza particulelor, mm;
9  Dps – densitatea particulelor solide, g/cm3; (≈2,68)
DH2O – densitatea specifică a lichidului la temperatura de lucru,
( D ps  DH 2O ) g/cm3;
 1,68 g – acceleraţia gravitaţiei, (981 cm/s2)

Densitatea şi vâscozitatea lichidului depind de temperatură, deci la fiecare determinare se va tine cont de acest
lucru.
Pentru determinările curente Dps (densitatea particulelor solide) se consideră 2,65.
Pentru determinările de precizie se recomandă stabilirea lui Dps cu ajutorul picnometrului.
Timpul de cădere a particulelor granulometruce se poate calcula, cunoscând că particulele cad într-un spaţiu de 10
cm cu ajutorul formulei:

S t – timpul după care se face pipetarea, min;

t , min S – spaţiul dat, cm;
V V – viteza de cădere a particulelor, cm/s.
După trecerea timpului găsit în calcul, în cilindru de sedimentare, deasupra adâncimii fixate, nu se vor mai afla
particule având diametrul mai mare sau egal cu cel al particulei considerate, ele găsindu-se sub limita fixată.

Modul de lucru:
■ Se agită suspensia de sol
■ Se lasă în repaus timp de 4 min şi 38 sec (din calcul)
■ Cu 20 sec înaintea expirării timpului de repaus se introduce pipeta în cilindru de sedimentare a.î vârful pipetei
să ajungă la 10 cm adâcime.
■ La expirarea timpului de repaus se pipetează continuu şi uniform 25 ml suspensie.
■ În suspensia pipetată se găsesc numai particule de A şi P, întrucât particulele de N cu diametrul > 0.02 mm au
străbătut spaţiul de 10 cm.
■ Conţinutul pipetei se trece într-o capsulă de porţelan/sticlă termorezistentă
■ Capsulele cu suspensie de sol se ţin 8 ore în etuvă la 105 ˚C ptr evaporarea apei.
■ După 8 ore şi răcirea acestora în exicator se determină masa particulelor de A+P (m1)
■ Suspensia de sol se agită din nou şi se lasă în repaus 7 ore 43 min (coresp. pt 10 cm)
■ După aceea se procedează ca la pipetarea 1.
■ în acest timp particulele de P+N străbat spaţiul de 10 cm, iar în suspensie rămâne doar A < 0.002 mm.
■ Se notează masa uscată a particulelor de A din volumul suspensiei pipetate de 25 ml (m2).

Legea lui Stoke se aplică dacă se respectă câteva condiţii:

■ particulele dispersate să aibă diametrul mult mai mare decât moleculele mediului dispersant pentru a nu fi afectate
de mişcarea brawniană;
■ concentraţia suspensiei să fie de circa 1 % sau mai puţin pentru ca particulele să cadă independent unele de altele;
■ pentru a evita frecarea dintre particule şi pereţii vasului, se recomandă ca vasul să aibă diametrul de 5-6 cm;
■ particulele să fie rigide, netede, sferice, condiţii care practic nu se întâlnesc la particulele de sol;
■ viteza de cădere a particulelor nu trebuie să depăşească o anumită valoare critică, de aceea, prin această metodă vor
putea fi separate numai particulele mai mici decât nisipul fin.

2
 Separarea fracţiunilor şi determinarea conţinutului lor
Determinarea cantităţii de nisip grosier din probă
● După răcirea suspensiei (rezultată în urma tratării probelor de sol), aceasta se trece pe o sită cu diametrul ochiurilor
de 0,2 mm.
● Se pune sita pe o pâlnie cu diametrul mai mare de 10 cm aşezată pe cilindrul de sedimentare de 1000 ml.
● Se freacă apoi solul între degete şi se spală cu apă distilată până ce aceasta devine curată.
● Particulele rămase pe sită (2–0,2 mm) se trec într-o fiolă cu ajutorul unui jet de apă.
● Se lasă să se decanteze, iar partea limpede se varsă cu atenţie.
● Se usucă fiola la 105 °C, timp de 3 ore, se răceşte în exicator şi apoi se cântăreşte cu precizie de 0,01 g.
● Cantitatea de nisip grosier din proba analizată = diferenta dintre greutatea găsită şi tara fiolei.

Separarea şi determinarea particulelor mai mici de 0,02 mm → prin metoda pipetării

■ Se calculează viteza de cădere a particulelor cu ajutorul formulei lui Stoke.
S
■ Timpul se calculează cu ajutorul relaţiei t  , min
V
■ Se aduce conţiutull cilindrului la 1000 ml cu apă distilată şi se agită timp de 1 minut cu o baghetă de sticlă cu
cauciuc la capăt (eventual se măsoară t° suspensiei, care trebuie menţinută constantă)
■ După trecerea timpului calculat se pipetează un volum de suspensie de la adâncimea stabilită
- cu 15-20 min înainte de a lua proba se introduce pipeta în cilindru la adâncimea stabilită
- la separarea fracţiunilor mai mici de 0,02 mm pipetarea se face exact la timpul calculat după agitarea cilindrului
■ Se trece conţinutul pipetat într-o fiolă tarată (cu greutate cunoscută)
■ Se spală fiola de 2-3 ori cu apă, conţinutul trecându-se în aceeaşi fiolă, apoi se determină greutatea uscată a
conţinutului pipetat (la 105 °C până la uscarea completă).
■ Se face diferenţa între fiola cu suspensie şi fiola gaolă, astfel încât afăm greutatea particulelor mai mici de 0,02 mm
aflate în volumul pipetat (praf + argilă).
■ se agită apoi conţinutul cilindrului şi după timpul calculat ptr determinarea particulelor sub 0,01 mm (argilă fizică0
se pipetează o nouă probă, procedând ca maisus. La fel se va proceda şipentru particulele mai mici de 0,002 mm
(argilă).

Calcularea rezultatelor
Pentru a determina cantitatea de argilă, praf şi nisip vom aplica următoarele formule:
Nisip grosier 100  a
Ng  %
(> 0,2 mm) m'
V V → volumul cilindrului de sedimentare, cm3 sau ml;
Nisip fin 100  m  (a  )b
v % a → greutatea fracţiunilor de nisip găsite la analize, g;
(0,2÷0,02 mm) Nf  b → cantitatea de material extras la prima pipetare, g;
m'
c → cantitatea de material extras la pipetarea a doua, g;
Praf 100  V  (b  d )
P % d → cantitatea de material extras la a treia pipetare, g;
(0,02÷0,002 mm) v  m' m’ → greutatea solului uscat rămas pe filtru după tratare, g;
Argilă 100  V  s v → volumul pipetei, cm3
A % 100 → factorul pentru raportarea procentuală
(< 0,002 mm) m' v
Argilă fizică 100  V  c
Af  %
(< 0,001 mm) m' v

În cazul în care nu se lucrează cu două probe paralele se determină pierderile la tratare pentru umiditate şi
m(100  C )
carbonaţi după formula: m' 
100  U
m’ → solul uscat fără carbonaţi, g;
m → solul luat iniţial pentru analiză, g;
C → conţinutul de carbonaţi a solului analizat, g;
U → umiditatea solului analizat, %.