Sunteți pe pagina 1din 5

DIETOTERAPIA IN BOLI CARENTIALE (ANEMIA FERIPRIVA)

Anemia feriprivă (fierodeficitară, lipsa de fier) este cea mai răspândită formă de anemie
și probabil cea mai frecventă carență alimentară întâlnită în lume. Prevalența acestei boli este
estimată la circa 600 de milioane de pacienți de pe întregul glob. Carența de fier afectează
producția de globule roșii (hemoglobină). Persoanele care suferă de anemie feriprivă prezintă
deseori simptome de oboseală sau slăbiciune și tind să se albească la față.
Fiecare organ sau țesut al organismului tău are nevoie de oxigen pentru a putea funcționa
normal. Celulele roșii (eritrocitele) sunt cele care transportă oxigenul din plămâni în tot corpul.
Atunci când suferi de anemie, indiferent de ce tip este vorba, organismul tău nu are suficiente
globule roșii, iar calitatea hemoglobinei din sânge nu este cea optimă.

În cele ce urmează voi prezenta despre ceea ce înseamnă anemia feriprivă, care sunt cauzele și
simptomele, cum se tratează și ce măsuri de prevenire poți lua.

Cauzele anemiei feriprive (deficit de fier)


Anemia feriprivă sau carența de fier este o afecțiune hematologică care apare, așa cum îi spune și
numele, în momentul în care ai deficit de fier. Te simți obosit, slăbit sau ai tulburări de respirație
deoarece ai nevoie de fier pentru producerea de hemoglobină, proteina care ajută celulele rosii
din sange (eritrocite) să transporte oxigenul prin corp.

Importanța fierului în transportul oxigenului în corp


Fierul este foarte important pentru funcționarea normală a organismului, inclusiv, în ceea ce
privește producerea de hemoglobină, adică a moleculelor din sânge care transportă oxigenul în
tot corpul. Fierul este necesar și pentru menținerea sănătății celulelor, a pielii, părului sau a
unghiilor.

Fierul din alimente este absorbit prin celule care se regăsesc la nivelul tractului gastrointestinal.
Organismul nu reține decât o cantitate foarte mică de fier ingerat, din hrană. Odată absorbit, el
este eliberat în sânge, unde o proteină numită transferină se atașează de el și îl transmite către
ficat.

Fierul este stocat în ficat sub formă de feritină și eliberat în cantități suficiente pentru a produce
noi celule roșii în măduva spinării. Când celulele roșii nu mai pot funcționa (120 de zile de
activitate în sistemul circulator), ele sunt reabsorbite de splină. Fierul din aceste celule uzate
poate fi reciclat de organism.

Cauzele anemiei feriprive

1
Cantitatea de fier necesară fiecărui organism depinde de vârstă și sex. Specialiștii spun că
bărbații au nevoie de cel puțin 8 mg zilnic, iar femeilor în vârstă de 50 de ani și chiar mai tinere
le sunt necesare 18 mg în fiecare zi.

Anemia feriprivă poate avea cauze multiple, există mai multe categorii de persoane care prezintă
un risc ridicat de a pierde fier sau de a nu-l putea asimila. Iată care sunt acestea, potrivit
Societății Americane de Hematologie:

 femei în timpul menstruației, mai ales dacă aceasta este abundentă;


 femei însărcinate, cele care alăptează sau care au născut recent;
 persoane care au suferit o intervenție chirurgicală majoră sau o traumă psihică;
 persoane care au o afecțiune gastrointestinală: boala celiacă, boala Crohn, boli -
inflamatorii intestinale cum sunt colitele ulcerative, ulcerul peptic;
 persoane care au suferit proceduri bariatrice;
 vegetarieni, vegani sau alte persoane care au o dietă care nu include alimente bogate în
fier (fierul din alimente vegetale, chiar și din acelea care conțin mult fier, nu este absorbit
la fel de bine ca fierul provenit din carnea de pui sau de pește, de exemplu);
 copii care consumă mai mult de 500 de ml de lapte de vacă zilnic (laptele de vacă nu
numai că este sărac în fier, dar poate încetini absorbția fierului și poate irita intestinele).

Alte cauze (mai rar întâlnite) care pot determina apariția anemiei feriprive:

 pierderi de sânge ca urmare a unor afecțiuni: ulcer gastroduodenal, varice esofagiene,


litiază renală, fibrom uterin, hemoptizii în TBC, cancer esofagian, gastric sau de colon,
esofagită, diverticulită;
 sângerări nazale cronice;
 transfuzii frecvente de sânge (donare);
 pierderi de sânge în urină ca urmare a unor disfuncționalități la nivelul rinichilor sau a
vezicii urinare;
 consumul excesiv de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS);
 hemoroizi.

Simptomele anemiei feriprive


Simptomele anemiei feriprive pot fi adesea confundate cu ale altor afecțiuni. Prin urmare, este
foarte important să consulți un medic specialist care să pună un diagnostic corect și să-ți
recomande tratamentul adecvat. Iată care sunt principalele semne și simptome ale acestui tip de
anemie:

 stare de oboseală, slăbiciune, scădere a rezistenței la efort;


 lipsa poftei de mâncare și energiei;
 paloare sau aspect galben al pielii;
 cefalee (dureri de cap);

2
 unghii fragile;
 piele uscată;
 dificultăți de respirație;
 amețeală;
 ritm cardiac crescut;
 dureri în zona pieptului;
 senzația de picioare și mâini reci;
 căderea părului;
 apetit pentru lucruri care nu sunt alimente - pământ, gheață, hârtie;
 umflare a limbii;
 senzație de înțepătură la nivelul picioarelor;
 sindrom al picioarelor neliniștite - o nevoie acută de a mișca picioarele atunci când ești în
pat;
 dificultăți de concentrare.

Complicațiile anemiei feriprive


Ca și în cazul altor tipuri de anemii (mieloftizică, aplastică, talasemia, hemolitică, etc.), anemia
feriprivă poate avea forme ușoare sau severe. Printre cele mai comune complicații ale anemiei
feriprive sunt:
 probleme cardiace - anemia feriprivă poate determnina tulburări de ritm cardiac. Inima
trebuie să pompeze mai mult sânge pentru a compensa deficitul de oxigen transportat prin
sânge. Acest lucru poate duce la mărirea inimii sau la insuficiență cardiacă;
 probleme în timpul sarcinii - în cazul femeilor însărcinate, anemia feriprivă netratată este
asociată cu naștere prematură, avort spontan sau nașterea unor bebeluși subponderali;
 tulburări de creștere - în cazul copiilor, deficiența severă de fier poate duce la anemie și la
întârzierea procesului de creștere. De asemenea, anemia feriprivă este asociată și cu un
risc mai mare de infecții;
 alte complicații - malformații congenitale, tulburări cognitive, depresie.

Diagnostic și tratament
Multe dintre simptomele anemiei feriprive pot fi confundate cu ale altor afecțiuni. Prin urmare
este esențial să mergi la un consult de specialitate și să urmezi tratamentul indicat de medicul
specialist.

Diagnosticarea anemiei feriprive


Medicul specialist îți va pune un diagnostic după examinarea clinică și istoricul tău medical.
Printre analizele pe care ți le poate recomanda sunt:
 hemoleucograma (hemograma) - arată, printre altele, numărul leucocitelor din sânge, al
globulelor roșii, procentul acestora și media volumului lor, cantitatea de hemoglobină,
numărul trombocitelor;
 feritina - măsoară stocurile de fier seric pe care le face organismul (măduva spinării);
 sideremia - este vorba de cantitatea de fier din sânge și modul în care acesta este
metabolizat în organism;

3
 CTLF (capacitatea totală de legare a fierului) - ține de modul în care fierul ajunge în
organism cu ajutorul transferinei;
 reticulocitele reprezintă capacitatea măduvei spinării de a produce eritrocite (celule roșii)
tinere;
 saturația transferinei - transferina este proteina cu ajutorul căreia fierul este transportat în
organism; analiza oferă indicii despre modul în care proteina se leagă de celulele în care
se regăsește fierul;
 receptor solubil de transferină - la nivelul celulelor există receptori pentru transferină;
numărul acestor receptori este proporțional cu necesitatea de fier a celulei.

Alte analize care pot fi recomandate pentru diagnosticare


În completarea testelor de sânge de mai sus, medicul specialist îți poate indica și alte investigații,
cum ar fi:
 radiografii;
 colonoscopii;
 endoscopii;
 hemoragii oculte;
 complex hemoglobină-haptoglobină.

Tratamentul anemiei feriprive


Chiar și atunci când cauzele anemiei feriprive sunt identificate și tratate, este recomandat
tratamentul cu fier până momentul în care deficiența este corectată și rezervele de fier sunt
refăcute.

Administrarea unui tratament medicamentos se va realiza doar la recomandarea medicului de


specialitate.

Societatea Americană de Hematologie menționează următoarele metode de tratament al anemiei


feriprive:
Dieta - carne (vită, porc, miel, organe - în special ficat), pui, curcan, rață (mai ales ficat), pește
(mai ales sardine, anșoa, crustacee), broccoli, kale, legume ca mazăre, fasole, paste, orez și
cereale bogate în fier;
Fier - cei mai mulți pacienți cu deficit de fier au nevoie de o doză zilnică de 150-200 mg de fier.
Medicul va recomanda doza necesară în funcție de greutate, de alte vitamine și multivitamine pe
care le iei;
Fier administrat intravenos - în cazurile grave, în care pacienții nu pot absorbi fierul din cauza
altor afecțiuni pe care le au sau în situația în care aceștia nu pot tolera administrarea orală a
fierului, este posibil ca medicul să recomande și această variantă de tratament;
Transfuzii de sânge - transfuziile cu celule roșii pot fi recomandate pentru pacienții care au
anemie feriprivă severă și care au sângerări cronice sau alte simptome ca durerile în piept sau
stare de oboseală severă.

Cum poți preveni anemia feriprivă


4
Reducerea riscului apariției anemiei feriprive în primul rând prin consumul de alimente care
sunt bogate în fier, cum ar fi:
 carne roșie, porc, curcan, pui, pește;
 fructe de mare;
 fasole, mazăre;
 zarzavaturi cu frunze verde-închis (spanac);
 fructe uscate (stafide, caise);
 cereale, pâine, paste - bogate în fier.
Atenție! Organismul absoarbe mai bine fierul provenit din carne decât cel provenit din alte
alimente. Dacă alegi să nu consumi carne, este recomandat să-ți îmbogățești meniul cu vegetale
care să te ajute să absorbi cantitatea optimă de fier.

O altă recomandare a specialiștilor este să consumi alimente bogate în vitamina C pentru a crește
absorbția fierului. Iată care sunt câteva dintre ele:
 broccoli;
 grepfrut, kiwi, portocale, mandarine (consumate ca atare sau sub formă de sucuri);
 zarzavaturi cu frunze verde-închis;
 pepene galben;
 ardei gras;
 căpșune;
 roșii (consumate ca atare sau sub formă de suc).

Pentru bebeluși sunt unele indicații speciale:

 în primul an de viață, hrănește-ți, pe cât posibil, bebelușul cu lapte matern sau cu lapte
care conține fier (laptele de vacă nu este o sursă bună de fier și nici nu e recomandat
pentru copiii sub un an);
 după vârsta de șase luni, începe să-i dai bebelușului cereale cu fier sau piureuri cel puțin
o dată pe zi;
 după un an, asigură-te că nu consumă mai mult de 500 de ml de lapte de vacă pe zi.

Cauzele anemiei feriprive sunt multiple, iar simptomele sunt, de multe ori, asemănătoare altor
afecțiuni. Este foarte important să ții cont de recomandările medicilor pentru diagnosticare și
tratament. Fierul este esențial pentru buna oxigenare a organismului tău și că trebuie să existe un
control permanent al nivelului său. Pentru aceasta, o dietă echilibrată și controalele periodice la
medic pot fi de ajutor.

S-ar putea să vă placă și