Trailovic Milan – EAE – Anul- I

GUVERNAREA

Guvernarea este un termen abstract care se referă la metode, domenii, scopuri şi grad de control
al societăţii de căre stat. Termenul considerat echivalent de către o serie de autori este
governmentability. Acest termen este o expresie originală, formulată de filozoful francez Michel
Foucault, obţinută prin combinarea termenului de government (guvernare) cu cel de rationality
(raţionalitate.) Guvernarea, în acest sens se referă la conducerea sau la activităţile destinate
ghidării modului în care sunt conduşi oameni.

Analiza rolului guvernării vis-a-vis de societatea civilă variază în funcţie de abordarea filozofică
a autorilor acestor analize. Dezvoltarea statului birocratic a fost acompaniată de apariţia a două
mari teorii ale statului:

1. teoria mecanicistă

2. teoria organică.

În teoria mecanicistă, guvernarea este o activitate necesară pentru menţinerea

ordinii în societate. Guvernarea este un mecanism şi un scop, statul este expresia legii, iar

legea este ilustrarea perfectă a raţionalităţii. Fără o ierarhie puternică impusă de către stat,

interesele individuale pot deveni dominante în defavoare interesului general. Se impune,

deci, conservarea status quo-ului în care lipsa de obedienţă civică este considerată ca

ilegitimă. Michel Foucault este, la sfârşitul anilor 70, unul dintre criticii marcanţi ai acestei

abordări. Acesta a denunţat presiunile exercitate de către stat prin intermediul normelor
sociale impuse asupra cetăţenilor. Criticile au fost direcţionate spre guvernarea ca proces

(si nu spre guvernul ca instituţie), respectiv asupra căilor prin care societatea era condusă.

Teoria organică a statului consideră guvernarea ca o cale de ghidarea a societăţii

spre o ordine mai bună. Guvernarea este interpretată ca un proces care conduce societatea

în direcţia realizării unor condiţii sociale mai bune aşa după cum creierul coordonează un

întreg organism. Creşterea cheltuielilor publice în serviciile publice şi infrastructură, în perioada

dintre marea criză economică şi cel de-al doilea război mondial, a avut ca efect dezvoltarea

unui nou tip de relaţii între stat şi cetăţeni, un nou tip de guvernare. A crescut rolul legitim

al statului ca organizaţie de redistribuire a Produsului Intern Brut, dar în acelaşi timp

puterea a fost transferată spre grupuri de specialişti în politici pentru a rezolva problemele a

căror grad de complexitate era în creştere. Altfel spus, are loc o reconfigurare a guvernării

în care dimensiunea tehnică câştigă teren în detrimentul celei tradiţionale(în care

responsabilii politicilor sunt politicieni aleşi). Pe măsura ce statele occidentale înregistrază

niveluri de dezvoltare tot mai înalte, creşte şi iluzia că o societate poate fi administrată în mod

similar unei probleme tehnice prin proceduri de reglare.