UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „NICOLAE TESTEMIŢANU”

Facultatea de Farmacie
Catedra de Chimie farmaceutică şi toxicologică

Aprobat la şedinţa catedrei

Proces verbal № _2_ din _xx.09.2020_
Şef de catedră, dr. hab. şt. farm., profesor
universitar

V.Valica

Substanţe medicamentoase, derivaţi ai ciclopentanperhidrofenantrenei:

calciferoli și cardenolide

Recomandare metodică la „Chimia farmaceutică-III” pentru studenţii anului IV

Autori:
Vladimir VALICA, profesor universitar
Tatiana TREAPIȚÎNA, conferențiar universitar
Tatiana ȘTEFANEȚ, asistent universitar

CHIŞINĂU – 2020
 INTRODUCERE
Această temă include medicamente din grupul ciclopentanperhidrofenantrenei:
calciferoli, cardenolide.
Începând studierea temei, studenţii se familiarizează cu unele particularităţi de analiză a
medicamentelor studiate (determinarea a diferitor indici fizico-chimici, analiza grupelor
funcţionale specifice, metode fizico-chimice de analiză şi altele).
Importanţa studierii acestei teme se determină prin aceea, că le dă posibilitatea:
- de a elucida relaţia structură chimică - acţiune farmacologică în grupul compuşilor
studiaţi;
- de a aprecia calitatea substanţelor medicamentoase după constante fizico-chimice
(puterea rotatorie specifică, coeficientul de absorbţie etc.)
- de a determina impurităţile medicamentelor prin aplicarea cromatografiei pe strat
subţire;
- de a studia stereoizomeria substanţelor studiate;
- de a pronostica posibilitatea schimbării calităţii medicamentoase sub influenţa
diverşilor factori al mediului ambiant şi de a propune condiţii optime de conservare în
condiţiile farmaceutice.
Astfel, studierea legităţilor generale şi particularităţilor specifice a medicamentelor din
grupul ciclopentanperhidrofenantrenei permite ridicarea nivelului profesional al viitorilor
farmacişti în vederea aprecierii calităţii medicamentelor.

Scopul. De a putea efectua analiza calitativă a substanţelor medicamentoase

din grupul medicamentelor derivaţi ai ciclopentanperhidrofenantrenei:
calciferoli, cardenolide, în dependenţă de structura chimică, care
determină obţinerea substanţei, prevederile faţă de calitate, condiţii de
păstrare şi administrare.

Planul studierii temei

Pentru studierea temei se acordă o lucrare de laborator.

Planul lucrării de laborator

- Pregătirea teoretică pentru îndeplinirea scopurilor determinare.
- Lucrul practic al studenţilor.
- Totalizare recapitulativă.

Subiectele pentru pregătirea de sine stătătoare

1. Caracteristica generală a compuşilor cu structură steroidică. Clasificarea.
2. Caracteristica generală a compuşilor din grupul ciclopentanperhidrofenantrenei: calciferoli,
cardenolide.
3. Substanţele medicamentoase: Ergocalciferol, Holecalciferol, Digoxin,
β-Acetildigoxin, Digitoxina și Srofantina K.
4. Metodele de analiză medicamentelor din grupul ciclopentanperhidrofenantrenei: calciferoli,
cardenolide.
5. Relaţii structura-activitate din grupul ciclopentanperhidrofenantrenei: calciferoli,
cardenolide.
6. Condiţii de conservare a compuşilor din grupul ciclopentanperhidrofenantrenei: calciferoli,
cardenolide în dependenţă de structura lor chimică.

2
 MATERIAL INFORMATIV
La baza moleculei steroizilor stă scheletul ciclopentanperhidrofenantrenului, care constă
din 3 inele ciclohexan condensate ABC şi inelul ciclopentanic D.
12 17
11 13
16
1 C D
10 9
2 14 15
8
A B
3
5 7
4 6

În clasa compuşilor naturali-steroizi intră un număr mare de substanţe din câteva grupe.

I. Calciferoli
Prin origine, structura și modul de acţiune calciferolii nu satisfac deplin criteriile pentru
statutul de vitamina, fiind astăzi priviţi ca veritabili pro-hormoni sterolici D.
Exista surse alimentare ce oferă vitamina D sub forma de provitamine sau gata elaborata
și sursa endogena reprezentata de sinteza proprie. Vitamina D, aceasta importanta vitamina se
găsește in germenul griului, in uleiurile vegetale, in numeroase vegetale proaspete. De asemenea,
in laptele integral, in unt, in gălbenușul de ou, in ficatul peștilor (ulei de ficat de morun), in pești
grași (heringi, sardele s.a.), in polen. Necesarul în raţia alimentara este de 150 UI la adult, între
300-500 UI la copil, cu condiţia unui aport adecvat de calciu și fosfaţi. Necesităţile de aport
exogen crescut sunt reclamate numai în sarcina, alăptare, la sugari și la persoanele private
constant de lumina solara.
Clasificarea Calciferolilor
Vitamina D este o denumire generală a Calciferolilor reprezentată printr-un sistem de
condesare în care sunt prezente 4 cicluri ( A, B, C, și D) care in totalitate formează structura
ciclopentanperhidrophenantrenică aparținând clasei holestanului.

Provitaminele D sunt compuşi steroici cu 19 atomi de carbon în structura tetraciclică de

baza, având o grupare hidroxil în poziţia 3, doua duble legături conjugate în poziţiile 5 și 7, și
diferă prin natura radicalului din poziţia 17.
Datorită că ciclul B în poziția 9,10 este deschis, calciferolii sunt numiți seco-steroizi,
această nomenclatură este introdusă oficial și in denumirea oficială internațională.
Ruptura din poziția 9-10 permite calciferolilor o mobilitate mai mare decât în cazul altor
steroizi. Entitatea seco la fel condiționează afinitate mare față de proteina transport. Denumirea
chimica internaționala a vitaminei D3 (colecalciferol) conform IUPAC este 9,10-seco(5Z,7E)-
5,7,10(19)cholestatriene-3b-ol, și a vitaminei D2 (ergocalciferol) este 9,10-seco(5Z,7E)-
5,7,10(19), 22-ergostatetraene-3b-ol.

3
 Tabelul 1.
Substanţe medicamentoase din grupul calciferolilor
Denumirea latină, română şi chimică.
Descrierea, solubilitatea
Formula de structură
Ergocalciferol (Vitamina D2) CH3 Cristale incolore sau pulbere
CH3
Ergocalciferolum cristalină albă, fără miros și fără
gust.
La aer și la lumină se descompune.
CH3 Solubil în 1,5 ml cloroform, în 1,5
H3C CH3 ml eter, în 100 ml uleiuri grase,
solubil în acetonă, alcool etilic,
CH2
dioxan și metanol, practic insolubil
HO în apă.
Punct de topire = 115-118ºC
9,10-seco (5Z,7E)-5,7,10(19), 22-ergostatetraene-3b-ol [ α ]20D = +79,5 pâna la +83,50

pentru solutia acetonică 1,6%.

Mr = 396,7

Colecalciferol (Vitamina D3) Pulbere cristalină albă sau aproape

Colecalciferolum albă, practic insolubilă în apă, uşor
CH3 CH3 solubilă în alcool, cloroform şi eter,
solubilă în uleiuri grase, sensibilă la
aer, căldură şi lumină, soluţiile sunt
instabile.
Punct de topire = 82 – 870C
H3C CH3
[ α ]20D = +105 pâna la + 1120
CH2
Mr = 384,6
HO

9,10-seco(5Z,7E)-5,7,10(19)cholestatriene-3b-ol

Proprietăţile chimice şi metodele de analiză a calciferolilor

Identificarea. Reacţia cu soluţia cloroformica de triclorură de stibiu. Ergocalciferolul
formează culoare oranj-roză.
Dozarea. Cantitativ ergocalciferolul se determină prin metoda fotoelectrocolorimetrică,
în urma reacţiei cu soluţia cloroformică de triclorură de stibiu.

Etapele de metabolizare corespund etapelor de activarea vitaminei D3

În intestin: Calciferolii se absorb din intestinul subţire proximal, pentru vitamina D 3
disponibilitatea de absorbție fiind superioara. Din piele sunt transportaţi de o globulina
plasmática specifica. Bio-transformarea prin procese de hidroxilare duce la metaboliți vehiculaţi
de aceeaşi proteina.
În ficat: In microzomii hepatici o hidroxilază specifica introduce gruparea hidroxil în
poziţia 25. Calciferolii și derivaţii activi 25-hidroxilati (calcifediolii) sunt formele circulante și
de depozit. O fracţiune semnificativă din derivaţii 25-hidroxilati urmează un circuit
enterohepatic, perturbarea sa putând cauza stări de deficienta D. Formarea calcifediolului este

4
controlata prin mecanism feedback de propriul sau nivel, fiind o etapa obligatorie pentru
formarea hormonului D. Metabolitul 25-hidroxilat este un agonist slab, la fel cu derivatul 24,25-
dihidroxilat rezultat prin acţiunea unei hidroxilaze din mitocondriile renale.
În rinichi: Sub acţiunea unui complex de trei enzime are loc hidroxilarea în poziţia 1-a.
Reacţia se petrece în mitocondriile din rinichi și mai puţin semnificativ în placenta și ţesut osos,
ducând la 1-a,25-dioxicalciferol, respectiv calcitriol, metabolitul cel mai activ, considerat ca hormonul
D. Molecula sterolica poate fi hidroxilată și în alte poziţii rezultând derivaţi inactivi de ex. 1,25,26-
trioxicalciferolul.
Rolul biologic. In strânsa relaţie cu hormonul paratiroidian (PTH) calcitriolul îndeplineşte un rol
major în reglarea metabolismului calciului și fosfaților. Reacţia de 1-a-hidroxilare de la nivelul rinichiului
este stimulata de scăderea concentraţiei fosfatului seric și indirect de hipocalcemie, care determinna
eliberarea PTH cu efect pozitiv asupra sistemului enzimatic. Calcitriolul însuşi îsi inhiba propria formare.
Mecanismul de acţiune a formelor active ale vitaminei D indica de asemenea similitudini cu al
hormonilor steroizi. Studii cu calcitriol radioactiv au arătat localizarea sa în nucleii celulelor intestinale,
osoase, ai celulelor din tubii renali, considerate drept principalele ţesuturi ţinta, dar și în altele ca pielea,
ţesutul cerebral.

Fig. 1. Etapele de metabolizare ale vitaminei D3

Formele farmaceutice. Ergocalciferolul (vitamina D2) se produce în industria farmaceutică
sub formă de:
1) Drajeuri de ergocalciferol 500UI.
2) Soluţie uleioasă de ergocalciferol în capsule 500 sau 1000UI.
3) Soluţie uleioasă de ergocalciferol 0,0625%, 0,125% sau 0,5%.
4) Soluţie alcoolică de ergocalciferol 0,5%.
Vitamina D este indicată în prevenirea şi vindecarea rahitismului infantil, a spasmofiliei şi
a osteomalaciei. Se conservează în recipiente bine închise, de culoare oranj, la loc uscat, ferit de
lumină, la o temperatură de cel mult 100C.
5
 Interacţiuni medicamentoase ale vitaminei D
 Retinoizii pot provoca hipercalciemie prin creşterea activităţii osteoblastice;
 Diureticele tiazidice pot provoca o hipercalciemie;
 Antiestrogenii - osteoliză neoplazică;
 Teofilina – creşte calciemia;
 Medicamentele, care au un efect hipocalcemiant sunt antagonişti ai vitaminei D;
 Furosemid – creşte calcituria;
 Betablocantele – efect hipocalcemiant;
 Corticosteroizii reduc absorbţia intestinală a calciului.

II. Glicozide cardiotonice (Cardenolide)

Glicozidele cardiotonice sunt substanţe biologic active de provenienţă vegetală, a căror
principală acţiune este de a restabili forţa de contracţie a miocardului, care duce la încetinirea
ritmului şi creşterea debitului cardiac, reducerea volumului diastolic al inimii, scăderea presiunii
arteriale ridicate. Glicozidele cardiotonice sunt de natură vegetală, fiind obţinuţi din speciile:
Digitalis (purpurea şi lanata), Strophantus (kombe, gratus, hispidus), Acocanthera ouabaio,
Convallaria majalis, Heleborus niger.
Glicozidele cardiotonice:
- digitoxina, acetildigitoxina (Digitalis purpurea);
- digoxina, desacetillanatozid C (Digitalis lanata); metildigoxina (semisintetic);
- strofantina K (Strophantus gratus şi kombe).
Structura chimică a glicozidelor cardiotonice cuprinde:
- aglicon (genină sau genol) cu nucleu sterolic, legat la C17 de un ciclu lactonic nesaturat
pentagonal,
- parte glucidică (din 1-4 oze diferite: glucoza, digitoxozfi, cimaroză, ramnoză), legată de
nucleul sterolic, în poziţia C3.

Tabelul 2.
Substanţe medicamentoase din grupul glicozidelor cardiotonice (cardenolidelor)
Denumirea română, latină şi chimică.
Descrierea, solubilitatea
Formula de structură
Digoxina Substanţă albă, microcristalină, fără miros,
Digoxinum cu gust amar, practic insolubilă în apă,
cloroform, eter, puţin solubilă în alcool.
[ α ]20D = +13,3 –13,90 (sol. piridinică)

Mr = 781
1 g substanţă conţine 1950-2600
GED(UAH) sau 4000 KED (UAP)

Strofantina K Pulbere amorfă galbenă, greu solubilă în

Strophantinum K apă, uşor solubilă în alcool şi acetonă.
1 g substanţă conţine LED(UAB) 43000
58000 sau 5800-7100 KED(UAP).

6
 Digitoxina Substanţă albă microcristalină, fără miros
Digitoxinum şi gust amar, practic insolubil în apă, puţin
solubilă în alcool, greu solubilă în
cloroform.
[ α ]20D =+105–1120(sol. cloroformică

1%)

β-Acetildigoxina Pulbere albă sau aproape albă.

β-Acetyldigoxinum Practic insolubil în apă, puțin solubil în
3β-[(4-O-Acetil-2,6-dideoxi-β-D-ribo- cloroform, ușor solubilă în alcool (96%).

[ α ]20D = de la +26,20 până la +28,20, (sol.

cloroformică 2%)

hexopiranosil-(1→4)-2,6-dideoxi-β-D-ribo-
hexopiranosil-(1→4)-2,6-dideoxi-β-Dribo-
hexopiranosyl)oxi]-12β,14-dihidroxi-5β-card-
20(22)-enolide.

Proprietăţile chimice şi metodele de analiză a cardenolidelor (glicozidelor

cardiotonice)
Pentru identificarea glicozidelor cardiotonice se folosesc reacţii generale de coloraţie,
condiţionate de prezenţa agliconului şi componentei glucidice.
Reacţiile, ce determină caracterul agliconului se împart în două grupe:
1) Reacţii caracteristice pentru ciclul steroic;
2) Reacţii caracteristice pentru ciclul pentagonal lactonic cu dubla legătură în poziţia α-β.
I. Reacţii la ciclul steroidic:
a)Reacţia Libermann-Burchard. Este bazată pe posibilitatea steroizilor de a se deshidrata
sub influenţa anhidridei acetice şi a acidului sulfuric concentrat. Se iveşte coloraţie ce trece de la
roz la verde sau albastru. DAN recomandă această reacţie pentru identificarea strofantinei K.
b)Reacţia Rozenheim. Ca reactiv se foloseşte soluţia apoasă de acid tricloracetic 96%.
Apare o coloraţie roz, ce trece în liliachie şi apoi în albastră intens.
II. Reacţiile la ciclul lactonic pentagonal cu o dublă legătură în poziţia α-β:
a) Reacţia Legal
Se pregătesc două soluţii: 1- soluţia de nitroprusiat de sodiu 5 %.
7
 2 – soluţia de hidroxid de sodiu de 10%.
Substanţa se dizolvă în alcool metilic şi la această soluţie în eprubetă se adaugă 1-2 picături
soluţie 1, apoi cu precauţie (fără să agităm) pe pereţii eprubetei se adaugă 1-2 picături soluţie 2.
La zona de contact a soluţiilor se iveşte coloraţie roşie sub formă de inel.
Reacţii cu nitroderivaţi ai compuşilor aromatici:
b) Reacţia Baliet – cu soluţia alcalină de acid picric (coloraţie oranj-roşie);

O O
O O
OH
OH + Na OH
HO
HO O
NO2 O
O +
N OH
+ O
OH
NO2 HO O2N NO2

N
O O

c) Reacţia Raimond – cu soluţia alcalină de m-nitrobenzen (coloraţie roşie-violetă);

d) Reacţia Chede – cu soluţia alcalină de acid 3,5-dinitrobenzoic.

III. Identificarea componentei glucidice.

Pot fi folosite reacţiile specifice pentru zaharuri:
1) Reacţia Cheler-Chiliani, caracteristică pentru 2-dezoxizaharuri. Preparatul se dizolvă
în acid acetic diluat cu conţinut de 0,25% clorură fierică (III), apoi această soluţie se adaugă cu
precauţie într-o eprubetă cu acid sulfuric concentrat. Stratul superior se colorează în albastru-
verzui, iar la zona de contact apare o coloraţie liliachie sau mură.
2) Reacţia Pezeţ – ca reactiv se foloseşte xanthidrolul sau antrona încălzirea amestecului
de antrona cu substanţa studiată în prezenţa acidului acetic glacial şi adăugarea a câtorva picături
de acizi sulfuric sau fosforic, se
iveşte coloraţia roşie:
HC O

H2SO4
+
O CHO O
O

Tabelul 3.
Identificarea glicizidelor cardiotonice prin reacţii specifice de culoare
Preparatu Reacţia calitativă Reactivi Coloraţia
l
Digoxina Reacţia Legal Nitroprusiat de sodiu, Roşie ce dispare treptat
Reacţia Raimond NaOH. Roşie-violetă ce dispare treptat
Strofantina Reacţia Cheler- m-dinitrobenzen, NaOH.
K Chiliani FeCl3, H2SO4 Zona de contact se colorează în
Reacţia cu rezorcina Rezorcină, HCl brun
Reacţia cu soluţie (concentrat) Roză
de vanilină Vanilină în acid clorhidric Albastră

Pentru identificarea glicozidelor cardiotonice actualmente se mai folosesc metodele fizico-

chimice: spectrofotometria în infraroşu şi ultraviolet, polarografia, metodele cromatografice ş.a.
8
 Activitatea glicozidelor cardiotonice în preparate farmaceutice se determină, prin metoda
biologică în comparaţie cu preparatele standarde şi se exprimă în unităţi de activitate de broască
(UAB), unităţi de activitate de pisică (UAP), sau unităţi de activitate de hulubi (UAH).
Preparatele standarde de obicei prezintă glicozide cristaline individuale cu un conţinut
determinat de unităţi de acţiune.
Dezavantajul metodei biologice de control al activităţii glicozidelor cardiotonice este
exactitatea mică, necesitatea unei mare volum de lucru. De aceea pentru dozare sunt propuse şi
se întrebuinţează metodele cromatografice, spectrofotometrice în UV şi IR, fotocolorimetrice,
fluorimetrice, polarografice.

Relaţii structură chimică - profil farmacologic pentru grupul glicozidelor cardiotonice

(cardenolidelor)
a) Agliconul în totalitate (nucleul sterolic + ciclul lactonic) imprimă acţiunea de tip
cardiotonic.
Pe nucleul sterolic sunt grefate grupări oxidril, ce reduc liposolubilitatea agliconului şi
funcţionează ca grupări distribuitoare, influenţând evoluţia farmacocinetică.
Numărul grupărilor -OH influenţează semnificativ profilul farmacocinetic, cu repercursiuni
importante asupra profilelor farmacodinamic şi farmacotoxicologic. De exemplu: digitoxina are
un singur -OH (în poziţia C14), iar digoxina are doi -OH (la C14 şi C12). Această mică diferenţă
structurală face ca aceste două substanţe să fie clasificate în două grupe diferite de cardiotonice
(cu latenţă şi durată lungă şi respectiv cu latenţă şi durată scurtă).

b)Partea glucidică creşte hidrosolubilitatea şi fixarea pe fibrele miocardice, crescând potenţa.

Farmacocinetica. Profilul farmacocinetic este determinat de gradul de polarizare şi
lipofilia moleculei, care depind de rezultanța influenţelor reciproce dintre nucleul lipofil
(sterolic) şi grupările hidrofile (ciclul lactonic, ozele, numărul de oxidrili).
Polaritatea şi hidrofilia cresc în ordinea: digitoxină, digoxină, strofantină.

Clasificarea în funcţie de profilul farmacocinetic:

- Grupa digitoxinei (digitoxină, acetildigitoxina);
- Grupa digoxinei (digoxină, deslanozid, lanatozid C);
- Grupa strofantinei (strofantinele).
a) Grupa digitoxinei are următoarele caracteristici:

 absorbţie digestivă (prin difuziune simplă) înaltă; atât p.o. cât şi intrarectal;
 legare de proteinele plasmatice şi tisulare, în procent mare (—> latenţă şi durată lungă);
 eliminare lentă cu posibilă acumulare;
 epurare predominantă prin biotransformare hepatică (atenţie la insuficienţa hepatică);
 latenţa şi durata de acţiune lungă.

b) Grupa digoxinei se caracterizează prin:

 absorbţie digestivă medie;
 legare de proteinele plasmatice şi tisulare mijlocie;
 epurare predominantă prin eliminare renală (atenţie la insuficienţa renală!);
 eliminare mai rapidă, ca grupul digitoxinei;
 latenţa şi durata de acţiune intermediară.

c) Grupa strofantinei este caracterizată prin:

 absorbţie digestivă foarte mică (practic, nesemnificativă);
 legare de proteine, în procent foarte mic (—> latenţă şi durată scurte);

9
  eliminare rapidă, renală;
 latenţa şi durata de acţiune scurtă.
Căile de administrare, în conformitate cu aceste profile farmacocinetice, sunt: p.o. pentru
grupa digitoxinei; i.v. (exclusiv) pentru grupa strofantinei; p.o şi i.v. pentru grupa digoxinei.
Distribuţia în ţesuturi: preferenţial în miocard. Biotransformarea hepatică, în două etape:
desfacerea catenei glucidice şi epimerizare; glucurono- sau sulfoconjugare. Biotransformarea
este intensă pentru glicozidele liposolubile (de ex. digitoxină este epurată predominant prin
biotransformare) —> acumulare în insuficienţa hepatică.
Efectul inotrop pozitiv. Este efectul principal pe care se bazează indicaţia terapeutică a
glicozidelor cardiotonice indicate în insuficienţa cardiacă cronică cu debetul cardiac mult
dimenuat. Constă în stimularea contracţiei (forţei şi vitezei de contracţie) a miocardului, în
special a ventricolului stâng. Efectul este evident numai pe miocardul insuficient, nu şi pe
miocardul normal.
Consecinţe cardiace utile:
 scurtarea sistolei şi prelungirea diastolei ventriculare;
 golirea şi umplerea mai bună a ventriculelor;
 îmbunătăţirea travaliului ventricular, cu creşterea debitului-bătaie și consecutiv a
debitului cardiac;
 reducerea tahicardiei reflexe cu reducerea consumului de oxigen al miocardului;
 creşterea vitezei de circulaţie a sângelui şi reducerea timpului de circulaţie;
 creşterea debitului coronarian;
 ameliorarea circulaţiei periferice, cu irigarea şi oxigenarea mai bună a ţesuturilor;
 creşterea fluxului sanguin renal şi a diurezei (efect diuretic) cu scăderea volemiei şi
edemelor, în insuficienţa cardiacă însoţită de edeme;
 scăderea aldosteronismului secundar insuficienţei cardiace;
 scăderea postsarcinii inimii.

Tabelul 4.
Formele farmaceutice ale glicozidelor cardiotonice (cardenolidelor)
Formele Indicaţiile
Preparatul Condiţii de păstrare
farmaceutice farmacologice
Digoxina Comprimate a câte Insuficienţă cardiacă Se păstrează la
0,25 mg N30, N50, congestivă, fibrilaţia temperatura camerei,
N100; atrială, flutterul atrial. ferit de lumină,
soluţie injectabilă tabelul A.
0,25 mg/1ml în fiole
N10, 2 ml N5.
Strofantina K Soluţie injectabilă Insuficienţă cardiacă Loc răcoros, ferit de
0,05% în fiole N10 congestivă de gradul lumină. Tabelul A.
III-IV, tahicardia
supraventriculară,
fibrilaţia.

Lucrare practică de laborator

Sarcina 1. De apreciat calitatea substanţelor medicamentoase după indicii „Descriere” şi

„Solubilitatea”.

10
 Adnotare: Solvenţii se întrebuinţează conform prevederilor DAN.
Sarcina 2. De efectuat identificarea substanţelor medicamentoase din grupul
ciclopentanperhidrofenantrenei: calciferoli, cardenolide.
Sarcina 3. De efectuat determinarea cantitativă a preparatelor.
1. Ergocalciferol
1.1. Identificare.
1.1.A. 5 mg ergocalciferol se dizolvă în 1 ml cloroform și se adaugă 4 ml clorură de
stibiu (III); apare o colorație galben-portocalie.
1.1.B. 1 mg ergocalciferol se dizolvă în 1 ml alcool etilic și se adaugă 0,1 ml apă
purificată (2 picături). Se adaugă, cu precauție, pe pereții eprubetei 1 ml acid sulfuric
concentrat; la zona de contact a celor două lichide apare o colorație portocalie, care devine
roșie (deosebire de colecalciferol).

2. Soluţie uleioasă de ergocalciferol 0,125%

2.1. Identificare.
2.1.A. Se iau 0,1 ml preparat şi se dizolvă în 1 ml cloroform, se adaugă 6 ml soluţie
clorură de stibiu, care conţine acetilclorură, apare o coloraţie roz-oranj.
2.1.B. Cromatografia pe Strat Subţire: pe linia de start a plăcii cromatografice, acoperite
cu oxid de aluminiu se aplică 0,02 ml soluţie standard de ergocalciferol în cloroform (1 ml
conţine 1,25 mg ergocalciferol) şi 0,04 ml soluţie de preparat în cloroform (1:1 după volum).
Placa se introduce imediat în camera cromatografică cu cloroform, la care se adaugă în prealabil
câteva picături de dimetilformamidă (4-5 picături la 100 ml). Când câmpul solventului depăşeşte
¾ din placa cromatografică, placa se scoate din camera cromatografică şi se revelează cu soluţie
de clorură de stibiu în cloroform, care conţine sol. acetilclorură 2%. Pe cromatogramă apare
spotul de bază de ergocalciferol, colorat în oranj. Între acest spot şi linia de start se permite
apariţia încă a unui singur spot.
3. Soluţie apoasă de ergocalciferol
3.1. Identificare.
3.1.A. La 5 ml soluţie analizată se adaugă 5 ml cloroform anhidru, apoi la soluţia obţinută
se mai adaugă 1 ml soluţie cloroformică de clorură de stibiu. Se formează o coloraţie roz-oranj.

Sarcina 4. Determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase din grupul

calciferolului prin metoda fotocolorimetrică
La masa exactă (1g) de preparat se adaugă 0,1 g hidrochinonă, 30 ml alcool etilic 95%, 3
ml soluţie de hidroxid de potasiu şi se încălzeşte pe baia de apă cu refrigerent timp de 30 minute.
Conţinutul balonului se răceşte, apoi se adaugă 50 ml apă purificată şi se extrage fracţia de
ergocalciferol în eprubetă.
La extracţia eterică se adaugă aproximativ 8 g sulfat de sodiu anhidru şi se lasă timp de
30 minute la loc întunecat, agitând periodic. Apoi se filtrează prin filtru de hârtie în balonul de
antrenare. Sulfatul de sodiu şi filtrul se spală de câteva ori cu eter câte 10 ml, colectând eterul în
unul şi acelaşi balon. Eterul se antrenează în jetul unui gaz inert. Rezidiul se dizolvă în
cloroform, se trece cantitativ în balon cotat cu volumul de 25 ml, se aduce volumul cu cloroform
până la cotă şi se agită. Se ia 1 ml de soluţie şi se trece într-o eprubetă cu dop etanş, se adaugă 6
ml soluţie de clorură de stibiu cu conţinut de acetil clorură de 2%. Peste 2 minute soluţia se trece
în cuva fotoelectrocolorimetrului cu grosimea pereţilor de 1 cm şi exact peste 3 minute din
momentul adăugării soluţiei de clorură de stibiu se măsoară absorbanţa, folosind un filtru de
lumină cu maxim de emisie de 500 nm. Reglarea aparatului la zero se face după cloroform.
Paralel se face proba control
Conţinutul ergocalciferolului în 1 ml de preparat în mg (X) se calculă după formula:

11
 A1⋅0 , 05⋅25⋅d
X=
A 0⋅a

unde:
A1 – densitatea optică a soluţiei cloroformice
A0 - densitatea optică a soluţiei standarde de ergocalciferol;
0,05 – conţinutul ergocalciferolului în 1 ml soluţie standard, mg;
a - masa preparatului, g;
d - densitatea preparatului.
1g de ergocalciferol trebuie să corespundă 40 000 000 UI de vitamina D2.

Sarcina 4. Determinarea identităţii substanţelor medicamentoase din grupul

cardenolidelor
4.1.A. Reacţia Liberman-Burhard la ciclul steroic. Se dizolvă 0,001-0,005 g de
preparat glicozidic cercetat în 10 ml acid acetic anhidru în cilindrul cu volumul de 100 ml, la
agitare se adaugă 1 ml amestec de acid sulfuric şi anhidridă acetică (volume egale). Se
observă coloraţia stratului de anhidridă acetică în verde, cât şi schimbarea treptată a acesteia.
4.1.B. Reacţii la ciclul lactonic pentagonal
Reacţia Legal. Se dizolvă 0,001-0,005 g de preparat cercetat în 3 ml etanol în eprubeta cu
volumul de 10 ml, se adaugă 2,5 ml soluţie nitroprusiat de sodiu 1%. Se amestecă minuţios şi se
adaugă şase picături soluţie hidroxid de sodiu. Se urmăreşte apariţia unei coloraţii roşii, care
dispare repede.
Reacţia Baliet. Într-o eprubetă termostabilă se introduc 2,5 ml soluţie apoasă saturată de
acid picric, se adaugă 0,5 ml soluţie hidroxid de sodiu 5%. La agitare se adaugă 0,005 g de
preparat analizat. Se urmăreşte apariţia unei coloraţii oranj-roşii, care se schimbă la încălzire.
Reacţia Chilian-Cheler pentru partea zaharoasă. Se dizolvă 0,001 g cercetată în 10 ml
soluţie de acid acetic, care conţine două picături soluţie de clorură de fier (III) 5%. La soluţia
obţinută se adaugă cu atenţie 10 ml acid sulfuric concentrat, care conţine 2 picături soluţie de
clorură de fier (III) 5%. Nu se agită. Se observă colorarea stratului de acid acetic în albastru sau
albastru-verzui. La hotarul a două straturi se observă culoarea roşie sau brună.
4.1.C. Calcularea valorii extincţiei specifice a digitoxinei. Masa exactă ( 0,02) g de
digitoxină uscată la temperatura de 100-1050 C, se dizolvă în 50 ml etanol într-un balon cotat. Se
măsoară 5 ml din soluţia obţinută şi se trece în balon de 50 ml şi se aduce volumul soluţiei până
la cotă cu etanol. La 5 ml din soluţia obţinută se adaugă 5 ml soluţie de picrat de sodiu, se lasă 20
de minute la temperatura camerei şi se determină absorbanţa la spectrofotometru în cuva cu
grosimea de 10 mm, la lungimea de undă de 495 nm.

1%
Se determină A 1 cm după formula:
Ax
A 11 %
cm=
C⋅l
,

unde: Ax – densitatea optică;

C – conţinutul digitoxinei, %;
l – grosimea cuvei, 1 cm.
1%
A 1 cm trebuie să fie 215-235

Sarcina 5. Determinarea cantitativă a substanţelor medicamentoase din grupul

cardenolidelor

12
 5.1.A. Metoda spectrofotometrică. Se ia 0,01 g de preparat (cantitate exactă) şi se
dizolvă în 10 ml de etanol într-un balon cotat de 50 ml şi se aduce cu etanol până la cotă. La
0,5 ml de soluţie obţinută se adaugă 4,5 ml apă purificată, se amestecă şi se măsoară
absorbanţa la spectrofotometru la lungimea de undă egală cu 220-222 nm în cuva cu grosimea
de 1cm. Soluţia de comparaţie conţine 4,5 ml apă şi 0,5 ml etanol.
Conţinutul preparatului (X) se determină după formula:

A⋅V⋅5
X=
A11 %
cm⋅m⋅0,5
,

unde: A – absorbanţa;
V – volumul balonului cotat;
m – masa, g;
l – grosimea stratului, cm.
Conţinutul substanţă trebuie să fie cel puţin de 99%

Notă. Rezultatele obţinute la efectuarea problemelor 1-5 de prezentat în tabel:

Denumirea Identificarea substanţelor Determinarea cantitativă: medoda de

substanţelor medicamentoase- tehnica de lucru, chimismul reacţiilor pentru
medicamentoase în lucru (condiţii, efectul analitic); metode chimice de analiză sau
limba latină, română; chimismul reacţiilor (pentru principiile pentru metode fizico-chimice;
denumirea raţională; substanţe analizate) formula de calcul pentru determinarea
formula de structură; conţinutului substanţei active; concluzia
descriere (pentru despre calitatea substanţei analizate în
substanţe analizate) baza rezultatelor obţinute.

Control de totalizare
1. Controlul cunoştinţelor teoretice după întrebările pentru pregătire de sine stătătoare.
2. Controlul dărilor de seamă la lucrarea practică efectuată.

Întrebări de recapitulare
1. Caracteristica generală a compuşilor cu structură steroidică. Design molecular:
numerotarea, conformația, configurația, tipul de izomerie. Clasificarea şi nomenclatura.
Stereochimia compuşilor steroizi şi activitatea lor biologică.
2. Dați definiția glicozidelor cardiotonice, enumerați reprezentanții principali a fiecărui grup
explicați clasificarea glicozidelor cardiotonice conform structurilor chimice.
3. Enumerați sursele de obținere a glicozidelor cardiotonice. Argumentați necesitatea
purificării lor după sinteză.
4. Îndicați structurile funcționale din structura chimică a glicozidelor care condiționează
acțiunea cardiotonică, cardiotoxică. Explicați apariția efectelor fiziologice: inotrop,
batmotrop, tonotrop pozitive și cronotrop negative asupra miocardului.
5. Scrieţi formulele de structură a agliconilor cardenolidelor şi bufadienolidelor. Indicaţi, prin
ce reacţie calitativă se poate diferenţia glicozidele cardiotonice din grupa cardenolidelor şi
glicozidele cardiotonice din grupa bufadionolidelor?

13
6. Ce prezintă 1 UAB, 1UAP, 1UAH ? Enumăraţi preparatele farmacopeice a glicozidelor
cardiotonice la hidroliza cărora se formează digitoxigenina, digoxigenina. Daţi exemplu de
glicozid primar şi secundar. Scrieţi formulele de structură şi indicaţi grupările funcţionale.
7. Ce constante fizico-chimice se utilizează la confirmarea identităţii glicozidelor cardiotonice?
Ce informaţie pot da spectrele în UV şi IR? Argumentaţi răspunsul.
8. Scrieţi formulele de structură a monozaharidelor, ce intră în componenţa glicozidelor
cardiotonice: D – glucoza; D – digitoxoza; D – cimaroza. Care din glucidele sus menționate
vor reduce reactivul Fehling, Tollens, sau vor intercaționa cu paradimetilbenzaldehidă sau
xanhidrol. Explicați condițiile de petrecere a reacțiilor, scrieți chimismul și numiți tipul
reacțiilor.
9. Explicați formarea furfurolului în reacția dintre glicozidul cardiotonic și acidul sulfuric.
Scrieți chimismul reacției de identificare a furfuroului cu antrona, explicați tipul reacției
care stă la bază.
10. Nominalizați șirul de reacții chimice pentru identificarea segmentului steroic, arătați
condițiile de petrecere, explicați tipul de reacții chimice ce stă la apariției efectului analitic.
11. Nominalizați șirul de reacții chimice pentru identificarea segmentului γ-lactonic pentagonal
cu o dublă legătură în poziţia α-β, arătați condițiile de petrecere, explicați tipul de reacții
chimice ce stă la apariției efectului analitic.
12. Scrieți chimismul reacției de condensare-oxidare a ciclului γ-lactonic cu acidul picric,
menționați condițiile de petrecere a reacției și efectul analitic.
13. Explicați de ce glicozidele cardiotonice nu hidrolizează în mediu bazic pe segmentul
glicozidic dar suferă o scindare la nivelul ciclului γ-lactonic. Scrieti chimismul reacțiilor și
explicați dispariția efectului carditonic.
14. Scrieți reacția de formare a alomerului digoxinei și explicați dispariția efectului cardiotonic.
Indicați metode de identificare și dozare a compusului nou format după o lactonizare
asigurată de grupa OH din poziția C14.
15. Explicați incompatibilitatea dintre soluțiile metalelor grele și glicozidele cardiotonice,
reieșind din structura chimica a GC explicați grupele funcționale ce manifestă o afinitate
mare față de metale.
16. Care metodă e mai veridică pentru controlul calităţii glicozidelor cardiotonice:
 spectrofotometrică
 fotocolorimetrică
 biologică?
Daţi exemplu şi apreciaţi fiecare metodă (după precizie, obiectivitate, simplitate de îndeplinire,
reproductibilitate).
17. Dați definiția calciferolilor, enumerați reprezentanții principali a fiecărui grup, explicați
clasificarea calciferolilor conform structurilor chimice. Enumerați sursele de proveniență.
18. Prezentați schema elimentară de sinteză a Vit D3 în vivo din colesterol.
19. Prezentați schema elimentară de sinteză a Vit D2 în vivo din ergosterol.
20. Care este rolul biologic al calciferolilor în organism, explicați activarea vitaminelor
grupului D in vivo prin hidroxilare în poziția C 1 și C25. Care sunt organele țintă unde are loc
hidroxilarea.
21. Ce constante fizico-chimice se utilizează la confirmarea identităţii calciferolilor? Ce
informaţie pot da spectrele în UV şi IR? Argumentaţi răspunsul.

14
 1%
22. Explicați importanța utilizării A 1 cm = 215-235 (absorbanței specifice) a digitoxinei:
- Pentru identificarea preparatului
- Determinarea purității
- Trasarea curbei de calibrare și determinare cantitativă
- Determinarea unor constante fizice.
23. Ce masă de digitoxină și alcool etilic este necesară pentru a pregăti o soluție alcoolică de
preparat astfel încât la măsurarea absorbanței la 217 nm soluția să aibă o absorbanță care să
se cuprindă în segmentul de concentrație unde absorbanța depinde de concentrație în funcție
liniară.
24. Explicați cauza creșterii polarității și lipofilii moleculare în ordinea: digitoxină, digoxină,
strofantina K.
25. Cum influențează gradul de polarizare și lipofilia moleculară a GC:
 absorbția digestivă
 legarea de proteine plasmatice
 tipul de epurare hepatică sau renală
 viteza de eliminare
 durata de acțiune
 tipul formei farmaceutice
26. Care-i modul mai eficace de administrare a glicozidelor cardiotonice în organism? Pe ce se
bazează efectul de cumulare? Care glicozide cardiotonice au efect cumulativ mai majorat?
27. Standardizarea glicozidelor. Cerinţele faţă de calitate. Metodele biologice şi fizico-chimice
de apreciere cantitativă a activităţii glicozidelor. Stabilitatea. Preparatele: digitoxina,
acetildigitoxina, digoxina.

Bibliografie
1. Supotr de curs.
2. Babilev F.V. Chimie farmaceutică, Chişinău: Universitas, 1994.- 675 р.
3. Farmacopea Europeană. Ediţia 8.0, 2013.
4. Farmacopea Română. Ediţia X-a –Bucureşti: Editura medicală, 1993.-1315 p.
5. Ghid farmacoterapeutic. – Ch.: “Vector V-N” SRL, 2010. – 1296 p.
6. Matcovschi C., Safta V. Ghid farmacoterapeutic. – Ch.: “Vector V-N” SRL, (F.E.-P.
«Tipografia centrală»), 2010. – 1296 p.
7. Вартанян Р.С. Синтез основных лекарственных средств. – М.:МИА, 2004. – 844 с.
8. Фармацевтическая химия. Под ред. Арзамасцева А.П. – М.: ГЭОТАР-Медиа, 2006.
640 с.

15