Ministerul Culturii si Invatamantului in Republicii Moldova

Colegiu de Constructii Hancesti

Portofoliu
Disciplina: Tehnologia informației

Tema: „Evoluția tehnicii de calcul”

„Evoluția sistemelor de operare”
„Sisteme de operare mobile”

A elaborat: Rață Alina

A verificat: Țurcanu Sergiu

Cuprins
1.Etapele dezvoltarii tehnicii de calcul. Generații de calculatoare................................3
1.1.Generația zero: mainile de calcul mecanice (1642-1945)....................................3
1.2.Generația a doua: calculatoarele tranzistorizate (1954-1965)..............................5
1.4.Generația a patra: calculatoarele VLSI (1980-prezent)........................................6
2.Arhitectura unui sistem de calcul...............................................................................7
2.1.Nivelele ierarhice ale unui calculator...................................................................7
2.1.Modelul von Neumann.........................................................................................9
3.Evolutia sistemelor de operare.................................................................................10
3.1.Notiunea de sistem de operare...........................................................................10
3.2.Evolutia sistemelor de calcul..............................................................................11
3.3.Conceptele de baza utilizate de sistemele de operare........................................13
4.Structura sistemelor de operare................................................................................15
4.1.Modalitati de organizare interna a sistemelor de operare..................................15
4.2.Functiile de baza ale sistemelor de operare........................................................16
4.3.Ce rol au sistemele de operare............................................................................17
4.4.Principalele sisteme de operare..........................................................................18
iOS.........................................................................................................................18
Android.................................................................................................................19
Windows for Mobile/Windows Phone..................................................................19
Aplicații disponibile în magazinul digital.............................................................20
Funcționalitate.......................................................................................................20
Design și interfață.................................................................................................21
Resurse consumate de sistemul de operare...........................................................22
Securitate acces.....................................................................................................22
Accesorii Smart.....................................................................................................23
Ce sistem de operare să alegi...................................................................................24

~2~
 1.Etapele dezvoltarii tehnicii de calcul. Generații de calculatoare

1.1.Generația zero: mainile de calcul mecanice (1642-1945)

Primele calculatoare din istorie erau de fapt oameni. „Calculator” a fost inițial
denumirea unei ocupații. Era utilizat pentru a descrie acei angajai, de regulă femei, a
cror datorie era aceea de a calcula datele matematice pentru tabele de navigare,
poziții planetare pentru tabele astronomice etc. Inventatorii au găsit soluții pentru a
automatiza aceste sarcini. Înainte de anii 1500, negutorii europeni foloseau pentru
calcule abacul, iar rezultatul era înregistrat în cifre romane. După ce sistemul de
numerație zecimal a înlocuit cifrele romane, o serie de oameni de știință ai acelor
vremuri au inventat anumite dispozitive pentru a face calcule zecimale mai rapide și
mai precise. Wilhelm Schickard (1592-1635) a inventat în 1623 primul calculator
mecanic, denumit „Ceasul de Calculat” (Calculating clock). Dispozitivul era capabil
să adune și sî scadă numere cu până la șase cifre. În 1642, la vârsta de 19 ani, Blaise
Pascal (1623-1662) concepe un calculator mecanic, Pascaline, pentru a-i ajuta tatăl la
colectarea taxelor. Pascaline putea efectua adunări cu transport și scderi. Acesta a fost
probabil primul dispozitiv mecanic de calcul cu aplicație practic. A fost construit pe
bază de angrenaje cu roți și a fost proiectat într-o asemenea manieră încât a fost
utilizat fără modificări majore, stând la baza unor dispozitive sumatoare de la
începutul secolului XX. Gottfried von Leibnitz (1646-1716), un matematician cu
renume a inventat un calculator cunoscut sub numele de “Socotitoarea în pai”
(Stepped Reckoner), care putea efectua adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri și era
construit cu tamburi canela, în locul roților dinainte. De și dispozitivele mai vechi
cum era Pascaline, erau utilizate la începutul secolului XX, din secolul al XIX-lea
încep s apar proiecte care prefigurau noul calculator. Unul dintre cele mai
revoluionare a fost Mașina diferenial (1822), a lui Charles Babbage (1791-1871).
Babbage este denumit de către unii istorici ai tehnicii „printele dispozitivelor de
calcul”. Numele mașinii difereniale provine de la tehnica utilizat în calcule, metoda
diferenelor. Mașina a fost proiectat pentru a mecaniza rezolvarea ecuațiilor
polinomiale. De și proiectul a fost finanat de guvern, după 10 ani acesta a fost
abandonat. Babbage însă nu renunță la ideile lui, astfel ca în 1833 proiectează o
masăin de calcul de uz general, denumit “Masăin analitic”. Acesta urma să aibă
dimensiunile unei case și să fie antrenat de șase motoare cu aburi. Dei Babbage a
părăsit planul fizic înainte s poat pune proiectul în aplicație, totuși mașina analitic a
fost proiectat pentru a fi mult mai eficientă decât mașina diferenială. Mașina analitic
trebuia sa fie capabilă de a realiza orice operație matematică. Aceasta includea multe
elemente specifice calculatoarelor moderne: o unitate de prelucrare aritmetică pentru
efectuarea calculelor (denumit moar – mill), o memorie (provizie, depozit – store) și
~3~
dispozitive de intrare – ieșire. Babbage a inclus și o instrucțiune condițională, unde
execuția urmtoarei instrucțiuni era determinată de rezultatul operației anterioare. Ada,
contes de Lovelace și fiica poetului Lord Byron, a sugerat ca Babbage să scrie un
plan de calcul al numerelor. Acesta este privit ca fiind primul program pe calculator,
iar Ada este considerat a fi primul programator. O problemă permanentă cu care
proiectanții de mașini de calcul trebuiau să se confrunte era modul în care datele erau
introduse în mașină. Proiectul mașinii analitice prevedea utilizarea unui tip de cartele
perforate pentru introducerea datelor și pentru programare. Babbage a împrumutat
aceast idee de la unul din prietenii lui, Joseph-Marie Jacquard (1752-1834). În 1801
acesta a inventat un război de esuat care putea produce anumite modele în eseturi.
Jacquard i-a Programare i limbaje – Curs 2 2 făcut cadou lui Babbage o pânză esută
cu războiul său, reprezentându-l pe autorul invenției, la care a utilizat mai mult de
10000 cartele performante. Lui Babbage i se prea firesc că dacă un război de esuat
putea fi comandat prin cartele, și mașina lui analitic s poat fi comandat, prin cartele,
în același mod. Ada i-a exprimat încântarea referitor la această idee, scriind: „Mașina
analitic este modele algebrice așa cum mașina de esut a lui Jacquard ese flori și
frunze”. Cartela perforat s-a dovedit a fi cea mai longeviv soluție de introducere a
datelor într-un sistem de calcul. Introducerea datelor de la tastatură avea de așteptat o
bună perioadă, până au fost făcute modificări fundamentale în modul de construcție al
mașinilor de calcul. În a doua jumtate a secolului al XIX-lea, majoritatea mașinilor
foloseau mecanisme cu roți, care erau foarte dificil de adaptat la noile tastaturi,
deoarece acestea erau dispozitive cu pârghii. Însă, dispozitivele cu pârghii puteau
perfora cartele, pe care dispozitivele cu roți le puteau citi cu ușurință. Astfel, au fost
inventate o serie de dispozitive pentru codificarea și tabularea datelor pe cartele
perforate. Cea mai important dintre mașinile de tabulat de la sfârșitul secolului al
XIX-lea a fost cea construit de Herman Hollerith (1860-1929). Mașina lui Hollerith
era utilizat pentru codificarea și compilarea datelor de la recensmântul din SUA, în
anul 1890. Recensmântul s-a încheiat într-un timp record, acest fapt crescând averea
și reputația acestui inventator.În anii 1930, Konrad Zuse (1910-1995) a preluat ideile
lui Babbage, adugând tehnologia electrică și alte îmbuntiri proiectului acestuia.
Calculatorul lui Zusse, denumit Z1, folosea relee electromagnetice în locul roilor
dinate acționate manual. Z1 era programabil și avea memorie, unitate aritmetică și
unitate de control. Din lipsa banilor și a altor resurse, pe vremea rzboiului, Zuse
folosea pelicul cinematografic uzat în locul cartelelor perforate, în vederea
introducerii datelor. John Atanasoff (1904-1995) este recunoscut ca fiind
constructorul primului calculator complet electronic. Calculatorul ABC (Atanasoff
Berry Computer), construit în 1937 împreună cu Clifford Berry, era o mașină binară
ce utiliza tuburi electronice. Deoarece sistemul era construit în mod special pentru a
rezolva sisteme de ecuații lineare (putea rezolva sisteme de 29 de ecuaii cu 29 de
~4~
necunoscute), nu se poate spune c era un calculator de uz general. Existau, totuși,
câteva caracteristici pe care ABC le avea în comun cu computerul de uz general
ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer), inventat câțiva ani mai
târziu. Aceste trăsături comune au produs controverse considerabile la patentarea
invenției calculatorului electronic digital.

1.2.Generația a doua: calculatoarele tranzistorizate (1954-1965)

Tehnologia tuburilor electronice folosită în prima generație de calculatoare, nu
era deloc fiabilă. Din cauză că tuburile se ardeau și necesitau înlocuiri frecvente,
timpul de depanare depășea uneori timpul de funcionare al calculatoarelor. De
asemenea, depistarea tubului defect era o operație care consuma foarte mult timp. În
1948, trei cercetători de la Bell Laboratories, John Bardeen, Walter Brattain și
William Shockley au inventat tranzistorul. Această nouă tehnologie nu doar că a
revoluționat industria electronică, dar, de asemenea, a deschis porțile unei noi
generații de calculatoare. Deoarece tranzistorii consumau mai puțină energie electrică
decât tuburile electronice, erau mai mici și mai fiabili, calculatoarele devin, în
consecință, mai mici și mai fiabile. În ciuda folosirii tranzistorilor, calculatoarele din
această generație erau încă masive și destul de costisitoare. De obicei, doar
universitile, guvernele și firmele mari puteau justifica achiziția unui astfel de
calculator. Cu toate acestea, o mulțime de firme productoare au luat ființă în această
generație. IBM, DEC (Digital Equipment Corporation) și Univac (care a devenit
Unisys) dominau industria de calculatoare. IBM punea pe piață modelul 7094 pentru
aplicații științifice și 1401 pentru aplicații business. DEC era ocupat cu producia lui
PDP-1. O companie înființată de Mauchly și Eckert, dar vândut în curând, producea
sistemele Univac. Cele mai de succes sisteme Unisys, ale acestei generații, aparineau
seriei 1100. Altă firmă, CDC (Control Data Corporation), sub supravegherea lui
Seymour Cray, construia CDC 6600, primul supercalculator construit în lume. Valora
10 milioane de dolari și CDC 6600 efectua 10 milioane instrucțiuni pe secund,
folosea cuvinte pe 60 de biți, iar memoria principală avea uimitoarea capacitate de
120 kilocuvinte.

1.3.Generația a treia: calculatoarele cu circuite integrate (1965-1980)

Adevrata explozie în utilizarea calculatoarelor a venit o dată cu generația
circuitelor integrate. Jack Kilby a inventat circuitul integrat sau microcipul,
confecționat din germaniu. șase luni mai târziu, Robert Noyce a creat un dispozitiv
similar, folosind siliciu în loc de germaniu. Întreaga industrie a calculatoarelor, de
mai târziu, se va baza pe acest cip de siliciu. Circuitele integrate inițiale permiteau
existența a zeci de tranzistori pe un singur cip de siliciu, care era mai mic decât un
~5~
singur transistor construit cu tehnologia componentelor discrete. Calculatoarele devin
mai rapide, mai mici și mai ieftine, adugând un imens câștig puterii de procesare.
Familia de calculatoare IBM System/360 era printre primele sisteme comerciale
construite în întregime cu componente în stare solidă. Linia de produse 360 era, de
asemenea, prima ofertă IBM în care toate mașinile erau compatibile, adică foloseau
același limbaj de asamblare. Utilizatorii mașinilor mai mici puteau face upgrade la
sisteme mai mari, fiienevoii să își rescrie toate programele. Acesta era un concept
revoluionar pentru acea perioadă. Generația circuitelor integrate a introdus partajarea
timpului și multiprogramarea (posibilitatea ca un calculator să fie utilizată de mai
multe persoane în același timp). Programare și limbaje – Curs 2 4 Multiprogramarea,
în schimb, necesita introducerea unor noi sisteme de operare pe aceste calculatoare.
Minicalculatoarele cu partajarea timpului (time-sharing), cum ar fi PDP-8 i PDP11
construite de DEC, fceau calculul mult mai simplu și accesibil în firmele și
universitile mici. Tehnologia circuitelor integrate a permis și dezvoltarea unor super
calculatoare mult mai puternice. Seymour Cray a continuat ceea ce învățase în timp
ce construia CDC 6600 și i-a înfiițnat propria companie numit Cray Research
Corporation. Firma producea supercalculatoare, începând cu Cray-1, în 1976, care
valora 8,8 milioane de dolari. Spre deosebire de CDC 6600, Cray-1 avea performane
net superioare: putea executa peste 160 milioane instruciuni pe secund și suporta 8
Mb de memorie.

1.4.Generația a patra: calculatoarele VLSI (1980-prezent)

În perioada generației a treia de calculatoare, pe un cip erau integrați câțiva
tranzistori. Pe măsură ce tehnologiile de fabricație au evoluat, din ce în ce mai mulți
tranzistori erau grupați pe un cip. Acum există mai multe nivele de integrare: SSI
(Small Scale Integration) – integrare pe scar redus – în care sunt integrate între 10 si
100 de componente pe un cip; MSI (Medium Scale Integration) – integrare pe scară
medie – în care există între 100 și 1.000 componente pe un cip; LSI ( Large Scale
Integration) – integrare pe scară largă – în care există 1.000 până la 10.000
componente pe un cip și în sfârșit, VLSI (Very Large Scale Integration) – integrare
pe scară foarte largă - în care sunt compactate peste 10.000 componente pe un cip.
Acest nivel VLSI, marchează începutul celei de a patra generații de calculatoare.
Pentru a exemplifica perspectiva acestor cifre, să considerm proiectul ENIAC pe un
cip. În 1997, pentru a comemora a 50-a aniversare a primei demonstrații publice a
ENIAC, un grup de studenți de la Universitatea din Pennsylvania a construit un
singur cip echivalent funcional cu ENIAC. Gigantul de 30 de tone cu caracteristicile
menionate anterior, a fost reprodus pe un cip de dimensiunile unei unghii. Cipul
conținea 174.569 tranzistori, cu un ordin de mărime mai puțin decât numărul de
~6~
componente integrate uzual pe aceeași cantitate de siliciu, la sfârșitul anilor 1990.
VLSI permite lui Intel, în 1971, să creeze primul microprocesor din lume, denumit
4004, care era un sistem complet funcional, pe 4 biți și care rula la 108 kHz. Intel a
introdus, în plus, cipurile de memorie cu acces aleator (RAM – Random Access
Memory), găzduind 4 kB de memorie pe un singur cip. Acesta a permis
calculatoarelor din cea de a patra generație să devină mai mici și mai rapide, decât
predecesoarele lor construite din componente în stare solid. Tehnologia VLSI și
circuitele sale miniaturizate la modul incredibil, a grbit dezvoltarea
microcalculatoarelor. Aceste sisteme erau destul de mici și de ieftine, astfel încât să
devină accesibile și disponibile pentru publicul larg. Primul microcalculator era
ALTAIR 8800, produs în 1975 de firma MITS (Micro Instrumentation and
Telemetry). Altair 8800 a fost curând urmat de Apple I și II, respectiv PET și VIC 20,
fabricate de Commodore. În final în 1981, IBM prezint primul PC (Personal
Computer). Astzi un calculator obișnuit de birou are o putere de calcul mult mai mare
decât a mainframe-urilor anilor 1960. De atunci, până în zilele noastre, mainframe-
urile au avut o dezvoltare uimitoare a raportului performant și aceasta se datorează
tehnologiei VLSI. De și IBM System/360 era un sistem construit în întregime din
componente în stare solid, era încă o mașină mare consumatoare de energie, cu răcire
cu apă. Putea executa aproximativ 50.000 instrucțiuni pe secundă și suporta doar 16
MB de memorie (având de obicei o memorie fizică instalată de câiva kB). Aceste
sisteme erau atât de costisitoare, încât numai cele mai mari companii și universități își
puteau permite să la dein sau să le închirieze. Mainframe-urile zilelor noastre,
denumite acum „enterprise servers”, costă și acum milioane de dolari, dar capacitatea
lor de prelucrare a datelor a crescut de câteva mii de ori, depșind pragul Programare
și limbaje – Curs 2 5 de un miliard de instrucțiuni pe secundă, la sfârșitul anilor 1990.
Aceste sisteme, folosite adesea ca servere Web, suport sute de mii de tranzacții pe
minut. Puterea de prelucrare adusă supercalculatoarelor de către VLSI sfidează
puterea noastră de înțelegere. Primul supercomputer, CDC 6600, putea executa 10
milioane instrucțiuni pe secundă și avea o memorie principală de 128 kB. În contrast,
supercalculatoarele de astăzi conțin mii de procesoare, pot accesa teraoctei de
memorie și în curând vor fi capabile s execute un cvadrilion (un miliard de milioane)
de instruciuni pe secund.

2.Arhitectura unui sistem de calcul

2.1.Nivelele ierarhice ale unui calculator

~7~
 Daca scopul unui calculator este acela de a rezolva o gamă largă de probleme,
acesta trebuie sa fie capabilă să execute programe scrise în diferite limbaje de
programare, de la Fortran și C, pân la Lisp și Prolog. Singurele componente fizice ale
calculatorului sunt porțile logice și firele. Între aceste componente fizice și limbajele
de nivel înalt, cum ar fi C++, ia naștere astfel, un spațiu deschis, un vid semantic. Din
motive practice, acest vid semantic trebuie s fie invizibil pentru majoritatea
utilizatorilor sistemului de calcul. Abordarea „divide et impera” din programare
presupune împărțirea unei probleme mari în module mai mici și tratarea separată a
fiecrui modul. Fiecare modul îndeplinește o sarcină specifică și aceasta trebuie să știe
doar cum s interacioneze cu celelalte module, pentru a se putea folosi de ele.
Organizarea sistemelor de calcul poate fi abordat într-o manieră similară. Folosind
principiul abstractizării, ne putem imagina sistemul construit dintr-o ierarhie de
nivele, în care fiecare nivel are o funcție specifică existî ca o mașină ipotetic distinct.
Vom folosi denumirea de mașin virtuală pentru a putea reprezenta calculatorul
ipotetic de la fiecare nivel. Fiecare mașină virtuală își execută propriul set de
instruciuni, apelând mașinile de pe nivelurile inferioare pentru îndeplinirea sarcinilor
acestora, atunci când este necesară. Figura 1 prezintă nivelele ierarhice ale unui
calculator, reprezentând mașinile virtuale abstracte. Vezi figura de pe tabla Fig. 1
Nivelele abstracte ale sistemelor de calcul moderne Nivelul șapte, nivelul utilizator,
este alcătuit din aplicații și acesta este nivelul cu care fiecare utilizator este cel mai
familiar. La acest nivel sunt rulate programe, cum ar fi procesoare de texte, programe
grafice, multimedia sau jocuri. Nivelele inferioare sunt aproape invizibile de pe acest
nivel. Nivelul șase, etajul limbajelor de nivel înalt, constă din limbaje cum ar fi C, C+
+, Java, FORTRAN, Lisp, Pascal, Prolog. Aceste limbaje trebuie sa fie „traduse”
(folosind fie un compilator, fie un interpretor) într-un limbaj pe care mașina să îl
poată înțelege. Limbajele compilate sunt „traduse” în limbaj de asamblare și apoi
asamblate în cod mașină (sunt translatate spre urmtorul nivel inferior). Utilizatorul de
pe acest nivel vede foarte puțin din nivelele inferioare. Chiar dacă programatorul
trebuie să cunoască tipurile de date și instrucțiunile disponibile pentru acesta, nu
trebuie să se preocupe de modul în care sunt implementate aceste tipuri și instruciuni.
Nivelul cinci, nivelul limbajului de asamblare, cuprinde un anumit tip de limbaj de
asamblare. După cum a fost menționat anterior, limbajele compilate de nivel superior,
sunt mai întâi translatate în limbaj de asamblare, apoi în cod mașină. Aceasta este o
translație unu la unu, adică o instrucțiune în limbaj de asamblare este translatat în
exact o instruciune în cod mașină. Având nivelele separate, se reduce vidul semantic
dintre limbajele de programare de nivel înaltă și codul mașină, care este un cod binar,
alctuit doar din zero și unu. Nivelul patru, nivelul programelor sistem, funcionează pe
baza instrucțiunilor sistemului de operare. Acest nivel este responsabil de
multiprogramare, protejarea memoriei, Programare și limbaje – Curs 2 7
~8~
sincronizarea proceselor și de alte funcții importante. Adesea, instrucțiunile
translatate din limbaj de programare în cod mașină trec nemodificate prin acest nivel.
Nivelul 3, arhitectura setului de instruciuni sau nivelul mașină, constă din limbajul
mașină recunoscută de către arhitectura particular a sistemului de calcul. Programele
scrise în codul mașină pe un calculator codat hardware pot fi executate direct de către
circuitele electronice, fr a fi necesar interpretarea, translatarea sau compilarea lor.
Nivelul 2, nivelul de control, este locul în care o unitate de control se asigură că
instrucțiunile sunt decodificate și executate în mod corespunztor și că datele sunt
transmise în locul și la momentul potrivit. Unitatea de control interpretează
instruciunile în cod mașină pe care le primete, una câte una, de la nivelul superior,
determinând declanșarea acțiunilor necesare. Unitățile de control pot fi proiectate
într-una din urmtoarele variante: codate hardware sau microprogramate. Unitățile de
control codate hardware sunt foarte rapide, deoarece sunt bazate pe componente
fizice, de obicei circuite logice digitale. Odată implementate sunt, însă, foarte dificil
de modificat, din cauză că sunt necesare modificări fizice. Cealaltă variantă,
implementarea instruciunilor folosind un microprogram, folosește un program scris
într-un limbaj de nivel jos, implementată direct de către hardware. O instrucțiune în
cod mașină este adesea translatat în mai multe instruciuni de microcod, prin urmare
nu există o corelație biunivocă între limbajul de asamblare și codul mașină.
Microprogramele pot fi modificate relativ ușor, însă execuția instruciunilor este de
obicei mai lent, datorită nivelului suplimentar de translatare. Nivelul 1, nivelul logicii
digitale, este locul în care pot fi găsite componentele fizice ale calculatorului: porțile
logice și firele. Acestea sunt elemente fundamentale implementrii logicii matematice,
comune tuturor sistemelor de calcul.

2.1.Modelul von Neumann

În epoca primelor sisteme electronice de calcul, programarea era sinonim cu
conectarea firelor în prize. Nu exista arhitectură pe nivele, astfel încât programarea
unui calculator era mai mult o problemă de inginerie electric, decât un exerciăițu de
proiectare a algoritmilor. Înainte să finalizeze proiectul ENIAC, John W. Mauchly i J.
Presper Eckert au descoperit o modalitate mai ușoară de a schimba comportamentul
mașinilor de calcul. Ei au realizat că dispozitivele de memorie, sub forma unor linii
de întârziere cu mercur, pot asigura un mijloc de a stoca instruciunile programului.
Mauchly și Eckert i-au documentat ideea, propunând-o ca si bază a urmtorului
calculator, EDVAC. Din nefericire, în timp ce erau implicați în proiectul ultrasecret
ENIAC în timpul celui de al doilea război mondial, nu i-au putut publica imediat
descoperirea. Unul din cei care lucrau la periferia proiectului ENIAC, faimosul
matematician de origine maghiar John von Neumann, după ce a studiat propunerea de
~9~
proiect EDVAC, a făcut public ideea celor doi cercettori. Această cale unică este
cunoscut adesea sub numele de „strangulația von Neumann”. O iteraie a acestui ciclu
este descris astfel: 1. Unitatea de control aduce din memorie urmtoarea instrucțiune a
programului, folosind contorul de program pentru a determina adresa unde este
localizată instrucțiunea. 2. Instrucțiunea este decodificată într-un limbaj pe care îl
poate înelege ALU. 3. Toți operanzii necesari pentru execuția instrucțiunii sunt aduși
din memorie și plasați în regiștrii CPU. 4. ALU execută instrucțiunea și plasează
rezultatele în regiștrii sau memorie. Ideile prezente în arhitectura von Neumann au
fost extinse astfel încât programele și datele memorate pe un mediu de stocare cu
viteză de acces redusă, cum ar fi hard discurile, să poată fi copiate într-un mediu de
stocare volatil, cu viteză de acces ridicat, cum ar fi memoria RAM, înaintea execuției.
Magistrala de adrese păstrează adresa datei accesate curent de magistrala de adrese.
Magistrala de control transport semnalele de control, care specifică felul în care are
loc transferul informaiei. Printre îmbunătățirile aduse arhitecturii von Neumann mai
pot fi menționate: utilizarea regiștrilor index pentru adresare, utilizarea datelor în
virgul mobil, utilizarea întreruperilor și a intrărilor /ieșirilor asincrone, memoria
virtual și regiștrii de uz general.

3.Evolutia sistemelor de operare

3.1.Notiunea de sistem de operare

Sistemul de operare poate fi privit din doua puncte de vedere distincte. Acestea
sunt:

Sistemul de operare ca masina extinsa. Programarea la nivelul limbajului

masina este foarte dificila, in special pentru operatiile intrare-iesire. Detaliile concrete
privind modul cum sunt realizate aceste operatii nu vor fi prezentate utilizatorului.
Programul care ascunde aceste lucruri despre hardware si prezinta o interfata simpla
cu ajutorul fisierelor este sistemul de operare. Sistemul de operare ascunde si detalii
privind intreruperile, timer-ul, administrarea memoriei si alte caracteristici de nivel
jos. Din acest punct de vedere, functia de baza a sistemului de operare este de a
prezenta utilizatorului echivalentul unei masini extinse (sau virtulale) care este mai
usor de programat.

Sistemul de operare ca administrator de resurse. Conceptul de sistem de

operare ca furnizor principal al unei interfete convenabile pentru programatori este o
prezentare top-down. O alternativa, prezentarea botton-up, tine seama de faptul ca
sistemul de operare are rolul de a administra toate componentele unui sistem
complex, de a furniza o metoda de alocare controlata si ordonata a procesoarelor,
memoriilor, dispozitivelor periferice tuturor programelor care le solicita.

~ 10 ~
3.2.Evolutia sistemelor de calcul
De-a lungul anilor, sistemele de operare au evoluat in mai multe generatii.
Primul calculator cu adevarat digital a fost proiectat de matematicianul
englez Charles Babbage (1792-1871). Desi Babbage si-a petrecut cea mai mare
parte din viata incercand sa construiasca calculatorul analitic, acesta nu lucrat
niciodata adecvat, deoarece masina sa era pur mecanica, iar tehnologia din acea
vreme nu ii permitea producerea rotitelor si angrenajelor de o precizie asa de mare,
cum avea el nevoie. Masina analitica a lui Babbage nu avea sistem de operare.
Interesant este ca si-a dat seama ca avea nevoie de software pentru calculator, astfel
ca a angajat o tanara, Ada Augusta Lovelace drept primul programator din lume.
Dupa numele ei a fost denumit limbajul de programare ADA.

Prima generatie (1945-1955): Sisteme construite cu tuburi electronice cu

vid si tablouri de comanda

La jumatatea deceniului al V-lea al secolului XX, Howard Aiken, de la Harvard,

John Von Neumann, de la Institutul de Studii Moderne din Princeton, J. Presper
Eckert si William Mauchley, de la Universitatea Pensylvania si Konrad Zuse, din
Germania, au reusit sa construiasca masina de calculat folosind tuburi electronice cu
vid. Toate programele erau realizate in limbaj masina. Limbajele de programare erau
necunoscute si nici sistemele de operare nu aparusera inca. Pe la inceputul anilor ’50
apar cartelele perforate. Programele erau scrise pe cartele perforate de unde erau
citite, in loc sa se foloseasca tablourile de conexiuni.

Generatia a doua (1955-1965): Sistem cu tranzistori si prelucrare pe loturi

Introducerea tranzistoarelor la mijlocul anilor ’50 a schimbat radical modul de

construire a calculatoarelor. Acum, pentru prima oara, s-a facut deosebire intre
proiectanti, constructori, programatori si personalul de intretinere.

Aceste masini erau inchise in camere speciale dotate cu aer conditionat si cu

operatori calificati ca sa lucreze pe ele. Pentru a rula un job (program sau set de
programe) programatorul trebuia mai intai sa scrie programul pe hartie (in
FORTRAN sau limbaj de asamblare), apoi il perfora pe cartele, il aducea in camera
de intrare, unde il inmana unui operator. Cand calculatorul termina de executat
programul, un operator mergea la imprimanta si lua datele de iesire pe care le ducea
la camera de iesire astfel ca programatorul sa le poata lua mai tarziu. Pentru a reduce
timpul irosit, a fost adoptata solutia de a se aduna mai multe job-uri in camera de
intrare, care apoi sa fie citite si memorate pe o banda magnetica folosind un computer
mic si ieftin, cum era, de exemplu, IBM 1401, foarte bun la citirea cartelelor,
~ 11 ~
copierea benzilor si tiparirea datelor de iesire, dar nu la fel de bun pentru calcule
numerice la care erau folosite alte masini precum IBM 7094.

Calculatoarele celei de a doua generatie erau folosite mai ales pentru calcule
stiintifice si ingineresti, cum ar fi rezolvarea ecuatiilor cu derivate partiale.

Programele erau realizate in mare masura in limbajul FORTRAN si in limbajul

de asamblare. Sistemele de operare tipice erau FMS (Fortran Monitor System) si
IBSYS, sistemul de operare al IBM 7094.

Generatia a treia (1965-1980): Sisteme cu circuite integrate si

multiprogramarea

La inceputul anilor ’60, cei mai multi producatori de computer aveau doua linii
de productie distinct: computerele stiintifice, ca IBM 7094 folosite pentru calcule
numerice in stiinta si inginerie si computer comerciale, ca IBM 1401 folosite de banci
si de companiile de asigurare. IBM a incercat sa rezolve amandoua probleme
introducand SYSTEM/360 care satisface nevoile tuturor clientilor si care folosea
circuite integrate la scara mica. Tot acum s-a realizat un sistem de operare care sa
rezolve cerintele conflictuale ale diferitelor tipuri de utilizatori, un sistem de operare
de doua-trei ori mai mare decat FMS, ce contine milioane de linii scrise in limbaj de
asamblare fara a elimina toate deficientele. Fiecare versiune fixa unele deficiente, dar
introducea altele.

Totusi, aceste sisteme de operare au introdus tehnici noi, dintre care cea mai
important este multiprogramarea. La IBM 7094, atunci cand job-ul current facea o
pauza pentru a astepta sa se termine o banda sau alta operatie de intrare-iesire,
procesorul era neutilizat. Solutia care s-a impus a fost partitionarea memoriei in
cateva zone, incarcand cate un job diferit in fiecare partitie.

În aceasta perioada, Laboratoarele Bell au lucrat la proiectul MULTICS, care

mai tarziu a condus la realizarea UNIX-ului. Deoarece diverse organizatii si-au creat
propriile versiuni, pentru a se putea rula programele pe orice versiune UNIX, IEEE a
dezvoltat un standard pentru UNIX, denumit POSIX, care defineste un set de servicii
asigurate de sistemul de operare si care pot fi portate cu usurinta de la un sistem la
altul.

Generatia a patra (1980-prezent): Calculatoarele personale

Generatia a patra de calculatoare este marcata de aparitia calculatoarelor

personale. În aceasta perioada au dominat doua sisteme de operare: MS-DOS realizat
de Microsoft si UNIX.

MS-DOS a fost sistemul de operare folosit pe un IBM PC si restul

calculatoarelor ce folosea procesorul Intel 8088 sau succesorii sai – 386, 486,

~ 12 ~
Pentium, Pentium Pro, Pentium II. MS-DOS a fost urmat de sistemul Windows, care
initial a reprezentat doar o interfata grafica si incepand cu versiunea Windows 95
aceasta a devenit sistem de operare.

UNIX-ul este folisit pe servere de retea si in special pe calculatoarele dotate cu

procesoare RISC.

La mijlocul anilor ’80 au aparut sistemele de operare pentru retele de

calculatoare care sunt instalate pe un server dintr-o retea locala si care coordoneaza
activitatile legate de asigurarea serviciilor calculatoarelor si celorlalte dispozitive
atasate retelei. Spre deosebire de un sistem de operare monoutilizator, sistemul de
operare in retea trebuie sa raspunda cerintelor mai multor statii de lucru, rezolvand
diferite sarcini, cum ar fi accesul la retea si comunicatiile, alocarea si partajarea
resurselor, protejarea datelor si controlul erorilor.

3.3.Conceptele de baza utilizate de sistemele de operare

Procesele

Procesul este un program aflat in executie. Fiecarui proces ii este asociat un

spatiu de adresa in care procesul poate citi si scrie. Spatiul de adresa contine
programul executabil, datele programului si stiva. De asemenea, procesului i se
asociaza si un set de registre, inclusiv un contor de program, pointer pentru varful
stivei si alte registre. Cand un proces este suspendat temporar, informatiile sunt
salvate in tabela proceselor, care este un vector de structuri, cate una pentru fiecare
proces. De exemplu, procesul numit interpretor de comenzi citeste comenzile de la
terminal, creeaza un proces care ruleaza comanda, iar cand procesul este terminat el
executa un apel sistem ca sa il termine. Daca un proces poate crea unul sau mai multe
procese (procese-copil) si aceste procese creeaza alte procese-copil, se obtine o
structura arborescenta a proceselor.

Fisierele

O notiune foarte importanta relativ la sistemele de operare este cea de fisier si

legat de acesta sistemul de fisiere. Pentru a ascunde utilizatorilor dificultatile citirii si
scrierii datelor pe disc sistemul de operare furnizeaza conceptul de fisier ca mijloc de
stocare a datelor pe disc. Se vor pune la dispozitie utilizatorilor apeluri de sistem
pentru crearea, stergerea, citirea sau scrierea fisierelor, deschiderea si inchiderea
fisierelor.

Majoritatea sistemelor de operare furnizeaza o modalitate de a grupa logic mai

multe fisiere intr-un director. Sistemul de operare va furniza apeluri sistem pentru
crearea si stergerea fisierelor dintr-un director. Directorul poate fi privit ca o tabela in
care sunt memorate numele fisierelor componente. De asemenea, o intrare intr-un

~ 13 ~
director poate fi un subdirector. Acest model al memorarii datelor pe disc da nastere
la o ierarhie – sistemul de fisiere.

Sistemul de fisiere

Fisierele dintr-un director pot fi specificate prin calea de acces plecand de la

nodul arborelui, nod denumit de obicei director radacina. O astfel de cale care
pleaca de la radacina este o cale absoluta. În Figura 1.2. calea absoluta de acces la
fisierul “cerere.txt” este “/student/flavius/documente/cerere.txt”. Prin simbolul “/” am
marcat directorul radacina, iar urmatoarele simboluri “/” au doar rolul de a despartii
numele directoatelor.

Majoritatea sistemelor de operare multiprogramate furnizeaza anumite mijloace

prin care mai multa procese comunica. Un astfel de mijloc este fisierul
conducta (pipe). Un fisier conducta este un tip aparte de fisier care conecteaza doua
procese ce doresc sa schimbe date intre ele. Un proces va scrie date in fisierul
conducta, in timp ce procesul de la celalalt capat va citi aceste date.

Apeluri de sistem

Interfata intre sistemul de operare si programele utilizatorului este definit de un

set de instructiuni extinse pe care le ofera sistemul de operare si care sunt cunoscute
sub numele de apeluri de sistem. Sistemele de operare grupeaza aceste functii in
sase categorii:

 Administrarea proceselor
 Semnale
 Administrarea fisierelor
 Administrarea directoarelor si a sistemelor de fisiere
 Protectie
 Administrarea timpului

~ 14 ~
 4.Structura sistemelor de operare

4.1.Modalitati de organizare interna a sistemelor de operare

Sistemul monolitic: acesta de fapt nu are nici o structura. Sistemul de operare
este o colectie de proceduri, dintre care fiecare poate apela pe oricare oricand are
nevoie. Apelurile de sistem furnizate de sistemul de operare sunt cerute de programe
punand parametri bine definiti in locuri, ca, de exemplu, registre sau in stiva si apoi
executand un set special de instructiuni numite kernell call sau supervisor call.

Nivelul 0 avea rolul de a gestiona alocarea procesorului pentru diferite procese,

realizand astfel multiprogramarea. Nivelul 1 era gestionarea memoriei, cu rolul de a
aloca memorie pentru programele care erau executate. Nivelul 2 era destinat
operatiilor de comunicare dintre fiecare proces si consola operator asociata lui.
Nivelul 3 gestiona operatiile de intrare-iesire, iar celelalte niveluri superioare
reprezentau programele utilizator.

Masina virtuala: unul dintre primele sistemele de tip masina virtula a fost
VM 370 destinat calculatoarelor mainframe IBM. La realizarea lui s-a plecat de la
urmatoarea observatie: sistemul de operare trebuie sa implementeze conceptul de
multiprogramare si sa furnizeze o masina extinsa cu o interfata mai usor de programat
decat hardware-ul de baza.

Modelul client-server: O tendinta actuala in domeniul sistemelor de operare

este de a muta codul in straturile superioare astfel incat kernelul sa devina cat mai
mic. Majoritatea functiilor sistemului de operare este transferata catre procese
utilizator. De exemplu, pentru a citi un bloc de date de pe disc, un proces utilizator
(client) va trimite aceasta cerere catre un proces server care realizeaza operatia de
citire si trimite inapoi rezultatul.

Proces Proces Server de Server de Server de Server de

procese terminale fisiere memorie Mod utilizator
Client Client

Mod kernel

KERNEL

Modelul client-server
~ 15 ~
 Un avantaj al modelului client-server este adaptabilitatea sa la sistemele
distribuite. În acest caz fiecare proces se poate rula pe o masina diferita.

4.2.Functiile de baza ale sistemelor de operare

Sistemul de operare pune la dispozitie mecanisme pentru suportarea unei
abstractizari pentru procese si pentru administrarea resurselor folosite de procese.

Functiile sistemelor de operare pot fi clasificate in patru categorii:

 Gestionarea proceselor si a resurselor

 Gestionarea memoriei
 Gestionarea dispozitivelor de intrare-iesire
 Gestionarea fisierelor

Gestionarea proceselor si a resurselor

Procesele sunt unitati de calcul de baza definite de programatori, iar resursele

sunt elementele mediului de calcul necesar unui proces pentru a se executa.
Administrarea proceselor si managementul resurselor pot fi separate in doua module
diferite, dar majoritatea sistemelor de operare le inglobeaza intr-un singur modul, din
moment ce amandoua definesc mediul de executie al programului.

Gestionarea memoriei

Modulul de gestionare a memoriei administreaza alocarea si utilizarea memoriei

principale.

Fiecare proces cere si foloseste memorie in functie de necesitatile sale.

Administratorul de memorie aloca memorie proceselor care concureaza pentru
aceeasi zona dupa o anumita strategie specificata.

Administratorul de memorie pune la dispozitie extensii de memorie virtuala in

asa fel incat memoria principala a calculatorului sa para mai mare decat este in
realitate. Aceasta facilitate este realizata prin integrarea memoriei principale a
calculatorului si a memoriei de pe dispozitivele de stocare.

Administratorul de memorie poate permite unui proces aflat pe o masina sa

acceseze si sa partajeze memoria fizica de pe un alt calculator.

Gestioarea dispozitivelor de intrare-iesire

Sistemele de operare trateaza toate dispozitivele cum ar fi de exemplu discuri,

benzi magnetice, terminale si imprimante in aceeasi maniera generala, cu o atentie
speciala pentru administrarea procesorului si a memoriei. Managementul
dispozitivelor se refera la modul in care aceste dispozitive generice sunt administrate.
~ 16 ~
Gestionarea fisierelor

Fisierele sunt o resursa abstracta a dispozitivelor de stocare. Informatia stocata

in memoria principala va fi suprascrisa imediat ce memoria este dealocata de un
proces. Informatia trebuie salvata pe dispozitive de stocare, cum ar fi banda
magnetica sau discul. Nevoia de a produce abstractizari ale detaliilor operatiilor de
intrare/iesire pentru dispozitive de stocare a fost printre primii pasi care au condus
catre sistemele de operare.

În sistemele de operare moderne, sistemul de fisiere este distribuit astfel incat un

proces de pe o masina poate citi si scrie la fel de bine fisiere stocate in sistemul local,
cat si de pe alta masina din interiorul retelei.

4.3.Ce rol au sistemele de operare

Sistemul de operare al unui telefon mobil este softul, platforma care asigură
funcționarea acestuia. Imediat ce deschizi telefonul, sistemul de operare intră în
funcțiune și îți asigură interfața grafică, prin care poți accesa diferite aplicații
instalate pe telefon.

Tot sistemul de operare asigură conexiunea celulară (semnalul telefonului),

astfel încât să poți da sau primi apeluri sau mesaje, dar și conexiunea wireless pentru
Internet. Iată de ce este foarte important ca sistemul de operare să fie cât mai
performant și modern, adaptat la toate inovațiile care apar în domeniul telefoniei
mobile.

Practic, sistemul de operare este cel care transformă un telefon mobil (în trecut
numit celular) într-un adevărat telefon inteligent (smartphone), care are mai multe în
comun cu un mini computer decât cu un telefon clasic. Puțini oameni mai folosesc
acum mobilul doar pentru apeluri sau mesaje. Posibilitățile oferite de un smartphone
prin noile tehnologii (printre care se numără, desigur, și sistemul de operare) sunt
nenumărate și în permanentă dezvoltare, datorită aplicațiilor care pot fi instalate.

Cu un telefon mobil poți naviga pe Internet, folosești e-mail-ul, discuți cu

prietenii în timp real prin aplicațiile de mesagerie, faci poze și filmulețe la o rezoluție
deosebită a imaginii, asculți muzică, vizionezi filme, te joci sau chiar testezi
tehnologia de realitate augmentată – prin aplicații de tipul AR Emoji de la Samsung
(disponibilă pe Galaxy S9): folosești iconițe animate, realizate după trăsăturile tale,
care îți urmăresc și reproduc foarte bine expresiile faciale, în timp ce discuți cu un
prieten.

Dacă nu vei ține cont de rolul sistemului de operare, riști să alegi un telefon pe
care nu-l vei folosi cu plăcere sau să ți se pară complicată utilizarea lui.

~ 17 ~
4.4.Principalele sisteme de operare
Există mai multe sisteme de operare, concepute de marii producători de
telefoane mobile. Astfel, avem iOS de la Apple, Android de la Google și Windows
Phone/Mobile produs de Microsoft. Inițial, lista era mai mare, dar în prezent mulți
producători de smartphone preferă să producă telefoane care vor funcționa cu un alt
sistem de operare. Spre exemplu, BlackBerry, deși are un sistem propriu, BlackBerry
OS, produce în special telefoane care funcționează cu Android.

În plus, așa cum se lansează mereu câte un nou smartphone, apar și noi sisteme
de operare, care ar putea să concureze în viitor cu Android și iOS. Printre acestea se
numără Firefox OS, Ubuntu Phone OS, Samsung Tizen, Open WebOS, Jolla Sailfish,
Amazon Fire OS. Cele mai multe sunt încă în faza de dezvoltare și rulează o
platformă mobilă bazată pe Linux, cum este și Android, de altfel.

În prezent, principalele sisteme de operare pentru smartphone sunt: iOS (Apple),

Android (Google) și Windows Phone (Microsoft). Iată care sunt caracteristicile
fiecăruia în parte.

iOS
iOS este sistemul de operare creat de Apple, compatibil numai cu dispozitivele
mobile produse de această companie: iPhone, iPad și iPod. Primul iOS a fost lansat
în iulie 2007 și, spre deosebire de Android, nu este disponibil și pentru telefoanele
fabricate de alți producători. Este practic un sistem de operare exclusiv Apple, iar
utilizatorii care sunt fani ai brandului apreciază foarte mult acest aspect.

Sistemul oferă acces la magazinul digital Apple Store, de unde poți alege dintre
2,2 milioane de aplicații, jocuri și funcții diferite pentru orice îți dorești. Spre
exemplu, poți face plăți prin intermediul telefonului sau poți cânta la chitară pe
iPhone dacă vrei, explică specialiștii de la publicația Pro Blog Booster.

Android
~ 18 ~
 Cel mai răspândit și popular sistem de operare pentru smartphone este Android,
produs de Google. Lansat în 2008, sistemul poate fi întâlnit pe foarte multe mărci de
smartphone de top (LG, Samsung, Huawei, Sony) și în fiecare an vine cu un update,
oferind o nouă versiune a platformei, cu diferite îmbunătățiri. A devenit celebră și
denumirea acestor versiuni, care include nume de dulciuri: Android Donut, Eclair,
Gingerbread, Honeycomb, Jelly Bean, KitKat, Lollipop, Oreo, Nougat și
Marshmallow.

Sistemul de operare este open source, astfel încât programatorii pot face orice
modificări doresc și pot fi creativi, lansând noi aplicații Android extrem de ușor de
folosit și de realizat. Iată de ce vom găsi în magazinul digital Google Play
Store peste 2,8 milioane de aplicații, de tot felul, potrivit Digital Trends. În plus,
multe dintre acestea pot fi descărcate gratuit, aspect care atrage milioane de utilizatori
din întreaga lume, Android fiind considerat din punctul de vedere al numărului de
utilizatori cel mai bun sistem de operare pentru smartphone.

Windows for Mobile/Windows Phone

Acesta este sistemul de operare conceput de Microsoft special pentru
dispozitivele mobile. Platforma Windows Phone (numită inițial Windows for Mobile)
a fost lansată în februarie 2010, după ce Microsoft a cumpărat vechiul sistem de
operare produs de Nokia, Symbian OS.

În prezent, Microsoft a lansat versiunea sistemului de operare Windows 10 atât

pentru calculatoare, cât și pentru smartphone. Interfața grafică are un design specific
mai deosebit care, deși arată bine, este considerat destul de dificil de către utilizatori.

Marele avantaj al acestui sistem de operare realizat de Microsoft este că îți

oferă cel mai bun suport pentru a vedea și edita documente Excel, Word sau
PowerPoint direct pe telefon.

Utilizatorii au acces și la Windows Apps – Microsoft Store, de unde pot

descărca gratuit sau contra cost mii de aplicații diferite. Pentru că acest sistem de
operare își are originea în platforma Symbian creată de Nokia, este normal ca
modelele de smartphone cu Windows OS să fie în special cele din gama Microsoft

~ 19 ~
Lumia și Nokia Lumia. Comparație între iOS, Android și Windows Phone. Care
este cel mai bun

Ca să poți face o comparație corectă între cele trei mari sisteme de operare
pentru smartphone, trebuie să stabilești mai întâi ce anume îți dorești de la platforma
de mobil, ce te interesează mai mult, pentru ce folosești în special telefonul. Prin
urmare, analizăm pe rând fiecare aspect în parte, pentru a desemna câștigătorul:

Aplicații disponibile în magazinul digital

Android – Google Play Store: peste 2,8 milioane de aplicații

iOS – Apple Store: peste 2,2 milioane de aplicații

Windows Phone – Windows Apps – Microsoft Store: mii de aplicații

Prin urmare, dacă îți dorești acces la câte mai multe jocuri și aplicații de tot
felul, trebuie să alegi între iOS și Android. Competiția este strânsă la acest capitol,
pentru că de obicei cele mai noi jocuri apar mai întâi în Apple Store. În schimb,
Google Play Store oferă mai multe aplicații și jocuri gratuite.

Funcționalitate

Dacă vrei un sistem de operare care să fie bun strict din punctul de vedere al
funcționalităților de bază ale unui telefon, apelurile de voce și mesajele, situația stă în
felul următor: și iOS și Android sunt foarte bune, însă cel din urmă este ceva mai
complicat și te poate deruta uneori.

Spre exemplu, aplicația Hangouts include mesaje instant, SMS, chat de grup,
chat video prin rețeaua Wi-Fi, însă în Android este prezent de asemenea și Google
Messenger (aplicație numită în trecut Android Messages), care este setat din start ca
aplicație preferată pentru trimiterea mesajelor. În plus, mulți producători de telefon
introduc, pe lângă toate aceste aplicații Android, propriile lor versiuni pentru mesaje
și apeluri.

În schimb, iOS este mult mai simplu. Fiecare iPhone are preinstalate aplicațiile
FaceTime și iMessage, prin care poți suna sau poți trimite mesaje extrem de simplu
către alți utilizatori de iPhone.

Design și interfață

Ca design, iOS este cel mai constant sistem de operare, fără să sufere
transformări radicale de la prima versiune lansată în 2007. Există câteva diferențe în
aspectul interfeței: Android folosește un folder pentru aplicații, unde pot fi adunate
toate cele descărcate. În schimb, iOS nu are această opțiune, așa că vei avea pe ecran

~ 20 ~
câte o iconiță pentru fiecare aplicație folosită. Acest aspect te va deranja însă numai
dacă ai descărcat foarte multe aplicații.

Windows are un sistem diferit. Pe ecran apare o interfață care afișează Live
Tiles, o opțiune prin care poți vedea imediat detalii despre o anumită aplicație. Spre
exemplu, nu e nevoie să deschizi aplicația BBC Sport ca să vezi titlurile principalelor
știri. De asemenea, poți grupa aplicațiile în foldere.

Windows și Android au însă un avantaj în fața iOS: oferă acces mai simplu și
mai rapid la bara de control din partea de sus a ecranului, de unde pot fi pornite sau
oprite Bluetooth, Wi-Fi și multe alte opțiuni (modul avion, oprirea sonorului,
aprinderea lanternei etc.).

Un alt mare avantaj al celor două sisteme de operare este că pot fi modificate de
producătorii de smartphone. Astfel, aceeași versiune Android sau Windows va arăta
diferit pe un telefon Galaxy S9 și pe un Nexus 6P. Prin urmare, dacă te interesează
mai ales interfața grafică și vrei un telefon ușor de folosit, prin care poți accesa orice
aplicație vrei cât mai simplu și cât mai repede, ar fi bine să alegi unul cu Android.

Resurse consumate de sistemul de operare

Când alegi sistemul de operare e esențial să ții cont și de un alt aspect: ce resurse
consumă platforma din telefonul tău. Cele mai multe modele de smartphone au o
problemă comună: se descarcă foarte repede. Asta deoarece sunt folosite intens, iar
dimensiunea bateriei este limitată de cea a telefonului, prin urmare nu poate fi prea
mare.

Fiecare sistem de operare solicită diferit bateria, iar cel mai bine adaptat din
acest punct de vedere este iOS. Astfel, chiar dacă bateria de la iPhone este mai mică
decât la un Samsung, e posibil ca telefonul sa reziste mai mult fără să aibă nevoie de
încărcare. Nu uita însă că multe telefoane cu Android sau Windows (Nokia) au baterii
mult mai mari ca iPhone și prin urmare foarte rezistente.

Și iOS și Android te lasă să vezi în timp real care este starea bateriei și ce
aplicații consumă energie, dar numai la modelele cu Android poți vedea și ce procent
~ 21 ~
din baterie mai este disponibil. În plus, ai opțiunea de reducere a consumului de
energie, prin care poți extinde durata bateriei dacă renunți temporar la folosirea
aplicațiilor și la performanță. Opțiunea apare și la iOS, dar este mai puțin prietenoasă
ca la Android.

În prezent, aproape toate telefoanele premium au sistem de încărcare rapidă și

încărcare wireless, deși încărcătoarele sunt oferite gratuit numai la telefoanele
Android. Astfel, dacă alegi un iPhone trebuie să cumperi separat încărcătoarele
rapide. Ținând cont de toate aceste aspecte, dacă vrei un telefon cu baterie mai
rezistentă ar trebui să alegi unul cu Android.

Securitate acces

Într-o lume digitală tot mai amenințată de atacurile hackerilor, securitatea

accesului la telefonul personal este esențială. Acest lucru este asigurat în primul rând
prin cele mai noi update-uri de securitate de la sistemul de operare, care sunt lansate
periodic.

În al doilea rând, metodele de autentificare sunt foarte importante. Iar din acest
punct de vedere Apple și iOS sunt pe primul loc. iPhone X are sistemul revoluționar
de recunoaștere facială biometrică FaceID, iar aplicația iMessage și altele sunt
criptate și astfel mult mai sigure. În plus, Apple lansează mult mai des actualizări de
securitate la sistemul său de operare.

Este însă adevărat că există și multe telefoane Android care au sistem TouchID
(care a fost introdus de Apple odată cu iOS 7 și preluat apoi de rivalul Google în
Android 6.0 Marshmallow). Samsung și Huawei au lansat recent noi modele de
smartphone premium, care au și un sistem de recunoaștere facială, chiar dacă nu se
ridică la nivelul FaceID de la iPhone X.
~ 22 ~
 Microsoft a ales însă o altă variantă pentru autentificare. Chiar dacă există
telefoane cu Windows care au senzor de amprentă, prin lansarea Windows 10 pentru
smartphone a fost introdusă tehnologia Windows Hello. Aceasta presupune scanarea
irisului utilizatorului, oferind astfel o siguranță mai mare decât autentificarea prin
amprentă. Sistemul este totuși destul de greu de folosit.

Un avantaj important al telefoanelor cu iOS este că sistemul de operare asigură

criptarea datelor personale, astfel încât acestea nu pot fi cunoscute și folosite de
Apple. Google în schimb folosește datele personale ale utilizatorilor, ca să-ți afișeze
reclame personalizate. În concluzia, dacă te interesează mai ales confidențialitatea
datelor tale și siguranța că nimeni altcineva nu-ți va putea debloca telefonul, alege un
iPhone.

Accesorii Smart

În cazul în care ești un fan al gadgeturilor de tot felul, cu siguranță ai vrea un

smartphone care să fie compatibil cu diferite accesorii smart. Spre exemplu, un
telefon cu Android poate fi conectat la un ceas inteligent Android Wear. La fel, un
iPhone poate fi asociat un un Apple Watch.

Aceste accesorii smart au fiecare un propriu sistem de operare, care permite

conectarea cu telefonul. În cazul ceasurilor Android sistemul de operare este Android
Wear, iar Apple are WatchOS. Acesta din urmă nu este însă prea ușor de folosit, scriu
cei de la Trusted Reviews.

Microsoft are și el un accesoriu portabil pentru fitness, brățara inteligentă Band,

care funcționează cu un sistem de operare simplu.

Pentru conectivitatea telefonului la alte accesorii inteligentă, competiția e destul

de strânsă între iOS și Android. Apple Watch are mai multe opțiuni și asigură o
experiență foarte bună pentru utilizatorii iPhone, în timp ce Android Wear oferă mai
mult suport, iar în plus este compatibil și cu un dispozitiv iOS.

Ce sistem de operare să alegi

~ 23 ~
 Având în vedere toate aspectele prezentate mai sus, fiecare sistem de operare în
parte este cel mai bun pentru anumite categorii de utilizatori.

Iată o scurtă listă care poate să rezume recomandările din acest articol:

iOS este cel mai bun sistem de operare pentru mobil dacă:

îți dorești o experiență unitară, oferită de un sistem de operare conceput și

actualizat special pentru un anumit model de smartphone,
ții foarte mult la confidențialitatea datelor personale și vrei un sistem de
autentificare cât mai sigur, imposibil de păcălit,
vrei să poți descărca imediat cele mai noi jocuri și aplicații din magazinul
digital,
nu vrei un telefon voluminos, cu baterie mare, dar ai nevoie de unul cu sistem
de operare bine optimizat, care să nu-ți descarce telefonul după doar câteva minute de
utilizare intensă.

Android este cel mai bun sistem de operare pentru mobil dacă:

 vrei să ai acces gratuit la cât mai multe aplicații și jocuri,

 ai nevoie de un telefon cu interfață simplă, ușor de folosit, care poate fi
personalizată de producătorii fiecărui model de smartphone în parte,
 vrei un smartphone cu baterie cât mai performantă și accesorii gratuite pentru
încărcare rapidă și încărcare wireless,
 vrei să îți poți conecta foarte simplu telefonul mobil la alte accesorii smart,
precum ceasurile sau brățările inteligente de fitness.

Windows este cel mai bun sistem de operare pentru mobil dacă:

 ești fanul brandului Nokia și vrei un telefon cu baterie foarte bună, rezistentă,
 vrei o interfață simplă, ușor de folosit și care poate fi personalizată,
 vrei să vezi notificări ale aplicațiilor tale fără să fie nevoie să le deschizi de
fiecare dată,
 preferi un smartphone care folosește autentificarea prin scanarea irisului.

~ 24 ~
~ 25 ~