La o primă analiză, privite din afară, obiceiurile par a fi simple manifestari folcrorice.

Însă dincolo de acest aspect, de acest aparent simplu spectacol, ele ascund înţelesuri profunde
asupra relaţiilor interumane, asupra mersului normal al vieţii sociale. Obiceiurile creează astfel o
relaţie de interdependenţă între viaţa omului şi viaţa comunităţii, ele sevesc înainte de toate
omului să treacă diferite praguri ale existenţei.1

Plecȃnd de la afirmaţia lui Mihai Pop, conform căreia obiceiurile permit omului să parcurgă
într-un mod ideal cele trei trepte ale existenţei, este necesară diferenţierea între obiceiurile de
peste an şi cele legate de momentele importante din viaţa omului.
Bazȃndu-se pe caracterul mai mut individual al celor din urmă, folcloriştii le numesc pe cele în
legătură cu naşterea, căsătoria şi moartea ceremonialuri sau rituri de trecere.
Termenul şi teoria riturilor de trecere sunt creaţia marelui folcrorist francez Arnold Van Gennep
în lucrarea sa “Les rites de passage”.
Riturile si ceremoniile de trecere, spune Arnold Van Gennep, însoţesc orice schimbare de loc, de
stare, de situaţie socială ori de vȃrstă. Ele comportă, în chip regulat, trei stadii: al despărţirii, al
aşteptării şi al integrării în noul loc.2

Plecȃnd de la aceste trei stadii şi avȃnd în vedere caracterul regulat al acestora, putem spune că
desfăşurarea actelor rituale este lineară, gradată, implicȃnd o succesiune de etape.

1
Mihai Pop, Obiceiuri tradiţionale romȃnesti, Editura Univers, Bucureşti, 1999, p.11
2
Apud Ion Ghinoiu, Lumea de aici, Lumea de dincolo- Iposteaze Romanesti ale nemuririi, Editura Fundatiei
culturale romȃne, Bucureşti, 1999, p.13