Misiune Posibilă : poți să ai încredere în tine!

Salut,
Andrei sunt.
Așa cum ți-am promis data trecută, astăzi cu emoții mari lansez oficial
cursul „Misiune Posibilă : Poți să ai încredere în Tine.”
Anunțarea Cursului a stârnit foarte mult interes, am primit mult reacții,
atât pe facebook, cât și pe e-mail.
Mi-am confirmat încă o dată că bănuielile mele erau întemeiate și că
mulți oameni se confruntă cu o stimă de sine scăzută.
Din nefericire, mulți oameni nu trăiesc deloc liniștiți, ci sunt într-un
continuu șir de probleme cauzate de nesiguranța în forțele proprii și în
nesiguranța în propria persoană.
Dacă te afli și tu printre ei, înseamnă că nu-ți dai seama cât de valoros
ești și cce potențial uriaș se află în tine.
Acest potențial uriaș ce încă nu l-ai descoperit, dar îl bănuiești și îl simți
că există, asteaptă să-l scoți la suprafață.
Să zicem că ești o piatră prețioasă neșlefuită.
Faptul că refuzi să fii tu însuți îți aduce atât în primul rând ție multe
nemulțumiri și frustrări, și-n al doilea rând aduce un deserviciu major
comunității din care faci parte.
Avem nevoie de tine să fii sănătos, funcțional, avem nevoie de tine să fii
.... tu însuți.
Oamenii care nu reușesc să ajungă la potențialul cu care natura i-a
înzestrat par superficiali sau prefăcuți pentru că nu se cunosc și nu știu
să fie autentici.
Din aceste motive de mai sus, poate ești prins într-un job în care ești
supracalificat de mai bine de 10 ani, sau poate că ai succes însă te simți
un impostor – trăiești cu senzația falsă că i-ai păcălit pe toți, nu meriți
locul în care ești acum și că în orice moment poți fi demascat.
Nimic mai fals.
De fapt, poate chiar ești ușor fals și știi și tu asta în sinea ta.
Ești fals în sensul bun al cuvântului, ești fals pentru că nu știi cum să
ajungi la tine, nu te-a învățat nimeni asta.
Pari fals uneori pentru că nu știi cine ești.
Am trăit ani de zile în acest coșmar al lipsei de încredere în mine.
Mi-am dat seama că e ceva în neregulă când am realizat că trăiam în
permanență o stare de rușine, aveam senzația că sunt defect.
Încercam să acopăr acest sentiment prin perfecționism.
Eu și restul milenialilor, generație din care fac parte.
Sunt nascut in anii 1980 si am descoperit ca fac parte din generatia
milenialilor, generatia cea mai sensibila si predispusa la terapie.
Cine sunt milenialii?
Sursa : https://www.forbes.com/sites/margueritacheng/2019/06/19/8-characteristics-of-millennials-that-
support-sustainable-development-goals-sdgs/

În Occident, milenialii (denumiți și Generația Y) sunt

cohorta⁠(d) demografică ce a urmat Generatiei X. Nu există date precise
pentru începutul sau sfârșitul acestei generații; demografii și cercetătorii
folosesc de obicei începutul anilor 1980 ca dată de naștere a primilor
mileniani, și mijlocul anilor 1990 până la începutul anilor 2000 ca ultimi
ani.
În Statele Unite, ei sunt denumiți uneori „Echo Boomers” datorită unei
creșteri majore a natalității în deceniile anilor 1980 și 1990, și pentru că
ei sunt de cele mai multe ori copiii celor din generația Baby Boomers⁠(d).

Cu toate acestea, în țările dezvoltate a persistat tendința din secolul al

XX-lea spre familii mai mici, astfel că impactul relativ al „baby boom
echoului” a fost, în general, mai puțin pronunțat decât explozia
demografica de după al Doilea Razboi MondialCaracteristicile
milenialilor variază de la o regiune la alta, în funcție de condițiile
economice și sociale.
Cu toate acestea, generația⁠(d) lor este în general caracterizată prin gradul
de utilizare și familiaritatea sporită cu tehnologiile de comunicație,
media și digitale.
 Milenialii sunt Generatia Psihoterapiei?

Sursa : https://www.marketwatch.com/story/these-days-millennial-therapists-need-some-counseling-
themselves-2016-09-30

Conform unui articole recent din Wall Street Journal, oamenii ce au

acum 20 și 30 de ani au apelat mai des la serviciile de psihoterapie față
de alte generații.
Deși este încă în fază de studiu și explorare acest subiect, generația
mileniali vine la pachet cu o stimă de sine redusă față de generațiile
precedente.
Generația Y sau ”Milenialii”, este generația ce a fost acuzată că este o
generație narcisistă (dar studiile infirmă aceste ipoteze), este de fapt
învăluită de aerul dur al perfecționismului.

Thomas Curran de la Universitatea Bath și Andrew Hill, de la

Universitatea York St. John din Marea Britanie, au efectuat un studiu
publicat în anul 2019 prin care au comparat generațiile pentru a explora
tendințele perfecționiste ale sale.
În acest studiu cercetătorii au săpat adânc în influențele culturale asupra
milenialilor și au ajuns la concluzia că un factor important al
perfecționismului se datorează unor condiții sociale și economice mai
dure decât generațiile precedente. Părinții milenialilor ce trăiesc vremuri
mai dure și competitive, au educat copii în acest spirit cu standarde
înalte, și cu un simț dezvoltat de auto-critică.

Oamenii ce au tendințe perfecționiste au așteptări înalte și ireale de la ei

și sunt foarte critici la adresa altora.
A fi crescut într-un mediu cu cerințe înalte, unde alții te judecă dur,
trebuie să afișezi perfecționism pentru a obține aprobarea lor.
Este o provocare să trăiești cu un perfecționist, deoarece îți impune și ție
standarde înalte și te evaluează după aceste standarde, ceea ce nu e o
misiune ușoară.
Crede-mă, am trăit într-un astfel de mediu, într-o astfel de familie.
Sunt produsul finit și bine definit al unor perfecționiști.

Perfecționismul moștenit din familie – un model

Sursa : https://theskillcollective.com/perfectionism

Mama.
O perfecționistă desăvârșită prin natura ei. Mi-a spus chiar și-acum la
maturitate că preferă să facă lucrurile perfect la serviciu pentru că nu-i
place să fie criticată.
Totul în regulă să fii un profesionist, dar să te implici atât de mult în
munca pe care o faci, să te gândești și în timpul liber dacă ai făcut totul
ok, să stai cu teama că ai greșit sau să te verifici la nesfârșit e o povară.
Îmi aduc aminte un episod clasic de perfecționism al mamei în clasa a 3
a.
M-am întors acasă de la școală cu coada între picioare, greșisem o temă
la română și mama mi-a luat la verificat caietele, parcă avea o presimțire
că se întâmplase ceva.
A găsit corectura învățătoarei și parcă a luat foc.
K-boom!
S-a uitat la mine cu o privire sfidătoare și mi-a zis.
Cum ai putut să greșești despărțirea lui „printr-un”?
M-am uitat la ea cu multe emoții, am înghițit în sec, mă simțeam foarte
rușinat de parcă făcusem ceva foarte grav.
În secunda doi a venit cu soluția ca să remediem imensa greșeală :
Să scriu „printr-un” de o sută de ori pe caiet până îl bag la cap.
Mi-a dat de înțeles că o asemenea greșeală este gravă și prin tonul și
cuvintele folosite mi-a dat de înțeles că nu am voie să greșesc.
Și așa a fost mereu situația, orice greșeală era aspru pedepsită.
Îmi aduc aminte de un 7 pe care l-am luat la istorie la un test în clasa a 4
a. Am stat cu testul ascuns după șifonier zile întregi, până a făcut mama
curățenie și l-a găsit.
Damn!
Am fost pedepsit weekend-uri întregi, fără ieșit afară până nu am învățat
istoria.
Orice greșeală, cât de mică ar fi, era aspru pedepsită.
Tata.
Un perfecționist desăvârșit în lucrările de amenajări interioare pe care le
face.
De-a lungul copilăriei mele a făcut zeci de apartamente și a făcut mulți
oameni fericiți.
Un bun profesionist, lucrează cu multă pasiune și dăruire, se simte
dragostea pentru a crea în orice lucrare făcută de el.
Totul ok până aici.
Dar acest profesionalism vine cu un cost.
Costul de a munci foarte mult, de a se extenua, de a lucra până la
epuizare pentru a termina lucrările cât mai rapid și la un grad înalt de
calitate.
Asta înseamnă mult timp neglijat cu familia, asta înseamnă mai puține
momente de relaxare și o stare de spirit neprietenoasă : mereu îi sărea
țandăra repede și te făcea cu ouă și cu oțet pentru cele mai
nesemnificative lucruri.
Andrei, ai uitat să tragi ușa după tine la cameră!
Andrei, iar ai uitat să închizi de 2 ori încuietoarea și să o blochezi.
Andrei, de ce ai uitat să tragi draperia până la capăt? Intră căldura în
casă!
Andrei, de ce ai spart vaza cu flori?
Tata este un tipicar și nu se poate abține să nu-ți atragă atenția pentru
cele mai nesemnificative lucruri, și se enerva foarte ușor din cele mai
neașteptate situații.
Urla, zbiera, ca lupul în pădure și-i trecea instant, era înapoi prietenos.
În schimb, eu rămâneam perplex de fiecare dată, plin de rușine și parcă
nesigur pe mine, orice aș fi făcut nu era bine.
Chiar și-acum la maturitate m-am lovit de perfecționismul lui care este
TARE enervant.
Dacă îmi cumpăram o mașină, mă critica pentru că m-am grăbit și
puteam găsi o ofertă mai bună. Dacă îmi cumpăram un tricou îmi spunea
că nu-mi venea perfect.
Orice aș fi făcut, nu puteam să-l mulțumesc, să-l facă să fie mândru de
mine.
Și printr-o astfel de educație și prin astfel de modele poți ajunge un
perfecționist.
Comportamentele se învață, la fel ca emoțiile, dacă te învârți în acel
mediu în perioada copilăriei când ești tabula rasa, este foarte probabil
să semeni cu părinții tăi leit.
Cum îți dai seama că nu te accepți ca persoană?
Dacă te enervează părinții tăi acum.
Dacă am o perioadă nu tocmai ok în viața mea și nu mă simt tocmai bine
emoțional, observ că mă enervează la culme părinții mei.
Și e culmea să mă enerveze părinții mei, doar eu semăn cu ei.
Dar e doar un efect de oglindire. Mă enervează ei pentru că de fapt nu
mă accept pe mine.
Și aici e un blocaj.
Deoarece schimbarea poate veni în viața ta doar dacă te accepți așa
cum ești.
E paradoxal, dar asta este realitatea.
Ca să te schimbi, mai întâi este nevoie să te accepți așa cum ești.
Mai departe voi scrie mai detaliat despre perfecționismul din viața mea,
cum s-a manifestat și cum a luat amploare dintr-o dată, datorită educației
părinților din copilărie.
 Perfecționismul din viața mea

Sursa : https://www.scmp.com/lifestyle/family-education/article/1523821/relationships-why-perfectionist-children-
freeze

Trăind într-un astfel de mediu chiar în casa părinților mei, orice aș fi

făcut nu era destul de bun pentru ei, mama avea standarde înalte pentru
mine încă din clasele primare, nu mă trimitea în excursii decât aveam
anumite note la școală, îmi condiționau recompensele sau pedepsele în
funcție de situația școlară.
Acest stil de parenting mi-a impus o mentalitate la maturitate cu
standarde imposibil de înalte de la mine și m-am luptat ani de zile cu
ideea că sunt nevoit să fiu cea mai bună versiunea mea non-stop și nu
am voie să greșesc.
Dar greșelile sunt inevitabile, și atunci când o făceam, mă simțeam
vinovat că nu am putut da tot, că nu sunt valoros decât dacă sunt cel mai
bun.
Acest fapt m-a determinat ca din clasa a VII – a și până în clasa a XI a
să-mi pedepsesc eu părinții și să nu mai dau tot ce am mai bun,
dimpotrivă având corigențe prin liceu, punând accent mai mult pe latura
socială, pe fotbal, break-dance și alte lucruri care m-au pasionat și le-am
practicat.
Din clasa a XII a m-am redresat, am luat bacul cu notă bună, am intrat la
o facultate bună, am știut inconștient că pot și că e momentul să încetez
eu să-i pedepsesc pe ei și să nu mă pedepsesc și pe mine prin acest
protest.
Revenind la Milenialii Perfecționiști

Revenind la studiul cercetătătorilor din U.K., ei au observat că

neoliberalismul vremurilor trăite de mileniali a costruit un spirit
competitiv în societate, unde fiecare individ aspiră spre propria realizare.
Și în acest cadru competitiv este nevoie să fii peerfect, pentru a fi mai
bun decât ceilalți, și a reuși în viață.

Aceste tendințe perfecționiste impuse de societate, sunt alimentate de

Facebook și social media în general, iar oricine se expune în aceste
platforme, își construiește un sine defectuos și dezordonat … copleșit de
îngrijorarea patologică și teama de evaluare socială negativă, caracterizat
printr-o concentrare asupra defectelor și sensibil la critică și eșec.

Tabloul clinic al Perfecționistului

Din cele de mai sus extragem foarte ușor trăsăturile persoanelor ce au

tendințe perfecționiste :
 Îngrijorare patologică;
 Teama de evaluare negativă;
 Standarde înalte de la propria persoană;
 Sensibilitate la critică și la eșec;
  Concentrarea asupra defectelor celorlalți;
 Teama de evaluare socială negativă.
Deși suntem diferiți prin natura noastră, fiecare om e unic, avem lucruri
în comun, și multe persoane din generația Y (mileniali) au trăsăturile de
mai sus.

Te recunoști uneori în tabloul perfecționistului?

Nicio grijă. Nu ești singur. Suntem milioane.

1. Nu te mai compara cu ceilalți

Așa cum am găsit într-un articol spus : „nu poate fi decât o trupă
Beatles. Asta nu înseamnă că alți oameni nu mai pot face muzică
acum”.
La fel și-n cazul site-ului meu „Jurnalul unui Psihoterapeut”, doar
pentru că Pera Novacovici de la „Personalitate Alfa” are 150.000 de
oameni care-l urmăresc, iar eu 7500 asta nu înseamnă că trebuie să mă
compar cu el, fiecare are drumul său în viață, și anumite lucruri trebuie
să le acceptăm că sunt așa cum sunt.
Cred că e nevoie să reflectăm aici asupra vorbelor înțelepte a lui
Wayne Dyer : ”Adevărate noblețe nu înseamnă să fii mai bun decât alții,
ci a fi mai bun decât ai fost ieri.”
Argumentele acestui citat înțelept vine din ideea că nu pot fi un alt
Pera, nu am de unde să știu ce a făcut el să ajungă unde este, indiferent
ce pași aș face, și în plus, nu am cum să fiu el și nici nu e nevoie să îmi
doresc.
Îmi doresc să mă descopăr pe mine însumi în spatele tuturor zidurilor
perfecționiste construite în jurul meu și să am onoarea să fiu eu însumi.
  2. Învață să asculți
Deși sună foarte ciudat pentru mine în acest moment, sunt oameni care-
mi spun că „Jurnalul unui Psihoterapeut” are succes, este urmărit de
mulți oameni, și-mi cer sfaturi despre cum fac, cum am făcut să fiu
urmărit, care este rețeta.

Răspunsul meu este că nu știu exact cum am făcut, am fost pur și simplu
eu însumi, am scris mereu din inimă și o fac în continuare cu o energie
ce izvorăște din mine cu dorința de a face bine, de a educa, mă consider
doar un învățător ce învață în continuu.

La fel îți recomand și ție să faci, să nu consideri că le știi pe toate, în

mod sigur nu le vei ști niciodată, dacă joci cartea atotștiitorului, vei
pierde pe mâna ta, nu vei mai fi deschis să înveți lucruri noi, vei fi închis
în lumea ta, și lumea te va urâ pentru asta, deoarece – paradoxal –
greșelile te fac mai atrăgător.

 3. Permite-ți să greșești
Pentru un perfecționist a greși înseamnă a se lovi de realitatea dură și a
conștientiza, împotriva convingerilor sale, că nu este perfect. A greși
este omenește și a te ierta pentru greșelile pe care le-ai făcut este o
normalitate ce ar fi indicat să o internalizezi.

După ce ai acceptat faptul că ești supus greșelii, învață din acea greșeală,
pentru că dezavantajul perfecționiștilor este că nu acceptă faptul că au
greșit, ci dau vina pe ceilalții pentru insuccesul lor, nu învață din
greșeală, și o repetă, și se învârt mereu în același cerc vicios, nereușind
să evolueze, ci stagnează.

De la perfecționism la o stimă de sine redusă

Așa cum am scris mai sus generația milenialilor vine la pachet cu o
stimă de sine redusă față de generațiile precedente.

Ce este stima de sine?

Stima de sine (increderea in tine) este simtul personal asupra valorii

proprii.
Stima de sine (increderea in tine) este un indicator despre cat de mult o
persoana se apreciaza, se place, se accepta.
Stima de sine (increderea in tine) poate fi denumita conform expertului
in stima de sine Morris Rosenberg, atitudinea favorabila sau
nefavorabila asupra propriei persoane.
Studii de actualitate despre stima de sine
Bastianello, Pacico & Hutz & 2014 , au facut cercetari intense in
privinta increderii in sine si au scos la suprafata o legatura puternica
intre increderea in sine si optimism.
Un studiu realizat in 31 de tari a scos la suprafata faptul ca exista o
legatura intre increderea in sine si culturile colective sau individuale, in
culturile colective existand un nivel de incredere in sine redus, pe cand
in culturile individuale (cum e Romania), nivelul de incredere in sine e
mai ridicat.
Chen, Cheung, Bond & Leung, 2006 au realizat un studiu in China, o
cultura colectiva, au gasit o legatura intre increderea in sine si satisfactia
vietii personale. Aici tinerii au o incredere in sine scazuta si o rezistenta
psihica scazuta.
Dumont & Provost, 1999, intr-un studiu prelungit asupra increderii in
sine, au descoperit ca in culturile individuale, unde tinerii sunt incurajati
sa aiba incredere in convingerile lor, in comportamentele lor si unde sunt
incurajati sa-si exprime opiniile liber, au mai multa incredere in ei si o
rezistenta psihica ridicata.
Cercetările au demonstrat faptul că stima de sine este o variabilă
psihologică implicată în:
• abuzul de substanţe;
• comportamentele delincvente;
• depresie;
• furie, ostilitate şi comportamentul agresiv;
• evaluarea intimităţii şi a satisfacţiei în relaţiile interpersonale;
• reactivitatea la evenimentele evaluative.

Persoanele cu o stimă de sine ridicată

Conform unor autori (Hoyle et al., 1999) a avea stima de sine ridicată
înseamnă că “persona în cauză este mândră de cine este şi cum este, se
simte superioară majorităţii, gata oricând să se protejeze contra
ameninţărilor care pun în discuţie imaginea favorabilă pe care o are
despre sine”
Altfel spus, astfel de persoane se antrenează cu uşurinţă în activităţi de
promovare a propriului eu.
Astfel, comparativ cu persoanele cu stima de sine scăzută, persoanele cu
stima de sine ridicată apelează mai des la atribuirile de auto-
complezenţă: îşi asumă cu multă uşurinţă succesul în acelaşi timp fiind
tentaţi să atribuie eşecul unor cauze externe.
Atunci când nu le este ameninţat eu-l, persoanele cu stima de sine
ridicată reuşesc să stabilească scopuri optimale şi sunt în stare să le
atingă.
O altă viziune asupra persoanelor cu stima de sine ridicată este prezentă
în cadrul teoriilor umaniste (Rogers, 1959).
Pentru teoreticienii acestei orientări o persoană cu stima de sine ridicată
se percepe ca fiind întotdeauna o fiinţă valoroasă, este mulţumită de sine
şi se respectă, recunoscând şi acceptându-şi în acelaşi timp defectele
sale.

Persoanele cu o stimă de sine scăzută

Astfel de indivizi se evaluează negativ în majoritatea domeniilor,
acceptă cu uşurinţă feedback-urile negative despre propria persoană,
trăiesc o mare varietate de emoţii negative, sunt înclinaţi spre anxietate
şi depresie, adoptă strategii ineficiente în faţa obstacolelor.
Conceptul despre sine al unor astfel de persoane este frecvent confuz,
incert şi mai curând neutru decât negativ.
În ansamblul lor, studiile menţionate mai sus demonstrează faptul că
persoanele cu stima de sine scăzută nu sunt nişte inadaptaţi sociali care
se detestă pe sine însuşi angajându-se inevitabil în comportamente
auto-destructive.
Ca în orice problemă pe care o întâmpini în viață, ai nevoie de un plan
bine pus la punct care să te ajute să ieși din situația de criză.

Planul de Urgență – de Evitare a anxietății și a depresiei

1.Propune-ți Așteptări realiste – aici aș putea să scriu romane, aș putea

să-ți explic ce vise îndrăznețe aveam la un moment dat, și la care râd
gândindu-mă acum.
Să spunem că m-am cumințit și am învățat să nu mai supracompensez
stima de sine redusă prin ambiții imposibil de realizat.
Așteptările care nu sunt realiste să spunem că bat la ochi.
O așteptare nerealistă în cazul meu ar fi ca eu să îmi doresc să fiu
următorul Freud al secolului nostru, să vin cu o teorie revoluționară în
psihologie și să rămân în istorie chiar și peste o sută de ani de la moartea
mea.
Este un vis foarte îndrăzneț, frumos, palpitant, care te incită, care te face
să te simți important, mai presus decât ceilalți, nu-i așa?
Dar care sunt șansele reale ca eu să ajung al doilea Freud?
Minime, evident.
Stă în natura noastră umană să ne dorim să fim buni, să evoluăm, să
devenim autosuficienți.
Dar nu toți am fost născuți cu aceleași abilități, cu aceleași talente, cu
aceleași contexte familiale.
Părinții lui Freud au observat încă de când era mic că avea un potențial
uriaș și au investit în el foarte mult. I-au luat cei mai buni profesori, i-au
oferit cea mai aleasă educație, i-au oferit camera lui personală, l-au
protejat, i-au lăsat timp de studiu și spațiu, s.a.m.d.
Ar fi absurd acum să mă compar cu Freud.
Nu vreau să mă denigrez pe mine și să-l pun pe el pe un piedestal,
fiecare dintre noi doi avem valoarea noastră proprie.
Mergând mai departe pe această linie de idei, aș vrea să te învăț cum să
scapi de perfecționism – rădăcina stimei de sine reduse, a anxietății și a
depresiei.
Pentru a nu cădea în capcana de a-ți crea așteptări nerealiste este bine să-
ți dezvolți o minte (auto)critică, care să testeze realitatea ori de câte ori
își propune ceva.
Pe scurt, e bine să-ți dezvolți obiceiul de a testa ca un om de știință orice
plan sau vis îndrăzneț pe care-l ai.
Cred că înțelegi la ce mă refer.
Am să dau exemplul oamenilor care credeau că aveau voce și s-au dus la
preselecții la X Factor sau Vocea României, însă noi când îi ascultam ne
puneam degetele la urechi sau chiar râdeam de ridicolul situației.
Ok, pentru a nu intra în situații ridicole, pentru că există tentația aceasta
în cazul oamenilor cu o stimă de sine redusă, îți recomand următorul
exercițiu.
Exercițiul îl voi numi „Schimbarea Unghiului de Vedere”.
Practic, pentru a nu mai fi subiectiv, e nevoie să-ți schimbi unghiul din
care privești o problemă, pentru a putea fi mai obiectiv și mai realist, în
fond.

 Am avut de-a lungul timpului experienţe care arată că acest plan nu

este complet realist?
 Dacă cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă sau cineva la care ţin
foarte mult ar avea acest plan, ce i-aş spune?
 Dacă cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă sau cineva la care ţin
foarte mult ar şti că acest plan îmi trece prin cap, ce mi-ar spune
aceştia?
 Care ar fi dovezile care mi-ar fi aduse de aceştia că planul meu nu
este 100% realist?

Practic, prin aceste întrebări, îți ieși puțin din minte și încerci să te vezi
și din alte unghiuri, prin ochii altora.

2. Renunță la perfecționism – ușor de zis greu de făcut, ai să-mi

spui.
Nu poți bate din palme și să te aștepți peste noapte să renunți la un
lucru.
Domnul profesor de psihiatrie, dl doctor Turliuc din cadrul formării în
terapie cognitiv-comportamentale pe care am urmat-o obișnuia să ne dea
exemplul alcoolicilor care au obiceiul de a consuma adânc înrădăcinat,
iar cea mai ușoară și eficientă metodă de a renunța era de a găsi un
obicei nou sănătos.
Același lucru îți recomand și ție să-l faci, să renunți la perfecționism
acum, dar să îl înlocuiești cu un obicei nou sănătos.
Un obicei nou sănătos de gândire, în acest caz.
Metoda terapiilor din valul al treilea este de a reformula ideile adânc
înrădăcinate în mintea pacientului în mod constant și repetat.
Practic, o idee nu poate fi schimbată peste noapte, ci trebuie lovită
printr-un element de surpriză, de noutate, sănătos, în mod repetat.
Iar aici există o metodă foarte faină și simplă : cartonașele.
Ok, nu vorbesc despre cartonașele arbitrilor de fotbal, vorbesc despre un
bilețel pe care-ți scrii gânduri formulate sănătos în momente de
luciditate pe care le vei scoate și le vei citi atunci când intri într-o criză
de perfecționism.
Eu spre exemplu îmi dau seama ușor că intru pe latura mea
perfecționistă când muncesc foarte mult, nu reușesc să mă relaxez și mă
gândesc obsesiv la scenarii de-a reuși să ating un obiectiv.
Când observ acest scenariu că are loc, fac următorii 6 pași :
1) Mă opresc de tot din ceea ce fac, pun STOP în fața ochilor,
exact ca la semafor.
2) Inspir și expir, închid ochii, mă relaxez din acea stare de
agitație (tedință de supracompensare a nesiguranței pe mine)
3) Scot cartonașul din buzunar și încep să citesc.
4) În cartonaș citesc următoarele : Calmează-te, Andrei, nu te
agita, este doar latura ta perfecționistă. Ai făcut tot ce ți-a stat
în putință pentru a reuși, mai departe lasă lucrurile să vină de
la sine, ai făcut suficient.
Dacă vei continua în acest ritm alert fără pauze te vei extenua
și poți suferi un burnout.
Există și lucruri mai importante în viață decât obiectivele,
cum ar fi sănătatea ta, tu ești important. (reformularea
gândurilor)
5) Încep să mă gândesc la realizările pe care le am până
acum: sunt căsătorit și fericit, stau la casa mea, sunt sănătos,
am o familie frumoasă, etc. (întărirea stimei de sine)
6) După ce citesc acest bilețel, mă recompensez cu ceva care-
mi face plăcere. În cazul meu poate fi vorba de : o plimbare,
 o ieșire cu bicicleta, o ieșire cu un prieten, o ieșire cu soția la
o cină în oraș. (întărirea comportamentului pozitiv)
Am menționat la final să-ți oferi o recompensă pentru că orice
comportament sănătos întărit (adică recompensat) va genera un
nou comportament sănătos.
Metoda este aceeași ca în cazul unui cățeluș care se duce și-ți
aduce bățul când îl arunci, iar tu îl recompensezi cu o bucată de
carne.
Te vei recompensa și pe tine pentru fiecare victorie personală pe
care o vei avea împotriva firii tale nesigure.
Oricât de mic ar părea pasul, mergi înainte și nu te uita înapoi.
Ești pe drumul cel bun!

3. Explorează-te, descoperă-te –Asta inseamna sa-ti faci timp

pentru tine insuti, sa nu mai fugi de tine apeland mereu la activitati,
la telefon, la televizor, la laptop. Lasa-ti timp si pentru tine,
traieste, simte, lasa-te in voia ta.

Există 2 cercuri vicioase, 2 tipare de comportament – ale

deficienței și ale eșecului care te fac să te învârți într-un cerc vicios.
Voi vorbi pe larg despre cele 2 tipare in urmatoarele 2 articole.
4) Scrie un Jurnal Pozitiv – această metodă am preluat-o de la
psihoterapia schemelog cognitive.
Latura ei inovativă și optimistă m-a făcut să o iau în calcul în viața
mea și să ți-o recomand și ție.
Practic, iei un jurnal sau iei jurnalul în care deja scrii și scrii în el
doar lucrurile pozitive care ți se întâmplă într-o zi sau afirmațiile
pozitive pe care ți le spune cineva.
 Întâmplările pozitive prin care
am trecut
Astăzi am reușit să ajung în timp
la muncă, de obicei întârziam, m-
am simțit mai relaxat la începutul
programului din această cauză și
asta mi-a schimbat în bine
întreaga zi.
Astăzi o colegă de serviciu mi-a
spus că mașina pe care o conduc e
frumoasă și pare mai nouă decât
mașina ei, deși mie mi se părea că
mașina mea e învechită și trebuie
schimbată, asta m-a făcut să mă
simt recunoscător pentru ce am.
Lucrurile pozitive care mi s-au
spus astăzi
Astăzi mi-au mulțumit mai mulți
oameni în comentarii pe pagina
Jurnalul unui Psihoterapeut, iar
asta m-a motivat să scriu mai
frumos și să am mai multă
inspirație.
Astăzi un coleg de serviciu mi-a
mulțumit pentru că l-am ajutat
într-un proiect pe care l-a avut de
făcut. M-am simțit bine că am
putut să ajut pe cineva.
Rolul Jurnalului Pozitiv este de a te determina să vezi și partea bună a
lucrurilor, deoarece persoanele cu o stimă de sine redusă nu văd la ele
decât părțile negative.
Cu cât începi să-ți formezi o viziune mai pozitivă despre viață, și cu cât
te vei obișnui să vezi mai mult partea mai bună a lucrurilor, cu atât vei
învăța să vezi la tine părțile tale bune.
Se spune despre oamenii fericiți că văd realitea un pic mai bună decât
este. Și practic, e ok, dacă ești doar un pic mai mult entuziasmat, într-o
limită rezonabilă care te face să trăiești cu entuziasm și cu sens.

Acum închei prima parte a cursului care a adus în scenă povestea mea
despre perfecționism, milenialii, trăsăturile perfecționiștilor, legătura
dintre perfecționism și stima de sine, conceptul de stimă de sine, stima e
sine redusă, stima de sine ridicată, studii despre stima de sine, metode
inspirate din valul 3 de terapii pe care le folosesc și eu personal pentru a-
mi reduce perfecționismul și a-mi crește stima de sine.
În următorul e-mail, adică în partea a doua a cursului voi vorbi despre
tiparul de personalitate al deficienței – unul din cele 2 tipare întâlnite la
oamenii cu o stimă de sine redusă.
Fii pe fază, miercuri vei primi partea a – II a cursului Misiune
Posibilă : Poți să ai încredere în tine.
Pe final, am o întrebare : dacă prin minune mâine problema ta s-ar
rezolva, cum ar arăta viața ta?

Cu drag,
Andrei