Examen BSD I

1. Apariţia istorică a statului şi dreptului. Condiţiile şi premisele .

Statul şi dreptul fac parte din fenomenele sociale ale căror existenţă se limitează la
o anumită perioadă de dezvoltare a societăţii.
Statul este organizatorul principal al activitatii unei comunitati umane, care stabileste reguli
generale si obligatorii de conduita.
1) Hoarda–care reprezintă un grup de indivizi, reuniţi fără nici o regulă fixă, stabilă. Viaţa
hoardei este nomadă. Principalele mijloace de existenţă le obţine din vânătoare, pescuit,
cules.
2) Ginta –este o uniune de oameni, bazată pe rudenie de sânge, oameni legaţi prin munca
colectivă, comunitatea limbii, moravurilor, tradiţiilor.
3) Tribul – este o uniune a câtorva ginţi şi constituie o comunitate etnică de organizare
socială a mai multor ginţi sau familii înrudite.
Aparitia statului are 3 factori:
- Atingerea unui inalt grad de evolutie a triburilor si uniunilor tribale, prin cresterea lor
numerica, dar si calitativa, prin tendinta de a se transforma in popoare si de a deveni
sedentare.
- Diviziune sociala a muncii, legata indeosebi de aparitia agriculturii.
- Diferentierea sociala, ca rezultat al aparitiei plusprodusului, care reclama o armonizare
a intereselor privind productia.
Condiţiile apariţiei organizării statale a societăţii s-au creat treptat în perioada
descompunerii comunei primitive. Odată cu dezvoltarea social-economică, în cadrul
societăţii primitive apar forţe publice care se desprind din rândurile celorlalţi membri ai
societăţii şi formează o categorie de oameni aparte, care se ocupă cu guvernarea, cu
conducerea societăţii.
La baza apariţiei statului şi a dreptului au stat mai multe premize :
1) evoluţia formelor de producţie şi a relaţiilor de producţie
2) diviziunea socială a muncii – triburile de păstori se separă de cele de agricultori şi de
cele de vânători.
3) apar meşteşugarii şi negustorii
4) apariţia proprietăţii private
5) modificarea structurii sociale
6) apariţia inegalităţii de avere şi apariţia claselor
2. Conceptul de stat. Noţiunea, esenţa şi elementele (atributele) statului
a) Conceptul de stat.
Cuvântul (termenul) „stat” provine din latinescul „status”, semnificând ideea de ceva stabil,
constant, permanent.
Statul este organizaţia politică care deţine monopolul forţei de constrângere, elaborând şi
aplicând dreptul, şi exercită într-o comunitate umană de pe un anumit teritoriu puterea
suverană a deţinătorilor puterii din societatea dată.
Există mai multe definiţii ale statului. Analizându-le pe cele mai importante, constatăm că
statul, de regulă, e caracterizat ca :
1) o instituţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se realizează conducerea societăţii;
2) o organizaţie care deţine monopolul creării şi aplicării dreptului;
3. Elementele (atributele) statului.
Statul se caracterizează prin câteva elemente, atribute sau dimensiuni istorice şi politice.
Acestea stau la baza oricărui stat şi fără ele statul este de neconceput. Atributele statului au
o importanţă majoră. Ele condiţionează atât apariţia, cât şi dispariţia sau reînvierea
statului.
1. Teritoriul – este atributul (elementul) material a statului. Pe lângă faptul că
teritoriul este o noţiune geografică, el reprezintă, de asemenea, un concept politic şi juridic.
Teritoriul statului cuprinde solul, subsolul, apele şi coloana de aer de deasupra solului şi a
apelor. La teritoriul statului se mai atribuie navele maritime, aeriene, rachetele cosmice,
sateliţii artificiali, reprezentanţele diplomatice.
2. Populaţia – constituie elementul (atributul) demografic, psihologic şi spiritual a
statului. Un stat fără populaţie nu poate să existe, e de neconceput. Populaţia poate avea
faţă de autoritatea de stat ori calitatea de cetăţean (membru al statului), ori calitatea de
străin (cei care au cetăţenia altui stat), ori pe cea de apatrid (fără cetăţenie).
3. Naţiunea – este o comunitate stabilă de oameni istoriceşte constituită ca stat pe un
teritoriu distinct, apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de cultură, de viaţă
economică şi de factură psihică, care se manifestă în particularităţile specifice ale culturii
naţionale şi în conştiinţa originii şi soartei comune.
4. Frontierele sunt linii, reale sau imaginare, trasate intre diferite puncte pe globul
pamintesc pentru a delimita teritoriul unui stat.
5. Nationalitatea- reprezinta atit legatura individuala cu statul, cit si leaga in acelasi timp
indivizii intre ei.
6. Puterea publică – constituie cea mai esenţială caracteristică a statului, cel mai
principal element specific al statului
Ea se caracterizează prin următoarele trăsături :
a) este un atribut al statului care se echivalează cu forţa (judecătoria, procuratura, armata,
poliţia, securitatea, etc.); b) puterea de stat are un caracter politic; c) are o sferă
generală de aplicare; d) deţine monopolul constrângerii fizice şi dispune de mijloacele
necesare, de aparatul de constrângere; e) puterea de stat este suverană.
4. Teorii privind geneza statului.
1 Teoria teologică - Conform acestei teorii, monarhul, şeful statului este reprezentantul lui
Dumnezeu pe pământ, deci statul este o creaţie a divinităţii, iar supuşii trebuie să respecte
această putere de stat.
2. Teoria patriarhală – susţine că statul îşi trage originea de la familie.
Rădăcinile acestei teorii le găsim în lucrările lui Aristotel. În opera „Politica” Aristotel
susţine că omul ca fiinţă socială se organizează în familie, iar statul reprezintă forma
prelungită a acesteia.
3. Teoria patrimonială. A apărut în perioada medievală şi susţine că statul a
luat naştere din dreptul de proprietate asupra pământului.
Guvernanţii stăpânesc pământul în virtutea unui vechi drept de proprietate, iar poporul nu
este decât o adunare de arendaşi pe moşia monarhului.
4. Teoria organica- statul este un organism social compus din oameni.
5. Teoria violenţei. Capătă o răspândire largă în epoca modernă. Statul este
rezultatul violenţei politice, al luptei dintre triburi în societatea primitivă. Tribul învingător
instituie puterea de stat, iar învinşii constituie masa supuşilor.
6. Teoria psihologică. Toate variantele acestei teorii se pot rezuma la 2 teze :
a) în societate există 2 categorii de oameni – unii din punct de vedere psihic sunt
predestinaţi pentru conducere, iar ceilalţi – pentru a fi conduşi;
b) în formarea şi dezvoltarea statului rolul decisiv îl joacă diferite stări şi emoţii
psihice ale oamenilor.
7. Teoria contractuală. Potrivit acestei teorii, apariţia statului este rezultatul unei
înţelegeri dintre oameni, a unui contract social încheiat din voinţa oamenilor, a unui „pact
de supunere”. Ca urmare, supuşii promit să asculte, iar regele le promite un minimum de
libertate.
8. Teoria rasiala- teoria data porneste de la ideea inegalitatii raselor, a dominatiei raselor
„superioare”
9. Teoria materialistă. Conform căreia statul este rezultatul apariţiei proprietăţii private
asupra mijloacelor de producţie, a scindării societăţii în bogaţi şi săraci, în clase antagoniste.
10. Teoria juridica-statul este personificarea juridica a unei nptiuni.
5. Functiile statului
1 Functia legislativa- statul prin organismele sale specializate, adopta intrega
legislatie in societate, inclusiv si Constitutia.
2 Functia organizatorica- transpunerea in viata a legilor si a altor decizii adoptate, cit
si organizarea intregii activitati pe diferite domenii de activitate, pentru asigurarea
desfasurarii normale a vietii sociale.
3 Functia judecatoreasca- supravegheaza la aplicarea corecta a legilor si sanctionarea
incalcarii acestora.
4 Functia economica- statul este organizatorul direct al productiei , al activitatii
economice in cadrul proprietatii de stat, publice si pe de alta parte asigura intreg cadrul
politico-organizatoric, prin care agentii economici independenti sa-si desfasoare
activitatea.
5 Functia sociala- se asigura conditiile, ca toti cetatenii tarii, independent de pozitia
lor sociala, sa duca o viata decenta, prin organizarea unui sistem de protectie sociala,
asigurari sociale, sanatate.
6 Functia administrativa- se asigura servicii catre populatie, pentru desfasurarea
normala a tuturor activitatilor, precum apa, energia, solubritate, servicii publice.
7 Functia culturala- se asigura conditii de instruire si educatie a tuturor cetatenilor,
prin institutii specializate, de cercetarea stiintifica, invatamint, cultura.
8 Functia de aparare- a ordiniisociale si asigurarea convietuirii normale.
9 Functia de aparare a tarii- a independentei si suveranitatiistatale, a integritatii
teritoriale si a ordinii de drept.
10 Functia de organizare si colaborare cu alte state ale lumii pe diferite planuri:
politc, militar, economic, stiintific.
11. Functiia privind apararea pacii in lume a mentinerii unui climat de liniste si
intelegere intre popoare.
6. Forma de stat
Forma de stat exprimă modul de organizare a puterii de stat, structura internă şi externă a
acestei puteri.
Astfel, organizarea puterii de stat – forma de stat – se manifestă sub trei aspecte, sau
constă din trei elemente :
 forma de guvernământ
 structura de stat
 regimul politic
1.Forma de guvernământ – se înţelege modul de formare şi organizare a organelor
statului (a puterii supreme de stat), competenţa lor. Cele mai răspândite forme de
guvernământ sunt : monarhia şi republica.
Monarhia – formă de guvernământ în care puterea supremă aparţine unei singure
persoane. (Monarhul numindu-se diferit: rege, împărat). Şeful statului este stabilit pe cale
ereditară, adică puterea este preluată prin succesiune, prin moştenire. De regulă, el deţine
puterea pe viaţă.
a) Monarhie absolută – cea mai veche formă de monarhie. Monarhul este „suveran” şi
concentrează în mâinile sale toată puterea. În mod independent formează legislaţiea,
conduce guvernul, controlează justiţia şi autoadministrarea locală.
b) Monarhie constituţională (limitată) – limitarea puterii monarhului prin Constituţie. El
conduce dar nu guvernează (împăratul Japoniei, regina Angliei). Prezenţa Parlamentului
care stabileşte legislaţia. Sub controlul şefului statului şi al parlamentului se formează
guvernul şi justiţia. Totodată, puterea monarhului nu trebuie neglijată. Lui îi revine un rol
important în viaţa politică a societăţii.
Republica – este formă de guvernare, în care puterea supremă aparţine unui
organ ales pe un timp limitat (determinat, 4-5 ani). Controlul asupra guvernului se exercită
de către parlament şi preşedintele republicii.
Republicile, la rândul lor, pot fi :
a) parlamentară – se caracterizează prin faptul că şeful statului lipseşte sau este
ales de Parlament şi răspunde în faţa acestuia.
b) prezidenţială – şeful statului este ales de către cetăţeni (S.U.A., Federaţia Rusă).
Preşedintele republicii se găseşte pe poziţie egală cu Parlamentul. Deseori preşedintele se
află în fruntea executivului (S.U.A., de exemplu), deşi nu-i exclusă şi funcţia de şef al
Guvernului.
c) semiprizidentiala- este forma de guvermanint, care combina particularitatile republicii
prezidentiale si a celei parlamentare.
2. Structura de stat – caracterizează organizarea puterii în teritoriu. Ea se referă la
faptul dacă statul este format dintr-o singură unitate sau din mai multe unităţi statale.
După structura de stat diferenţiem :
 State simple sau unitare
 State compuse ( federaţia şi confederaţia )
a) state unitare – este forma cea mai răspândită a structurii de stat. Se caracterizează
prin existenţa unei singure unităţi statale pe tot teritoriul ţării. În asemenea state există un
singur parlament, un singur guvern, o singură constituţie şi o singură cetăţenie (Franţa, Italia,
Spania, România, Bulgaria, Grecia, Polonia, Ucraina, R. Moldova, etc.). La etapa
contemporană în lume predomină statele unitare.
b) federaţia – reprezintă o uniune binevolă a două sau mai multe state (*entităţi statale),
unde există două rânduri de organe supreme ale puterii – legislative, executive şi
judecătoreşti – federale şi ale statelor federale, o dublă legislaţie, două cetăţenii, mai multe
constituţii, etc. (S.U.A., Federaţia Rusă, Austria, Germania, Canada, Mexic, Brazilia, India
ş.a.).
c) confederaţia – o uniune temporară de state fără o legătură atât de strânsă. Ele
formează organe centrale comune, fiecare stat păstrându-şi suveranitatea. Uniunea este creată
pentru realizarea anumitor scopuri comune ale statelor-membre: economice, militare,
diplomatice, financiare, etc.
3. Regimul politic – este un sistem de metode şi mijloace de conducere a
societăţii (de înfăptuirea a puterii de stat). Există două categorii de regimuri politice :
autocratice şi democratice.
Regimul autocratic – se caracterizează prin exercitarea puterii de stat de o persoană sau
de un grup de persoane, prin metode dictatoriale, poliţieneşti, prin negarea drepturilor şi
libertăţilor individuale.
Astfel de regimuri au fost cunoscute în Orientul Antic, Grecia şi Roma antică. În perioada
modernă au fost regimurile fascist (în Italia şi Germania), militar (hunta, Grecia, Chili, după
1973), comunist (URSS stalinistă, Coreea de Nord).
Aceste regimuri mai pot fi numite: antidemocratice, dictatoriale, totalitare, rasiale.
Regimul democratic – este formă de guvernare politică în care puterea aparţine poporului.
De altfel, uneori democraţia este definită şi ca o guvernare a poporului, prin popor şi
pentru popor.
Presupune existenţa unor condiţii care să facă posibilă participarea maselor de cetăţeni la
viaţa politică, ele influenţând politica internă şi externă a statului.
7. Caracteristicile definitorii ale statului.
A, Puterea politica- este o caracteristica esentiala a statului, cunoscind in exinstenta
puterii publice, care nu coincide nemijlocit cu populatia.
B. Organizarea aministrativ-teritoriala- este determinarea teritoriului unui stat in
unitati teritoriale, delimitare facuta in scopul realizarii unitare a puterii.
C. Elaborarea si aplicarea dreptului- dreptul este mijlocul organizariiaparatului de
stat, prin intermediul caruia statul isi realizeaza functia sociala. Vointa statului este
exprimat prin legile sale, care le asigura caracterul general obligatoriu.
D. Suveranitatea de stat – legatura dintre stat si cetatenie, dintre stat si organizatii,
dintre stat si alte state,este exprimata in suveranitate puterii de stat.
II
Dreptul-este sistemul normelor de conduită, elaborate recunoscute de puterea de stat,
comportamentul uman în conformitate cu valorile sociale ale societății respective, stabilind
drepturi şi obligații juridice, respectarea obligatorie a cărora este asigurată, la nevoie de forța
coercitivă a puterii publice (de stat).
 Mari sisteme de drept. În funcție de comunitatea izvoarelor sau ținând seama de
principiile filozofice promovate, sistemele de drept sunt clasificate după, limbajului, a cum
urmează:
-familia sau sistemul romano-germanic sau continental, caracterizat prin descendența sa
romană și forma de exprimare predominantă în legi și tendință de codificare, cum este
dreptul francez, cel german, cel spaniol etc.;
-familia sau sistemul de common-law (specific pentru Anglia, SUA, alte țări ce au urmat
exemplu englez) in care predomină forma necodificata.

Factorii de configurare a dreptului. Cercetarea analitică a factorilor de configurare a

dreptului tine cont de toate caracteristicile participării omului la viața socială, de corelațiile
cu mediul natural și social. Acestea sunt grupați în următoarele categorii:
-cadrul natural - factor de configurare a dreptului, în toate componentele sale fiziologic,
demografici.
-cadrul istoric are particularitățile etnico-naționale ale populației. sunt grupați în
următoarele categorii:
-cadrul natural - factor de configurare a dreptului, în toate componentele sale fiziologic,
demografici.
-cadrul istoric are in vedere conditiile istorice si particularitățile etnico-naționale ale
populației.
-cadrul social-politic influențează dreptul constituindu-se ca un factor de configurare cu o
acțiune specifică. Nu avem în vedere doar structurile politice oficiale statul în primul rând -
ci și grupurile de interes, grupurile de presiune, partidele politice structuri sociale nestatale.
--cadrul social-economic determinat de nivelul este economici, formele de proprietate,
structurarea societății în diferite clase sau categorii sociale și profesionale etc.
-cadrul cultural-ideologic (creația spirituală, ideologică, religia, cultura generală) are o
înrâurire semnificativă asupra reglementărilor juridice.
-factorii umani reprezintă zona centrală de interes pentru orice legislator. Reglementând
comportamentul oamenilor în cadrul unor categorii diverse de raporturi sociale dreptul se
raportează permanent la prezența omului în societate, la capacitatea sa de a influența și chiar
de a transforma socialul.
-factoerul international-situatia international a tarii respective.

Conceptul statului de drept

Statul de drept este rezultatului dezvoltării istorice a coexistenţei celor două fenomene
sociale – statul şi dreptul – indisolubil şi organic legate unul de altul, ambele având de
îndeplinit funcţii esenţiale în organizarea şi guvernarea societăţii.
Statul de drept este :
1) o replică socială faţă de abuzul de putere;
2) pluralismul politic, libertatea conştiinţei politice, a dreptului la opoziţie;
3) democratismul puterii manifestate prin suveranitatea poporului care îşi exercită
suveranitatea prin sistemul electoral, bazat pe vot universal, egal, direct şi secret, alegeri
libere prin care se instituie Parlamentul;
4) ordinea de drept, în care locul suprem îl ocupă Constituţia;
5) separarea puterilor în stat;
6) guvernarea în numele majorităţii prin respectarea drepturilor minorităţii, a egalităţii în
faţa legii pentru toţi cetăţenii;
7) libertatea presei;
8) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aşa cum acestea sunt prevăzute în
documentele internaţionale, etc.
. Noţiunea, originea şi esenţa dreptului
Dreptul constituie un ansamblu de reguli de conduită instituite sau sancţionate de stat, reguli
ce exprimă voinţa guvernanţilor ridicată la rangul de lege, a căror aplicare este realizată
binevol, iar în caz de necesitate, prin forţa de constrângere a statului.
Originea dreptului. Apariţia şi formarea dreptului este un proces complex,
căruia nu i se poate stabili data exactă de naştere. Apariţia dreptului a fost pregătită de o
perioadă îndelungată de dezvoltare lentă a a forţelo de producţie în cadrul primei
orânduiri sociale.
În societatea comunei primitive reglementarea relaţiilor sociale o face obiceiul, care
consolidează cele mai bune variante de comportament. Aceste obiceiuri au format dreptul
obişnuielnic.
Esenţa dreptului este voinţa generală, oficializată, adică voinţa juridică exprimată în legi
şi apărată de stat.
Voinţa juridică se numără printre elementele componente ale conştiinţei juridice. În drept
rolul voinţei are o dublă semnificaţie :
1) rolul voinţei generale, a grupărilor sociale sau a întregii societăţi, determinate de
anumite interese;
2) voinţa individuală, care se manifestă în procesul aplicării dreptului.
7. Principiile şi funcţiile dreptului
Principiile dreptului.
Teoria dreptului diferenţiază trei categorii de principii ale dreptului :
1) principii generale sau fundamentale, care mai sunt numite şi constituţionale
(deoarece, de regulă se găsesc în Constituţie), care reglementează întregul sistem
de drept;
2) principii ramurale (de ramură), care sunt proprii unei singure ramuri de drept, fiind
înscrise în coduri şi în alte legi;
3) principii interramurale, care se referă şi caracterizează două sau mai multe ramuri de
drept
Principiile generale ale dreptului sunt :
 Principiul legalităţii – asigură bazele legale de funcţionare a statului
 Principiul libertăţii şi egalităţii
 Principiul responsabilităţii
 Principiul echităţii şi justiţiei
 Principiul umanism
Funcţiile dreptului
Principalele funcţii ale dreptului sunt :
1. Funcţia de instituţionalizare a organizării social-politice – se manifestă prin
faptul că dreptul prin normele sale (în special Constituţia), reglementează organizarea
autorităţilor publice ale statului, atribuţiile lui, coraportul şi divizarea autorităţilor
publice în legislativă, executivă şi judecătorească.
2. Funcţia de conservare, apărare şi garantare – asigură regimul constituţional
a valorilor fundamentale ale societăţii şi ordinea legală; dreptul apără colectivitatea
umană, precum şi securitatea fiecărei persoane, asigură proprietatea, etc. Stabileşte
principiile de bază ale conveţuirii sociale.
3 Funcţia de conducere a societăţii – dreptul este cel mai important istrument
de realizare a conducerii sociale; în drept îşi găsesc expresie scopurile social-politice pe
care societatea şi le propune la o etapă sau alta de dezvoltare.
4. Funcţia normativă – Prin norma juridică dreptul stabileşte modalitatea de comportare
a organelor statului, organizaţiilor obşteşti şi a cetăţenilor. Această funcţie implică
toate celelalte funcţii ale dreptului.
5. Funcţia informativă. Reflectând realitatea, în normele juridice se acumulează
cunoştinţe despre viaţa multilaterală a societăţii, despre problemele societăţii. Dreptul
concentrează în sine schimbările ce au loc în societate.
6. Funcţia educativă – prin norme juridice statul asigură cadrul organizatoric
necesar activităţii spirituale şi culturale şi pune la dispoziţia oamenilor o serie de mijloace
prin intermediul cărora se realizează educaţia.
Sistemul normelor din societate si corelatia dintre ele
-normele etice- reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli cu privire la bine sau
rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis.
- Normele obiceiurilor- obiceiurile sunt o categorie aparte de reguli sociale care au
aparut inca din primele inceputuri ale existentei umane cind au dat un minim de
reglementari colectivitatilor umane.
-normele organizatiilor sociale nestatale- creatia a unor organizatii sau organisme
sociale, economice, politice, religioase sau de alta natura, care-si stabilesc cadrul de
organizare si functionare, raporturile dintre membrii sai prin statornicirea unor norme,
elaborate de ele, ce le guverneaza intreaga activitate.
-normele tehnice- presupun cerinta conduitei umane fata de natura, exprimata de
legile naturale.
-normele politice- politica poate fi inteleasa mai ales ca expresia si actiunea puterii, in
special a celei a autoritatii publice.
-nomele religioase- constituie un sistem de norme sau porunci morale intemeiate pe
invatatura cartilor sfinte sau pe autoritatea intemeierilor, profetilor.
-norma juridica- este celula de baza a dreptului. Dreptul nu poate exista si nu poate fi
explicat inafara realitatii sale normative.
Definitia si conditiile raspunderii juridice
Răspunderea juridică este un raport juridic instituit de regulă de către un organ competent
de stat ,în urma săvîrșirii unei fapte ilicite,de către un făptuitor ,cel din urmă fiind ținut să
execute o sancțiune juridică corespunzătoare faptei săvîrșite.
Condiţiile răspunderii juridice, necesare cumulativ, pentru declanşarea şi realizarea
răspunderii juridice sânt:
1. conduit sau fapta ilicita
2. rezultatul daunator al acestei conduit
3. legatura cauzala dintre conduit ilicit si rezultatul socialmente daunator
4. vinovatia autoritatiifaptei ilicite.
1)Conduita- imprejurarea ce determina nasterea unui raport juridic de constringere.
Actiunea este vointa constienta, exteriorizata a omului, miscarea lui voluntara catre un
anumit scop, incalcarea unei norme de drept cu character prohibitive.
Inactiunea este abtinerea de la o actiune pe care persoana este obligata prin lege sa o
îndeplineasca.
2)Prejudiciu sau rezultatul socialment daunator
3) Legatura cauzala dintre ilicita rezultatul socialmente daunapoare
4) Vinovatia.
CAuzele care inlatura caracterul penal al faptei sunt;
- legitima aparare
- retinerea infractorului
- starea de extreme nececitate
- constrinderea fizica si psihica
- riscul intemeiat
- executarea ordinului sau dispozitiei superiorului
8. Norma juridică şi trăsăturile ei esenţiale
Norma juridică este celula de bază a dreptului, şi reprezintă o regulă de
conduită, instituită (stabilită) sau sancţionată (autorizată) de stat, exprimată în legi sau alte
acte normative, menită să reglementeze domeniile de activitate umană, a căror aplicare
este asigurată prin forţa de constrângere a statului.
Norma juridică are mai multe trăsături carateristice :
1) are un caracter general. Ea se aplică în mod repetat într-un număr nelimitat de
cazuri, adică ori de câte ori se ivesc condiţiile prevăzute de ea.
2) este impersonală – adică nu se referă numai la anumite persoane, ci se adresează
unui cerc nelimitat de persoane.
3) obligativitatea normei juridice. Normele juridice nu sunt simple indicaţii sau
doleanţe, ci reprezintă o poruncă, un ordin, o dispoziţie obligatorie. Dacă nu se
execută, atunci se aplică forţa de constrângere a statului.
4) are un caracter volitiv. Spre deosebire de legile care acţionează în domeniul naturii,
normele juridice depind de voinţa oamenilor. Totodată legislatorul nu elaborează normele
juridice după bunul său plac. În reglementarea relaţiilor sociale se ţine cont de anumite
relaţii obiective.
5) pot să prevadă naşterea unor efecte juridice, care, în anumite împrejurări, sunt
consecinţa unor evenimente ce se produc independent de voinţa oamenilor (naşterea,
atingerea unui termen (vârsta), moartea, incendiul, inundaţia, distrugerea unui bun, etc.)
6) normele juridice se pot realiza în viaţa practică numai trecând prin
conştiinţa oamenilor, – întrucât conduita este subordonată voinţei lor. De aceea,
persoanele minore (sub 14 ani) sau ce-i afectaţi de o boală mintală, nu poartă
răspundere juridică pentru faptele săvârşite.
Structura normei juridice:
Ipoteza este acea parte componenta a normei juridice care precizeaza conditiile,
împrejurarile sau faptele în raport cu care se aplica dispozitia normei de drept, precum si
categoria subiectelor la care trimite continutul dispozitiei.
Dispozitia - ca partea cea mai importanta a normei juridice, dispozitia se refera la
conduita ca atare pe care trebuie sa o realizeze cei carora li se adreseaza; ea ofera raspuns la
intrebarea: "ce trebuie sa faca ori sa nu faca" sau "ce este 'ndreptatita sa faca persoana aflata
in situatia prevazuta de norma ". Dispozitia prevede fie obligatia de a înfaptui anumite
actiuni, fie obligatia abtinerii de la 'nfaptuirea unor actiuni, dupa cum poate numai sa
permita, sa recomande sau sa stimuleze o arie de actiuni umane dezirabile.

Sanctiunea reprezinta acel element al normei juridice care fixeaza urmarile 'ncalcarii

dispozitiei; ea da raspuns 'ntrebarii: "care sunt consecintele încalcarii dispozitiei?".
Sanctiunea constituie masura luata împotriva dorintei sau vointei aceluia care nesocoteste
dispozitiile normelorjuridice. Ea este aplicata de organe special împuternicite si urmareste
restabilirea ordinii încalcate, prevenirea încalcarii normelor de drept în viitor si îndreptarea
celui vinovat .

9.Clasificarea normelor juridice

Principalele criterii de clasificare a normelor juridice sunt :
 ramura de drept
 forţa juridică a normei
 modul de reglementare a conduitei
 sfera de aplicare
1. Ramura de drept – este un ansamblu de norme juridice care sunt organic legate
între ele prin obiectul lor comun, prin anumite principii comune, precum şi prin unitatea şi
metoda folosită la reglementarea relaţiilor sociale.
Principalele ramuri de drept sunt :
Constituţional, administrativ, penal, civil, muncii, familiei, financiar, funciar, comercial,
etc.
2. Forţa juridică a normei – După forţa juridică pe care o au normele juridice
distingem două categorii de norme juridice :
a) norme juridice cuprinse în legi (Constituţia, legi organice, legi ordinare)
b) norme juridice cuprinse în acte normative subordonate legii (decrete, hotărâri,
ordonanţe, dispoziţii, regulamente, etc.)
3. După modul de reglementare a conduitei – deosebim :
 norme imperative
 norme dispozitive
Normele imperative sunt normele care prescriu comportamentul subiecţilor
de drept şi nu admit nici o abatere de la acesta (constituţional, administrativ, penal,
fiscal) – din domeniul dreptului public.
Normele dispozitive – sunt normele care acordă posibilitatea unui larg
comportament subiecţilor de drept, care pot acţiona după propria apreciere, adică norme
care nici nu obligă, nici nu interzic în mod categoric o acţiune (civil, comercial, muncii,
familiei).
4. după sfera de aplicăre – mai largă sau mai redusă, sau după abaterea
de la regulă, normele juridice se împart în :
 generale ( se aplică tuturor relaţiilor sociale );
 speciale cuprind un domeniu mai restrâns de relaţii sociale. ( De exemplu :
reguli şi norme ce se aplică numai bărbaţilor, sau numai femeilor, sau numai
militarilor, ori pensionarilor, copiilor, etc. );
 de excepţie ( norme ce se abat de la norma generală ).
10.Acţiunea normelor juridice în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor
Acţiunea normelor juridice în timp. Un act normativ nu poate fi veşnic, deoarece
nu sunt constante, veşnice nici relaţiile sociale reflectate în el. Durata actului normativ este
cuprinsă între două momente esenţiale: momentul iniţial al actului normativ, adică intrarea
în vigoare şi momentul final, adică încetarea acţiunii).
Momentul iniţial. Adoptarea actelor normative nu coincide cu începutul acţiunii lor, cu
intrarea lor în vigoare, deoarece aceste acte trebuie să fie mai întâi aduse la cunoştinţa
cetăţenilor, organelor de stat şi organizaţiilor obşteşti, pentru a se asigura principiul :
nimeni nu se poate scuza invocând necunoaşterea legii.
Astfel actul normativ poate intra în vigoare :
a) din momentul adoptării;
b) din momentul indicat nemijlocit în textul actului normativ
(astfel, actul normativ poate să stabilească el însuşi data intrării în vigoare printr-o prevedere
specială, de obicei într-un articol final, sau printr-un alt act special);
c) din momentul publicării lui oficiale în Monitorul Oficial
(atunci când în actul normativ nu se prevede o dată concretă);
Norma juridică acţionează numai în prezent şi viitor – principiul neretroactivităţii. Legea
nu se aplică faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare.
Există şi excepţii de la acest principiu :
a) dacă este adoptată o lege mai blândă (în dreptul penal);
b) dacă în lege este prevăzut expres, că ea se aplică şi unor fapte petrecute anterior.
Momentul final. Ieşirea din vigoare a normelor juridice sau încetarea acţiunii lor are
loc, de asemenea, în diferite forme :
a) expirarea termenului. Atunci când durata în timp a fost limitată, când în
text este indicată data încetării acţiunii;
b) anularea normei – renunţarea la ea, suspendarea pe un termen, înlocuirea cu o altă
lege.
c) învechirea normei juridice – atunci când a fost total depăşită de dezvoltarea
relaţiilor sociale, de schimbările din societate. Deşi formal ea este în vigoare, aplicarea
acestei norme nu mai are nici o justificare. Fiind depăşită de timp legea îşi încetează
activitatea.
Acţiunea normelor juridice în spaţiu.
Normele juridice au aplicaţie juridică pe un anumit teritoriu.
Din acest punct de vedere normele juridice se divizează în două grupe :
 internaţionale.
 nationale.
Normele juridice internaţionale reglementează relaţiile dintre state în conformitate cu
principiul teritorialităţii.
Normele juridice interne au aplicaţie teritorială, în limitele teritoriului indicat prin
frontierile de stat (partea terestră, subsolul, apele interne şi teritoriale, spaţiul aerian).
11. Izvoarele dreptului
Prin izvor de drept se înţelege formele de exprimare a normelor juridice.
Deci, prin izvor de drept se înţelege acea regulă de conduită stabilită în practica vieţii
sociale şi respectată un timp îndelungat în virtutea deprinderii, ca o normă socotită
obligatorie.
1. Obiceiul juridic sau cutuma – cel mai vechi izvor de drept. Ca regulă
socială, obiceiul precede dreptul. El se formează spontan, în urma aplicării repetate a unor
datini, tradiţii şi practici de caracter moral şi religios. Elementul central îl constituie
repetarea constantă, căreia i se impune o obligativitate.
2. Practica judecătorească - este alcătuită din totalitatea hotărârilor judecătoreşti,
pronunţate de către instanţele de toate gradele.
3. precedentul judiciar.
În aceste ţări hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti pe un caz concret constituie un
precedent obligatoriu în viitor pentru toate instanţele inferioare. Aceasta deseori duce la
unele confuzii, la hotărâri contradictorii, ce îngreunează cu mult efectuarea justiţiei (uneori
o cauză este soluţionată în baza unui precedent pronunţat cu sute de ani în urmă).
4. Doctrina juridică – ca sursă de drept cuprinde analizele, investigaţiile
şi interpretările făcute de specialişti (teoreticiani şi practici) fenomenului juridic. Aceasta
este ştiinţa juridică care a avut o mare importanţă în dezvoltarea şi perfecţionarea
dreptului.
5. Contractul normativ – este acel contract care conţine, stabileşte anumite
reguli de conduită cu caracter general.
Contractul normativ poate fi definit ca un act individual, un acord de voinţă realizat pe
baza unor norme juridice, care produc efecte juridice stabilind drepturi şi obligaţii unor
subiecţi exact determinaţi.
6. Actul normativ – la momentul actual este principalul izvor de drept şi
ocupă o poziţie dominantă în toate sistemele naţionale de drept din lume.
Actele normative sunt emise numai de către organele puterii de stat.
Sistemul actelor normative juridice este compus din :
 legi, decrete, hotărâri, decizii şi dispoziţii ale Parlamentului, Preşedintelui şi
Guvernului;
 ordine, regulamente şi hotărâri ale ministerilor, departamentelor şi comitetelor;
 decizii, hotărâri şi dispoziţii ale organelor autoadministrării locale.

Categoria actelor normative:

Legea este un act normativ adoptat de Parlament în temeiul normelor constituţionale,
conform procedurii stabilite de Constituţia Republicii Moldova, de Regulamentul
Parlamentului. Legile sînt de trei categorii – constituţionale, organice şi ordinare.
Legea constitutionala- Constituţia Republicii Moldova este Legea Supremă a statului și a
societății. Niciun act normativ care contravine prevederilor acesteia nu are forță juridică.
Legea organică- este actul normativ care reprezintă o dezvoltare a normelor constituţionale
şi poate interveni în domeniile expres prevăzute de Constituţie.
Legea ordinară este un act normativ adoptat de către Parlament, care intervine în orice
domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia domeniilor supuse reglementării prin Constituţie şi
lege organică.
Hotărîrea Parlamentului cu caracter normativ este un act adoptat de către Parlament
pentru: a) organizarea activităţii interne a Parlamentului şi a structurilor ce intră în
componența acestuia; b) aprobarea sau modificarea structurii organelor și instituţiilor create
de către Parlament, precum și pentru organizarea activităţii acestora; c) reglementarea altor
domenii care nu necesită adoptare de legi.
Decretul Preşedintelui -Preşedintele Republicii Moldova emite decrete cu caracter
normativ, care reglementează relaţiile sociale în domeniile de competență stabilite de lege,
cu excepția decretelor emise întru exercitarea atribuțiilor sale constituționale.
Hotărîrea Guvernului- Hotarire ordonatele se adopta cu votul majoritatii membrilor
Guvernului.
Actele normative ale autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi ale
autorităţilor publice autonome. Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate
şi autorităţile publice autonome emit sau aprobă, în condiţiile legii, acte normative. Actele
normative ale autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate şi ale autorităţilor
publice autonome sînt emise sau aprobate numai în temeiul şi pentru executarea legilor și a
hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi
ordonanţelor Guvernului.
Acte normative subordinate legilor- in definirea sferei de cuprindere a actelor normative
subordinate legii, trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele:
a) aceste acte sa fie in conformitate cu legile, sa contina dispoziti contrare acestora.
b) Sa fie dat in forma si cu procedura prevazuta pentru fiecare din ele.
12. Raportul juridic: structura, trăsăturile fundamentale şi premisele pentru apariţie
Raportul juridic este o relaţie socială reglementată de norma juridică.
Trăsăturile fundamentale ale raportului juridic constau în următoarele :
1) raportul juridic este un raport social – deoarece se poate forma numai între
oameni, luaţi la individual, ca persoană fizică sau constituiţi în colectivităţi, ca persoană
juridică.
2) raportul juridic este un raport voliţional – deoarece apare datorită
voinţei oamenilor exprimată prin norme de drept în baza căreia simpla relaţie socială
s-a transformat în raport juridic.
3) raportul juridic este un raport valoric – deoarece în el îşi găsesc concretiza
valorile esenţiale ale societăţii. Prin intermediul normelor juridice statul încurajează,
promovează şi estimează aceste valori.
4) raportul juridic este o categorie istorică – deoarece apare la o anumită etapă
de dezvoltare istorică, odată cu apariţia statului şi dreptului.
Premisele raportului juridic
1) Norma juridică – reprezintă premisa fundamentală. Fără normă juridică nu
putem vorbi de raport juridic. Anume norma juridică este acea premisă care stabileşte
problemele esenţiale. Norma juridică stabileşte cine poate fi subiect al raportului juridic dat
şi determină statutul juridic al subiecţilor, cât şi consecinţele abaterii de la prevederile
normelor juridice.
2) Faptul juridic – este o premisă minoră. Reprezintă împrejurare ce atrage după
sine apariţia, modificarea sau stingerea unui raport juridic
Structura (elementele) raportului juridic
Privit din punct de vedere al structurii sale, raportul juridic este alcătuit din trei elemente
constituitive.
 Subiecţii raportului juridic
 Conţinutul raportului juridic
  Obiectul raportului juridic
1. Subiecţii raportului juridic – adică participanţi la el pot fi numai oamenii, ca
persoane fizice sau persoane juridice, cât şi statul, reprezentat prin organele sale
(Preşedenţie, Parlament, Guvern, ministere, departamente, judecătoria, procuratura,
organele administraţiei publice locale ş.a.).
2. Conţinutul raportului juridic – este format din ansamblul de drepturi şi obligaţii
a subiecţilor ce participă la raportul juridic. Aceste drepturi şi obligaţii sunt prevăzute în
norma juridică.
3. Obiectul raportului juridic – îl formează anumite acţiuni ale părţilor,
lucrurile materiale cât şi conduita oamenilor şi alte valori nepatrimoniale.
13. Răspunderea juridică: condiţiile de apariţie şi formele ei. Împrejurările care
exclud răspunderea juridică.
Răspunderea juridică este mijlocul juridic care legalizează, blochează conduita
ilegală şi stimulează acţiunile sociale utile ale oamenilor. Viaţa socială nu poate fi
concepută fără răspundere. Când se naşte dreptul omului de a trăi, se naşte şi obligaţia
acestuia de a lăsa şi pe alţii să trăiască..
Răspunderea juridică survine numai atunci când există următoarele condiţii :
1) fapta ilicită – este exprimată printr-o acţiune sau inacţiune care contravine
prevederilor normei juridice.
Caracterul ilicit al faptei este aspectul cel mai constant, ca trăsătură a faptei juridice, ce
constituie fundamentul răspunderii.
 Acţiunea – presupune întotdeauna încălcarea legii, care interzice ceva;
 Inacţiunea – constă dintr-o abatere de la acţiune impusă personal, prin
norma juridică.
2) legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător
3) vinovăţia
Împrejurările care exclud răspunderea juridică
a) extrema necesitate
b) legitima apărare
c) iresponsabilitatea
d) forţa majoră
f) beţia involuntară
Formele răspunderii juridice
Răspunderea penală – este o condamnare publică de stat a faptelor ilicite şi a
persoanelor care le săvârşesc.
Încălcările dreptului penal sunt denumite infracţiuni, care prezintă cel mai înalt grad de
pericol social.
Sancţiunile penale sunt : privaţiunea de libertate, amenda, interzicerea de a ocupa
anumite posturi, confiscarea averii.
Răspunderea administrativă – încălcările normelor dreptului administrativ se
numesc contravenţii.
Contravenţia are următoarele trăsături :
 fapta săvârşită cu vinovăţie;
 fapta de un pericol social mai redus decât infracţiunea;
 fapta prevăzută şi sancţionată prin legi şi alte acte normative.
Răspunderea civilă îmbracă două forme :
 contractuală, ce constau în neîndeplinirea unor obligaţii ce derivă din contract;
 delictuală constă în obligaţia de a repara prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită sau
obligaţia de repunere în drepturi.
Încălcările normelor dreptului muncii, sunt acele fapte ilicite care pot fi săvârşite numai de
către persoanele încadrate în câmpul muncii : prejudiciul material şi abaterile
disciplinare.
Răspunderea materială constă în obligaţia lucrătorului de a plăti despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat.
Răspunderea disciplinară poate avea forma de mustrare, avertisment,
retrogadare din funcţie, eliberarea din serviciu.
Răspunderea civilă- forma raspindirii juridice care consta intr-un raport juridic obligational,
care o persoana este obligate sa repare prejudiciul produs alteia prin propria sa fapta.
Delictuala- fapta umana ilicita, savirsita in principiu cu vointa su care cauzeaza un
prejudiciu injust unei alte personae umarea incalcarii drepturilor si intereselor sale legitime.
Contractual- consitutiue obligatia orcarei personae, parte intr-un contract de a repara
prejudicial cauzat celeilalte parti prin neexecutarea abligatiilor asumate.
Raspunderea juridical penala- se întemeiază pe normele dreptului penal şi pe infracţiunile
săvârşite, în urma cărora organele competente aplică pedepse corespunzătoare.
 III

Dreptul Constituţional

Dreptul Constituţional- este ramura fundamentală a dreptului constituită dintr-un ansamblu

unitar de norme juridice cuprinse prioritar în Constituţie prin care se reglementează relaţii
sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat.
1. Dreptul constituțional instituțional - are ca obiect tradițional reglementarea și
organizarea instituțiilor politice, jurisdicționale și administrative (instituția șefului de stat,
parlamentul, curtea constituțională).
2. Dreptul constituțional normativ sau fundamental - are ca obiect sursele sistemului
normativ.
3.Dreptul constituțional substanțial - are ca obiect garantarea și respectarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale cetățeanului.

Izvoarele dreptului

1 Constutuie si legile de modificare a constitutiei.

2. Legile
3. Decretele presedintele RM
4. Tratatele international la care RM este parte.

Normele de drept constitutional sunt normele care reglementeaza conduit oamenilor in

relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii
de stat.

Raportul de drept constitutional are urmatoarele trasaturi:

- Ele sunt reglementate de norme juridicede drept constitutional

- Ele reglementeza relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instituirii
- Ele sunt raporturi de vointa care sunt conditionate de faptul, ca aici pe de o parte
intervine vointa autoritatii statale.
- Raportul de drept constitutional este un raport social care se naste se manifesta si se
stinge numai intre oameni.

Normele de drept constitutional se clasifica:

- Dependent de sfera functionala de reglementara

- Natura conduitei pe care o prescriu normele de drept constitutional
- Caracterul relatiilor sociale fundamentale
- Durata actiunii in timp.
Subiecte a raporturilor de drept constitutional sunt oamenii luati individual sau in
colectiv si autoritatile statale.

Categoria subiectelor de drept constitutional se refera:

- Poporul
- Statul
- Organelle statului
- Partidele si alte formatiuni politice
- Cetateni
- Strainii ai apatrizii

Cetatenia este o legatura intre o persoana fizica si stat. ca o apartenenta juridical a acestuia
la statul respective.

Legii cetățeniei, instituția cetățeniei se bazează pe următoarele principii:

- Dreptul fiecărei persoane la o cetățenie;
- Nediscriminarea cetățenilor, indiferent de temeiurile dobândirii cetățeniei;
- Inadmisibilitatea privării arbitrare a persoanei de cetățenia ei și de dreptul de a-și schimba
cetățenia;
-evitarea apatridiei";
-Neproducerea de efecte, prin schimbarea cetățeniei unuia dintre soți, asupra cetățeniei
celuilalt soț sau asupra cetățeniei copilului dacă nu există o cerere scrisă în acest sens al
părinților.
Pe lângă principiile enumerate de Legea cetățeniei, Constituția R. Moldova enumeră și
alte principii, cum ar fi:
- egalitatea cetățenilor Republicii Moldova -
protecția cetățenilor- cetățenii beneficiază de protecția statului atât în țară, cât şi în
străinătate.
- responsabilitatea statului față de cetățenii săi și a cetățenilor față de stat;
-libertatea opiniei și a exprimării oricărui cetățean este garantată de Constituție;
-dreptul de vot şi dreptul de a fi ales în conformitate cu prevederile Codului electoral.
- dreptul la administrarea treburilor publice şi accesul la o funcție publică.

Conform legislatiei nationale cetatenia poate fi dobindita prin:

- Nastere
- Recunoastere
- Infiere
- Redobindire
- Naturalizare
Drepturile fundamentale- sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru
viata, libertatea si demnitatea acestora.

Puterea legislative

Din organele de conducere fac parte:

- Presedintele parlamentului
- Vicepresedintele parlamentului
- Biroul permanent

Formatiunile interne sunt reprezentate prin:

- Gruparile parlamentare
- Comisiile parlamentare
- Comisiile de Ancheta

Parlamentul are urmatoarele atributii de baza

- adoptă legi, hotărâri și moțiuni;
- declară referendumuri;
- interpretează legile și asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul țării;
- aprobă direcțiile principale ale politicii interne și externe a statului;
- aprobă doctrina militară a statului;
- exercită controlul parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în limitele prevăzute
de Constituție;

-aprobă bugetul statului și exercită controlul asupra lui;

- aprobă ordinele și medaliile Republicii Moldova;
-declară mobilizarea parțială sau generală;
- declară starea de urgență, de asediu şi de război;
-adoptă acte privind amnistia;
- îndeplinește alte atribuții, stabilite prin Constituție și legi.

Atribuțiile Preşedintelui R. Moldova:

In domeniul politic extern:

- poartă tratative și ia parte la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii
Moldova şi le prezintă.
-la propunerea Guvernului, acreditează si recheama reprezentanții diplomatici ai Republicii
Moldova și aprobă înființarea.
- primește scrisorile de acreditare si de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor
state în Republica Moldova.
în domeniul apărării:
- Moldova este comandantul suprem al forțelor armate.
- poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parțială sau generală.
- In caz de agresiune armată îndreptată împotriva țării, Preşedintele Republicii Moldova ia
măsuri pentru respingerea agresiunii, declară stare de război și le aduce, neîntârziat, la
cunoştința Parlamentului.
- poate lua și alte măsuri pentru asigurarea securității naționale și a ordinii publice, în
limitele și în condițiile legii.
alte atribuții:
-conferă decorații și titluri de onoare;
-acordă grade militare supreme prevăzute de lege;
-soluționează problemele cetățeniei Republicii Moldova și acordă azil politic;

V
Dreptul penal
Dreptul penal ca ramură de drept reprezintă o totalitate de norme juridice ,care stabilesc ce
fapte constituie infracţiuni ,condiţiile răspunderii penale ,pedepsele şi alte măsuri ce urmează
a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătoreşti în cazul persoanelor care au săvîrşit
infracţiuni în scopul apărării celor mai importante valori sociale.

Obiectul dreptului penal îl constituie o categorie specială de relaţii sociale ,numite relaţii
juridice penale, care i-au naştere între membrii societăţii şi stat ,prin intermediul organelor
judiciare, din necesitatea apărării valorilor esenţiale a societăţi şi a dezvoltării lor în deplină
securitate.

Scopul dreptului penal este apararea impotriva infractiunilor a valorilor sociale esentiale ale
societatii.

Principiul dreptului penal reprezinta acele idei calauzitoare pe baza carora se construieste
normele de drept penal si care se regaseste in legea penala, fiind expres prevazute in aceasta.

Principiile dreptului penal:

1. Principiul legalitatii
2. Principiul umanismului
3. Principiul democratismului
4. Principiul caracterului penal al raspunderii penale si pedepsei penale.
5. Principui caracterului personal al raspunderii penale.

Codul penal – este unica lege penala a RM. Ea este un act legislative care cuprinde normele
de drept ce stabileste principiile si despozitiile generale si special ale dreptului penal.
a)actiunea legii penale in spatiu si asupra persoanelor

- principiul teritorialitatii

- Principiul personalitatii

-Principiul realitatii

-Principiul unicersalitatii.

b) aplicarea legii penale in timp

Notiuni si component infractiunii

Infractiunea este o fapta prejudiciabila, prevazuta de legea penalasavirsita cu
vinovatia si pasibila de pedeapsa penala.
Trasarutile infractiunii

a) Fapta care prezinta perico social

b) Fapta savirsita cu vinovatie
c) Prevederea faptei in legea penala
d) Posibilitatea de pedeapsa.

Componenta infractiunii- este un sisitem de elemente esentiale, obiective si subiective ale

faptei prevazute de legea penala.

Obiectivele juridice ale infractiunii :

1 Obiectul general - il constituie totalitatea de valori sociale ocrotite de normele legii

penale.
2 Obiectul generic al componenței infracțiunii îl constituie un anumit grup de valori sociale
omogene sau analoage, care sunt ocrotite de legea penală împotriva atentatelor infracționale.
3 Obiectul special al componenței infracțiunii îl constituie Republicii Moldova,
valoarea socială concretă, ocrotită de legea penală, asupra căreia e îndreptată fapta
infracțională a vinovatului.
4 Obiectul material al infracțiunii - il reprezintă obiectele lumii materiale asupra cărora
atentează infractorul, provocându-le efectiv vătămare sau amenințându-le cu un pericol de
vătămare

Latura obiectiva a componentei infractiunii:

1. Vinovăția - poate fi calificată drept atitudine psihică a persoanei fața de fapta

prejudiciabilă, interzisă de lege, săvârsită de ca, fața de urmările prejudiciabile ale
faptei.
 a) Intenția directă este formă a vinovăției când infractorul prevede rezultatul
prejudiciabil al faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei ilicite.
Intenția indirectă este formă a vinovăției când infractorul prevede rezultatul
prejudiciabil al faptei sale și, deşi nu-l urmărește, acceptă posibilitatea procedurii lui.
2. Motivul - este acea forță activă (imbold, stimul) care călăuzește persoana spre
atingerea scopului preconizat.
3. Scopul infracțiunii este consecințelor dorite spre a căror realizare tinde persoana.

Clasificarea infractiunilor:

- Infractiune usoara (2 ani inchisoare)

- Mai putin grava (5 ani inchisoare)
- Grava (12 ani)
- Deosebit de hrava (12 ani)
- Exceptional de grava (pe viata)

Formele de infractiune

Forma de infractiune- formele pe care infractiunea le poate avea in cee ace priveste latura
sa obiectiva in raport cu etapele de desfasurarea a activitatii infractiunii.

Etapele de desfasurare a infractiunii:

a) Pregatirea de infractiune
b) Tentative de infractiune
c) Infractiune fapt consumat
d) Infractiunea fapt epuizat.

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei

a) Legitima aparare
b) Retinerea infractorului
c) Starea de extrema necessitate
d) Constringerea fizica sau psihica
e) Riscul intemeiat
f) Executarea ordinului sau dispozitiei superiorului.

Raspunderea penala – reprezinta institutii juridical ce cuprinde totalitatea normelor juridice

care reglementeaza raporturile juridice.
Persoana care a savarşit o faptă ce conține semnele componenței de infracțiune poate fi
liberată de răspundere penală de către instanța de judecată în cazurile:
a) minorilor;
b) tragerii la răspundere administrative; c) renunțării de bună voie la săvârșirea infracțiunii
d) căinței active; e) schimbării situației; f) liberării condiționate
g) prescripției de tragere la răspundere penală: Persoana se liberează de răspundere penală
dacă din ziua săvârşirii infracțiunii au expirat următoarele termene:
- 2 ani de la săvârşirea unei infracțiuni uşoare;.
- 5 ani de la săvârşirea unei infracțiuni mai puțin grave;
15 ani de la săvârsirea unei infracțiuni grave.
20 de ani de la săvârşirea unei infracțiuni deosebit de
25 de ani de la săvârșirea unei infracțiuni exceptional de grave:
Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare
a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, Pedeapsă are drept scop restabilirea
echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni
atât din partea condamnaților, cât şi a altor persoane.
Conform Codului Penal al R.M., pentru săvârşırea infracțiunilor se pot aplica următoarele
pedepse:
1 Amenda este o sancțiune pecuniară și se stabileşte în unități convenționale. Unitatea
convențională de amendă este egală cu 50 de lei.
2 Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate
constă în interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita (de la 1 la 5 ani).
3 Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a
distincțiilor de stat.
4 munca neremunerată in folosul comunității constá in antrenarea condamnatului, în afara
timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autoritățile administrației
publice locale (de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi).
5 Inchisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei
infracțiuni
6. Detențiunea pe viață constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul
vieții.
7 Privarea unei personae juridice care desfasoara activitatea de întreprinzător de dreptul de a
exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicției de a încheia anumite tranzacții,
8 Lichidarea persoanei juridice care desfășoară activitate de întreprinzător constă în
dizolvarea acesteia, cu survenirea consecințelor prevăzute de legislația civilă.
Măsurile de siguranță
Măsurile de siguranță sunt măsurile luate de instantele de judecată pentru a înlătura un
pericol sau a săvârșirea infracțiunilor.

Măsurile de constrângere cu caracter medical - se aplică preintâmpina persoanelor care au

comis o infracțiune fiind în stare de iresponsabilitate sau care s-au îmbolnăvit de o boală
psihică.
Măsurile de constrângere cu caracter educative aplică persoanelor în vârstă de până la 18
ani care au săvârsit pentru prima oară o infracțiune uşoară.
Instanța de judecată poate aplica următoarele măsuri:
a) avertismentul;
b) încredințarea minorului pentru supraveghere părinților, persoanelor care îi înlocuiesc sau
organelor specializate de stat;
c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. d) obligarea minorului de a urma un
e) internarea minorului într-o instituție specială de învățământ și de reeducare sau într-o
instituție curativă și de reeducare.
Confiscarea specială – reprezintă luarea forțată și gratuită în beneficiul statutului a
bunurilor care au fost obținute ca urmare a comiterii une infractiuni.
Expulzarea - reprezintă interdicția de a rămâne pe teritoriul Republicii Moldova aplicată
cetățenilor străini sau persoanelor fără cetățenie
Confiscarea extinsă se dispun daca sunt intrunite cumulative urmatoarele condiții:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată timp de 5 ani înainte şi după
săvârşirea infracțiunii
b) instanța de judecată constată, în baza probelor prezentate în dosar.

VII

Dreptul civil- este principal ramura a dreptului privat motiv pentru care s pus ca
este dreptul privat general.
Izvoarele de drept civil - acte normative sunt următoarele:
Legea, emanând de la Parlament, are o forţă juridică superioară faţă de celelalte izvoare de
drept care îi sunt subordonate şi trebuie să nu contravină acesteia. Parlamentul adoptă legi
constituţionale, legi organice şi legi ordinare:
Legile constituţionale sunt Constituţia Constituţia – legea fundamentală a unui stat –
cuprinde principiile şi instituţiile care stau la baza tuturor ramurilor de drept, inclusiv a
dreptului civil.
Legile organice reglementează o serie limitată şi expresă de domenii şi se adoptă cu votul
majorităţii membrilor de pe listele fiecărei camere a Parlamentului.
Legile ordinare sunt acte normative obişnuite, curente şi cu un obiect limitat, care se adoptă
cu votul majorităţii membrilor prezenţi ai fiecărei camere a Parlamentului.

Pentru declararea persoanei fizice disparate fara veste, trebuie sa fie intrunit urmatoarele
fapte juridice:

1. Lipsa la domiciliu a stirilor despre locul aflarii

2. Expirarea termenului de cel putin un an din zona primirii ultimilor stiri la domiciliu
despre locul aflarii ei.
3. Epuizare tuturor posibilitatilor de stabilire a stiri despre locul aflarii personae.
 4. Efectul aparitiei persoanei declarate disparuta fara veste.

Declararea persoanei decedate

-dacă, timp de 3 ani, la domiciliul persoanei lipsesc ştiridespre locul aflării și au fost
epuizate toate mijloacele posibile
- după expirarea a 6 luni, dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte.
-dacă dispariția fără veste este legată de acțiuni militare, atunci persoana poate fi declarată
decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acțiunilor militare.

Persoana juridica- este organizatia care are un patrimoniu distinct si raspunde pentru
obligatiile sale cu acest patrimoniu.

Persoana juridical are urmatoarele elemente:

- Organizatia proprie
- Patrimonial distinct
- Scopul propriu
- Raspunderea.

Actul juridic civil

Actul juridic civil reprezintă manifestarea de voințăsavarşıtă cu intentia de a naşte, modifica

sau stinge un raport juridic civil concret.
Actele juridice civile pot fi clasificate după mai multe criterii, din care vor fi reținute cele
reprezentative:
1 După numărul părților, actele juridice civile sunt:
a) unilaterale, reprezintă manifestarea de voință a unei singure părți
b) bilaterale, reprezintă manifestarea de voință concordantă, acordul de voință, a două părți,
cu interese diferite; actul juridic bilateral tipic este contractul sau convenția.
c)multilaterale, reprezintă manifestarea de voință a trei sau mai multe părți cu interese
contrare (de exemplu, contractual de tranzacție
2 După scopul urmărit la încheierea lor, actele juridice sunt:

a)Cu titlu gratuit

b) cu titlul oneros
- acte juridice commutative
- acte juridice aleatorii

3 Dupa efectul pe care le produc.

a) Actul juridic constitutive

b) Actul juridic translativ
c) Actul juridic declarative
4Dupa importanta actului juridic in raport cu un bun sau un patrimoniu

a) Actul juridic de conservare

b) Actul juridic de administrare
c) Actul juridic de dispozitie

5Dupa modul lor de formare

a) Actul juridic consensual

b) Actul juridic solemn
c) Actul juridic real

6 Momentul in care isi produc efectele.

a) Actul juridic intre vii

b) Actul juridic pentru cauza de moarte

7 Dupa raportul existent

a) Actul juridic principal

b) Actul juridic accesoriu

8 Dupa reglementarea si denumirea lor legala

a) Actul juridic tipic sau numit

b) Actul juridic aptic sau nenumit.

Reprezentarea si procura

Reprezentarea este un procedeu de tehnică juridică prin care o persoană, numită

reprezentant, încheie acte juridice cu terții în numele şi în contul unei alte reprezentat, având
drept consecință producerea directă în persoana reprezentatului a efectului actelor juridice.

Felurile reprezantarii:

- Legale
- Conventionala
- Generala
- Speciala

Reprezentare :

- Reprezentarea de drept perivat

- Reprezentare de drept public
- Reprezentare perfeta
- Reprezentare imperfect
 - Reprezentare voluntara
- Reprezentare obligatory

Procura inscrisa si intocmita pentru atestarea imputernicirilor conferite de reprezentat unui

sua mai multe reprezentatii prin care se delega dreptu de a incheia acte juridice.

Procură generală, prin intermediul căreia persoana care împuternicește transmite altei
persoane dreptul de a încheia orice fel de acte juridice .

Procură specială, prin intermediul căreia  reprezentantul este împuternicit să

efectueze anumite operațiuni determinate sau să încheie numai o anumită categorie de
acte.