Omul invizibil și de treabă

de Florin Bica
Pe Strada Virtuții, la numărul 9, locuia omul invizibil și de treabă.
La numărul 12, locuia croitoreasa. Aceasta arunca în stradă toate bucățile de stofă care îi rămâneau
după ce termina de cusut rochii, fuste și cămăși.
La numărul 15, trăia o familie cu patru băieți — cel mare, cel de-al doilea, cel de-al treilea și mezinul.
Băieții aceștia mâncau toată ziua doar bomboane și aruncau întotdeauna ambalajele pe jos.
La numărul 21, își ducea traiul un bărbat care avea doi câini pe care îi scotea la plimbare de trei ori pe
zi. Câinii își făceau nevoile pe unde le venea. Dar le venea întotdeauna pe stradă, iar stăpânul lor nici nu se
sinchisea. Lăsa nevoile câinilor unde nu era nevoie de ele.
La numărul 33 era o clădire înaltă, cu nu mai puțin de patru etaje. Locatarii aruncau gunoiul pe fereas-
tră, așa că, în fața ușii de la intrare, se adunau zilnic tot felul de lucruri: cojițe de pâine, cutii de lapte, pungi
rupte, ghemotoace de păr, coji de cartofi și multe altele.
La numărul 39, locuia Mihnea.
La numărul 42, o găseai întotdeauna pe o fostă soprană de la Operă. Aceasta era o femeie harnică.
Mătura curtea o dată la două zile și scotea mizeria în fața porții.
La numărul 55, locuia un actor. Nimeni nu-l vedea vreodată venind sau plecând. Tot ce se putea vedea
erau sticlele goale care zăceau răsturnate mai tot timpul în fața casei.
În fiecare dimineață, omul invizibil și de treabă ieșea din casă la ora 8 fix și o lua la pas de-a lungul străzii.
Nu se grăbea. Părea să aibă întotdeauna suficient timp la dispoziție încât să se aplece și să strângă orice gunoi
găsit în drum și să îl pună la coșul de gunoi.
Lucrul acesta se repeta în fiecare zi.
Dar, într-o zi, omul invizibil și de treabă ieși la pensie și se mută de pe Strada Virtuții.
A doua zi, după plecarea lui, gunoaiele reapărură ca de obicei. Și, tot ca de obicei, cineva le strânse cu
răbdare și le puse în coșul de gunoi.
Era Mihnea, băiețelul care locuia la numărul 39.