ÎNGRIJIRI ÎN CARDIOLOGIE

Noţiuni de anatomie şi fiziologie

Inima - este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga , în jos şi înainte, cu baza în sus
la dreapta şi înapoi. Din punct de vedere anatomic şi fiziologic se deosebeşte inima dreaptă (atriu şi
ventricul drept) şi inima stângă (atriu şi ventricul stâng).
Orificiul mitral - (stâng) -este prevăzut cu două valve care îl închid în timpul sistolei şi îl deschid în
timpul diastolei.
Orificiul aortic - este prevăzut cu trei valve semilunare (valvula sigmoidă aortică), face legătura
dintre ventriculul stâng şi aortă.
Orificiul atrio-ventricular drept - sau orificiu tricuspid este prevăzut cu trei valve care închid
orificiu în sistolă şi îl deschid în diastolă.
Inima dreaptă este motorul micii circulaţii.
Marea circulaţie sau circulaţia sistemică este întreţinută de activitatea ventriculului stâng.
Inima este alcătuită din trei tunici:
- endocardul
- miocardul
- epicard= pericard
Endocardul - tunica internă căptuşeşte interiorul inimii
Miocardul - muşchiul cardiac sau miocardul propriu zis - contractil alcătuit din ţesut specific
sau excitoconductor;
Epicardul - este tunica externă a inimii.
Vascularizaţia inimii este realizată de arterele coronare dreaptă, stângă şi coronara circumflexă.

REVOLUŢIA CARDIACĂ

Durează 0,8 secunde şi cuprinde:

- sistola atrială = 0,1 s
- sistola ventriculară = 0,3s
- relaxarea sau diastola = 0.4s
Inima lucrează ca o pompă aspiro-respingatoare, circulaţia sângelui fiind posibilă datorită
contracţiilor ei ritmice.
Mecanismul excito-cardiac, sistemul nervos simpatic şi toate substanţele simpaticomimetice
(adrenalina, efedrina) accelerează ritmul cardiac iar parasimpaticul îl răreşte.
 METODE DE INVESTIGAŢIE ALE APARATULUI CARDIOVASCULAR

I. METODE NEINVAZIVE
II. METODE INVAZIVE

I. METODE NEINVAZIVE

Pregătirea şi asistarea probelor funcţionale ale aparatului cardiovascular

Explorarea funcţională a aparatului cardiovascular are scopul de a stabili capacitatea
funcţională şi posibilităţile de adaptare la eforturi ale inimii şi vaselor sanguine, de a evidenţia
tulburările funcţionale incipiente, de a stabili deficitul funcţional.
Capacitatea funcţională a inimii şi vaselor este influenţată şi de factori externi: surmenajul,
abuz de alcool, nicotină, emoţii, gradul de antrenament, care modifică substanţial rezultatul probelor.
Probele funcţionale ale aparatului cardiovascular se execută în laboratorul de explorări
funcţionale; bolnavul trebuie pregătit psihic şi fizic.
Cu câteva zile înainte să nu primească medicamente pentru a nu influenţa rezultatele sau a
masca anumite stări funcţionale deficitare.
Examinările se execută de obicei pe nemâncate sau în unele cazuri la 2 - 3 ore de la ultima
masă. Bolnavul se va odihni 10-15 min. înainte de examinare.
In urgenţă nu se va ţine seama de pregătirea bolnavului , explorările făcându-se în orice
condiţie s-ar afla.

1.Echografia cardiacă

Definiţie : echo-cord este examinarea inimii cu ajutorul ultrasunetelor; se poate sincroniza în

unele cazuri cu înregistrarea EKG-ului şi fonocardiogramei sau curba pulsului carotidian.
Prin examenul ultrasonografic se pun în evidenţă:
- afecţiunile valvulare ale inimii;
- bolile congenitale;
- tumorile intracardiace, pericardice, anevrismele;
- depozite atemoratoase din vasele mari şi mijlocii.
Pentru echografie cardiacă bolnavul nu necesită pregătire specială.
Poziţia este decubit dorsal, iar la cererea medicului bolnavul va fi aşezat în decubit lateral
stâng; bolnavul va fi dezbrăcat pâna la jumătate; se aplică gel pe regiunea precordială.

Explorări Electrocardiografice

Electrocardiograma
EKG = înregistrarea activităţii electrice ale inimii si înregistrarea impulsurilor electrice ce
declanşează contracţii ale inimii
Indicaţii:diagnosticarea tulburărilor de ritm, de conducere ( blocuri de ramura), hipertrofii
ventriculare, cardiopattiei ischemice, intoxicaţii cu medicamente reflecta activitatea miocardului
evidenţiind localizarea leziunilor după IMA verifica peace makerul, preoperator.

2.Electrocardiograful- amplifica si înregistrează manifestările electrice ale miocardului

prin intermediul Electrozilor. Electrozii se plasează intern (intracardiac) sau extern ( pe tegument).
Extern se plasează pe zone musculare. Pt un contact direct intre piele si electrod se degreseaza
tegumentul cu alcool si se interpune o bucata de tifon umectata :cu ser fiziologic , sau se unge
tegumentul cu gel ( bun conducător de electricitate ). La bărbaţi cu pilozitate pe torace se obtine
consimţământ de a fi ras. .
 EKG ul = înregistrarea pe hârtie milimetrica a activităţii cardiace. 1 mm de hârtie
= 0,04 sec (orizontal) Legătura dintre pacient si electrocardiograf este făcuta printr-
un cablu ce are la extremităţi 10 electrozi:

Ritm sinusal= o singura unda p precede un complex QRS.

Alura ventriculara= AV= numărul de cicluri cardiace pe minut= 60-120 batai/min (pulsul) Un
EKG standard înregistrează 5 cicluri cardiace.Durata unui ciclu cardiac este constanta .

Un ciclu cardiac este format din :

unda p

segment pQ

complex QRS - format din undele Q, R si S

segment ST

unda T

Unda p si segm pQ = reprezintă activitatea electrica atriala

Complexul QRS, segmentul ST si unda T = reprezintă activitatea electrica ventriculara

Pregătirea bolnavului:

Psihica: explicare, liniştire

Fizica : - repaus 15 min inainte de EKG

- NU se va face imediat după masa

-se vor scoate toate bijuteriile si ceasurile de metal
-temperatura intre 20-21°C
- se rade pilozitatea ( cu consimtamatul pacientului), se degreseaza
- se aseaza pacientul in decubit dorsal
- electrozii se aseaza pe muşchi, nu pe oase , pe zone fara pilozitate
- se fixează electrozii pe piele prin intermediul unui gel, bine conducător de electricitate, sau prin
umezire cu compresa cu soluţie salina

- se aseaza derivaţiile membrelor astfel :

- mana dreapta - roşu - pe încheietura mâinii

- mana stânga - galben
- piciorul drept - negru - deasupra maleolelor
- piciorul stâng - verde apoi

- se aseaza derivaţiile precordiale :

- roşu - VI - spaţiul IV intercostal drept, parasternal

- galben - V2 - spaţiul IV intercostal stâng , parasternal
- verde - V3 -la mijlocul distantei dintre V2 si V4
- maro - V4 — spaţiul V intercostal stâng , pe linia medio-ciaviculara
- negru - V5 - spaţiul V intercostal stâng , pe linia axilara anterioara
- mov - V6 - spaţiul V intercostal stâng , pe linia axilara mijlocie

- se roagă pacientul sa respire liniştit, sa nu vorbească

- se efectuează EKG-ul

- se scot electrozii, se şterge pacientul cu prosop de unica folosinţa ( de urmele de gel)

- se ajuta pacientul sa se îmbrace - se măsoară TA,

- se notează datele pe foaia de EKG

- se transporta pacientul la salon

Unda u- unda
Segment tinerilor

3.Electrocardiograma Holter sau EKG-ul dinamic

EKG-ul poate fi înregistrat pe o perioadă mai lungă de timp cu ajutorul monitorului

electrocardiografic tip Holter. Acesta este format dintr-un microelectrocardiograf portabil care
funcţionează cu baterie în circuitul căruia se conectează bolnavul cu electrozii precordiali.
Aparatul este fixat de bolnav cu ajutorul unor curele. EKG-ul se înregistrează pe o bandă
magnetică pe o durată de 12 - 24 - 36 de ore. Aparatul este prevăzut cu un marker de timp care poate
fi declanşat de bolnav în momentul când prezintă simptome neobişnuite (durere precordială,
tahicardie, palpitaţii).
Citirea şi analiza benzii se face cu ajutorul unui scaner în 10 - 12 minute. Acesta retroderulează
banda magnetică şi analizează anomaliile electrocardiografice. Banda magnetică poate fi transcrisă pe
hârtie de pe care se pot trage părţile mai importante pentru stabilirea diagnosticului şi tratamentului.
Indicaţiile monitorizării Holter: - tulburări de ritm;verificarea funcţionalităţii unui pace- maker;
verificarea eficienţei tratamentului cu antiaritmice.
4.Proba de efort

Definiţie: proba de efort reprezintă aprecierea capacităţii de adaptare la efort a inimii; testul de efort se
efectuează la bicicleta ergometrică sau covor rulant la serviciul de el ectrocardiografie.
Indicaţii:
diagnosticarea cardiopatiei ischemice, atunci când lipsesc semnele EKG caracteristice în stare de
repaus;
testarea capacităţii de efort a bolnavilor care au avut infarct miocardic; evaluarea unui tratament
medimentos sau chirurgical.
Contraindicaţii/e sunt multiple:
- HTA, ischemie cardiacă;
- tulburări de ritm supraventricular şi ventricular;
- tulburări de conducere atrio-ventriculare;
- BRS (bloc ram stâng); infarct recent; stări febrile.
Pregătirea bolnavului: - psihică se infomează pacientul ,se obţine cosimţământul;
- fizică: - nu trebuie să fumeze 2 ore înainte de probă;
- testul se face la cel puţin 3 ore după masă;
- se întrerupe tratamentul medicamentos care influenţează EKG-ul (barbiturice, tonice cardiace, nitriţi,
medicamente antiaritmice).
Tehnica:
- efortul trebuie standardizat după sex , vârstă, înălţime;
- efortul se efectuează la bicicleta ergometrică sau covor rulant;
- la bicicleta ergometrică se recomandă începerea efortului cu 25w şi mărirea lui treptată la fiecare 2 - 3
minute, până se obţine frecvenţa cardiacă la valori submaximale este indicat;
- valoarea maximă a frecvenţei cardiace la care se poate ajunge este de 220 minus vârsta în ani a bolnavului;
- valorile submaximale sunt 75 - 90% din valoarea maximă, în timpul probei de efort se monitorizează
EKG pacientul.
Proba de efort trebuie oprită imediat atunci când apar simtomele:
- dureri precordiale;
- dispnee, cianoză, transpiraţie;
- creşterea T.A cu mai mult de 25 mm peste valoarea maximă sau hipotensiune; modificări de EKG cu
tulburări de conducere atrio-ventriculare şi intra ventriculare;modificări al segmentului ST.
Interpretarea EKG după efort:
1. Se consideră aspect normal o subdenivelare oblică, rapidă şi ascendentă a segmentului ST;
2. Subdenivelările oblic descendente sau orizontale ale undei ST sunt considerate
patologice;
3. QT alungit are semnificaţie patologică;
4. Supradenivelarea segmentului ST arată suferinţă subepicardică;
5. Unda T ascuţită şi simetrică cu amplitudine mare sau turtită şi negativă are semnificaţie patologică;
6. Unda U negativă este patologică;
7. Apariţia tulburărilor de ritm este patologică.
îngrijiri după proba de efort: - repaus la pat, bolnavul nu necesită îngrijiri speciale.
Cu ajutorul probei de efort se pune diagnosticul de cardiopatie ischemică.

5.Fonocardiograma

Definiţie: Fonocardiograma este o metodă de examinare care înregistrează fenomenele acustice ale inimii,
reprezentând grafic zgomotele produse în cursul unui ciclu cardiac.
Zgomotele cardiace sunt captate cu ajutorul unui microfon cu cristal piezoelectric şi transformate în curent
electric, care după filtrare şi amplificare cu un dispozitiv electronic sunt înregistrate pe hârtie.
Fonocardiograma se înregistrează simultan cu electrocardiograma, pulsul arterial artera carotidă) sau
apexograma (curba grafică a mişcărilor vârfului cordului).
 Pregătirea bolnavului este aceeaşi ca la electrocardiograma,
Sfigmografia
Reprezintă înregistrarea grafică a variaţiilor de volum a unei artere în timpul ejecţiei venticulare stângi. Se
înregistrează simultan cu EKG-ul şi fonocardiograma la nivelul arterei carotide numindu-se carotidogramă sau la
nivelul unei artere periferice (înregistându-se curba pulsului radial). Este utilă în calcularea timpilor sistolici,
aprecierea suflurilor şi zgomotelor, determinarea vitezei de propagare a undei pulsatile.
Jugulograma reprezintă înregistrarea variaţiilor de volum la nivelul venei jugulare apreciind activitatea
cordului drept.
Apexograma reprezintă înregistrarea mişcărilor vârfului cordului care corespunde cu activitatea mecanică
a ventricului stâng

6.EXAMENE RADIOLOGICE ALE CORDULUI

1. Radiografia cardiacă
Este obligatorie la fiecare bolnav cardiac. Se efectuează în acelaşi mod ca radiografia pulmonară.
2. Radioscopia toracică
Evidenţiază forma, dimensiunile, mobilitatea contracţiilor şi raportul inimii cu celelalte organe.

Tehnicile nucleare de explorare noi sunt:

Ventriculografia izotopică
Scintigrafia de perfuzie miocardică - se efectuează cu Talium 201 + proba de efort.
Scintigrama miocardică cu Indium 11'+ anticorpi monoclonali
Angiocardiografîa radioizotopică
Scintigrafia cu emisie de pozitroni.
Acestea sunt tehnici importante în explorarea bolnavilor coronarieni.
Avantajele lor sunt multiple:
- sunt neinvazive;
- iradiere minimă;
- evaluează cu acurateţe maximă;
- cuplarea tehnicilor cu teste farmacologice au contribuit la realizarea detectării fidele a ischemiei
miocardice.
Dezavantajul major îl constituie costul ridicat şi accesibilitate limitată.

Scintigrafia miocardică
Scop: 1) explorare cardiacă - a) studiul perfuziei cardiace
- b) studiul funcţiei ventriculare
2) explorare vasculară - a) masa sanguină circulantă
- b) studiul circulaţiei auriculare
20I
Radioizotopii folosiţi : T1, TcMIBI(Tc marcatmetoxi-izobutilizonitrit) Tc-pirofosfat.
Scintigrama miocardică se înregistrează în repaus sau la efort.
Pregătirea bolnavului:
- cu 72 ore înainte se suprimă medicaţia care poate influenţa rezultatele β blocantele, blocante ale canalului de Ca
cu 48 h înainte,
- nitriţi cu acţiune lungă cu 12 h înainte.
- Dimineaţa pe nemâncate bolnavul este condus la laboratorul de Medicină Nucleară unde se montează perfuzie
i.v. cu ser fiziologic;
- se va injecta i.v. substanţa radioactivă, iar după 4 -5 ore se înregistrează scintigrama de repaus.
Scintigrama la efort se înregistreză în timpul efortului, după administrarea radioizotopului
i. v. la 30- 60 minute , în perioada maximală a frecvenţei(220 - vârsta); efortul se opreşte în caz de epuizare , de
apariţia tulburărilor EKG, hipo sau hiper TA.
Tomografia computerizată:
 - utilizată mai puţin în studiul cordului. Tehnica a fost perfecţionată, iar administrarea substanţelor de
contrast măreşte calitatea informaţiilor.

Rezonanţa magnetica nucleară - oferă informaţii despre:

- cicatricile de infarct;
- identifică miocardul viabil în zona de infarct;
- vizualizează arterele coronare şi evaluează perfuzia coronariană. Dezavatajul îl reprezintă costul
ridicat, accesibilitate limitată.

II. METODE INVAZIVE

CATETERISMUL CARDIAC

Definiţie: Cateterismul este o metodă de investigaţie complexă a aparatului cardiovascular care constă în realizarea
unei legături între cavităţile inimii şi ale vaselor mari cu mediul exterior prin intermediul unei sonde.
Scopul cateterismului:
cercetarea permiabilităţii circuitului vascular şi descoperirea traiectelor anatomice anormale;
măsurarea presiunii intracavitare;
- recoltarea de probe sanguine dircct din cavităţile inimii şi vaselor mari pentru dozarea O 2 şi CO2;
introducerea unor substanţe de contrast, colorante sau medicamentoase, în vederea efectuării unor
examene radiologice, hematologice sau farmacodinamice. Cateterismul cardiac este efectuat de o echipă
de medici şi asistenţi medicali.
Rolul asistentei este de a pregăti materialele necesare, aparatura, sala de cateterism precum şi bolnavul
pentru investigaţie, după indicaţia medicului.
Cateterismul se efectuează într-o sală special amenajată, pe o masă radiologică blindată cu
plumb.
La capătul extern al sondei este o garnitură metalică, la care se poate adapta un perfuzor şi alte aparate
electromanometrice. Există sonde cu un singur lumen şi cu lumen dublu.
Asistenta medicală va pregăti următoarele materiale sterile:
- 3 sonde de cateterism cardiac; acestea sunt confecţionate din material plastic, radioopac, gradate la exterior,
lungi de l,25m, 0 = 0,25-1,8 mm; extremitatea cardiacă este tăiată drept şi prezintă la 4-5 cm de la vârf o
curbură de 120° ceea ce permite angajarea ei în cavităţile inimii;
- instrumentar de mică chirurgie pentru descoperirea venei abordate (bisturiu, pense hemostatice, tampoane,
materiale de sutură, câmpuri sterile, pansament, soluţie dezinfectantă);
soluţie de novocaină 2% pentru anestezia locală în seringă de 10 ml;
Pregătirea bolnavului
1. psihică:lămurirea bolnavului asupra necesităţii investigaţiei; informarea pe scurt a tehnicii pentru o bună
colaborare luarea consimţământului în scris; la copii părinţii dau consimţământul.
2. fizică constă în:efectuarea probelor funcţionale ale aparatului cardiovascular(EKG, Fono, echo-cord, echo-
Doppler, rdf. Cardio-toracică);
- analize de laborator - sânge: HGL, Hb., test HIV -Sida, test pentru hepatita B şi C, probe hepatice, uree,
Creatinină, ex. sumar Urină, exudat faringian;înainte cu o oră de investigaţie bolnavul va primi un preparat
barbituric: 0,10 - 0,15g amilat sodic. La copii cateterismul se face sub anestezie generală.
Cateterismul cardiac poate să abordeze inima dreaptă şi artera pulmonară caz în care calea de pătrundere va fi
venoasă:venele de la plică cotului; venajugulară; vena safenă internă dreaptă.
Pentru inima stângă şi aortă calea de pătrundere este arterială şi anume: a. brahială, a. humerală sau
femurală;
Se face testarea sensibilităţii bolnavului la substanţele de contrast.
Introducerea sondei de cateterism se face prin descoperirea vasului, după anestezie sau transcutanat printr-
un ac mai gros. Inaintarea sondei este urmărită pe ecranul radiologic şi se vizualizează traiectele anatomice
parcurse. In funcţie de scopul urmărit, prin sondă se pot injecta substanţe radioopace, colorante sau
medicamentoase.
 Sondele sunt prevăzute cu accesorii care permit înregistrarea E.K.G. intracavitar.
Îngrijirea bolnavului după cateterism
Bolnavul va fi în repaus la pat şi se supraveghează:
- funcţiile vitale: T.A, puls, temperatură; după cateterism pot apărea frisoane trecătoare în primele ore;
- locul de abordare a venei sau arterei 2-3 ore pentru descoperirea eventualelor hemoragii şi 24 ore pentru
depistarea hematoamelor perivasculare. Se recomandă pansament compresiv peste care se pun greutăţi de plumb.
Recoltările de sânge se duc cu bilet la laborator.
Bolnavul rămâne sub observaţie deoarece poate apărea un edem pulmonar acut sau accidente
tromboembolice.
Sonda de cateterism se perfuzează şi se spală cu soluţii heparinizate, sub jet de apă câteva ore pentru
îndepărtarea substanţelor interne şi externe, se dezinfecteză, se clăteste, se usucă la aer cald şi se sterilizează prin
metodele recomandate de producător.

Explorări radiologice efectuate cu substanţe de contrast introduse prin cateterism:

1.ANGIOGRAFIA
Evidenţiază cavităţile inimii şi ale vaselor mari prin introducerea în sângele circulant a unor substanţe de
contrast (iod hidrosolubil) care înlocuiesc pentru o scurtă perioadă de timp sângele din canalul explorat fiind puse
în evidenţă fie prin radiografii simple, fie prin radiocinematografie.
Substanţe de contrast utilizate:
- Iopamiro ;
- Ultravist - substanţă radioopacă mai recent introdusă se găseşte în flacoane de concentraţie 240, 370, 300 pentru
perfuzie i.v. sau fiole; doza este de de 1- 1,5 ml/ kilocorp.
Pregătirea bolnavului
- psihică - convorbirea cu bolnavul şi explicarea necesităţii probei, liniştirea lui;
- fizică - constă în: - recoltări obligatorii: grup sanguin, uree, creatinină,transaminaze (TGO, TGP), TS,TC;
- explorări funcţionale: E.K.G, fonocardiogramă;
- radiografie cardiacă;
- echocardiografie ;
- seara va primi un sedativ.
Examinarea se va face dimineaţa pe nemâncate.
Cu o ora înaitea administrării substanţei de contrast se face bolnavului o fiolă de Mialgin şi o fiolă de
Romergan i.m..
Se va testa sensinbilitatea bolnavului la substanţa de contrast.
Bolnavul va fi monitorizat (E.K.G., T.A, oximetrie) pe tot timpul examinării. Introducerea substanţei de
contrast se face prin cateterism cardiac. Se injectează 40ml cu viteza de lOml /secundă, pentru a nu se dilua în
sânge. După injectare se fac filme radiologice sau se urmăreşte aspectul pe ecran (t.v).
După examinare se aduce în salon cu targa. Se supraveghează bolnavul 24 ore după examinarea.
Accidente: bufeuri, congestia feţei, dispnee.

2.AORTOGRAFIA - este metoda de punere în evidenţă cu ajutorul substanţei de contrast introdusă prin
cateterism, a arterei aorte şi ramurile sale la diferite nivele. Pregătirea bolnavului şi tehnica este aceeaşi ca la
angiografie.

3.ARTERIOGRAFIA PERIFERICA - evidenţiază arterele periferice prin injectarea lor cu substanţă de contrast
(intraarterial) şi apoi radiografierea lor.

4.FLEBOGRAFIA evidenţiază modificările patologice ale venelor prin injectarea lor cu substanţă de contrast
introdusă prin cateter.

5.CORONAROGRAFIA - vizualizează arterele coronare şi ramurile lor prin umplerea cu substanţă de contrast.
 Cateterul este introdus în inima stângă pe cale arterială, sub control radiologie (ecran t.v.). Metoda are o
aplicaţie largă pentru stabilirea diagnosticului de cardiopatie ischemică şi pregătirea bolnavului pentru intervenţia
chirurgicală.
6.Echocardiografía Doppler

Definiţie: Echo- Doppler reprezintă ecografía vaselor de sânge cu sau fară substanţă de contrast.
Tehnica a fost utilizată în urmă cu 15 ani, abandonată şi reluată în ultimii ani, constă în injectarea de
substanţă de contrast I.V. (folosită şi în ventriculografie) şi apoi se înregistrează diferenţele de echogenitate din
miocard. Datele obţinute sunt similare cu cele oferite de scintigrafia de perfuzie.
Echo-Doppler cardiacă se poate efectua şi fară substanţă de contrast se mai numeşte velocimetria Doppler.
Scopul este:
- măsurarea diametrului şi debitului arterial precum şi a vitezei de curgere a sângelui în artere.
Pentru înregistrarea velocimetriei Doppler se folosesc echografe performante cu emiţătoare de ultrasunete
în regim pulsator şi sisteme de înregistrare bidimensionale. Explorarea este neinvazivă şi furnizează date
importante despre funcţionalitatea inimii şi arterelor.
Echografie Doppler cu substanţă de contrast se efectuează folosindu-se Echovist 200, 300 (d+galactoze)
sub formă de granule 3 g flacoane însoţite de fiole cu 13,5ml soluţie diluent. Se administrează I.V. după prepararea
soluţiei (3g granule + 13,5ml diluent).
Se recomandă efectuarea examenului echografic Doppler în: afecţiuni cardiace, în afecţiunile vasculare, în
tumori vasculare cerebrale, renale, tumori benigne şi maligne.
Examenul echografic Doppler este indicat în completarea examinării CT precizând diagnosticul în
afecţiunile vasculare şi a tumorilor.
Examenul Doppler mai are indicaţii în neovascularizaţia tumorală, cerebrală, renală, anevrisme; este o tehnică
folositoare pentru detectarea şi evaluarea extinderii venoase la pacienţii cu cancer renal, rezultatele fiind
asemănătoare cu examinarea RMN. Administrarea substanţei de contrast pe cale I.V. sau intra arterial este
efectuată de medic.

TERMENI MEDICALI
Valvulopatii = boli cronice ale valvulei mitrale (exemple: stenoză sau insuficienţă mitrală), ale valvulei
aortice, valvulei tricúspide şi pulmonare.
- Miocardite = afecţiuni inflamatorii ale miocardului.
Miocardopatii = afecţiuni neinflamatorii ale miocardului.
- Pericardite = inflamaţii acute ale foiţelor pericardului, cu exudat fîbrinos, apoi serofibrinos.
- Endocardite = inflamaţii ale endocardului valvular.
- Aritmii = tulburările ritmului cardiac.
Blocuri = tulburări în conducerea stimulilor.
Cardiopatii ischemice = bolile arterelor coronare.
- Sincopa = sindrom clinic caracterizat prin pierderea bruscă, de scurtă durată, a funcţiilor vitale, din cauza
opririi trecătoare şi reversibile a circulaţiei cerebrale.
- Lipotimia (leşinul) = pierdere de cunoştinţă uşoară, incompletă, cu revenire imediată.
- Anevrism arterial = dilatarea parţială a peretelui arterial.
- Boala Raynaud = tulburare paroxistică a circulaţiei periferice, localizată de obicei la membrele superioare.
- Acrocianoza = tulburare spastică, vasomotorie, cu cianoză permanentă, simetrică, a mâinilor şi gambelor.
Eritromelalgia = boală caracterizată prin accese paroxistice dureroase, de vasodilataţie a extremităţilor, cu
roşeaţă şi hipertermie locală.
- Arteriopatie ischemică aterosclerotică = suprimarea fluxului arterial la membrele inferioare.
Varice = dilatări permanente, neregulate, ale venelor superficiale ale gambelor.
Mixom = tumoră mucosă benignă la nivelul inimii.

Evaluarea clinică a bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare

Simptome funcţionale
1. Dispneea:
- de efort, caracterizată prin polipnee.
- de repaus (de decubit): apare în poziţia culcat, în insuficienţa cardiacă stângă.
- paroxistică, din astmul cardiac, apare de obicei noaptea; în forme severe îmbracă aspectul edemului pulmonar
acut.
2. Durerea precordială:
- cu sediu retrostemal şi iradiere în braţul stâng, pe marginea cubitală, până în ultimele două degete (în angina
pectorală);
- în infarctul acut de miocard este mai intensă, atroce cu senzaţie de moarte iminentă , dureză ore şi nu cedează la
Nitroglicerină.
Durerile extracardiace pot fi provocate de :
- afecţiuni pulmonare, embolii, pleurezii, pneumotorax, nevralgii intercostale, herpes zoster, hernie
diafragmatică, litiază biliară ;
- dureri neuro-psihice nu au substrat organic, ci apar în afecţiuni psihice, în special la femei;
- dureri cardiace din: pericardite, anevrism aortic, aritmii cu ritm rapid, cardiopatii ischemice.
3. Palpitaţiile sunt bătăi ale inimii, resimţite de bolnav ca senzaţii neplăcute, supărătoare; pot fi provocate de
excitaţii psihice, eforturi mari, febră, abuz de tutun, cafea, ceai, alcool sau unele medicamente (Atropină, Efedrina,
extracte tiroidiene), unele tulburări digestive, anemia, menopauza. Palpitaţiile neregulate apar în aritmia
extrasistolică şi fibrilaţia atrială.
4. Cianoza reprezintă o coloraţie violacee a tegumentelor şi mucoaselor, datorită reducerii hemoglobinei în
sângele capilar.
5. Edemul cianotic la membrele inferioare se întâlneşte în insuficienţa cardiacă
Simptome asociate din partea altor sisteme:
- respiratorii: tuşea cardiacă, hemoptizia;
- digestive: dureri în epigastru, vărsături, balonare;
- nervoase: cefalee, ameţeli, tulburări auditive, vizuale, hipotensiune arterială.
Examenul clinic al bolnavului
Este realizat de medicul cardiolog, asistenta având rolul de a pregăti materialele, documentele şi bolnavul.
I. Inspecţia generală evidenţiază:
- poziţia bolnavului: - ortopnee, în insuficienţa cardiacă stângă;
- genupectorală, în pericardita cu lichid.
- culoarea tegumentelor şi mucoaselor:
- paloare, în endocardită, cardită reumatismală;
- cianoză, în insuficienţa cardiacă globală, boli congenitale;
- “dansul” arterial (artere hiperpulsatile): în insuficienţă aortică; turgescenţa
venelor jugulare: în insuficienţa cardiacă dreaptă;
- bombarea abdomenului cu hepatomegalie: în insuficienţa cardiacă dreaptă;
- edeme la membrele inferioare, cianotice: în insuficienţa cardiacă globală;
- degete hipocratice la cei cu malformaţii congenitale .
II. Palparea permite să se aprecieze: şocul apexian (bătăile vârfului cordului):
- normal este în spaţiul V intercostal, pe linia medioclaviculară, puţin înăuntru;
- patologic: în caz de mărire a inimii şocul apexian se deplasează mai jos. freamătele: vibraţii provocate de
unele sufluri valvulare mai intense sau mai aspre, frecătura pericardică: în pericardită.
- palparea arterelor periferice (temporală, radială, humerală, carotidă, pedioasă, tibială posterioară, femurală)
permite aprecierea permiabilităţii şi luarea pulsului.
III. Percuţia face posibilă aprecierea mărimii şi formei inimii.
IV. Ascultaţia se efectuează cu stetoscopul sau cu urechea liberă, în poziţie decubit dorsal, decubit lateral stâng,
ortostatism.
Normal se percep 2 zgomote:
- zgomotul I sau sistolic, surd şi prelungit; zgomotul II sau diastolic, mai scurt şi mai înalt.
Patologic apar zgomote supraadăugate (sufluri), modificări de zgomote, tulburări de ritm, cum sunt:
- întărirea zgomotului I la vârf: în stenoza mitrală;
- întărirea zgomotului II la aortă în HTA sau la pulmonară în stenoza mitrală;
- zgomot în trei timpi la vârf: în stenoza mitrală; zgomot de galop: în insuficienţă cardiacă.
sufluri sistolice: în stenoza aortică şi insuficienţă mitrală; sufluri diastolice: în stenoza mitrală şi insuficienţă
aortică; frecătura pericardică: în pericardită.
Factorii de risc în afecţiunile cardiace
1. Colesterolul crescut în sânge
2. Tensiunea arterială crescută
3. Diabetul zaharat
4. Fumatul
5. Obezitatea
1. Colesterolul crescut în sânge. Semnificaţia valorii colesterolului.
Colesterolul este format din grăsimi saturate şi nesaturate.
Formula chimică: C27H45OH
- Lipidele sau grăsimile sunt substanţe organice în compoziţia cărora intră acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi,
derivaţii lor esterificaţi cu diferiţi alcooli. Valoarea normală a colesterolului este între 140 - 200mg% sau 3,9 -7,8
nmoli/1.
Valorile sub 200mg% sunt cele dorite.
Valorile colesterolului peste 200 mg% semnifică faptul că aparţii categoriei cu risc mare de a face o boală
cardiovasculară.
Verificarea colesterolului trebuie să se facă la 5 ani deoarece valorile se pot modifica in funcţie de
alimentaţie sau antrenament fizic.
HDL- colesterolul (colesterolul “bun”) este o lipoproteină cu densitate înaltă, este produs de ficat, are rol
protector deoarece transportă LDL colesterolul înapoi în ficat.
Valori normale: 40-60mg/dl.
Când valoarea scade sub 40mg/dl este risc de accidente vasculare.
LDL- colesterolul (colesterolul “rău”) este o lipoproteină cu densitate scăzută care se depune pe vase dând
ateroscleroză, când valoarea sa depăşeşte 130mg/dl.
Valori normale: 130 - 150mg/dl. Sunt de preferat valorile sub 130mg/dl.
CPK= creatinfosfokinaza creşte în primele zile (V.N.=30-135u/l la F, 55-177u/l la B ); creşterea valorii
CPK denotă extinderea leziunii; CK-MB = izoenzima-
Creatinkinaza(CK) este o enzima ce se gaseste in concentratii crescute in miocard si muschii scheletici si, in concentratii mult mai
mici, la nivelul creierului.
CK are o structura dimerica si apare sub 4 forme: izoenzima mitocondriala si izoenzimele citosolice cu 3 fractiuni:
CK-MM (musculara), CK-MB (miocardica), CK-BB (cerebrala). 
La indivizii sanatosi, nivelul creatinkinazei totale este dat, aproape in totalitate, de izoenzima MM.

Trigliceride: V.N.: 0,5 - 2,lnmol/l sau 100mg% pentru femei şi 150mg% pentru
bărbaţi.
Fosfolipide: V.N.: 2,9 - 5,2nmol/l sau 210 - 270mg%.
Lipidele totale: V.N.: 4 - 10g/l sau 400 - lOOOmg/dl.

2. Tensiunea arterială crescută

HTA este o boală ce cuprinde 14-16% din populaţie, TA având valori mai mari de 140/90mmHg. Boala este
adeseori fără simptome şi pe lângă faptul că solicită inima să muncească mai greu, creşte riscul accidentelor
vasculare. Vârsta, consumul de alcool, contraceptivele orale şi bolile de rinichi sunt factori asociaţi hipertensiunii.
Reducerea sării în alimentaţie poate duce la reducerea valorilor tensiunii arteriale.
3. Diabetul zaharat
Diabetul zaharat cu valori crescute ale glicemiei grăbeşte depunerea plăcilor de aterom în pereţii arteriali,
crescând riscul bolilor cardiovasculare.
4. Fumatul
 Persoanele care fumează prezintă risc dublu, în comparaţie cu nefumătorii, de a face infarct miocardic.
Riscul de îmbolnăvire scade începând cu ziua în care se abandonează fumatul.
5. Obezitatea
Dacă o persoană are cu 30% mai mult peste greutatea ideală este considerată obeză. Obezitatea creşte
riscul bolilor de inimă pe mai multe căi, inclusiv creşterea valorilor tensiunii arteriale şi a nivelului colesterolului
în sânge. Diabetul, bolile articulare şi litiaza biliară sunt frecvent asociate supragreutăţii.
Factori de risc modificabili prin voinţă:
- Fumatul, HTA, Valorile crescute ale colesterolului, Obezitatea , sedentarismul
- Nivelul crescut al lipidelor, trigliceridelor sanguine - Diabetul zaharat
Stresul în familie şi la locul de muncă Anticoncepţionalele

Factori de risc inevitabili (nemodificabili):

- Boli cardiovasculare ereditare
- Vârsta înaintată: peste 55 de ani la femei şi peste 45 de ani la bărbaţi
- Sexul masculin
- Diabetul zaharat tip I

METODE DE TRATAMENT ÎN BOLILE CARDIO-VASCULARE

Rolul asistentei este de a administra medicamentele recomandate de medic şi de a pregăti bolnavii pentru
metodele specifice de tratament.
I. Tratamentul medicamentos: - tonice cardiace
- vasodilatatoare
- antiaritmice
- anti agregante plachetare
- trombolitice
- antalgice
- antibiotice
- diuretice
a) Administrarea tonicelor cardiace
Preparatele digitalice uzuale: Digoxin tb şi fiole, Acetildigoxină tb, Cedilanid tb, Lanatozid C cp.şi fiole,
Digitoxină sub formă de picături;
Administrarea Digoxinului
cale parenterală i.v sau în perfuzie iv. în caz de insuficienţă cardiacă cu fibrilaţie rapidă
şi cu stază hepatică ;
cale orală - tratament cronic .
Digoxinul este un cardiotonic indicat în toate formele de insuficienţă cardiacă, fibrilaţie atrială cu frecvenţă
normală sau accelerată, în tahicardie sinusală.
Modul de administrare : - intravenos şi oral;în cazurile de urgenţă se administrează i.v. 0,5 - lmg (1/2 fiola la
început iar restul la interval de 2 - 4h); pentru obţinerea efectului se administrează i.v. 1-1,5mg.
- Efectul Digoxinului este rărirea ritmului cardiac şi creşterea forţei de contracţiei. Dozele de întreţinere
administrate sub formă de comprimate per os de obicei sunt de 0,25 -
0, 50mg/zi (1-2 tb / zi).
Reacţiile adverse
în doze mari produce intoxicaţii deoarece se acumulează ;
semnele intoxicaţiei sunt: greaţă, vărsături, vedere în galben, bradicardie, aritmie cu extrasistole bigeminate.
Atitudine de urgenţă : - se întrerupe tratamentul şi se înştiinţează medicul; se monitorizează EKG bolnavul; se
instituie o linie venoasă.
La persoanele în vârstă se administrează doze mai mici .
Atenţie ! In timpul tratamentului cu Digoxin nu se administrează Calciu, Efedrină, Adrenalină.
b) Administrarea anticoagulatelor
Anticoagulantele cele mai folosite în practica medicală sunt:
- Heparina fiole a 5000ui. se administrează iv. la 6 ore sau în perfuzie iv.,
- preparatele de heparină : Fraxiparina, Clexanul, Calciparina se administrează S.C.;
- Trombostop care se administrează pe cale orală.
Indicaţiile heparinei: infarct miocardic acut, tromboze arteriale şi venoase, tromboembolii acute, pentru prevenirea
tromboemboliilor după intervenţii chirurgicale, în intervenţii pe cord deschis şi în şoc septic.
Modul de administrare : se administrează i.v. în urgenţe (infarct) la 6h sau perfuzie. Forma de
prezentare : fiole cu sol. injectabilă 5mii u.i.
în timpul tratamentului cu heparină se controlează Timpul Quick sau Timpul de protrombină.
Reacţii adverse:
- hemoragii, urticarie ;
- se întrerupe tratamentul în cazuri grave se administrează ca antidot Sulfatul de protamină.
Derivaţii de Heparină sunt: - Fraxiparină, Calciparină, Clexan.
Forma de prezentare : - seringi preumplute.
Modul de administrare este S.C.
Tehnica injectării: - în ţesutul celular subcutanat al centurii abdominale antero-laterale, alternativ la dreapta şi la
stânga. Acul (lungimea < lcm) se introduce în întregime perpendicular şi nu tangenţial în pliul cutanat realizat
între pólice şi index ; se menţine pliul pe toată durata injectării. Dacă bolnavul manifestă o durere puternică la
introducerea acului înseamnă că s-a atins un vas de sânge ; în acest caz se scoate acul şi se face injecţia în partea
opusă.
Trombostopul este un anticoagulant de sinteză cu acţiune prelungită, se prezintă sub formă de comprimate
concentrat 0,002g se administrează pe cale orală ca doză de atac şi ca doză de întreţinere într-o singură priză . Se
controlează Timpul de protrombină de 2 - 3 ori pe săptămână.
Indicaţii: prevenirea trombozelor postoperatorii, postpartum, după intervenţii pe cord.
c) Administrarea Fibrinoliticelor : tratamentul cu substanţe fibrinolitice a fost introdus în practica medicală
curentă în ultimii 15-20 ani. Medicamente fibrinolitice cunoscute sunt Streptokinaza (în primele 6 ore), Urokinaza
(posibil până la 12ore), Activatorul tisular al plasminogenului, Actilyse.
- Fibrinoliticele se administrează în : - infarct acut de miocard produs de cel mult 6 ore, tromboembolism
pulmonar şi ischemia acută a membrelor.
- Avantajul tratamentului fibrinolitic constă în faptul că dizolvă cheagurile care există în coronarele afectate cu
condiţia ca tratamentul să fie aplicat în primele 6 h de la producerea IMA în caz de administrare a
Streptokinazei; asigură reperfuzia coronariană în interval de 48 h, normalizează segmentul ST la lh şi 20 min ;
bolnavul nu rămâne cu sechele după vindecare.
Administrarea este făcută în serviciile de terapie intensivă cardiologie de către un personal specializat
respectându-se un protocol de administrare.
- Rolul asistentei: este de a pregăti bolnavul fizic şi psihic, montare de perfuzie, montarea injectomatului,
monitorizarea EKG a bolnavului permanent, pregătirea medicamentelor în caz de urgenţă (HHC, Lidocaină,
Atropină).
d) . Administrarea vasodilatatoarelor coronariene :
- nitriţi: Nitroglicerină, Nitromint, Izoket, Isodril, Maycor, Nitropector, Isosorbid dinitrat;
- administrare de Nitroglicerină ltb sublingual: durerea cedează în 1 - 3 minute ; a doua tabletă se poate
administra după 15 min. NTG fiole se administrează în perfuzie iv.
- Nitromint se găseşte sub formă de tablete retard folosite în profilaxia şi tratamentul anginei pectorale de efort:
se adminstrează 1 tb./2 zi înainte de masă ;
- Nitromint Aerosol (conţine Nitroglicerină) , acţionează de două ori mai rapid decât tabletele obişnuite pentru
înlăturarea durerii anginoase ; se recomandă bolnavului să se aşeze pe un scaun sau pe pat şi să-şi pulverizeze un
puf sub limbă fară să inhaleze substanţa ;
efectul apare în timp de 1 - 3 min., iar dacă durerea nu cedează după 5 min. se administreaza al doilea puf; se pot
administra până la 3 pufuri.
- NitrodermTTS este un dispozitiv transdermic (plasture) care se aplică pe torace regiunea precordială, are efect
coronarodilatator 24 ore ; se foloseşte în profilaxia crizelor anginoase.
e) . Administrarea antiaritmicelor
Medicamente antiaritmice : - Xilina sau Lidocaina se găseşte sub formă de fiole 1%, de uz cardiologie .
Mod de administrare a Xilinei în urgenţă : - in bolus iv.(ca atare nedizolvat) şi în perfuzie i.v.
Antiaritmice administrate pe cale orală : Amiodaronă, Metoprolol, mexiletin, Rytmonorm sau propafenonă.

ALTE METODE
1. Electroconversia sau defibrilarea electrică
Definiţie:Este o metodă de tratament care constă în aplicarea unui şoc electric extern cu ajutorul unui aparat numit
defibrilator. Curentul poate avea la început între 150 - 300W, ajungând până la maxim 320 - 400W.
Defîbrilarea se foloseşte ca tratament în:
- tahicardii ventriculareşi supraventriculare care nu răspund la tratament medicamentos ;
- fibrilaţie atrială recent instalată ;
- fibrilaţie ventriculară ;
- tulburări de conducere ;
- flutter atrial.
Pregătirea bolnavului:
- preanestezie - efectuată de medic
- monitorizare EKG
După defibrilare pentru eficienţa tratamentului se continuă cu Xilină administrată în perfuzie sau alte
antiaritmice recomandate de medic. Se monitorizează EKG şi se supravegheză bolnavul.
2.Electrostimularea
Definiţie: - este o metodă de stimulare a miocardului cu ajutorul unui dispozitiv numit pacemaker. Acesta este
compus dintr-o sursă de energie (baterii) şi un circuit conectat la un electrod care este în contact direct cu
miocardul.
Această metodă este folosită în:
- tulburări de conducere (bloc gradul 3 sau total);
- tulburări severe de ritm care nu răspund la tratament medicamentos.
Pregătirea bolnavului:
-psihică: i se explică necesitatea aplicării acestui dispozitiv; se ia consimţământul;
fizică: monitorizarea funcţiilor vitale EKG, echocardiografie ;radiografie pulmonară ; TS, TC
-pregătirea locului: raderea pilozităţilor,dezifecţia tegumentului;
Implantarea pace-makerului se face subcutanat de către medic, care îi reglează şi frecvenţa de funcţionare. Bateriile
se înlocuiesc când frecvenţa pulsului încetineşte cu 5 sau mai multe bătăi/minut.
3.Oxigenoterapie - prin mască sau sondă: 4 - 61/minut, timp de 24 - 48 de ore în IMA, criza de angina pectorală,
IC congestivă. Se renunţă la metodă când bolnavul nu mai manifestă hipoxie.
4.Resuscitarea cardio-respiratorie
5.Tratament chirurgical:
- înlocuirea unei valve afectate (mitrală sau aortică) - se numeşte proteză de valvulă sau valvuloplastie;
- by-pass coronarian: - constă în realizarea unui scurt circuit între aortă şi coronara lezată, distal de leziune, prin
intervenţie pe cord deschis (fig. 24);
- se foloseşte pentru by-pass artera mamară internă sau vena safenă internă de la membrul inferior stâng.
• indicaţii:dacă tromboliza şi angioplastia transluminală percutanată au fost ineficiente şi persistă ischemia
coronariană;
- dacă au survenit complicaţii ale angioplastiei transluminale (perforaţie, disecţie) sau ale coronarografiei; dacă au
survenit complicaţii ale IMA (ruptura de muşchi pilieri, a septului interventricular, a peretelui ventricular); aceste
complicaţii sunt evidente ecografic;
- în caz de iminenţă de insuficienţă ventriculară stângă, iminenţa obstrucţiei arterei coronare principale
stângi;
- avantaje: - previne apariţia morţii subite prin IMA; îmbunătăţeşte calitatea vieţii (bolnavul nu mai are dureri
anginoase);
- reluarea activităţii la 3 luni după intervenţie.
6.Angioplastia coronariană transluminală
Definiţie: Este o metodă paleativă de dilatare a arterei coronare afectată de
ateromatoză, prin fisurarea plăcii ateromatoase cu ajutorul unui dispozitiv cateter introdus percutanat prin artera
brahială sau artera femurală (fig.25,26).
Indicaţii: - leziuni concentrice a arterelor coronare necalcifiate, pe distanţe de 2cm lungime ;
- afecţiuni multivasculare ;
- leziuni distale ale arterelor coronare ;
- în IMA - în 90 - 95% din cazuri se obţine un succes.
Avantaje: - spitalizare pe timp scurt 2-4 zile ;
- reluarea activităţii profesionale la 2 săptămâni după intervenţie.
Contraindicaţii: - obstrucţia arterei coronare stângi;
- IRC severă;
- pacient incapabil de a coopera ;
- afecţiuni coronariene difuze ;
- restenozări anterioare după altă angioplastie.
Pregătirea bolnavului:
psihică: - i se explică necesitatea acestei proceduri şi în ce constă aceasta;liniştirea bolnavului.
fizică:- măsurarea funcţiilor vitale;EK.G, coronarografie;
pregătirea locului: raderea pilozităţilor, dezinfecţia pielii în regiunea inghinală bilateral; pacientul este sfătuit să
urineze înainte de procedură.
Bolnavul va fi transportat la laboratorul de cateterism unde medicul efectuează angioplastia. îngrijirile după
procedură sunt acordate conform unui protocol ce trebuie respectat.