TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR COMERCIALE

Derogatorii de la teoria generala a obligatiilor civile. In esenta, diferentele sunt date de

specificitatile raportului contractual comercial si de principiile proprii dreptului comercial-
securitatea creditului, celeritatea, aparenta.
Izvorul obligatiilor comerciale il reprezinta contractul comercial de regula, dar poate
fi si actul unilateral comercial (ex: ofertele profesionistilor comercianti adresate publicului sau
unor persoane determinate cu intentia de a se obliga juridic). Si in sfera activitatii comerciale
pot aparea obligatii izvorate din delicte, insa reglementarea si continutul acestora nu prezinta
particularitati de principiu fata de obligatiile respective in cadrul relatiilor pur civile.
Contractul comercial este o specie a contractului civil lato sensu fiind incheiat intre
doua sau mai multe persoane fizice si/ sau juridice in contextul exploatarii unei intreprinderi
comerciale. Acest lucru inseamna ca scopul imediat, general al tuturor comerciale este
obtinerea de profit. Din aceasta perspectiva avem o categorie de contracte comerciale pure,
respectiv cele dintre profesionistii comercianti.
A doua categorie o reprezinta ccontractele incheiate intre profesionistii comercianti si
consumatori, acestia fiind destinatarii finali ai bunurilor si serviciilor care sunt puse pe piata.
Intrand in relatii cu un comerciant, echilibrul contractual sufera anumite modificari si aceste
modificari sunt tratate prioritar prin prisma legislatiei protectiei consumatorului completata de
dreptul contractual comercial.
A treia categorie este cea intre profesionistii comercianti si autoritatile publice, in acest
caz normele dreptului contractual comercial interactionand cu reglementarile administrative
cum este cazul contractelor de concesiune sau achizitie publica. Aceste norme de drept
administrativ se aplica cu prioritate atunci cand relatiile reglementate sunt de interes public
Tuturor acestor categorii de contracte comerciale li se aplica principiile securitatii
creditului, celeritatii si aparentei ceea ce explica fizionomia anumitor clauze din cadrul lor. In
toate aceste contracte, profesionistul comerciant este tinut de un standard de comportament
mai inalt decat cel aplicabil in mod obisnuit partilor unui contract pur civil. Acest standard
este cel al bunului proprietar comarciant care se presupune ca are o cunoastere aprofundata a
domeniului sau e activitate, a riscurilor activitatii etc.
Desi avem o definitie unitara a contractului civil si a celui comercial din perspectiva
reglementarii (NCC), trebuie sa ne uitam cu mare atentie cu cine incheie comerciantul
contractul respectiv pentru a vedea daca i se aplica legislatia speciala. Astfel, exista derogari
de la normele de drept comun in materia obligatiilor contractuale din NCC. Exista si contracte
comerciale reglementate prin legi speciale (leasing) si exista si contracte nenumite prin
raportare la cele reglementate de NCC, folosite in cadrul relatiilor comerciale (majoritatea –
ex: contractul de distributie, de imprumul sindicalizat, de confidentialitate). Dispozitiile
contractelor nenumite sunt completate de uzante care de regula sunt codificate.
 Particularitati ale obligatiilor comerciale
Principiul libertatii de vointa – spre deosebire de dreptul civil pur unde in mod
traditional se reflecta neindragit principiul libertatii contractuale, in materie comerciala avem
mai multe limitari ale acestei libertati care provin din necesitatea respectarii ordinii publice si
a interesului public, din protejarea, fie a anumitor activitati comerciale considerate esentiale
pentru economia nationala, fie de interes general (contracte de achizitie publica), fie a
anumitor categorii de subiecte de drept (consumatorii).
Publicizarea relatiilor contractuale se manifesta de regula prin faptul ca legiuitorul
intervine si obliga una dintre parti sa aiba un anumit comportament. Exemplul clasic –
legislatia privind protectia consumatorului – art. 1177 NCC – prevaleaza fata de
reglementarile codului.
Consumatorul este un subiect privat, nu are alta calitate, el fiind prezumat mai slab in
relatiile cu comerciantii, nu are puterea economica si pregatirea necesara pentru a negocia in
interesul sau pentru a-si impune punctul de vedere in fata comerciantului. Astfel se prezuma
ca in mod natural comerciantul va abuza de puterea sa.
Este important si domeniul la care contractul comercial se refera. Cu cat e mai
reglemntat un domeniu, cu atat trebuie sa fii mai vigilent.
O alta interferenta cu dreptul administrativ este cazul instantei competente sa judece
un litigiu cu privire la un contract comercial.

Reglementari din NCC care se aplica in special in materie comerciala

Prima categorie vizeaza contractele nenumite - art. 1168 NCC. Ceea ce nu spune
acest art. dar se subintelege – daca vointa partilor cu privire la continutul sau efectele
contractului rezulta clar din contract titlul II capitolul I si apoi analogia legii vin in
completarea vointei partilor. Solutia prevazuta de acest art. nu inlatura aplicarea art. 1 NCC
care stabileste ierarhia izvoarelor. Daca dupa ce se aplica regulile prevazute in art. 1168
continutul sau efectele unor clauze raman in continuare nelamurite, partile ies din sfera legii si
trebuie sa se raporteze intai la uzante si apoi, daca e cazul, la principiile generale ale dreptului.
Nu se mai aplica analogia deoarece s-a aplicat deja prin art. 1168. In practica se intalnesc
deseori uzantele atat ca izvoare cat si ca sursa de interpretare.
A doua categorie – art. 1175 NCC – contractele de adeziune. Se intalneste frecvent in
materie comerciala si nu trebuie confundate cu contractele administrative care nu au la baza
principiul libertatii de vointa, desi in aparenta si acestea contin clauze esentiale redactate de
autoritatea administrativa pe care cealalta parte trebuie sa le accepte.
Contractul de adeziune este contractul in care clauzele esentiale sunt redactate sau
impune numai de catre o parte, iar cealalta parte nu are capacitatea de a le schimba, de a le
modifica, chiar daca solicita acest lucru. Acceptarea contractului de adeziune de catre cealalta
parte nu estee neaparat rezultatul unei constrangeri de vointa ca viciu de consimtamant, insa
are caracter formal. Incheierea contracteelor de adeziune nu este prin ea insasi o incalcare a
legii – exista protectie pentru partea mai slaba in sensul ca daca exista o neclaritate cu privire
la o clauza, se interpreteaza in defavoarea partii care propune clauzele – art. 1269 NCC.
 Contractele cadru – art. 1176 NCC – in general contractul ca instrumentum acopera
un singur negotium (acorduri contractuale), dar contractul cadru este un instrumentum care
acopera doua acorduri contractuale- unul general care reglementeaza in mod generic ce
drepturi si obligatii au partile in functie de obiectul generic. Raportul general nu produce, cu
exceptia unor situatii deosebite, efecte juridice intre parti, atat timp cat acestea nu negociaza si
incheie contractul special. Cand partile au incheiat un contract special, ele au agreat anumite
drepturi si obligatii care se completeaza cu cele din contractul cadru. De exemplu, in aceasta
situatie, pentru ca o parte sa livreze si cealalta sa plateasca, nu e suficient contractul special,
acesta trebuie completat de contractul cadru care se aplica acelui raport juridic special.

Clauzele neuzuale si clauzele standard

Acestea se regasesc de regula in contractele de adeziune. Daca acestea sunt negociate
de partea care nu le-a redactat ele raman clauze standar, dar contractul nu mai este de
adeziune.
Clauzele standard – clauze concepute de una dintre parti, fara ca partea cealalta sa le
fi negociat. Nu inseamna ca aceasta nu are posibilitatea sa le negocieze, ci doar ca nu o face.
Daca sunt negociate de partea mai slaba si in urma negocierii fie se produce o modificare, fie
o accepta din inima fiind convinsa ca ii profita, clauzele devin negociate (conteaza conduita
partilor).
Clauzele neuzuale – sunt niste clauze standard nesimtite. Pentru a fi valabile trebuie
acceptate expres si in scris de partea mai slaba. Scopul legii este sa creeze certitudinea ca prin
semnareea acestor clauze, partea a fost in deplina cunostinta de cauza. Nu inseamna ca partea
carea le-a impus nu va putea raspunde pentru abuz contractual sau viciu de consimtamant.

Raspunderea pentru negocierea cu rea-credinta la incheierea unui contract

Art. 1183 NCC – in materie civila partile sunt mai echilibrate, dar in materie
comerciala, unde mizele sunt diferite, posibilitatea ca una dintre parti sa abuzeze de procesul
de negociere si sa il intrerupa in mod nejustificat pentru a obtine un beneficiu este mai mare.
Confidentialitatea negocierilor precontractuale – partile sunt obligate sa pastreze
confidentialitatea informatiilor pe care le obtin de la cealata parte pe timpul negocierilor.
Nu orice informatie are caracter confidential – trebuie calificate ca atare de partea care
le impartaseste sau pot fi calificate astfel prin natura lor. Daca se incalca aceasta obligatie –
raspundere civila delictuala.

Consimtamantul in contractele comerciale

Art. 1216 NCC – violaneta. Nu are de-a face cu calitatea persoanei – daca e
profesionist sau nu. Acest viciu este important deoarece partile sunt deja discriminate din
punct de vedere economic. Violenta economica – concept care nu este dezvoltat in doctrina
romaneasca. Acest concept este totusi discutabil pentru ca exista aceasta premisa a diferentei
de putere economica. De la ce punct incolo acest plus de putere economica devine violenta?
Raspunsul se gaseste in reglementarea starii de necesitatii din NCC – partea mai slaba trebuie
sa nu fi avut nicio alta alternativa. Se poate vorbi de o presiune economica, insa aceasta nu
este cauza de anulare a contractului decat daca partea cealalta a profitat de ea – a cautat sa
obtina un beneficiu stiind ca cealalta parte trebuie sa incheie acel contract – abuz de pozitie
dominanta. Sanctiunea pentru un astfel de abuz este nulitatea.
O alta limitare – art. 1217 NCC – amenintarea cu exercitiul unui drept in scopul
obtinerii unui avantaj injust.
Art. 1221 NCC – leziunea. Presupune folosirea starii de nevoie, a lipsei de experienta
sau cunostinte necesare in care se afla cealalta parte, pentu a o convinge sa intre intr-un
contract nefavorabil pentru ea. Spre deosebire de violenta, una dintre parti profita de starea de
nevoie a celeilalte pentru a obtine o prestatie sau o contraprestatie considerabil mai mare fata
de ceea ce ofera ea. E usor de demonstrat diferenta intre prestatii, insa e mai dificil de stabilit
ce inseamna sa profiti de starea de nevoie. Existenta leziunii se analizeaza si din prisma
naturii si scopului contractului.

Obiectul contractului comercial

Poate fi obiect derivat al contractului un bun viitor sau un bun care apartine altei
persoane – art. 1683 NCC.
Art. 1233 NCC – pret determinat sau determinabil. Totusi, in contractele incheiate
intre doi profesionisti, contractul este prezumat valabil (pretul de piata), chiar si in lipsa unei
determinari. Instanta este competenta sa se pronunte cu privire la pret. Asadar, in comercial,
pretul nu e un element esential al contractului.

Efectele contractului
Impreviziunea – art. 1271 NCC
Poate interveni doar dupa incheierea valabila a contractului si intervine doar in acele
contracte care presupun o anumita perioada de timp:
 Executarea devine excesiv de oneroasa;
 Circumstantele sunt exceptionale;
 Circumstantele nu puteau fi prevazute de parti;
 Debitorul trebuie sa incerce negocierea cu buna-credinta - daca acest lucru nu este posibil,
debitorul se poate adresa instantei. Contractul va produce astfel efectele pe care le decide
instanta, iar daca aceasta considera ca incetarea contractului este necesara, acesta va
inceta.

Denuntarea unilaterala – art. 1276 si art. 1277 NCC

Se deosebeste de rezolutiune, reziliere, prin faptul ca nu presupune o culpa. Se poate
denunta un contract inainte de inceprea executarii, dar si dupa, insa doar cu respectarea unui
termen rezonabil de preaviz – in cazul contractelor cu executare succesiva sau pe durata
nedeterminata. Prestatiile deja executate sau in curs de executare nu sunt afectate. Partile pot
sa deroge de la aceste reguli, insa nu si in cazul contractelor pe durata nedeterminata. Partea
raspunde contractual in caz de denuntare, cu exceptia cazului in care contractul prevede ca
aceasta nu va raspunde.

Solidaritatea debitorilor obligatiilor comerciale

Debitorii sunt prezumati a raspunde solidar in cazul acestor obligatii.

Neexecutarea contractului comercial

Daca o parte nu isi executa obligatiile fara vreo justificare, cealalta parte poate sa ceara
executarea silita in natura sau poate angaja raspunderea debitorului. Pe timpul perioadei cat
debitorul se afla in intarziere, creditorul poate cere despagubiri, poate pretinde un prejudiciu,
dar nu isi poate realiza creanta si nici nu poate denunta contractual. De abia la finalul
perioadei sau daca debitorul isi manifesta intentia de a nu isi executa datoria, creditorul poate
sa isi satisfaca creanta.
Art. 1523 (2) d) NCC - debitorul este prezumat a fi in intarziere.
Art. 1534 (2) NCC - o noua obligatie pentru creditor.
Art. 1533 NCC - raspunderea pentru prejudicii previzibile + exceptie.

Raspunderea civila contractuala - particularitati in dreptul comercial

Raspunderea pentru prejudiciul imprevizibil are rol de sanctiune pentru neexecutarea
cu intentie sau din culpa grava.
Daca creditorul nu isi respecta obligatia de la art. 1534 (2) NCC, debitorul nu va fi
tinut sa plateasca prejudiciul.
Cumulul daunelor interese - intervine in momentul in care partile au stipulat o
clauza penala. Art. 1538 (4) NCC - se acorda numai suma prevazuta in clauza penala, fara a fi
necesara dovedirea vreunui prejudiciu. Art. 1539 NCC permite cumularea daunelor moratorii
(penalitati de intarziere) cu executarea in natura. In cazul unei clauze penale care acopera
prejudiciul cauzat de intarzierea executarii contractului (daune moratorii), aceasta se
cuantifica cu executarea in natura, insa ceea ce nu se poate cumula sunt daunele moratorii
stipulate in contract cu alte daune moratorii care pot fi determinate suplimentar ca urmare a
neexecutarii la timp. Exceptii: situatia executarii cu intarziere a obligatiilor banesti (OG
13/2011). Codul civil accepta cumularea, dar doar daca nivelul dobanzii penalizatoare
conventionale este mai mare decat nivelul dobanzii penalizatoare legale
Exceptie aparenta: in cazul obligatiilor de a face, dobanzile legale penalizatoare pot
fi cumulate cu alte daune moratorii daca creditorul dovedeste ca prejudiciul este mai mare,
insa daca exista o clauza de penalitati de intarziere, ea nu poate fi cumulata cu alte daune
moratorii.
Clauza penala poate intotdeauna sa fie redusa art. 1541 NCC:
 A avut loc deja executarea partiala a obligatiei din partea debitorului, iar aceasta executre
i-a profitat creditorului;
 Valoarea ei este vadit excesiva fata de ce puteau partile sa prevada la momentul incheierii
contractului (preluata din dreptul anglo-saxon).

Dobanda remuneratorie sau penalizatoare

Clauzele penale pot fi legale sau conventionale.
 Cea remuneratorie cuantifica folosinta banilor de catre debitorul obilgiatiei de plata =
pretul folosintei banilor, ea nu compenseaza pierderea creditorului pentru neexecutarea la
termen. Dobanda penalizatoare cuantifica pierderea pe care o sufera creditorul ca urmare a
nefolosirii banilor (este relevanta dupa scadenta).
In raporturile civile, exista o limitare in stabilirea dobanzii: nu trebuie sa depaseasca
jumatate din dobanda legala.

Capitalizarea dobanzii
Daca dobanda remuneratorie nu se plateste la scadenta, se aplica o noua dobanda.
Acestea se pot capitaliza - se transforma din pret al folosirii banilor si sanctionare in suma
imprumutata. Nu exista restrictii pentru capitalizarea dobanzii remuneratorii, insa existe
conditii pentru capitalizarea dobanzii paenalizatoare, una dintre ele fiind aceea ca: asemenea
dobanzi penalizatoare sa nu fi fost platite timp de cel putin 1 an si, de asemenea, aceasta
intelegere a partilor sa faca obiectul unei conventii speciale, dar nu la incheierea contractului,
ci ulterioara (partile nu pot sa preconvina capitalizarea).
Legea 72/2013 transpune o directiva europeana. Impune anumite termene de
executare a obligatiilor de plata: termen maxim de la care incep sa curga penalitati (60 de
zile). Intervine in momentul in care partile nu stabilesc un termen de plata - 30 de zile de la
data la care debitorul a platit factura, iar daca aceasta data nu se poate stabili, termenul de 30
de zile curge de la data livrarii (receptiei). Contine si prevederi privind clauze abuzive.
 PROTECTIA CONSUMATORULUI

Legea 296/2004 – legea cadru privind protectia consumatorului. Ea a fost adoptata

pentru ca Romania se afla in faza de preaderare la UE. In art. 88 - reglementarile in vigoare
sunt preluate ca anexe la aceasta lege.

Drepturile consumatorilor:
 Dreptul de a fi informat neingradit, corect, complet si la timp in legatura cu produsele,
serviciile cumparate si drepturile aferente – art. 1;
 Dreptul de a fi protejat impotriva riscului de a achizitiona un produs care i-ar putea
prejudicia viata/ sanatatea/ integritatea corporala - cerintele de informare nu se suprapun
cu viciile de consimtamant;
 Dreptul de a refuza incheierea contractelor care contin clauze abuzive – totusi el poate sa
le incheie, dar ulterior poate cere ignorarea pentru ca acea clauza se considera nescrisa sau
poate cere anularea clauzei ori anularea contractului;
 Dreptul de a fi despagubit in mod real pentru calitatea necorespunzatoare a produselor
achizitionate;
 Dreptul de a avea acces la o gama variata de produse si servicii;
 Dreptul consumatorilor de a se asocia in vederea protejarii intereselor lor;
 Rezolvarea litigiilor intr-un cadru echitabil si rapid;
 Clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea consumatorului.

Obligatii ale comerciantilor in relatia cu consumatorii:

 Obligatia de a pune pe piata produse si servicii sigure pentru consumatori;
 Obligatia de a se comporta corect fata de consumatori si de a nu folosi practici abuzive in
relatia cu acesta;
 Obligatia de informare;
 Obligatia de reparatie – de despagubiri – art. 16-18;
 Obligatia de garantie, conformitate din NCC – raman aplicabile dar in mod subsidiar
deoarece exista dreptul si obligatia corelativa la reparatie – obligatia de a pune
consumatorul in situatia normala avuta in vedere la momentul incheierii contractului (in
final consumatorul trebuie sa aiba produsul pe care si l-a dorit). Daca aceasta repartie nu
poate fi realizata, atunci intervine forma de raspundere contractuala fata de consumator;
 Obligatia de a redacta clauze clare, fara echivoc pentru a caror intelegere nu sunt necesare
cunostinte speciale (standard – imbecil) – sanctiune = caracter nescris/ nulitata calauzei
sau a contractului. David: nulitate absoluta pentru lipsa de claritate;

Consumatorul este o persoana fizica care dobandeste un bun (interpretare larga) sau
un serviciu pentru consumul propriu, pentru satisfacerea unei nevoi personale.
 Clauza abuziva – art. 79 din Legea 296/2004.
Art. 82 – dreptul de denuntare unilaterala a contractului. Este diferit de dreptul de
denuntare unilaterala din NCC – e un drept discretionar care nu poate fi inlaturat prin clauze
in contract si permite consumatorului, fara a despagubi comerciantul sa denunte contractul in
anumite conditii. Acest drept are o limitare in timp si se exercita in anumite conditii.
Art. 83 – consumatorul trebuie sa primeasca un exemplar din contractul incheiat cand
e vorba de contracte incheiate in forma materiala si nu digitala.
O.G. 21/1992 - vine in completarea codului consumului – mecanismul procedural este
important. Obiectivele principale sunt de a asigura cadrul de organizare si asociere in forme
menite sa asigure protejarea drepturilor consumatorilor, dar prevede si modalitati procedurale
si dreptul de a interveni in favoarea protejarii drepturilor consumatorilor.
O particularitate este ca ea reglementeaza drepturile consumatorilor in legatura cu
serviciile de mediere imobiliara.
O lipsa a acestei legi este ca nu reglementeaza actiunile colective – foarte des intalnite
in dreptul american.

Legislatia speciala aplicata tuturor tipurilor de contracte

Faza incheierii contractului – O.U.G. 34/2014 privind drepturile consumatorilor in
contracte incheiate cu profesionistii. Incheierea se poate face la distanta sau in prezenta
partilor. Comerciantul are o serie de obligatii specifice:
 Sa puna la dispozitia acestuia o serie de informatii in faza precontractuala – art. 4 si art. 6
– sa fie usor accesibile, sa fie prezentate intr-un singur loc pe site, respectiv intr-un singur
document;
 Consumatorul trebuie sa inteleaga cu cine incheie contractul;
 Consumatorul trebuie sa inteleaga pretul pe care il va plati, sa stie care sunt cheltuielile
suplimentare, daca trebuie sa plateasca dobanzi;
 Consumatorul trebuie sa fie informat cu privire la felul in care va fi livrat produsul, la
data, intervalul orar.

Chiar daca toate informatiile au fost puse la dispozitia consumatorului (sarcina probei
revine comerciantului), acesta are dreptul de a se retrage fara a fi penalizat intr-o anumita
perioada. Dreptul de retragere – art. 9 – 17. De principiu, de la data realizarii acordului de
vointa – 14 zile.
Art. 11 stabileste procedura de retragere de catre consumator – obligatie de notificare
sau de comunicare. Trebuie sa fie neechivoca exprimarea acestei intentii.
Art. 16 stabileste in ce situatii nu se aplica dreptul de retragere – exceptii (licitatii).
Transferul riscului - cand produsul nu a ajuns la consumator riscul ramane la
profesionist. Exceptie – cand produsul e livrat de un intermediar angajat de consumator.
Art. 25 – orice clauza prin care se restrang aceste drepturi – nu e obligatorie =>
sanctiunea este clauza nescrisa.

Alta lege care protejeaza consumatorii – Legea 363/2007 privind combaterea

practicilor incorecte. Legea imparte practicile acestea in practici comerciale inselatoare si
practici agresive/ abuzive. In art. 4 legea defineste ambele categorii de practici si conditiile ca
acestea sa cada sub incidenta legii.
Art. 5 – 7 reglementeaza practicile comerciale inselatoare care pot avea forma unei
actiuni sau a unei omisiuni. Aceasta contine informatii false sau care pot induce in eroare sau
induc efectiv in eroare consumatorul mediul astfel incat il determina sau e susceptibil de a il
determina sa ia o decizie care nu ar fi luata in cazul informatiilor corecte.
Art. 8 – 11 practica comerciala abuziva este practica ce limiteaza libertata de a alege a
consumatorului mediu prin hartuire, constrangere. Rezultatul este fortarea consumatorului sa
ia o decizie de achizitie pe care altfel nu ar fi luat-o. In anexa sunt date exemple pentru astfel
de practici.
In cazul in care sunt folosite asemenea practici – sanctiuni contraventionale, dar
consumatorul are si posibilitatea sa atraga raspunderea civila a comerciantului fara ca legea sa
stabileasca vreo derogare de la NCC. Spre exemplu se poate cere anularea contractului.

Clauze abuzive
Legea 193/2000 – ai aparent un contract valabil incheiat din punctul de vedere al
mecanismului manifestarii de vointa cu clauze acceptate de consumator, dar care clauze nu
produc efecte. Nu mai este o forma de viciere a consimtamantului ci de neindeplinirea unui
standard de redactare a contractului.
Aceeasi formulare in ceea ce priveste obligatia de a redacta clauze clare ca in codul
consumului. In caz de dubiu, acestea se vor interpreta in favoarea consumatorului – art. 1269
(2) NCC. Se interzice stipularea de clauze abuzive.
Art. 4 – temelia acestei legi – circumscrie sfera clauzei abuzive. Se remarca o serie de
elemente:
 Pentru a fi o clauza abuziva – sa nu fie negociata direct cu consumatorul (adica sa existe o
clauza standard);
 Prin ea insasi sau impreuna cu alte clauze creeaza in detrimentul consumatorului si contrar
bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile celor doua parti;
 A fost stabilita de comerciant fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura
ei – ex: contractele standard prefomulate (exemplu dat in lege, dar pot fi si altele) –
definitie discutabila. Ce inseamna sa ai posibilitatea de a negocia? Legea nu mentioneaza
o influentare efectiva – ar putea influenta daca insista? David: trebuie sa aiba efectiv
posibilitatea de a modifica contractul;
 In detrimentul consumatorului creeaza un dezechilibru semnificativ – in anexa Legii
363/2007 se da exemplu de clauze abuzive si se poate concluziona ca semnificativ
presupune ca acel drept, respectiv obligatie, in conditii de putere similara de negociere, nu
ar fi fost posibil de impus consumatorului. Nu se pune problema de leziune, ci se
reglementeaza o sanctiune pentru profesionist care nu respecta un standard.

Daca unele clauze au fost negociate nu se exclude aplicarea legii cu privire la restul
contractului, daca acest rest a fost prestabilit.

Sanctiunea
 O clauza considerata abuziva nu produce efecte – nu este in concordata cu NCC.
Nescrisa? Nulitate? David – este nescrisa dar exista jurisprudenta – se poate prounta nulitatea
absoluta pentru ca a fost incalcata o prevedere imperativa a legii.
Exista si sanctiuni contraventionale.
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului are dreptul sa controleze si
poate impune, pe langa sanctiunea contraventionala, inlaturarea clauzelor.

Exemple de clauze abuzive:

 Profesionistul are dreptul de a modifica unilateral contractul fara motiv intemeiat - este
suficient sa arati ca exista un motiv intemeiat;
 Obliga consumatorul sa se supuna unor clauze pe care nu le-a cunoscut in faza
premergatoare incheierii contractului;
 Dreptul profesionistilor de a interpreta clauzele.

Publicitatea
Legea 148/2000, desi abrogata, ramane importanta sub aspectul publicitatii
subliminale - este interzisa.
Reglementarea privind publicitatea – Legea 158/2008. Sanctiunea pentru publicitatea
inselatoare e prevazuta in Legea 363/2007 nu in Legea 158/2008. In UE, publicitatea
inselatoare se raporteaza la comerciant.

Reglementari privind punerea pe piata a produselor sigure pentru consumator

Legea 245/2004 privind securitatea generala a produselor, Legea 449/2003 si
Legea 240/2004.
In Legea 254/2004 produsul este definit ca fiind orice bun material – trebuie sa fie
sigur. Se excepteaza unele dintre ele – antichitatile si bunurile la mana a doua. Produsul
simplu = art. 2 lit. b.
Legea 449/2003 – trebuie sa ii dai confortul cumparatorului consumator ca, daca apare
o defectiune in legatura cu bunul, acesta se va repara. Sfera bunurilor se restrange fata de
legea anterioara – bunuri materiale mobile. Art. 2 defineste garantia = orice obligatie a
vanzatorului sau producator fata de consumator care nu il costa suplimentar, de restituire a
pretului, de reparare sau inlocuire daca nu corespunde caracteristicilor avute in vedere.
Ierarhia remediilor se face de catre producator. Legea defineste si viciul ascuns – ceea ce este
inutil.
Lipsa de conformitate - 2 ani de la vanzare + un termen de decadere de 2 luni de cand
constata lipsa de conformitate de a notifica producatorul.
Art. 18 - daca in termen de 6 luni se constata o lipsa de conforitate – prezumtie ca a
existat la momentul livrarii. Vanzatorul trebuie sa rastoarne prezumtia – sarcina probei.
 LEGEA RASPUNDERII 240/2004

Conceptele principale ale legii

Bunuri materiale mobile – produsul, inclusiv în Legea 449/2003 – orice bun mobil.
Dar legea extinde noțiunea de bun mobil și la bunurile incorporale, nemateriale, inclusiv un
bun mobil care a fost incorporat într-un imobil (care conform doctrinei devine un imobil prin
destinație).
Producătorul – cel care și-a pus numele/ semnul distinctiv pe produsul respectiv –
specialitatea lui este cel care a realizat produsul finit, dar și-a și pus numele pe acel produs.
El poate să nu aibă nicio prezență fizică în România, dar în continuare poate fi angajat
ca parte într-un litigiu român. Totuși, există posibilitatea ca el să fie greu de identificat. În
astfel de situații, producătorul este considerat importator.
Art. 2 (1) a) – toți cei de aici sunt producători; ei pot fi atrași într-un litigiu fie
împreună, fie separat (și răspunderea este solidară).

Prejudiciul in contextul acestei legi

Prejudiciu material – deteriorarea unui bun altul decât produsul cu defecte – ex:
deteriorarea unui filtru la mașină, cu mașina s-a produs accidentul.
Pagubă = moartea/ vătămarea intergrității corporale sau sănătății unei persoane.
Bunul deteriorat de către bunul cu defect trebuie să aibă o valoare de min. 2000 de lei/
500 de euro. Acesta trebuie să fie un bun afectat consumului – trebuie să fie utilizat în mod
curent de consumator, nu de liber-profesionist pentru propria actviitate profesională; în acest
caz prejudiciul material este afectat vieții sale profesionale, nu sferei private a propriului
consum. Rezultă că nu poate invoca ca temei legal această lege. Dacă însă i-a produs moartea,
lucurile sunt delicate: se poate sau nu invoca această lege – depinde.
Prejudiciul se apreciază în funcție de reprezentările existente la încheierea
contractului, care dau o imagine cu privire la calitățile și proprietățile bunului respectiv. În
funcție de ele și de banii de care dispun îmi creez, consumator fiind, o reprezentare psihică.
Dacă bunul are alte calități/ defecțiuni/ slbăiciuni/ nu corespune și din cauza asta sufăr un
prejudiciu/ pagubă, atunci produsul respectiv este un produs cu defecte.
Art. 2 (2) – ulterior punerii pe piață a unui bun, apare o variantă mai bună a aceluiași
produs - nu instituie o prezumție că produsul inițial ar fi unul cu defecte.
Alături de producător vor răspunde și cei care l-au pus pe piață după ce l-au cumpărat
de la ei = se numesc distribuitori; atâta timp cât ei au contribuit la crearea acestei reprezentări
(din exces de zel/ din lăcomie, dealer-ul de mașini se laudă cu acest produs – evident că și el
răspunde).
Legea reglemenetează în mod direct cu titlu principal răspunderea lui față de
consumator similar cu dreptul comun.
Art. 3 – răspunde pentru prejudiciul actual și cel viitor; răspunderea solidară dacă-s
mai mulți (nu e o derogare de NCC, e o reluare a principiului):
 elementele răspunderii – aceleași ca în NCC, iar consumatorul trebuie să le dovedească
(faptă, prejudiciu, legătură);
 orice clauză de exonerare/ limitare a răspunderii este lovită de nulitate absolută (în NCC
nu e permisă limitarea răspunderii decat în caz de culpă gravă/ dol - deci e distinct de
dreptul comun).
Art. 7 - introduce condiții de limitare a răspunderii/ nerăspundere (unele sunt
contraintuitive, altele specifice acestei legi). Dacă dovedește că nu l-a pus el în circulație, nu
răspunde (ex: un prototip furat de unul și pus în circulație – dacă se dovedește că era un
prototip și că nu era pus pe piață, nu răspunde).
Defectul se datorează ca urmare a nerespectării condițiilor legale.
Prescripție – 3 ani pentru consumator care curge de la data la care a avut cunoștință
sau ar fi trebuit să aibă cunoștință despre producerea pagubei (ca în dreptul comun).
Dar apar niște condiții suplimentare: trebuia să știe atât prejudiciul, atât producătorul
cât și... (abia după ce află de toate 3 curge prescripția). Totuși, există un termen maxim de 10
ani.
O.G. 99/2000 privind comercializarea serviciilor și produselor pe piață –
protejează și consuamtorii, și libera concurență
Anexa legii listează CAEN-urile de activități care atrag aplicarea acestei legi și
implicit îți dai seama ce produse și servicii intră sub incidența legii.
Legea exceptează anumite bunuri: produsele medicamentoase (lege specială), agro-
alimentare ale producătorilor individuali, combustibilii pentru mijloacele de transport,
meșteșugarii individuali – art. 3 (3).
Legea cuprinde un set de drepturi + obligații privind buna administrare a comerțului.
Legea cuprinde și un set de bune practici în capitolul V.
Limite cu privire la tipuri de vânzări: vănzări de lichidare, de soldare, de fabrică,
promoționale, accelerate etc. – 9 tipuri pe care legea le reglementează.
Este interzis comerciantului sa vanda in pierdere cu exceptia unor tipuri de vanzari
enumerate la art. 16:
 vânzările de soldare/ de lichidare – ele pot fi în pierdere (=acel comerciant nu își acoperă
prin prețul de vânzare respectiv costul produsului – nu că vinde cu profit 0, vinde chiar
sub această marjă, una negativă – sub prețul de cost);
 vânzări care privesc produse care de la achiziționare nu se vând - raportat la cerințele
pieței, produsul stă pe stoc – legea îți dă voie să le vinzi în pierdere;
 vânzări de bunuri supuse unei deteriorări rapide – nu se vând la timp – poți din nou
accelera vânzarea; evident că dacă produsul a expirat nu mai poți să îl vinzi (la MS se
spune cu câte zile înainte de expirare poți să îl mai pui piață).

Vanzarea promotionala – nu poate fi făcută în pierdere (reluată în art. 37) –

presupune o reducere de preț ca mecanism de atragere de clienți. Evident că nu e drept față de
ceilalți producători de pe piață. E ca un mecanism de publicitate, deci nu poate fi făcută pe
termen îndelungat. Se poate doar pe un termen limitat de timp + alte condiții legate de
conținutul ei.
Vanzarea cu prima – un produs/ un sevriciu care se oferă gratuit consumatorului
împruenă cu produsul țintă dorit de producător: evident nu sunt amabalajele, nu sunt
produsele sau serviciile indispensabile folosite produsului țintă – prima trebuie să fie
maximum 10% din valoarea produsului țintă; produsele personalizate ale acelui producător nu
sunt prime (pixurile de reclamă, pliante etc) – art. 49.
Vânzarea cu primă este interzisă – pentru că în mintea consumatorului se creează o
anomalie. Consumatorul leagă produsul principal de cel secundar si ajunge să-l cumpere nu
pentru calitățile lui, ci făcând o conexiune artificială + dezavantajos față de ceilalți
comercianți.
Art. 61
Vanzarile conditionate - Art. 52 - nu este condiționat atunci când cumpărătorul este
informat de faptul că pe lângă un bax de sticle de apă există și sticle individuale de apă pe
care le poate cumpăra (fie ți se spune, fie vezi tu clar pe față) – vănzârile care vând doar la
baxuri sunt vânzări cash & carry, comercianții sunt un fel de en-gros-iști.
Alte reguli de etichetare, sancțiuni contravenționale etc.
Reglementează comerțul modern către consumatori.
 
 CONTRACTELE SPECIALE COMERCIALE

Reprezentarea civilă în materie comercială

Reprezentarea = încheierea unui act juridic de către o persoana fizica sau persoana
juridica numită reprezentat care nu este la data și locul încheireii contractului, prin
intermediul unei alte persoane numită reprezentant. Reprezentatul este o prelungire a voinței
reprezentantului – e o ficțiune juridică.
Reprezentarea este o formă de intermediere a raporturilor juridice, în special
contractele, dar se poate aplica și contractelor unilaterale. Nu este o intermediere comercială,
ea are un sens mai larg decât intermedierea civilă propriu-zisă.
Forme de reprezentare:
1. Reprezentare legală;
2. Reprezentare convențională;
3. Reprezentare judecătorească (limitată în practică).
Dreptul comun în materia reprezentării art. 1295-1314 NCC – stau la baza contractelor
speciale de reprezentare. Dreptul comun pentru toate aceste contracte este mandatul cu
reprezentare.
Mandatul cu reprezentare este dreptul comun pentru mandatul fără reprezentare și
pentru contractele speciale: comison (drept comun pentru consignatie), consignație (specie a
mandatului fara reprezentare), agenție (amestec intre mandat cu si fara reprezentare). Acestea
din urma sunt contracte cvasicomerciale.
Expediția este o formă particulară a consignației (nu se face). Intermediere – formă de
reprezentare incompletă – el pune în legătură părțile care încheie direct actul – el aduce la
aceeași masă pe cei care încheie contractul – ex: broker-ul imobiliar.
Art. 1295 + urm. NCC
Dacă reprezentantul își îndpelinește oblgațiile, efectele se nasc direct în patrimoniul
terțului și al reprezentatului – diferit de mandatul fără reprezentare.
Dacă reprezentantul nu își dezvăluie calitatea de reprezentant – art. 1297 (1) – terțul se
îndreaptă împotriva reprezentantului, iar față de reprezentat răspunde personal reprezentantul.
Exceptie: art. 1297 (2) – se poate îndrepta și împotirva reprezentantului, și împotriva
reprezentatuliui dacă află despre titularul adevărat al întreprinderii. Scop - sancționarea
reprezentantului pentru faptul că nu a anunțat.
Se aplică art. 1309 (inopozabiliatte față de reprezentat) – art. 1310 (despăgubiri) atunci
când reprezentantul acționează cu depășirea limitelor mandatului – răspunde față de terț dacă
el era de bună-credință + contractul nu produce efcete între reprezentant și terț - față de
reprezentat nu există.
Împuternicirea e un act uniltareal – emană din reprezentare, dar e separat de el – e un
instrumentum care demonstrează strict calitatea de reprezentant și limitele acesteia; pentru
mandantul cu reprezentare, împuternicirea se numeste procură. Procura trebuie sa aiba aceeasi
forma ca mandatul.
Dacă reprezentatul e de rea-credinta și reprezentantul e de buna-credinta și naiv, el nu
se poate folosi de el.
Conflictul de interese – art. 1303 – 1304.
Exista doua forme de conflict de lege, dar avem și altele:
 Conflictul cu sine însuși (reprezentantul e terțul însuși);
 Dubla reprezentare (aceeași persoană este reprezentant pentru două persoane în raport).
Contractul este anulabil, dar se permite: când îl confirmă, când îi limitează anticipat
elementele, situație nereglemenattă - când închei....

Contractul de mandat
Obligatiile mandantului:
 Punerea la dispozitia mandatarului a informatiilor si resurselor necesare executarii
mandatului;
 Remunerare chiar daca mandatul nu a putut fi executat – daca mandatul este cu titlu
oneros;
 Daca mandatarul sufera un prejudiciu – despagubire art. 2026 NCC;
 Art. 2029 – dreptul de retentie asupra bunurilor primite cu ocazia executarii – are valoare
numai daca este inregistrat in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare si numai de
la data inscrierii dobandesti rang cu privire la bunurile debitorului (daca la momentul
inscrierii avea deja bunul care era ipotecat => va avea rang subsecvent si doar pentru
bunurile ulterior dobandite va avea rang).

Incetarea mandatului - cauzele generale de incetare a contractelor. Art. 1307 (3) – nu

este enumerat.
In cazul in care mandantul s-a obligat sa nu revoce mandatul si o face totusi el trebuie
sa il despagubeasca pe mandatar pentru prejudiciile suferite.
Dreptul nostru nu are o reglementare in ceea ce priveste revocarea mandatului, dar
daca revoci despagubesti.
 Art. 2032 (1) – mandatul trebuie sa despagubeasca pentru neexecutare nejustificata sau
intempestiva => contractul de mandat este revocabil dar se raspunde.
!!Art. 2034 – cand mandatarul renunta la mandat, atunci acesta trebuie sa il
despagubeasca pe mandant pentru efectele renuntarii, mai putin atunci cand continuarea
mandatului ii cauzeaza lui prejudicii.
Mandatul fara reprezentare – contractul in baza caruia mandatarul incheie acte juridice
pe seama mandantului, dar in nume propriu. Ceea ce ne intereseaza – art. 2040 NCC –
raportul juridic este intre terti si mandatar, nu intre terti si mandant.
Mandatul fara reprezentare poate fi incheiat verbal. Practic de retinut – cum se
demonstreaza un mandat verbal fara reprezentare? In mod general un contract, existenta lui,
daca valoarea lui este peste 250 de lei nu poate fi probata cu martori. Daca este intre
profesionisti el poate fi probat cu martori, dar ambele parti trebuie sa fie profesionisti.
Daca totusi, ulterior incheierii contractului cu tertul, acesta doreste sa aiba relatii cu
mandantul, acesta poate – scopul mandatului este ca tertii sa lucreze cu cel reprezentat. Doar
ca in materie de mandat fara reprezentare, ceea ce conteaza este ca mandantul sa doreasca
nasterea raportului, nu e suficienta doar dorinta tertului. Daca mandatul nu doreste – nu exista
text de lege prin care tertul sa se indrepte cu actiuni impotriva acestuia – art. 2040 NCC.
Daca tertul nu si-ar dori sa lucreze cu cel reprezentat – acesta din urma se paote
substitui mandatarului numai daca executa propriile obligatii. Sunt aparate interesele tertului –
daca mandatarul mai are ceva de primit de la mandant, iar intre timp contracul a trecut la
mandant, mandatarul ar putea interveni asupra bunurilor prin indisponibilizare (dreptul de
retentie) ceea ce ar pune in pericol executarea contractului fata de tert.
Legea nu spune cum se produce substituirea – trebuie sa aiba loc o notificare a tertului
si trebuie ca mandantul sa isi exprime clar intentia de a se substitui. David: Mandatarul are
obligatia sa notifice si el tertul. Ceea ce cred ca tertul nu poate face – sa se opuna la aceasta.
Nu rezulta din niciun text de lege ca acest mecanism depinde de acordul tertului.
Daca mandatarul fara sa aiba vreun temei se opune la substituire – atunci mandantul
nu cred ca poate sa execute creantele in relatiile cu tertul direct impotriva acestuia. Evident,
mandatarul va datora despagubiri. In acest caz solutia se bazeaza pe ideea de protectia
aparentei si desi dreptule este al mandantului de a se subtitui nu trebuie exercitat in prejudiciul
tertului. Tertul ar putea accepta, solutie care nu este prevazuta de lege.
Art. 2040 – toate drepturile dobandite initial la momentul incheierii contractului cu
tertul trec prin patrimoniul mandatarului. Consecinte: se pot exercita drepturile contractuale
ale creditorilor pana intervine substituirea.
Art. 2041 si art. 2042 – perspectiva relatiei mandant – mandatar. Trebuie sa aiba loc
un act de transfer (mod general – proprietate si/ sau predare) al bunurilor dobandite – obligatie
legala imperativa a mandatarului. In fata refuzului – mandantul are actiune in revendicare,
doar ca alin. 2 care se refa la bunuri imobile nu vorbeste despre aceasta, ci doar alin. 1. Se
poate cere instantei sa prounte o hotarare care sa tina loc de act de transmitere, or o astfel de
hotarare are la baza tot o actiune in revendicare.
 La Cartea Funciara – problema practica. Daca ai incheiat contractul cu tertul si
mandatarul a dobandit bunul – se inregistreaza contractul cu tertul la CF. Ulterior trebuie
inregistra mandantul. Consecinta este din punctul de vedere al taxelor financiare – se platestee
de doua ori pentru acelasi bun.
Creditorii nu pot dobandi bunurile in contul mandantului – nu se pot executa silit,
singura conditie este ca mandatul sa aiba data certa (este o forma de publicitate ipocrita).

Contractul de comision
Este un mandat fara reprezentare prin care o parte – comisionar achizitioneaza sau
vinde bunuri sau presteaza servicii in nume propriu pe contul celeilalte parti – comitentul in
schimbul unei remuneratii si cu conditia ca activitatea comisionarului sa fie exercitata cu titlu
profesional. Comisionarul trebuie sa fie un profesionist, dar comitentul nu.
Celelalte caracteristici de la mandatul fara reprezentare se pastreaza cu exceptia formei
care trebuie sa fie scrisa (cel putin sub semnatura privata) ad probationem.
Cu privire la transferul drepturilor si bunurilor nu exista deosebiri fata de mandatul
fara reprezentare.
Totusi cu privire la modul in care mandantul ia locul mandatarului – mecanism mai
complex – art. 2046 NCC. Aceasta cesiune – numai in caz de neexecutare a obligatiilor de
catre tert. Comitentul se subroga in drepturile comisionarului, acesta fiind obligat sa ii cedeze
actiunile fara nicio alta obligatie. Daca comisionarul se opune – va raspunde.
Articolul ridica mai multe probleme: avand in vedere ca cesiunea creantelor are loc
numai in caz de neexecutarea creantelor vs art. 2040 care nu facea distinctie se poate spune ca
in completare se aplica art. 2040 (2). Si daca nu are loc o neexecutare se poate cere?
Terminologia articolelor cedare vs substituire. David: substituirea in sine ca mod de transfer a
creantelor nu este o modalitate reglementata de NCC.
Art. 2048 – modul in care comisionarul isi indeplineste obligatiile – se vorbeste doar
de respectarea instructiunilor exprese primite de la comitent. Alin. 2 – exceptii lit. c – limitare
in plus daca are loc ceea ce prevede lit. b.
Vanzarea pe credit – reglementare speciala – nu se interzice nici cand nu exista
autorizarea comitentului. Sanctiune specifica – sa plateasca de indata pretul impreuna cu
dobanzile si alte foloase. Raspunderea da nastere si la alte despagubiri in afara de dobanzi. De
asemena, daca nu il informeaza pe comintent - sanctiune pentru necomunicare - se considera
ca plata s-a facut la momentul incheierii contractului.
Comisionul poate fi stabilit ca o suma fixa, variabila (in functie de contractul incheiat)
sau o combinatie intre cele doua. Legea precizeaza - comitentul nu poate refuza sa plateasca
comisionul daca tertul executa intocmai contractul cu comisionarul. Daca nu s-a incheiat
contractul nu se plateste comisionul? Reglementarea de la mandatul fara reprezentare – drept
comun pentru ca art. 2049 nu are in vedere ipoteza de la art. 2027 si nu se poate spune ca
deroga de la acesta. Problema care se pune – modul in care se stabileste comisionul.
Comisionarul poate sa incheie contracte cu sine insusi deoarece bunurile care fac
obiectul contractului au preturi bine stabilite, iar riscul de a nu lua in considerare interesul
comitentului este foarte mic. Asta nu inseamna ca comisionarul va fi lipsit de dreptul de a
incasa comision!
Raspunderea comisionarului – raspunderea reprezentantului – nu raspunde pentru
modul in care isi executa contractul tertul, exceptand cazul in care isi asuma expres aceasta
raspundere, fiind un fideiusor pentru acea persoana. El raspunde pentru modul in care tertul
executa contractul daca acesta a dat dovada de neglijenta – comitentul trebuie sa demonstreze
lipsa de diligenta in alegereea tertului.
Plata comisionului – art. 2049 – comisionarul are drept la comision pentru simplul fapt
al incheierii contractului atata timp cat el nu raspunde pentru neexecutarea tertului. In cazul
vanzarii imobiliare cand comisionarul a realizat activitatea de intermediere cu sprijinul altei
persoane, el este indreptatit la comision in mod integral.
Dreptul de retentie – particular in materie de comision – superprivilegiu. De la data
inregistrarii in arhiva electronica, dreptul este opozabil fata de oricine se inscrie ulterior, dar
in cazul comisionarului – art. 2053 coroborat cu art. 2339 – privilegiu chiar si inaintea
vanzatorului neplatit. In cazul comisionarului nu conteaza privilegiul vanzatorului, daca suma
depaseste creanta sa, numai asupra acestei sume vanzatorul exercita propriul privilegiu.

Contractul de consignatie
Art. 2054 – reprezentantul = consignatarul se obliga sa vanda doar bunuri mobile pe
care le-a primit de la reprezentat = consignantul, in numele sau, dar in contul consignantului
in schimbul platii unei remuneratii.
Contract intuitu personae, consignatarul fiind un profesionist.
In ce priveste forma, trebuie sa fie scrisa ad probationem, care nu deroga de la cerinta
contractului de comision.
Diferente intre consignatie si comision
Pretul – art. 2056 stabileste mai intai pretul conventional, pret pe care consignantul,
cat timpul nu a fost instrainat, il poate modifica unilateral. Daca partile nu stabilesc pretul –
consignantul il poate lasa pe consignatar sa stabileasca pretul, putand stabili un plafon minim.
Consignatarul este tinut sa vanda la pretul curent al pietei relevante (ca pret minim). Exista o
dificultate pentru produsele unicat, cand nu exista un pret curent.
? Daca consignatarul vinde cu un pret mai mic decat pretul pietei, este o incalcare a
contractului de consignatie – se aplica regulile de drept comun. Se aplica regulile de la
contractul de comision – art. 2048 (2)? Daca este un pret stabilit, se aplica regulile de la
comision.
Vanzarea pe credit – la fel ca la comision este permisa, dar sunt conditii mai restrictive
– limitari de ordin privat - art. 2061.
 Daca nu a avut loc o vanzare pe credit – se prezuma ca vanzarea e facuta numerar.
Art. 2057, art. 2059, art. 2060 – nu se stie cine dobandeste proprietatea bunului vandut
pana la incheierea contractului cu tertul. Avand in vedere reglementarile din domeniu,
neavand o derogare expresa ca in asemenea tipuri de mandate fara reprezentari, proprietarea
trece prin patrimoniul reprezentantului, deci se poate spune ca in momentul in care este predat
bunul, consignatarul dobandeste proprietatea. Partile pot stabili ca totusi bunurile vor ramane
in proprietatea consignantului, dar la momentul incheierii contractului tot trece prin
patrimoniul consignatarului.
Consignantul are dreptul de a relua bunul oricand – ar rezulta ca la simpla cerere
consignatarul trebuie sa ii dea bunul. Daca nu – actiunea in revendicare. *******
In caz de insolventa al uneia dintre parti – art. 2057 (4) – acele bunuri sunt vazute ca
fiind proprietatea consignantului.
Consignantul suporta cheltuielile cu pastrarea bunului. Legea impune o obligatie de
asigurare a bunurilor si aceasta ii incumba consignatarului, dar beneficiarul trebuie sa fie in
ultima instanta consignantul! Art. 2060 (3) – incheiere pe cheltuiala consignatarului.
Art. 2062 – drept de retentie. Daca este stabilit prin contractul atunci rangul de
prioritate si opozabilitatea se fac conform dreptului comun. Daca are un drept de retentie si il
exercita neintemeiat, cheltuielile de depozitare raman in sarcina consignatarului. Per a
contrario, daca il exercita intemeiat raman la consignant.

Contractul de agentie
Acel contract in care o persoana – comitent – cel reprezentat imputerniceste in mod
statornic o alta persoana – agentul, fie sa negocieze, fie sa negocieze si sa incheie contracte
pentru comitent in schimbul unei remuneratii, in una sau mai multe regiuni determinte.
Comitentul acesta nu are legatura cu comitentul din contractul de comision. Agentul
aeste un intermediar profesionist, nu este prepusul comitentului.
Art. 2073 – scoate din sfera de aplicare a contractului de agentie a unor contracte
asemanatoare – brokerii de asigurari/ marfuri – ei sunt guvernati de lege speciala.
Modalitati de indeplinire a mandatului – 2. Daca el negociaza si incheie contractul,
spre deosebire de celelalte contracte, el actioneaza ca un veritabil reprezentant – contractul va
produce efecte direct in patrimoniul reprezentatului. Din acest punct de vedere – art. 2095 –
creeaza confuzie pentru ca nu e o varietate a contractului de comision. Articolul se refera la
comision (pret) nu contractul de comision.
Forma contractului – forma scrisa ad probationem – art. 2078 – se prevede obligatia
comitentului de a-i furniza agentului o copie dupa contractul de agentie.
Statornicie – agentul nu face doar o operatiune ci incheie cat de multe contracte poate,
ceea ce inseamna ca nu se poate atrage aplicarea acestor reglementari pentru o singura
operatiune. Se remarca si din reglementarea remuneratiei – data in functie de volumul de
contracte negociate/ incheiate.
 Limitarea teritoriala – aceasta zona geografica este o limitare doar in ceea ce priveste
eforturile de a cauta terti pentru incheierea contractului. Asta nu il impiedica insa, daca
primeste o oferta de interes, sa o refuze. Limitarea aceasta este legata de specializarea
agentului, pentru a depune cele mai bune eforturi.
Datorita tipului de informatii le primeste de la comitent (secrete comerciale) si care il
ajuta pe comitent sa se diferentieze de concurentii sai – clauza de exclusivitate & clauza de
neconcurenta.
Clauza de exclusivitate – art. 2074 – legata de regiunea geografica in care agentul isi
desfasoara activitatea – subinteleasa chiar daca nu e prevazuta in contrract daca partile nu au
inlaturat aplicabilitatea ei. Agentul nu va incheia pe seama sa (dubla reprezentare) sau nu
va reprezenta alti comitenti cu bunuri sau servicii similare. In schimb, exclusivitatea nu
inseamna situatia in care agentul in regiunea determinat reprezinta doi sau mai multi comitenti
neconcurenti. Reglementare in interesul comitentului.
Obligatia de exclusivitate, ceea ce legea nu reglementeaza – in cazul in care agentul
lucreaza pentru mai multi comitenti (concurenti sau neconcurenti) si este acuzat ca a dat
prioritate unuia dintre ei (se obtin conditii diferite de vanzare) – daca se poate demonstra ca a
obtinut contracte diferite – va incalca oblgiatia de loialitate – despagubiri pe regulile de drept
comun. Pentru acest motiv exista comitenti care prefera sa lucreze intr-un teritoriu cu un agent
exclusiv.
Clauza de neconcurenta – art. 2075 coroborat cu art. 2093 – limitare de ordine publica
de 2 ani. Neconcurenta este limitata tot la zona geografica. Spre deosebire de exclusivitate,
neconcurenta trebuie prevazuta expres. Da o protectie comitentului si dupa incetarea
contractului. Aceasta clauza trebuie introdusa in forma scrisa ceruta ad validitatem!
Obligatiile agentului:
 Art. 2079 (1) – indeplinirea imputernicirea cu loialitate si buna-credinta personal sau prin
prepusi (salariat);
 Art. 2079 (2) particularizeaza alin. 1 - obligatia de a furniza obligatii culese de pe piata
interesante pentru comitent – obligatie activa pe toata perioada contractului;
 Depunerea tuturor diligentelor pentru a negocia si incheia contracte in conditii cat mai
avantajoase;
 Sa respecte instructiunile rezonabile – in favoarea agentului pentru ca el, cautand
statornic, daca cerintele cu privire la contract sunt exagerate (piata nu suporta) el va
incheia un numar mic de contracte si va primi o remuneratie mai scazuta;
 Sa tina evidente separate;
 Substituirea – regulile privind mandatul;
 Vanzarea pe credit – permisa numai daca e prevazuta expres in contractul de agentie.
Obligatiile comitentului:
 Obligatia sa actioneze cu loialitate si buna-credinta;
 Sa furnizeze toate informatiile necesare agentului pentru a-si indeplini mandatul in bune
conditii – sa-i puna la dispozitie cataloage, mostre;
 Sa instiinteze ca volumul vanzarilor e mai mic;
 Sa plateasca remuneratia la termenele si in conditiile prevazute in contract.
 Pentru a proteja eforturile de investitie ale agentului – acesta poate sa ceara plata
remuneratiei si dupa incetarea contractului de agentie daca contractul de vanzare este incheiat
datorita eforturilor sale sau daca comanda emisa de tert sau agent a fost emisa dupa.
Daca comitentul revoca contractul – trebuie sa ii acorde o durata minima de preaviz
rezonabil – rol de a permite agentului sa isi gaseasca un alt comitent. Daca este pe durata
determinata – termenele de preaviz reglementate in favoarea agentului. In perioada de
preaviz, contractul continua.
Art. 2090 – derogare de la preaviz – culpa uneia dintre parti.
Art. 2084 stabileste cu titlu general si imperativ pentru ce servicii pe durata
contractului agentul este indreptatit la comision:
 Pentru contracte incheiate ca urmare a interventiei sale;
 Pentru contracte care nu s-au incheiat prin interventia directa a agentului, dar este vorba
de un client pe care el l-a adus anterior comitentului – se incheie un contract pentru acte
similare;
 Pentru contracte care s-au incheiat cu un client dintr-o regiune determinata/ grup de
persoane determinate pentru care el a primit exclusivitate – rezultat al efortului agentului.

Tot ceea ce se incheie de comitent cu terti dupa incetarea contractului si poate fi legat
de activitatea agentului – acesta este indreptatit la remuneratie.
Art. 2084 (2) – stabileste un mecanism echitabil in situatia in care un alt agent ia locul
fostului agent.
Art. 2085 stabileste reguli in legatura cu data exigibilitatii obligatiei de remuneratie.
Art. 2086 reglementeaza situatia contractelor neexecutate (atat total cat si partial) de catre
terti. In ce masura are agentul obligatia de restituire – daca nu are nicio culpa si nu spune din
ce motive nu executa tertul atunci remuneratia este datorata si nu trebuie restituita. Per a
contrario, daca este imputabila agentului neexecutarea de catre parti atunci remuneratia se
reduce proportional cu culpa sa/ se restituie.
Incetarea contractului – legea face distinctie intre contractele incheiate pe durata
determinata si cele incheiate pe durata nedeterminata. Art. 2088 & art. 2099. Se poate spune
ca e interzisa incheierea contractului pe durata determinata? David – nu, pentru ca nu exista o
derogare expresa. Mai mult, contractul pe durata nedeterminata poate fi incheiat de la inceput
sau prin convertirea lui.
Contractul incheiat pe durata determinata poate fi denuntat unilateral cu un preaviz
obligatoriu – acest drept trebuie prevazut expres in aceasta materie. Daca nu ai o clauza
expresa atunci denuntarea nu este admisibila.
Alin. 3 si urm. stabilesc durata preavizului – maximum 6 luni. Care este rostul acestui
preaviz? Le permite partilor sa gaseasca o alta parte.
 Daca agentul a facut ceva si comitentul nu foloseste mecanismul rezilierii ci denunta
unilateral – este ok si nu mai este necesar termenul de preaviz – art. 2090.
Indemnizatia – diferenta fata de remuneratie? Indemnizatia se plateste doar dupa
incetarea contractului si se refera doar la aceasta. Remuneratia se poate plati si dupa incetare,
dar are legatura cu ce a facut agentul in timpul contractului.
Natura juridica a indemnizatiei – este o suma de bani datorata de comitent. Cu ce titlu
este platita? Daca inceteaza contractul prea devreme, agentul nu isi poate recupera din
investitia facuta (clientela adusa comitentului) deci se poate spune ca investitia este o forma
de despagubire. Acopera si prejudiciul suferit si beneficiul nerealizat. Alin. 2 stabileste o
modalitate de calcul – te raportezi la media remuneratiei anuale. Alin. 3 – daca se dovedese
un prejudiciu mai mare se pot obtine si despagubiri deci se poate spune ca alin. 2 si alin. 3
reglementeaza o veritabila clauza penala care se poate cumula si cu alte despagubiri!
Contractul de intermediere
Nu este o reprezentare. Intermediarul este si el un profesionist si are dreptul la o
remuneratie, la restituirea cheltuielilor.
Pentru a-l proteja cand remuneratia sa depinde de incheierea contractului – obligatia
de informare in cel mult 15 zile de la incheierea contractului.
Poate reprezenta partile la incheierea contractului doar daca exista o imputernicire
expresa – natura mixta a contractului – intermediere + reprezentare.

Contractul de leasing
O.G. 51/1997 – se vorbeste despre operatiunea de leasing pentru ca este vorba de un
complex de contracte.
Leasingul este o forma de finantare.
Operatiunea implica doi profesionisti – societatea de leasing si cel care ii vinde bunul
(de asemenea profesionist) pe care societatea de leasing il va pune la dispozitia utilizatorului.
Utilizatorul/ locatorul poate fi prefesionist sau neprofesionist.
Vanzatorul primeste banii imediat. Societatea de leasing da toti banii odata si ii
recupereaza treptat – e interesata sa aiba o rata de neexecutare cat mai mica.
Tipuri de leasing:
 Operational – se regasesc elemente ale contractului de inchiriere (partea e numita locator
si plateste o chirie);
 Financiar – contractul este incheiat cu un utilizator care plateste periodic o suma de bani,
dar din punct de vedere economic aceasta nu reprezinta un pret al folosirii ci un pret al
finantarii utilizatorului – se apropie de contractul de imprumut;
In cadrul contractului de leasing avem un contract de vanzare cumparare – societatea
de leasing dobandeste bunul in proprietate – o singura exceptie. De asemenea, se regaseste si
un contract de mandat – uneori utilizatorul poate cauta el insusi vanzatorul si poate negocia cu
el. odata finalizata aceasta negociere societatea de leasing e cea care cumpara.
Potrivit art. 1 alin. (1), prin operaţiunile de leasing, o parte denumită locator/finanţator,
transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui
proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei
plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing
locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a
cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a
înceta raporturile contractuale.
Se completeaza cu reglementarile NCC. Contractul de locatiune cel mai apropiat fata
de leasingul operational. Contractul de leasing financiar se completeaza cu prevederile
generale pentru ca nu exista un contract asemanator.
Bunurile care fac obiectul contractului de leasing – bunurile mobile corporale, doar
programele pentru calculator dintre bunurile incorporale, bunurile imobile prin natura sau prin
destinatie (citind legea in ansamblu – art. 24 concluzia lui David – terenurile NU pot face
obiectul contractului de leasing).
Cu privire la plata = rata de leasing – se calculeaza in functie de tipul de leasing.
Valoare reziduala – concept aplicabil in ambele tipuri (David). Ca sa vorbesti de valoarea
reziduala trebuie sa ai in vedere valoarea de intrare a bunului = pretul la care se cumpara
bunul de cel care il va da in leasing. Societatea de leasing este interesata sa isi recupereze cel
putin valoarea reziduala si eventual si un castig peste. Intr-un contract de leasing indiferent de
forma, clientul va plati un numar de rate de leasing si care sunt stabilite lunar si rezultatul este
valoarea totala a contractului, doar ca legea nu se multumeste sa defineasca valoarea totala
numai ca ingloband valoarea de intreare + castigul. Se impune sa intre si valoarea reziduala –
valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate.
Valoarea totala = valoarea ratelor de leaisng + valoarea reziduala.
Rata de leasing = o cota parte din valoarea de intrare a bunului si dobanda de leasing.
La contractul de leasing operational – rata de leasing este chiria care se stabileste prin acordul
partilor.
Exista si contractul de leaseback.
Art. 7 din Codul fiscal in pct. 7 si pct. 8 defineste leasingul financiar si pe cel
operational.
„7. contract de leasing financiar - orice contract de leasing care îndeplineşte cel puţin
una dintre următoarele condiţii:
a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului
sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;
b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce
face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;
c) utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar
valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa dintre durata
normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing, raportată la durata normală
de funcţionare maximă, exprimată în procente;
d) perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă a bunului
care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de leasing include orice
perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală
cu valoarea de intrare a bunului;
8. contract de leasing operaţional - orice contract de leasing încheiat între locator şi
locatar, care transferă locatarului riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate, mai puţin
riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală, şi care nu îndeplineşte niciuna dintre
condiţiile prevăzute la pct. 7 lit. b)-e); riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală
există atunci când opţiunea de cumpărare nu este exercitată la începutul contractului sau când
contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirării contractului;”
În practică, este posibil să apară o dificultate în a califica un contract de leasing ca
fiind financiar sau operațional. În astfel de cazuri, se va face o analiză economică: se compară
valoarea totală cu valoarea de intrare. Dacă rămâne o valoarea nesemnificativă, atunci
leasingul este unul financiar. Dacă nici în acest mod nu se poate determina, rezultă că este un
leasing operațional, fiindcă acesta este dreptul comun.
Diferențe între leasingul financiar și vânzarea cu plata prețului în rate:
 la vânzarea cu plata prețului în rate, păstrarea titlului de proprietate până la plata integrală
este o formă de garanție reală;
 la contractul de leasing financiar, finanțatorul păstrează dreptul de dispoziție și dreptul de
a culege fructele până la momentul expirării contractului, ceea ce înseamnă că el se
comportă ca un proprietar;
 de aceea, nu se poate aplica art. 1557 NCC;
 dacă utilizatorul/ locatarul nu îndeplinește obligația de plată a unei rate timp de 2 luni
consecutive, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul/
locatarul are obligația nu numai de a restitui bunul, dar și de a plăti toate ratele de
leasing restante la acea dată (art. 15 OG 51/1997);
 art. 1557 alin. (3) NCC prevede că instanța poate reduce cuantumul clauzei penale; SD
– art. 15 este lege specială, astfel că acest efect al moderării clauzei penale nu ar
trebui să fie aplicabil (totuși, jurisprudență Curtea de Apel Cluj – instanța a obligat
finanțatorul să restituie ratele de leasing către utilizator).

Contractul de leasing operațional și contractul de leasing financiar:

 leasingul financiar poate fi desfășurat de societăți specializate care au un monopol egal
(+bănci, potrivit OG 99/2009), pe când leasingul operațional nu poate fi desfășurat de
astfel de societăți, dar trebuie desfășurat de societăți cu un capital social minim de
200.000 Euro;
 societățile specializate sunt instituții financiare nebancare (IFN), care au un capital minim
tot de 200.000 Euro, dar care poate ajunge la 3.000.000 Euro;
 dacă o societate desfășoară activitate de leasing financiar fără a fi autorizată de BNR,
atunci săvârșește infracțiunea de camătă - există o apărare care poate fi invocată, respectiv
desfășurarea operațiunii de leasing cu titlu ocazional;
 în situația în care există un contract între 2 societăți care nu sunt societăți de leasing
financiar, dar clauzele întrunesc condițiile prevăzute de OG 51/1997, suntem în prezența
unui contract nenumit - se aplică TGO + contractul cel mai apropiat; SD – contractul cel
mai apropiat = contractul de leasing operațional/ contractul de locațiune;
 art. 7 - forma ceruta este forma scrisă cerută ad probationem;
 art. 6 - conținut minimal:
 părțile;
 clauza privind definirea contractului (nu e esențială);
 denumirea bunului și caracteristicile de identificare a acestuia;
 valoarea exactă a ratelor de leasing + data plății;
 perioada de utilizare a bunului în sistem de leasing;
 obligația asigurării bunului;
 valoarea totală a contractului de leasing;
 clauze suplimentare la contractul de leasing financiar:
 valoarea de intrare a bunului;
 valoarea reziduală convenită de părți;
 rata de leasing;
 valoarea avansului;
 durata minimă a contractului = 12 luni - dacă sunt mai puțin de 12 luni = contract
nenumit;
 contractele de leasing sunt titluri executorii (art. 8);
 OG 51/1997 protejează societățile de leasing (securitatea creditului);

Obligațiile societatii de leasing:

 oblig. de a respecta dreptul utilizatorului/locatarului de a alege bunul;
 oblig. de a achiziționa bunul odată ce acesta a fost ales de utilizator/locatar;
 oblig. de a transmite toate drepturile și acțiunile legate de bun utilizatorului/locatarului;
 oblig. de a respecta dreptul de opțiune la sfârșitul perioadei de leasing;
 oblig. de a nu tulbura utilizatorul/locatarul în exploatarea bunului;
 oblig. de a asigura bunul (costul este suportat de utilizator/locatar).

Obligatiile utilizatorul/locatarul:
 oblig. de a alege + a recepționa bunul;
 oblig. de a exploata bunul în condițiile prevăzute în contractul de leasing;
 oblig. de a achita toate costurile legate de folosința bunului;
 oblig. de a întreține + a repara bunul;
 oblig. de a permite verificarea bunului de către societatea de leasing;
 oblig. de a plăti la timp ratele de leasing;
 oblig. de a nu greva cu sarcini decât cu acordul finanțatorului.
 Drepturile părților:
 utilizatorul/locatarul = dr. de a acționa împotriva furnizorului pentru predarea bunului +
vicii (cu informarea societății de leasing);
 societatea de leasing = dr. de nudă proprietate (calitate făcută opozabilă prin înscrierea în
registrul de publicitate):
 calitatea de proprietar este opozabilă și lichidatorului, în caz de lichidare a
utilizatorului/locatarului (creditorii nu au drepturi asupra bunului, ci el va trebui să se
întoarcă în patrimoniul societății de leasing);
 art. 14 derogă de la art. 123 LI – în cazul deschiderii procedurii insolvenței, societatea
de leasing are dreptul de a rezilia contractul (nu are nevoie de acordul
lichidatorului/administratorului judiciar).

Răspunderea părților:
 neexecutarea contractului:
 utilizatorul refuză să primească bunul - daune-interese;
 societatea de leasing nu răspunde dacă bunul nu este livrat la timp – utilizatorul merge
direct împotriva furnizorului pentru repararea prejudiciului;
 neplata a 2 rate consecutive = rezilierea contractului (ope legis) +/- daune-interese*
 utilizatorul plătește o rată, apoi nu o plătește pe următoarea - rezilierea (judiciară)
 event of default = accelerarea contractului (scadență anticipată)*
* = numai acestea pot fi reduse de instanță

Daca se instraineaza bunul în timpul contractului - dobânditorul preia și contractul de

leasing.
Incălcarea interesului public al securității creditului = nulitatea absolută. Incălcarea
interesului privat al finanțatorului = nulitatea relativă.

Contractul de franciză
O.G. 52/1997
Franciza este o modalitate de promovare a distribuției unui produs/serviciu. Aceasta
este si un contract si un sistem.
Distribuitorul cumpără bunul, pe riscul său, și în revinde, în vederea obținerii unui
profit.
Beneficiarul francizei are autonomie în modul în care dezvoltă vânzările
produsului/serviciului preluat, însă diferența fundamentală este gradul mai redus de
autonomie economică față de distribuitor. Beneficiarul francizei dobândește un pachet de
drepturi de proprietate intelectuală.
Contractul de franciză este contractul prin care o parte (francizorul) acordă celeilalte
părți (beneficiarul) dreptul de a exploata un pachet de drepturi de proprietate intelectuală în
legătură cu un produs/serviciu în procesul vânzării acelui produs/serviciu, pe baza cooperării
dintre cele 2 părți, cu obligația beneficiarului ca, în schimbul acestui la acest pachet de
drepturi de proprietate intelectuală, să plătească o sumă de bani în mod periodic și alte taxe și
comisioane către francizor.
Caractere:
 cu titlu oneros;
 sinalagmatic;
 comutativ;
 intuitu personae.

Suma de bani plătită periodic (doar ea) e definită de lege ca redevență. Beneficiarul
își pierde identitatea comercială în raport cu consumatorii. El acceptă acest risc de
depersonalizare pentru că are promisiunea unui câștig.
Franciza nu este un contract cu multiple parti. Exista un contract intre francizor si
fiecare beneficiar in parte, chiar daca exista o retea. Beneficiarii nu trebuie sa aiba relatii
contractuale, dar pot exista de exemplu daca unul dintre beneficiari are un surplus de produse,
iar altul are o cerere mai mare.
Art. 1 lit. n reglementeaza reteaua de franciza – trebuie vazuta ca o familie. Toti
beneficiarii urmeaza acelasi concept – contractele sunt uniforme fiind contracte standard.
Obiectivele sunt generate de ceea ce isi doreste francizorul. Reteaua are drept scop educarea
reciproca si schimbul de informatii intre beneficiari.
Elementele contractului de franciza
Obiectul principal al contractului – strict juridic acesta este reprezentat de pachetul
de drepturi primit de beneficiar. Drepturile de proprietate intelectuala (ex: marca) trebuie sa
fie protejate macar la nivel national. Know-how-ul – art. 1 lit. d – nu este protejat decat
contractual – nu se diferentiaza de secretul comercial. Legea romaneasca protejeaza
informatiile dobandite in faza precontractuala (in timpul negocierii contractului de franciza).
Cel protejat este beneficiarul pentru ca francizorul este cel care stie mai mult si e obligat sa
furnizeze informatiile necesare. Beneficiarul trebuie sa cunoasca la ce riscuri se supune – nu
ar putea cere ulterior despagubiri de la francizor - art. 2 (2) + (3).
Informatii care trebuie comunicate:
 Sarcina financiara suportata de beneficiar – francizele presupun si alte costuri nu numai
redeventa. Exista o taxa de intrare in reteaua de franciza pe care beneficiarul o plateste
pentru ca devine parte a retelei. Costul pregatirii angajatilor sunt suportate atat de
francizor cat si de beneficiar (centru de pregatire). Costurile de marketing se impart.
Taxele de concurenta se platesc la un moment dat in cursul functionarii contractului;
 Elementele care permit beneficiarului sa isi intocmeasca planul financiar;
 Durata;
 Posibilitatea cesiunii.
Daca nu se ofera toate aceste informatii beneficiarul poate cere despagubiri si
anularea contractului de franciza.

Drepturile si obligatiile partilor – legiuitorul stabileste mai mult niste directii:

 Art. 4 (1) – in faza precontractuala beneficiarul trebuie sa primeasca informatii fara
ambiguitate;
 Francizorul trebuie sa fie proprietarul dreptului de proprietate intelectuala;
 Trebuie ajutat beneficiarul – transmiterea experientei;
 Beneficiarul trebuie sa dezvolte franciza si implicit reteaua de franciza;
 Beneficiarul nu are voie sa divulge informatiile – secret comercial;
 Art. 5 – clauzele din contract;
 Reglementari cu privire la posibilitatea denuntarii unilaterale;
 Art. 8 (2) – francizorul poate sa impuna obligatii beneficiarului cu privire la informatiile
furnizate. O modalitate prin care se asigura confidentialitatea – impunerea unei obligatii
de exclusivitate postcontractuale pe o anumita perioada de timp. Beneficiarul nu va putea
sa incheie un contract de franciza cu un concurent al francizorului. Daca a fost impusa –
francizorul poate plati o indemnizatie beneficiarului.
 GARANTIILE REALE MOBILIARE

Art. 2323 NCC

Tipuri de garantii: ipoteci, gaj, privilegii.
Art. 2342 deroga de la art. 2334. In materie mobiliara – art. 2339.
Cand deterntorul precar il bate pe vanzatorul neplatit? La contracatul de comision.

Trasaturi ale privilegiilor si ipotecilor - indivizibile si accesorii. Indivizibilitatea

presupune ca creditorul ipotecar se va bucura in intregime de bunul respectiv integral. Bunul
nu se divide in functie de valoarea creantei.
Obiectul ipotecilor – art. 2355.
Ipotecile asupra creantelor – particularitate – in aceasta materie exista 2 debitori –
debitorul ipotecar si debitorul creantei ipotecate. Daca treci la executarea ipotecii asupra
creantei dar debitorul subsevent nu isi incalca obligatiile creantei – nu trebuie pusa in
primejdie.
Art. 2403 stabileste principial ca atat creditorul ipotecat cat si creditorul au dreptul de
a-si proteja drepturile impotriva debitorului. Au dreptul de a intenta actiuni.
Daca creditorul ipotecar are dreptul sa primeasca plata de la debitorul subsecvent –
daca nu i se plateste – actiune in colectarea sumei respectiva.
Ipoteca asupra universalitatii de bunuri. Ce se intampla daca se constituie o ipoteca
asupra unui bun din universalitate? Care va prevala? Art. 2357 (1) – odata ce e perfectata
ipoteca asupra universalitatii ea se extinde asupra tuturor bunurilor. Faptic, creditorul are 2
ipoteci. Daca, in timp, bunurile sunt inlocuite, atunci logic, bunurile care iau locul vor avea
asupra lor acelasi rang al ipotecii = rangul universalitatii. In cazul in care deja la momentul
constituirii e perfectata o ipoteca asupra unui bun individua, pentru a nu intra in conflict cu
regula primul inscris primul rand – rangul se pastreaza in functie de momentul inscrierii, insa
daca e un rang asupra unui bun individual anterior, rangul se pastreaza asupra acelui bun.
Ipoteca asupra universalitatii va avea rangul 2 - art. 2424.
Cu privire la cesiunea ipotecii – art. 2427 – ar fi mai corect sa fie numita stramutare.
Cele mai importante drepturi pe care le confera orice ipoteca – de preferinta si de
urmarire. Dreptul de urmarire inseamna ca cel care este creditorul ipotecar poate urmari bunul
in mainile oricarui subdobanditor. Este logic pentru ca una din trasaturile fundamentale ale
regimului ipotecii este libertatea debitorului de a dispune de bun.
Dreptul de preferinta - in momentul in care doreste sa treaca la executarea silita a
ipotecii, creditorul se va bucura de bunul ipotecat sau de echivalentul banesc rezultat in
functie de rangul sau (dat de principiul primul inscris, primul rang).
Cele doua drepturi din perspectiva publicitatii – e prezumat orice dobanditor ca el ar
trebui sa stie si poate sa verifice daca bunul pe care il cumpara e ipotecat. In aceasta materie e
pus in aplicare principiul publicitatii. Exista totusi o exceptie – art. 2393 (1) – daca cel care
instraineaza face acest lucru in exercitiul normal al activitatii unei intreprinderi si bunul care e
ipotecat si instrainat e de acelasi fel cu bunurile pe care le vinde, atunci dobanditorul
dobandeste bunul liber de orice ipoteca. Astfel se da libertate principiului securitatii
creditului. Totusi ipoteca se stramuta asupra sumei sau bunului care inlocuieste bunul vandut.
Ipoteca mobiliara
Drepturile creditorului ipotecar mobiliar – au drept scop sa il protejeze pe creditor
in raport de existenta si buna executare a ipotecii:
 Art. 2394 – dreptul de inspectie – are in vedere nu numai verificarea sumei sau bunului
care intra in patrimoniu debitorului in locul bunului asupra caruia se constituise ipoteca...;
singura limitare – sa nu stanjeneasca activitatea debitorului sau a celui care detine bunul in
acel moment;
 Dreptul de a culege fructele dreptului ipotecat – nu e o consecinta logica a drepturilor
generale a creditorului pentru ca acesta este un atribut al proprietatii. El trebuie prevazut
expres in contractul de ipoteca si daca acest drept a fost transferat in baza ipotecii, atunci
exercitarea lui de creditor trebuie sa se faca cu un beneficiu pentru debitor – reduce suma
principala. Contractul trebuie sa prevada si cum se va exercita efectiv in mod detaliat.
Daca acest drept nu este rezervat, atunci fructele intra in patrimoniul debitorului, dar
asupra lor se extinde ipoteca pentru ca ele sunt produse in sensul acestei materii. Putem
califica acest drept ca o modalitate de executare partiala a ipotecii de bunavoie si din prin
raportare la regulile de imputatie a platii – o forma speciala a acesteia.
 Dreptul de a lua masuri necesare si de a nu fi ingreunata posibilitatea de a executa
ipoteca – corelativ debitorul are obligatia de a nu distruge sau deteriora bunul grevat sua
de a ii diminua in mod substantial valoarea. Daca totusi debitorul incalca aceasta obligatie
legala, atunci legea il pedepseste pentru ca ea porneste de la premisa ca daca bunul nu ar fi
fost ipotecat, un proprietar ar trebui sa se comporte ca un bun proprietar, ci s-ar ingriji de
bun. A fortiori – cu atat mai mult el trebuie sa respecte sstandardul bunului proprietar
 avand in vedere ca bunul e ipotecat. Daca creditorul constata in exercitarea dreptului de
inspectie ca bunul sufera o deteriorare semnificativa – legea ii da dreptul sa intervina si sa
stopeze aceasta distrugere. Cum? Pune creanta intr-o scadenta anticipata si din acel
moment toate drepturile creditorului devin exigibile, inclusiv cel de a cere executarea
silita. Conditiile sunt prevazute in art. 2396. Ce nu poti sa fac prin acest mecanism – nu
poti sa califici instrainarea bunului ca o deteriorare pentru ca acesta este un drept
fundamental al debitorului. Art. 2396 (2) – temeiuri rezonabile sa se creada ca bunul este
pus in pericol sau ca executarea va fi ingreunata.

In art. 2389 sunt prevazute categorii de bunuri care pot face obiectul ipotecii
mobiliare.
Forma contractului de ipoteca mobiliara – scrisa ad validitatem. David – art. 2388
poate permite si forma electronica atata timp cat contractul e semnat cu semnatura electronica/
semnaturi block chain.
Consitutirea este incheierea contractului de ipoteca, in timp de perfectarea, concept
specific, presupune doua elemente: ipoteca deja constituita produce efecte si in acelasi timp ea
este inregistrarii. Deci nu e echivalenta numai cu inregistrarea ci trebuie ca ipoteca sa produca
efecte.
In momentul constituirii trebuie sa fie descris bunul ipotecat. Cum? Suficinet de
precis. Oricine vrea sa verifice sa isi poata da seama ce bunuri fac obiectul ipotecii (cauta pe
titular).
Descrierea pe baza de lista – se stabileasc niste detalii care trebuie mentionate.
Suma garantata cu ipoteca trebuie sa identifice atat suma principala cat si accesoriile
daca si acestea sunt garantate. Accesoriile curg si devine greu previzibil sa le cuantumul –
partile pot stabili un procent de penalitati raportat la valoarea principala.
Perfectarea ipotecii – ipoteca e perfectata daca se indeplinesc doua conditii – ipoteca
produce efecte si e inregistrata. Ipoteca care nu este perfectata nu poate fi executata. Se poate
intalni situatia in care sa inscrii ipoteca dar ea sa nu fie perfectata. In acest caz = ipoteca
imperfecta – art. 2409 (3) – indiferent de momentul inscrierii, intotdeauna va avea prioritate o
ipoteca perfecta decat una imperfecta.
Art. 2387 – cand produce ipoteca efecte? Debitorul are drepturile existente la
momentul constituirii ipotecii si creanta garantata exista – ipoteca produce efecte de la
momentul constituirii. Daca urmeaza sa procure bunul, sau are bunul si creanta e viitoare –
ipoteca nu poate produce efecte. Asta nu inseamna ca ea nu poate fi inscrisa, doar ca e
imperfecta si nu da toate drepturile. Art. 2372 – nu contrazice pentru are rang dar un rang
inferior unei ipoteci perfecte care poate fi constituita ulterior.
In domeniul bancar – art. 2410 (2). Singura situatie cand banca nu poate invoca rangul
1 – cand cineva a creat anterior ei o ipoteca asupra conturilor.
Derogari de la regula primul inscris primul rang – art. 2425 – ipoteci mobiliare
privilegiate care sunt veritabile privilegi. Au in comun faptul ca creditorul privilegiat isi
inscrie privilegiul la arhiva dupa ce a fost inscrisa o ipoteca cu privire la bunul respectiv.
Chiar si asa el dobandeste primul rang. Pentru ca privilegiul sa fie pastrat – inscrierea e
necesara!
Situatii - privilegii:
 Vanzatorul unui bun care a transferat proprietatea asupra bunului dar nu a incasat pretul –
art. 2339 lit. a se completeaza cu art. 2425 – nu se aplica cand bunul e dobandit pentru
exploatarea unei intreprinderi!!!! Teza finantatorului – orice finantator care acorda un
imprumut cumparatorului pentru a dobandi bunul respectiv. In ambele situatii, fie ca e
vanzatorul fie ca e finantatorul, pentru ca privilegiul sa produca efecte trebuie indeplinite
formalitati: inainte ca cel care dobandeste bunul, beneficiarul trebuie sa isi inscrie
privilegiul in arhiva si sa notifice pe creditorul ipotecar ca a intervenit situatia.
 Privilegiul asupra recoltei sau produsele ce se pot obtine prin valorificare recoltei - in
favoarea celui care a finantat recolta. Pentru a se naste valabil acest privilegiu, trebuie
constituit si inscris in arhiva inainte cu 6 luni de a se culege recolta. Nu mai e necesara
notificarea creditorului anterior.
 Animalele si produsele acestora – privilegiul este al finantatorului pentru achizitia de
medicamente, hormoni, nutreturi. Privilegiul trebuie inscris in arhiva – singura conditie,
doar ca poate surveni un conflic intre privilegiul vanzatorului de nutreturi, medicamente
sau hormoni si privilegiul finantatorului. Legea de prioritate vanzatorului.

Executarea ipotecilor
O prima faciliate a creditorului – ipotecile sunt titluri executorii. Creanta trebuie sa fie
certa, lichida si exigibila.
A doua protectie – are trei posibilitati de valorificare a bunului: de a transforma bunul
in bani, iar din suma obtinuta sa stinga creanta principala si accesoriile; de a prelua bunul
ipotecat in contul creantei; de a lua in administrare bunul = el exploateaza ca si cum ar fi
proprietarul cu scopul de a obtine bani pentru a acoperi creanta si accesoriile. Aceasta nu e o
forma propriu-zisa de executare silita, spre deosebire de celelalte situatii nu exista
posibilitatea contestarii executarii – procedura opozitiei la executare.
Legea protejeaza si pe debitor – pactul comisoriu. In aceasta materie – daca la
scadenta nu se plateste creanta, creditorul preia bunul in contul creantei. Acest lucru este
interzis in mod imperativ. Debitorul are drept de opozitie, el trebuie notificat si daca considera
ca este prejudiciat se poate opune. Instanta verifica daca executarea se face in mod abuziv.
Executarea privata – o a patra forma de executare. Debitorul se poate razgandi –
converteste astfel executarea privata in executare silita.
Indiferent de modalitatea de executare silita, sunt cateva elemente comune:
 Daca bunul este accesoriu unui imobil – creditorul are o prioritate pe bucatica aceea.
Creditorul poate totusi sa separa fizic, daca e posibil, dar va plati despagubirile necesare.
El nu poate lua materiale de constructii si sa execute. Nu poate nici sa scoata la vanzare
intregul imobil.
 Orice creditor poate declansa execuarea silita – el trebuie sa dea prioritate celor cu rang
anterior lui ceea ce inseamna ca regula produce efecte numai daca bunul e schimbat in
bani.

Procedura executarii silite

Conditii:
 Limitari cu privire la modalitatile de vanzare – licitatie publica/ vanzare directa. Daca sunt
mai multe bunuri, se pot vinde in bloc/ separat. Se pot conveni si alte modalitati prin
contract;
 Indiferent de metoda de vanzare silita, intotdeauna executarea silita trebuie sa se faca intr-
o maniera comerciala rezonabila art. 2446 – scopul acestui standard este de a se obtine, in
conditiile date, un pret corect, avand in vedere atat debitorul, cat si pe ceilalti creditori
chirografari sau cu rang diferit. In cazul bunurilor cu pret de piata, se poate obtine pretul
cel mai corect prin analiza acestuia. Majoritatea bunurilor nu au piete organizate,
executorul judecatoresc trebuind sa verifice daca sunt prevazute anumite reguli in contract
care sa asigure aceasta rezonabilitate a vanzarii. Daca nu exista aceste reguli, este sarcina
executorului judecatoresc de a obtine cel mai bun pret in conditiile date.
In cadrul acestei proceduri de vanzare silita, creditorul ipotecar poate sa cumpere
bunul respectiv, cu anumite limitari – art. 2448: creditorul poate cumpara prin vanzare directa
doar in cazul vanzarii bunurilor care apartin unei piete reglementate.
Creditorul nu plateste in numerar ci depune creanta in contul pretului. El a preluat
bunul, creanta lui s-a stins, si ceilalti creditori au scapat de un creditor.
Situatie: creditorul cu rang superior a obtinut o creanta tot impotriva debitorului sau,
creanta fiind ipotecara. El nu a castigat nimic prin aceasta executare silita. A primit o creanta
pe care o poate executa in conditii mai proaste - o asemenea situatie ar putea fi permisa numai
in cazul in care cel care participa la cumparare este creditorul cu rangul cel mai mare, pentru
ca atunci ceilalti creditori beneficiaza de o crestere in rang. Legea nu creeaza nicio limitare
intre creditori.
Procedura efectiva de vanzare - cel care declanseaza executarea trebuie sa notifice
vanzarea art. 2449 – art. 2450. Oricare parte interesata poate face opozitie la executare.
Opozitia suspenda executarea pana cand judecatorul de pronunta asupra ei. Instanta admite
opozitia numai daca cel care o introduce a demonstrat ca prin acea executare ii sunt incalcate
anumite drepturi - art. 2452.
Beneficiul dobanditorului este ca preia bunul liber de orice ipoteci. Acesta nu va avea
nicio sarcina cand dobandeste bunul respectiv. Art. 2362 instituie o exceptie - cand renasc
drepturile unui tert dobanditor care existau asupra bunului anterior vanzarii. Acest tert a avut
la momentul executarii silite posesia asupra bunului. Bunul este preluat de catre dobanditor cu
aceste drepturi renascute asupra lui. Art. 2362 si art. 2465. Prin preluarea bunului, privilegiile
se sting in aceeasi masura in care se sting ipotecile inscrise.
Daca a fost vandut un bun care nu apartinea debitorului, creditorul ipotecar are
obligatia sa restituie adevaratului proprietar suma pe care a primit-o sau, mai bine, sa restituie
chiar bunul, daca mai poate. Sa ia bunul de la dobanditor si sa il remita adevaratului
proprietar. Daca nu are o actiune in preluarea bunului de la dobanditor, atunci dobanditorul va
avea riscul de a se trezi cu actiunea in revendicare din partea adevaratului proprietar.
In cazul in care adevaratul proprietar a primit echivalentul sumei de bani de la creditor,
mai poate adevaratul proprietar sa mearga si impotriva dobanditorului sa ceara bunul
respectiv? David: nu. Nu poate sa aiba loc o imbogatire fara justa cauza.
Art. 2459 – reguli de distributie a sumelor obtinute prin vanzarea bunului. Art. 2460 -
2463 – preluarea bunului ipotecat in contul creantei.
Acordul debitorului trebuie dat inainte de a se proceda la executare, dar dupa ce nu a
platit. Nu poate fi obtinut un acord avant la lettre prin contractul de ipoteca, ci numai dupa ce
debitorul nu si-a executat obligatia principala. Acordul trebuie sa fie inscris in arhiva. Si
ceilalti creditori trebuie sa fie de acord. Interesul acestora poate sa fie in situatia in care
ipoteca respectiva priveste mai multe bunuri, fie parte a unei universalitati, fie bunuri
individuale supuse unui risc.
Preluarea bunului in vederea administrarii – art. 2468 – 2473.
Art. 2474 – art. 2477 – sanctiuni pentru incalcarea, de catre creditor, a obligatiilor pe
care le are in materie de executare a ipotecii. Sanctiuni de natura civila. Pentru situatii
particulare, acestea pot fi calificare ca niste clauze penale legale.

CAMBIA, BILETUL LA ORDIN SI CECUL

Mecanism esential = convertirea monedei intr-un document si apoi convertirea

documentului in moneda.
Cambia presupune 3 persoane:
 Persoana care emite;
 Persoana care primeste;
 Persoana careia i se da ordinul.
La scadenta, te intorci impotriva lui 2.
Biletul la ordin presupune doua persoane:
 Emitent – isi asuma o obligatie de plata prin acea hartie;
 Beneficiar – poate sa schimbe acea hartie contra numerar sau ca mijloc de plata pentru
marfuri.
La scadenta, te intorci impotriva lui 1.

Moneda actuala de hartie = varianta sofisticata a biletului la ordin.

 Cambia (titlul comercial de vloare reglementat de Legea 58/1934 a cambiei si a
biletului la ordin) – se bazeaza pe increderea ca, la data la care acea hartie e scadenta, cineva
va plati suma care e scrisa pe hartia respectiva si pe aparenta – cel care o dobandeste are
incredere nu numai in faptul ca cineva o va plati, ci si in faptul ca tot ceea ce este scris pe ea
este valabil si creeaza o obligatie legala fata de cineva sa plateasca suma respectiva. In aceasta
materie, ceea ce scrie pe contractul respectiv da valoarea. Daca documentul este completat
corect, nu exista nicio scuza pentru nimeni sa conteste validitatea acestuia si faptul ca produce
efecte.

Caracteristicile titlurilor de valoare

Caracter costitutiv – toate drepturile si obligatiile corelative legate de detinerea
titlului, de circulatia lui, de plata sumei pe care o mentioneaza se nasc in momentul in care au
fost inscrise in documentul respectiv, sub conditia sa fie inscrise in mod corect. Toate aceste
drepturi si obligatii exista in hartia respectiva. Daca inainte de scadenta detinatorul distruge
hartia, drepturile dispar, situatie care nu se intampla si in cazul contractului => disparitia
instrumentului duce la disparitia tuturor raporturilor juridice existente in legatura cu acel
instrument
Caracter formal – legat de ideea de aparenta si incredere – documentul trebuie sa
confere certitudine oricarui detinator ca poate fi folosit in scopul in care a fost emis. Pentru a
atinge acest obiectiv, el este foarte formalist (limbaj aproape sacramental). Daca schimbi
topica frazei, va produce alte efecte decat cele la care partile se asteptau atunci cand l-au
intocmit.
Caracter literal - intregul raport juridic este descris de ceea ce mentioneaza
documentul respectiv – SD: nu este intru totul adevarat, deoarece daca documentul e corect
completat din punct de vedere formal, el atrage aplicarea legii.
Caracter autonom - el are circulatie si viata juridica proprie independenta, in
principiu, de raportul fundamental.
**derivative – se naste un nou titlu, de regula stipulatie bursiera, pe baza unor raporturi
juridice anterioare, legatura dintre ele fiind extrem de slaba juridic

Conventia privind cambia si biletul la ordin a uniformizat circulatia la nivel European

a acestor titluri de valoare – doua sisteme:
 Sistemul continental romano-germanic;
 Sistemul anglo-saxon.
Partile cambiei:
 Partea care o emite, cel care redacteaza inscrisul si il pune in circulatie = tragator;
 Partea care primeste ordinul sa plateasca = tras;
 Cel care la momentul emisiunii o primeste si care, daca nu o mai instraineaza altcuiva, la
scadenta o incaseaza de la tras = beneficiar.
 Tot ce e legat de nasterea cambiei se scrie pe fata, iar ce e legat de circulatie se scrie
pe verso.
Trasul nu este obligat sa o plateasca la scadenta, cambia nederogand de la principiul
libertatii de vointa. El are doar o optiune. Beneficiarul nu are ce sa-i faca trasului in cazul in
care acesta refuza sa plateasca.
Art. 1 din lege – stabileste elementele care sunt obligatorii a fi inscrise la momentul
emiterii:
 Denumirea – Cambie – trebuie sa fie clar ca ea se refera la intregul document; cambia
trebuie sa fie in limba in care sunt inscrise mentiunile in document;
 Ordinul neconditionat de a plati – ordin pe care tragatorul il da trasului (intr-un mod
neangajat juridic); in afara de propria discretie, trasul nu poate invoca altceva din acest
ordin pentru a refuza sa plateasca. Trebuie sa se vada caracterul imperativ;
 Numele celui care trebuie sa plateasca – suficient de clar pentru a-l putea identifica pe
tras;
 Scadenta – tipurile de scadenta – art. 36 - art. 40:
- Cambie la vedere – se bazeaza pe conceptul de acceptare, care este in legatura
numai cu trasul ; ea poate fi prezentata oricand trasului pentru ca acesta sa o
plateasca, in intervalul maximal impus de lege de un an de la emisiune – art. 26.
Intervalul poate fi marti sau redus de catre tragator. Nu mai trebuie sa curga un alt
termen la scadenta caruia trasul sa o plateasca, ci de la momentul cand e de acord
prin acceptare sa o plateasca.
- Cambie la un anumit timp de la vedere – mai intai o prezinti spre acceptare
trasului; daca o accepta, la acel moment va curge termentul prevazut de cambie; o
prezinti la plata dupa ce expira acest termen de la vedere, nu la momentul
acceptarii, ca la cambia la vedere; daca trasul nu o accepta, incertitudinea privind
pozitia lui s-a cristalizat. In acel moment se declanseaza o procedura de regres –
toata obligatia cambiala devine scadenta. Cel care o detine isi cauta debitor
cambial care sa plateasca suma respectiva, in ultima instanta aceasta fiind
tragatorul.
- Cambie la zi fixa – “platiti lui ... la data de ...”.
- Cambie la un anumit timp de la data emisiunii – se indeplineste o alta conditie – se
arata pe cambie data la care ea a fost emisa. Art. 1 pct. 7 – data si locul emiterii.
Termenul se stabileste prin raportare la aceasta data.
 Locul unde plata trebuie sa fie facuta – daca nu se indica niciun loc, atunci se prezuma ca
este domiciliul (PF) sau sediul social (PJ) al trasului. Daca, in apropierea numelui trasului,
este scrisa o localitate, se prezuma ca acela este locul unde se va plati;
 Numele beneficiarului;
 Data si locul emiterii cambiei.
Semnatura cambiala = semnatura tragatorului. Art. 8-9 – conditii particulare –
persoana fizica: semnatura lui trebuie sa fie scrisa de mana, sa indice numele de familie si
initiala prenumelui =>nu poti sa pretiparesti numele tragatorului. Persoana juridica: nu trebuie
sa scrii de mana, e suficient sa fie pretiparit, insa semnatura persoanei care o angajeaza trebuie
sa fie olografa, legea nemaicerand si scrierea de mana a numelui.
 ICCJ – Decizia 1/3.02.2003:
 Nu trebuie sa fie neaparat pentru validitatea semnaturii intotdeauna semnatura
reprezentatului legal (administrator, director), ci poate fi si semnatura unui reprezentant
conventional, dar trebuie sa se indice, in acest caz, in dreptul semnaturii, aceasta calitate.
Raportare la art. 10 din Legea 58/1934;
 Daca semneaza reprezentatul legal, nu este obligatoriu sa mentioneze si calitatea sa, fiind
suficient ca a semnat olograf;
 Semnatura trebuie sa fie descifrabila – semnatura olografa obisnuita;
 ICCJ ofera o interpretare CORECTA TEHNIC JURIDIC, DAR NU NEAPARAT
CORECTA PRINCIPIAL – art. 8 nu se aplica biletului la ordin. Biletul la ordin este
reglementat in art. 104-107 din Lege. In ce priveste semnatura, nu exista nicio mentiune
speciala privind semnatura ca atare sau vreo referire la art. 8 in aceste articole de la biletul
la ordin => nu se aplica art. 8 prin interpretare si biletului la ordin;
 Interesant: 106 trimite la art. 9, dar nu si la art. 8.

Art. 9, art. 10 trateaza chestiunea emiterii cambiei prin reprezentare. Prezumtii

absolute in art. 9. Art. 10 – spre deosebire de beneficiar, care trebuie sa aiba mandat special,
aici, in baza legii, este suficient mandatul general. Ish. Ish. Ish.
Daca una dintre mentiunile prevazute in art. 1 nu este completata, ce se intampla din
punctul de vedere al validitatii cambiei? Doua situatii:
 Necompletarea in integralitate este facuta din neglijenta – cambia nu este valabila,
indiferent de elementul care lipseste, indiferent daca intervine ceva de la art. 2-7;
 Necompletarea este intentionata – nu e o cambie valabila, ci o cambie in alb; modalitatea
stabilita de parti trebuie neaparat materializata intr-o conventie de completare, in care
beneficiarul isi asuma obligatia sa completeze cambia conform celor instructate de catre
trgator. Ea trebuie completata cel mai tarziu pana la momentul la care se prezinta trasul.
Daca nu se respecta acest termen, trasul poate refuza pe motivul invaliditatii, nu numai din
perspectiva discretiei sale.
Art. 12 – aceasta completare (in cazul cambiei in alb) poate fi facuta in termenul
maximal 3 ani de la data emisiunii; acest termen nu mai poate fi modificat prin vointa
tragatorului
Nu inseamna ca orice mentiune poate fi completata in baza conventiei de completare.
Ce trebuie intotdeauna completat:
 Denumirea de cambie;
 Semnatura tragatorului;
 Data emisiunii;

Cambia este emisa in ideea de a facilita plata unui debitor, dar este emisa si pentru a
facilita incasarea inainte de scadenta a sumei pe care ea o mentioneaza, pentru ca, daca, intr-
un caz extrem, este o cambie la scadenta fixa indelungata, beneficiarul ar trebui sa stea intr-o
incertitudine in toata aceasta perioada.
 Toti cei care participa la circulatia cambiei vor deveni obligati cambiali => cel mai
nefericit e beneficiarul care nu a transmis cambia. Ideal e ca, pana la scadenta, cambia sa
treaca prin cat mai multe maini. La scadenta, beneficiarul se poate duce impotriva oricaruia
dintre cei prin mainile carora a trecut cambia. Beneficiul circulatiei cambiale – dobandesti
mai multi debitori. Acest mecanism se numeste gir. Girul nu este cesiune de contract.
Girul – art. 13 – art. 22
Tragatorul, fiind cel care construieste circuitul cambial, are beneficiul sa elimine
posibilitatea de transmitere prin gir, ceea ce face cambia neatractiva pentru beneficiar, prin
expresia “nu la ordin”. Cambia va putea fi transmisa, totusi, dar ca o cesiune obisnuita. Intram
in sfera dreptului civil.
Girul poate fi facut si in folosul trasului, indiferent daca e acceptant sau nu. Poate fi
facut, de fapt, in folosul oricarei persoane, chiar al tragatorului.
Conditiile girului:
 Sa fie neconditionat;
 Sa fie total (la acceptare, trasul nu e obligat sa accepte in totalitate cambia, poate sa
accepte partial; girul, in schimb, nu poate fi partial, girul partial este nul, pentru ca
acceptarea partiala face girul inoperabil). Daca in formula de gir nu e formula “a se plati la
ordinul lui”, ci doar “la purtator”, se considera un gir in alb => este o conventie de
completare, aceasta formula atragand atentia oricarui dobanditor al cambiei. Daca nu se
face mentiunea “la purtator”, poti avea, totusi, gir in alb, dar doar cu conditia existentei
unei conventii la completare?????????? Girul in alb, in general, poarta semnaturile tuturor
celor care ulterior circula cambia fara sa o completeze;
 Art. 15 - 16: conditii de forma gir in alb;
Girul poate sa fie dat prin procura dar, in acest caz, art. 20 cere existenta unui mandat
special pentru a putea sa transmiti ca girant cambia respectiva.
Modul in care se plateste cambia in situatia transmiterii prin gir – legea nu
mentioneaza ca transmiterea trebuie facuta cu titlu oneros => o cambie poate fi transmisa si
cu titlu gratuit. Atunci cand este transmisa cu titlu oneros, este de la sine inteles ca suma pe
care o plateste giratarul este mai mica decat suma de pe fata cambiei, deoarece giratarul preia
riscul refuzului trasului de a onora cambia.
Procedura de avalizare = posibilitatea pe care o are orice persoana de a garanta pentru
o parte sau intreaga suma spre deosebire de girurile unde transferul se face pentru intreaga
suma. Art. 33 – plata unei cambii poate fi garantata prin aval. SD: avalistul garanteaza in
abstract plata cambiei sau el garanteaza plata cambiei in legatura cu o persoana? Realitatea
este ca desi este pentru o suma care nu poate fi mai mare decat suma de pe cambie,
intotdeauna avalul se da in legatura cu un obligat cambial si acest lucru rezulta din art. 34 alin.
final. Daca nu se mentioneaza avalul – se prezuma ca e dat pentru tragator. Art. 35 – avalistul
e tinut in acelasi mod ca acelasi pentru care a garantat.
Natura juridica a avalului? Este cert din jurisprudenta ca avalistul nu are beneficiul de
discutiune si diviziune cum are un fideiusor. Punctul de vedere al lui SD: avalul nu are natura
juridica a unei fideiusiuni, e o forma speciala de garantare a obligatiei cambiale, de aceea
avalistul are dreptul de a-si limita intinderea obligatiei de garantie, spre deosebire de
garantiile personale care au in vedere garantarea persoanei respective, iar in ceea ce priveste
obligatia de plata, evident ca ea va fi atrasa in cazul in care cel pentru care a garantat nu
plateste. Acest lucru presupune ca mai intai trebuie ceruta plata de la persoana garantata. Daca
el refuza – se poate indrepta detinatorul cambiei impotriva avalistului.
Ca formula pentru aval – garantie care trebuie inscrisa pe fata cambiei. Daca este
avalizat un girant, atunci va trebui mentionat numele sau. Se poate avaliza inclusiv pentru
tras, chiar daca trasul nu a acceptat. Aceasta figura juridica este un mecanism de garantare a
platii si nu e legat de persoana celui care a garantat. Ca si girul, avalul trebuie sa fie
neconditionat.

Procedura de executare a cambiei

In functie de tipul de scadenta, avem momentul prezentarii la acceptare si momentul
prezentarii la plata.
Rolul prezentarii la acceptare este de a stabili pentru tot lantul cambial daca trasul e de
acord sa isi asume obligatia de plata. Se da ocazia trasului sa accepte lucru pe care il poate
face inscriind in dreptul numelui sau – acceptare. Din acel moment curge termenul de
scadenta.
Trasul poate sa refuze, caz in care incertitudinea ce priveste pozitia lui e inlaturata, dar
nu mai poti sa determini momentul la care se incadreaza cambia in functie de va face in
continuare trasul. Din acel moment e clar ca nu vei putea nici sa ceri plata si nu mai exista
vreo ratiune pentru a astepta orice alt eveniment ca sa incasezi cambia. Detinatorul trebuie sa
incerce sa incaseze cambia pe orice cai – mecanismul de regres cambial.
Pentru a declansa cererea de plata de la persoana aleasa, detinatorul trebuie sa notifice
pe girantul sau si in acelasi timp pe tragator (numai in cazul detinatorului ultim) – art. 50.
Daca a facut aceste mecanisme de notificare, el poate trece la executarea cambiala. Daca nu,
el in continuare poate trece la executarea cambiala, doar ca va raspunde pentru prejudiciile
suferite de aceste persoane pentru lipsa de notificare. La randul lui girantul va notifica autorul
sau care a fost giratar pentru el si asa mai departe. Prin acest mecanism, toti debitorii cambiali
vor afla despre neexecutare si riscul care le incumba.
Aceasta obligatie de notificare si de protest de neplata nu este imperativ impusa de
lege. Daca in cambie este mentionat de catre tragator, de catre un girant sau de catre un avalist
fara protest, atunci cu privire la aceste persoane nu mai este nevoie sa fie prezentat protestul
de neacceptare – se poate trece la executare.
Daca, inainte de a face orice protest, debitorul prezumat – trasul intra in insolventa,
incertitudinea fata de cambie e clarificata – conf Legii insolventei e posibil ca administratorul
sa refuze oricum cambia – se declanseaza executarea anticipata.
Acest mecanism este mecanismul de regres cambial care e o forma de incasare a
titlului. Daca nu poate fi utilizat atunci te poti indrepta cu una dintre cele doua actiuni:
actiunea cauzala si daca nu se poate se foloseste actiunea in imbogatire fara cauza.
Actiunea cauzala e bazata pe raportul cauzal, cambia fiind autonoma fata de acesta.
Odata ce ea s-a nascut nu mai are relevanta raportul, dar nu se poate face abstractie de cauza.
Avantajul e ca se exercita in baza unui titlu executoriu – cambia, chiar daca raportul cauzal e
constatat cu un act sub semnatura privata – art. 64.
Art. 65 – ultima sansa pentru detinator – actiunea in imbogatire fara cauza daca esti in
termenul sau de prescriptie. Ceri sa plateasca in limita in care el s-a imbogatit in relatia cu
tine. Singurul care poate cere suma de pe cambie este detinatorul ultim – va cere de la ultimul
girant fata de el. Nu se deduce din castigul debitorului ceea ce el a platit autorului sau anterior
deoarece el are mecanismul similar.
Termenele de prescriptie – art. 94. Art. care nu ne intereseaza: alterarea, formalitati de
protest, ce este foarte tehnic..

Biletul la ordin
Art. 104, art. 6, totusi exista o diferenta notabila fata de cambie – nu creeaza o
incertitudine cu privire la cel care trebuie sa plateasca – nu exista un tras. Acest bilet are
intotdeauna doua parti.
Art. 3 (2) – cambia in care tragatorul este si tras – diferenta fata de biletul la ordin –
tragatorul ramane obligat cambial si daca i se cere plata de catre detinator o poate refuza. Asta
nu inseamna ca nu va fi obligat intr-un final sa plateasca. Biletul la ordin – nu exista tras –
tragatorule debitorul de ultima instanta cambial.
Spete: Decizia 391/2012 sectia a 6-a civila Curtea de Apel Bucuresti, decizia
131/2014, decizia ?? Curtea de Apel Craiova.

Cecul
Legea 59/1934 – legea cecului – tragator poate fi orcine, insa trasul poate fi doar o
societate bancara (legislatia romana).
Cecul poate fi emis/ transferat si el prin gir. Poate fi remis in alb. Reprezentarea – ca
in materia cambiala. Ceea ce nu ai in aceasta materie si e interzis prin lege – nu poate fi
acceptat (se considera nescrisa). Trasul trebuie sa plateasca
Provizionul – suma de pe fata cecului pe care tragatorul e obligat sa o tina tot timpul
in cont la societatea bancara trasa. Daca suma exista evident ca se va face plata, daca nu
exista, trasul poate refuza plata dar exista o sanctiune – trasul care emite fara a avea provizion
sau care foloseste si partial provizionul va savarsi o infractiune.
Daca beneficiarul nu este aratat atunci cerul se considera la purtator.
Cecul nu poate fi tras asupra tragatorului insusi cum e posibil la cambie. Cecul e tras
intre agentii sau filiale ale aceleiasi societati bancare. Daca se incalca conditiile art. 111 –
sanctiunea e si aplicarea unei pedepse cu inchisoarea.
Cu privire la gir – aceleasi conditii. Exista posibilitatea de avalizare.
 Cu privire la scadenta legea spune ca cecul e platibil la vedere – nu e legat de ideea de
acceptare. Termenul de prezentare – termen de decadere – 15 zile de la emisiune daca este
prezentat la o societate bancara si a fost emis in Romania. Daca nu emis in Romania, dar e
prezentat unei societati bancare romane – 30 de zile – art. 30.
Art. 32 reglementeaza o prezumtie.
Tipuri de cec – art. 38 si urm – neimportante.
Executarea cecului – la fel ca in materie cambiala. Termenele de prescriptie – art. 78.
Cecul circular – neimportant.
In practica – obligatia de a avea provizion se incalca pentru ca tragatorii folosesc banii,
obligatia fiind incalcata chiar daca banii se pun inapoi. Exista un sistem – lista rusinii –
aplicabila in domeniu. Centrala incidentelor de plati in care pot fi inscrisi cei care nu platesc
creditele la scadenta, cei care incalca obligatia de provizion – se verifica pentru a vedea
bonitatea. ICCJ sectia a 2 a civila - decizia 1327/2013.