Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE MIȘCĂRII, SPORTULUI ȘI SĂNĂTĂȚII


MASTER: KERF

Modificări metabolice induse de efortul fizic în


metabolismul Mg

Modificări metabolice induse de efortul fizic în metabolismul Mg


1. INTORDUCERE

Magneziul este un macroelement mineral esential organismului prin functiile


indeplinite si prin procentul relativ ridicat pe care il reprezinta in structurile corpului.
Organismul adult contine, in medie, 20-30 de grame de magneziu, peste 50% din acesta fiind
in oase (sub forma de fosfat de magneziu si carbonat de magneziu).
Rolurile magneziului sunt predominant metabolice, fiind implicat in producerea si
transportul energiei necesare diverselor procese fiziologice. Este implicat in proteinogeneza,
in metabolismul lipidelor si glucidelor, catalizeaza o mare parte din reactiile biochimice, are
rol in contractia si relaxarea musculara.
Printre cele mai cunoscute functii sunt cele care implica homeostazia calciului si
procesul de mineralizare, in care magneziul are un rol activ, regland echilibrul calcic (prin
favorizarea absorbtiei si metabolizarii acestuia) si impiedica precipitarea lui cu formare de
calculi (renali, biliari).
Magneziul este un mineral care, asemanator calciului, are capacitatea de a deprima
excitabilitatea neuromusculara. Din aceasta proprietate deriva efectul lui tranchilizant.

2. METABOLISMUL Mg

Magneziul este un mineral a carui absorbtie intestinala este controlata de catre


organism si este adaptat in permanenta nevoilor. In general, dintr-o dieta echilibrata, mixta, in
conditiile unui necesar normal, organismul preia 30-40% din aport (acest procent insa variaza
in functie de starea metabolica, intre 20-70%). Deoarece utilizarea sa digestiva este in
permanenta controlata, niveluri toxice de magneziu se ating foarte rar si de obicei au ca
substrat patologii complexe sau administrari irationale (mult peste necesar) de suplimente
dietetice. Suplimentele nutritionale continand magneziu nu sunt indicate pacientilor cu
probleme renale (insuficiente renale cronice, litiaze) sau biliare, deoarece concentratia ridicata
de magneziu din acestea le poate agrava sau precipita simptomatologia.
Deficitul de magneziu este si el destul de rar intalnit. Se manifesta de obicei prin
cefalee, astenie, hiperexcitabiliate si somnolenta, tremor muscular, parestezii, labilitate
emotionala. Carenta de magneziu este de obicei expresia unor boli concrete si cu interesare
sistemica, cum ar fi ciroza hepatica, diabetul zaharat (in special in faza de acidoza diabetica),
diareea cronica, alcoolismul cronic, malnutritia si orice alta patologie de natura digestiva care
scade absorbtia (interventii chirurgicale, boli infectioase). Exista medicamente care pot asocia
scaderea magneziului din organism (cum ar fi diureticele). Hipocalcemia este o alta stare care
poate duce la deficitul de magneziu.
Carenta de magneziu se manifesta prin 3 categorii de simptome:
- simptome ce apar precoce: iritabilitate, anorexie (scaderea apetitului), astenie,
insomnie si spasme musculare; apar de asemenea si tulburari de memorie, apatie, confuzii si
scaderea capacitatii de asimilare a cunostintelor noi
- deficitul moderat se traduce prin tulburari ale ritmului cardiac si alte modificari de
natura cardio-vasculara
- in carenta severa pacientul are convulsii, crize de tetanie, apatie generala, halucinatii
si delir.

3.MODIFICARI INDUSE DE EFORTUL FIZIC

Fiecare molecula de ATP se combina cu un ion de magneziu inainte de a fi implicata


in orice reactie catalizata enzimatic. Este un cofactor ce caracterizeaza numeroase enzime de
fosforilare implicate in functii mitocondriale si un activator pentru numeroase enzime
implicate in sinteza proteinelor. Fractiunea extracelulara (1%) intervine alaturi de calciu in
excitabilitatea neuromusculara in unele momente sinergic, in altele antagonic. Practic tot
magneziul activ metabolic este localizat in compartimentul extracelular. Aportul alimentar
asigura 350-400mg/zi, alimentele bogate in magneziu fiind cerealele, legumele si fructele
(mure, banane, ciuperci, nuci, plantele verzi deoarece Mg este un component al clorofilei).
Nivelul sanguin fiziologic este de 1,5-2,2 mEq/l (40-45% sub forma legata). Absortia se
realizeaza in intestinul subtire in proportie de 35% iar eliminarea se face predominant prin
urina si partial prin fecale si transpiratie.
Hipomagnezemia apare in conditiile unor eforturi stresante, slabire fortata, tulburari de
absortie intestinala, hiperparatiroidismul primitiv si alcoolismul cronic. De asemeni nivelul
magneziului sanguin se poate prabusi dramatic dupa eforturi intense si sportivii trebuie sa aiba
in vedere suplimentarea in magneziu in ciuda lipsei unor argumente stiintifice in acest sens.
O alimentatie saraca in magneziu antreneaza un deficit de fosfor si de potasiu in
muschii scheletici. O carenta selecti de potasiu poate cauza diminuari ale magneziului si
fosforului. De asemenea, un deficit de fosfor determina diminuarea continutului de magneziu
si potasiu in tesuturi. De obicei, raspunsul somatic la carenta selecti a unuia din principalii
ioni intracelulari consta in anorexie, atrofie celulara, balanta azotata negati, plus o pierdere
neta a celorlalte doua elemente majore intrace-lulare. Mentinerea unei compozitii intracelulare
normale este asigurata prin reducerea volumului celular si prin expulzia extracelulara a ionilor
necarentati.
Situatia este diferita in cazul supraalimentatiei. O alimentatie completa global, dar
deficienta in privinta unuia din elementele intracelulare majore, declanseaza o stare de
anabolism, in cadrul careia protoplasma care se sintetizeaza prezinta un deficit major al
ionului deja deficient. in aceste situatii se obser alterari grave ale compozitiei celulare cu
acumulari de sodiu, clor, calciu si apa. In aceste conditii, cresterea calciului intracelular, prin
actirea proteazelor si fosfolipazelor, poate fi o cauza importanta a leziunilor celulare.
Ca si in cazul altor deficite ale ionilor intracelulari majori, carenta in magneziu a
organismului poate fi prezenta in ciuda unor lori serice normale. in plus, deficitul afecteaza
unele tesuturi inaintea altora. Definitia exacta a unui deficit aderat al unui ion intracelular se
refera la diminuarea concentratiei sale in raport cu azotul tisular. in muschi, acest raport este
de aproximativ 0,3 mmol (7 mg) de magneziu la 1 g de azot. in situatii cu deficit de magneziu,
continutul de magneziu al hematiilor diminua, in timp ce continutul de magneziu al muschilor
poate ramane normal.

4. BIBLIOGRAFIE
Conf. Univ. Dr Culea Catalina, Biochimia, 2008
http://www.medicultau.com/endocrinologie-si-metabolism/tulburari-ale-metabolismului-
magneziului/hipermagnezemia.php
http://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizica-
kineto/suportcurs/master/nutritie_doping/Nutritie_doping_curs.pdf

S-ar putea să vă placă și