SCRIEREA DE LA TURDAS, CEA MAI VECHE

SCRIERE DIN LUME

Marija Gimbutas

Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-rasariteana au dezvoltat

un sistem de scriere, cu circa doua mii de ani inaintea egiptenilor ori a
sumerienilor. Totusi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor
europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative.
Scrierea “veche europeana” era o scriere sacra, aparuta in urma unei
indelungi folosiri a unor semne grafice incarcate de un simbolism particular;
aparitia acestei scrieri este strins legata de cultul dezvoltat al divinitatii
feminine. Aceste semne sint, in sens pur etimologic, hieroglife sau semne
sacre.

Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtind semne de scriere au
fost facute cu mai mult de un secol in urma, la Turdas, un sit apartinind fazei
timpurii Vinca din Transilvania. De abia un secol mai tirziu, in 1961, s-au
descoperit la Tartaria (o asezare nu departe de Turdas, in judetul Alba) trei
placute de lut ars cu o scriere care a stirnit un deosebit interes. Citiva eruditi
le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au banuit a fi derivate
din acestea. Cronologia oferita de datarile cu radiocarbon era ignorata.
Astfel M.S.F. Hood considera ca placutele de la Tartaria ar fi fost “o imitatie
incomprehensibila a unor semne de scriere apartinind unor populatii mai
civilizate”. Sute de alte obiecte sacrale purtind inscriptii in rinduri sau
grupate au ramas neobservate ori necunoscute. Multe obiecte cu inscriptii au
fost gasite intr-un context sratigrafic bine documentat. Cronologia cu
radiocarbon calibrata la date reale arata ca aceasta scriere a aparut curind
dupa jumatatea mileniului al 6-lea si a fost folosita timp de un mileniu si
jumatate in epoca cuprului (sau chalcolitica) din Europa central-rasariteana
intre 5500 si 4000 i.e.n.. Este acum cert ca “scrierea veche europeana” este
mult mai veche decit cea sumeriana. Ca atare, comparatiile cronologice cu
Sumerul nu sint cele mai fericite.

1
 Acest sistem de scriere nu a fost nicidecum un proces efemer, limitat la
o singura localitate, ci un fenomen larg raspindit. Ipoteza importarii acestei
scrieri sau a unor tablite din Mesopotamia trebuie inlaturata cu desavirsire,
caci ea este contrazisa atit de evidenta datelor cronologice, cit si de natura
acestui sistem de scrire care a aparut printr-o folosire indelungata a
simbolurilor grafice. Originile sale trebuie cautate in perfectionarea cultului
divinitatii feminine din religia “veche europeana”, prin specializarea (ori
restringerea) sensului simbolurilor. Inscriptiile apar pentru prima oara pe
obiecte de cult, nu pe tablite, si au avut un scop hieratic, nefiind deloc
notarea unor tranzactii comerciale ori administrative, ca in Mesopotamia.

Scrierea “veche europeana” a disparut in mod virtual odata cu

dezintegrarea culturilor Karanovo, Vinca si a altora in jur de 4000 i.e.n. si
dupa aceea, ca urmare a infiltrarii pastorilor nomazi din stepele sudice ale
Rusiei, presupusi a fi vorbitorii idiomurilor proto-indo-europene. Acest
sistem de scriere a supravietuit totusi in zona egeeana, unde Vechea
Civilizatie Europeana a persistat timp de alte doua milenii in comparatie cu
zona dunareana a Europei. Ca atare, nu poate fi surprinzator sa observam
similitudini intre sistemul de scriere “vechi european” si scrierile egeene din
epoca timpurie a bronzului, minoica si cipriota. Analogiile dintre semnele
“vechi europene” si acelea din silabarul clasic cipriot sint socante, ducind la

2
ideea ca scrierea “veche europeana”, aparuta cu circa 4000 de ani inaintea
linearului A cretan ori a celui cipro-minoic a fost o scriere inrudita cu
acestea si, probabil, precursoarea lor, inventata de vorbitori de idiomuri ne-
indo-europene.

3
Citeva cuvinte despre istoricul descoperirii semnelor

4
 Existenta unei scrieri preistorice in sud-estul european a fost semnalata
prima oara in anul 1874, cind Zsofia Torma a intreprins sapaturi pe dealul de
la Turdas, linga Alba Iulia.

Descoperirile, constind din obiecte ceramice, figurine, fusaiole si alte

obiecte, cu peste 300 de semne incizate, au fost treptat distribuite muzeelor
din Berlin, Mainz Munchen si Cluj. In anul 1910,Marton Rosca a reluat
sapaturile de la Turdas, reusind sa clarifice tipologia ceramicii si secventele
stratigrafice. Contributia sa consta in aranjarea si publicarea materialului
rezultat in urma sapaturilor Zsofiei Torma.

Alte semne au fost observate pe obiectele descoperite de M. Vasic in

anul 1908, in situl de la Vinca, de linga Belgrad. Dupa parerea sa, semnele
de pe vasele si de pe figurinele de la Vinca aveau valoarea unor litere, el
gasind analogii cu inscriptiile de pe vasele grecesti arhaice de la Lesbos.
Cinzeci de ani mai tirziu, la o alta asezare importanta a culturii Vinca, cea de
la Banjica, de asemenea linga Belgrad, s-au efectuat sapaturi de catre
Todorovic si Cermanovic, gasindu-se sute de inscriptii pe ceramica, pe
obiecte de cult si pe figurine. La nord de Vinca, in siturile din bazinul Tisei,
in sud-estul Ungariei, s-au descoperit citeva vase si figurine remarcabile cu
inscriptii. Chiar si mai la nord, in Cehia si Slovacia, s-au identificat vase cu
inscriptii apartinind culturii ceramicii liniare, contemporane cu faza timpurie
Vinca.

In anul 1950, Morfova a publicat o descoperire socanta, facuta la

intrarea unei pesteri de linga satul Sitovo, in zona centrala a Muntilor

5
Rodopi, in Bulgaria; este o inscriptie pe stinca, de 3,4 m lungime si cu
caractere de 13-16 cm inaltime. Aceasta descoperire nu a stirnit nici un
interes timp de doua decenii, pina cind a fost mentionata de Todorovic in
anul 1971.

Ceramica de tip Karanovo, faza 6, demonstreazaca utilizarea scrierii era

o practica raspindita in acele timpuri, atita timp cit asemenea inscriptii sint
frecvente in culturile Karanovo, Vinca si Tisa. Numeroase placute, peceti,
recipiente de sacrificiu, vase antropomorfe si figurine- toate purtind
inscriptii- din cultura Karanovo sint deocamdata nepublicate.

Unul dintre cele mai edificatoare exemple de obiecte purtind o inscriptie

“veche europeana” a fost gasit in anul 1969 in timpul sapaturilor intreprinse
la Gradesnica, linga Vraca, in nord-vestul Bulgariei. Este vorba de un
castron aproape plat, cu scriere pe ambele parti. Fata este impartita de patru
linii orizontale in patru registre, fiecare continind de la patru la opt semne.
Pe spate este incizata o figura umana schematizata, alcatuita din v-uri sau
triunghiuri inconjurate de semne liniare. In acest sit s-au mai gasit modele de
temple si vase antropomorfe cu inscriptii.

6
 Actualmente se cunosc aproape o suta de asezari unde au fost
descoperite obiecte cu inscriptii, materialul din fiecare asezare fiind
reprezentat fie de obiecte izolate, fie de cantitati mari, ajungindu-se in unele
cazuri la peste 300 de obiecte. Majoritatea acestor asezari este cuprinsa in
grupurile culturale Vinca si Tisa din bazinele Moravei, Dunarii si Tisei, in
teritoriile de azi din Serbia, estul Ungariei, nord-vestul Bulgariei si vestul
Romaniei, precum si in cadrul culturii Karanovo (3-6, Boian-Gumelnita) din
centrul Bulgariei si sudul Romaniei. emne inscrise sau pictate, neobservate
anterior, sint acum identificate pe ceramica Dimini, Cucuteni, Petresti,
Lengyel, Butmir, Bukk si a ceramicii liniare; ca atare, nu mai este corect sa
se vorbeasca despre scrierea Vinca ori despre tablitele de la Tartaria ca fiind
singurele exemple ale acestui fenomen. Este acum clar ca scrierea a fost o
caracteristica generala a Vechii Civilizatii Europene din mileniile 6-5 i.e.n.

—
Marija Gimbutas s-a nascut la 23 ianuarie 1921 in orasul Vilnius,
Lituania. In anul 1942 absolvea cursurile Universitatii din Vilnius. Dupa
razboi pleaca in Germania, studiind la Universitatea din Tubingen (1946),
apoi urmeaza cursuri postuniversitare la Tubingen, Heidelberg si Munchen
(1946-1949). In 1950 se stabileste in Statele Unite, fiind profesor la Harvard
University (1950-1955). Din 1964 a fost profesor de arheologie europeana la
Universitatea californiana din Los Angeles (UCLA).

Marija Gimbutas a devenit cunoscuta prin numeroase studii despre

originea si raspindirea indo-europenilor (populatia kurganelor) precum si
privitoare la cele mai vechi civilizatii pre-indo-europene, numite generic
Veche Civilizatie Europeana. Ipotezele sale au produs o adevarata revolutie,
obligindu-i pe specialisti sa clarifice (si sa-si clarifice) numeroase puncte de
vedere. Lucrarea de fata reprezinta sinteza intregii activitati a autoarei. Prin
Marija Gimbutas cele mai vechi civilizatii de pe teritoriul Romaniei apar in
adevarata lor splendoare.

Acest fragment este reprodus din volumul “Civilizatia marii zeite si

sosirea cavalerilor razboinici” al Marijei Gimbutas, Ed. Lucretius, Bucuresti
1997. Reproducerea si publicarea fragmentului s-a facut cu acordul
Domnului Profesor Sorin Paliga, care a tradus in romaneste aceasta opera
fundamentala a istoriei Romaniei caruia ii aducem multumirile noastre.
Reproducerile grafice sint preluate din aceeasi lucrare cu exceptia Tablitelor
de la Tartaria care sint reproduse din “Mitologie Romana” de Romulus
Vulcanescu, Ed. Academiei, Bucuresti 1987, pag 98.

7
 Noua ne apartine titlul fragmentului, sublinierile si aranjarea in pagina.

De ce Marija Gimbutas?

Am ales sa reproducem din acest volum pentru ca daca aceste lucruri ar

fi fost scrise de un roman s-ar fi spus imediat ca este vorba de nationalism,
de protocronism, eventual de niste exaltati care se cred buricul pamintului.
Acesta este un fapt. Scrierea nu a inceput la Sumer si toate datele de pina
acum afirma ca pentru prima oara in lume s-a scris intr-o zona care
cuprindea si o mare parte din România actuala. O intrebare foarte interesanta
este de ce aceste informatii nu sint facute publice de academicienii si
profesorii nostri care scriu manualele de istorie? Chiar mi s-a spus ca la
facultatea de istorie studentilor li se spune ca tablitele de la Tartaria ar fi
niste falsuri. Oare domnii profesori si istorici nu au auzit de Turdas, de
Tartaria, de Marija Gimbutas. Daca nu au auzit este grav, inseamna ca de
foarte multa vreme nu si–au mai actualizat cunostiintele, iar daca au auzit si
au tacut nu intelegem de ce. Pina acum ar fi trebuit ca Marija Gimbutas sa fi
fost desfintata daca ce spune ea este fals. Le mai dam o sansa istoricilor
nostri sa-si spuna parerea si sa ia o pozitie fata de aceste informatii.

Prima oara am luat cunostiinta despre scrierea veche din “Mitologie

Romana” a lui Romulus Vulcanescu (tablitele de la Tartaria), dar dat fiind ca
nu mai aveam cunostiinta de alte scrieri am considerat ca nu sint
concludente si am inteles reticenta istoricilor nostri dar cind am citit cartea
Marijei Gimbutas in care se afirma ca exista mii de inscriptii, atunci nu i-am
mai inteles.

Am cumparat cartea istoricului Florin Constantiniu “O istorie sincera a

poporului roman”, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1997, in speranta ca
va fi intr-adevar sincera, cu bune si rele; dar ciudat, Tablitele de la Tartaria
nici nu exista, cultura Lepinski Vir – Cuina Turcului care a realizat un oras
sanctuar cu 8500 de ani inainte de Cristos nu exista, 10-15000 de ani de
istorie sint comprimate in 2 pagini si jumatate. Oare sinceritatea este buna
numai cind aratam ce crud era Vlad Tepes, sau cite amante a avut Stefan cel
Mare? Foarte interesant mod de a fi sincer si onest. Noi toti asteptam ca in
manualele de istorie sa se spuna tot adevarul, cu sinceritate. (Badila
Dumitru, vara lui 2002

8
Bibliografie:
Marija Gimbutas – “Civilizatia Marii Zeite si sosirea cavalerilor razboinici”, Ed.
Lucretius 1997, pag 37-38
www.prehistory.it – site italian care are si traducere in romana sustinut de profesorul
Marco Merlini si care se ocupa cu studiul semnelor vechi danubiene
Haral Haarmann – cercetator la “Research Centre on Multilingualism “ din Bruxelles
sustine primordialitatea scrierii de la Tartaria fata de Sumer – Dacia Magazine nr. 1 –
ianuarie 2003, cu lucrari si in site-ul italian