Paralela intre basmul cult sic el popular

Basmul desemneaza o specie fundamentala a epicii populare si

culte, de obicei în proza, în care personajele înzestrate cu puteri
supranaturale, traseaza întâmplari fantastice, fortele binelui
învingându-le pe cele ale raului pentru afirmarea adevarului si a
dreptatii.
Basmul cult se defineste prin prelucrarea structurilor populare
ale speciei în cadrul unor opere originale, în care elementele
folclorice caracteristice speciei se asociaza celor proprii operei unui
scriitor. În plus, în basmul cult se pune mai mult accentul pe
atmosfera sau pe dimensiunea interioara a personajelor.
Deoarece la baza basmului cult sta basmul popular, acestea
prezinta puncte comune, dar si caracteristici particulare care sunt
specifice fiecarui autor. Asadar prima deosebire este ca basmul cult
are un autor cunoscut. Autorul basmului cult "Povestea lui Harap –
Alb " este Ion Creanga. Acesta respecta anumite trasaturi ale
basmului popular, însa si pe acestea le particularizeaza prin
elemente de originalitate si stil.
Intrarea si iesirea din spatiul fabulos se face prin formula
initiala si prin cea finala prezente si în basmul popular. Formula
initiala la Creanga este mult mai ampla decât în basmele populare,
ofera mai multe informatii si de asemenea avertizeaza conventia
dintre narator si cititor, aceea de a se accepta orice fara a cere
explicatii : " Amu cica era odata ". În formula incipienta se ofera
si o explicatie a faptelor ulterioare si se prefigureaza obstacolele pe
care le va trece mezinul, dar si rolul acestuia : " si apoi pe vremile
acele, mai toate tarile erau bântuite de razboaie grozave, drumurile
pe apa si pe uscat erau putin cunoscute si foarte încurcate, si de
aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de
astazi". Aici se ofera imaginea unei lumi primitive care asteapta un
erou care sa o coordoneze, acesta fiind rolul eroului. Tot în incipit

1
naratorul intervine direct, autodefinindu-se si schitându-si statutul
de autor al operei : " Dar ia sa nu ne depanam cu vorba si sa încep a
depana firul povestirii".
De asemenea si formula finala este mai ampla decât în basmele
populare si subliniaza mai multe aspecte. Sunt prezentate
personajele care participa la nunta: Soarele si luna , care reprezinta
simbolurile prin care a fost binecuvântat Harap – Alb, împreuna cu
tot restul universului, dar si " un pacat de povestariu, fara bani în
buzunariu", care este un personaj al spatiului real. În acest final se
eternizeaza momentul : " si-a tinut veselia ani întregi, si acum mai
tine înca", la fel ca în basmele populare, dar spre deosebire de
acestea se contureaza bogatia de natura morala a acestui basm
printr-o reflectie asupra realitatii sociale: " Iar pe la noi, cine are
bani, bea si manânca, iar cine nu, se uita si rabda."
Desi în esenta basmul cult este diferit de cel popular, acesta
respecta structura, fiind prezente majoritatea functiilor, care
corespund momentelor subiectului. Expozitiunea sau situatia initiala
este reprezentata de formula initiala, intriga corespunde
dezechilibrarii situatiei care în basm este constituita de sosirea
scrisorii. Desfasurarea actiunii fiind mai ampla corespunde mai
multor functii precum : plecarea eroului, formularea unei interdictii,
întâlnirea cu raufacatorului si probele curajului ; este structurata pe
mai multe episoade. Punctul culminant este corespunzator
pedepsirii raufacatorului iar deznodamântul rasplatirii eroului si
nuntii.
Basmul cult este mult mai complex decât cel popular datorita
faptului ca autorul intervine asupra structurii basmului cu o
proiectie personala. Acesta intervine la nivelul spatiului cu toposuri,
locuri care apartin spatiului real (tara, padure, ostrov, pod) dând un
aer realist basmului, dar imprima si o doza de generalitate prin
repere spatio-temporale nedeterminate : " Era odata ", " Într-o tara ".
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea,
basmul cult presupune îmbinarea naratiunii cu dialogul : "Creanga
nu da naratiunii sale simpla forma a expunerii epice, ci topeste
povestirea prin dialog, reface evenimentele din convorbiri sau

2
introduce în povestirea faptelor dialogul personajelor" (Tudor
Vianu). Naratiunea este dramatizata prin dialog care îi da un ritm
alert. Dialogul are o dubla functie, de a aduce actiunile în fata
cititorului (ca în teatru) si de a caracteriza personajele indirect.
Fantasticul este prezent si în basmul lui Creanga. Acesta se
concretizeaza la nivelul personajelor : Spânul care are capacitatea
de a-si schimba înfatisarea, Sfânta Duminica care se transforma în
aburi, dar si al faptelor : Calul care zboara si vorbeste, fiica
împaratului Ros care se preface în pasare. Creanga particularizeaza
basmul prin umanizare si localizare. El porneste de la modelul
popular si reactualizeaza teme de circulatie universala. Nepotrivirea
de mentalitate dintre parinti si copii este reprezentat de conflictul
dintre crai si fiii sai, iar tensiunea si invidia tacita dintre frati de
relatiile dintre fiii craiului.
Introducerea realismului în acest basm se face prin prezentarea
istoriei lui Harap – Alb. Acest aspect este prefigurat înca din titlu,
acesta fiind diferit de celelalte titluri de basme ,care subliniaza
caracterul fantastic, facând legatura cu povestirea, istorisirea si
avansând nota puternic realista. Astfel basmul devine mai complex,
eroul parcurgând un drum initiatic si trecând mai multe obstacole
decât eroii din basmele populare. Eroul respecta un aspect al
basmelor populare, el este cel mai mic dintre frati, dar spre
deosebire de eroii acestora el nu are nici o putere supranaturala si
nici o calitate specifica unui erou de basm, la început el având un
statut de antierou.
Ca în orice basm, si în acest basm eroul are ajutoare, însa aici
toate personajele adjuvante au un rol important în initierea lui Harap
– Alb, el neputând trece nici o proba fara ajutorul lor: fiinte cu
puteri supranaturale( Sfânta Duminica, cei cinci monstrii), animale
fabuloase(calul nazdravan, craiasa albinelor si a furnicilor), obiecte
miraculoase( aripile craieselor, apa vie, apa moarta, smicelele de
mar).
" Fiintele din basm sunt simple masti pentru felurite tipuri de
indivizi " (G. Calinescu). Astfel si personajele acestui basm

3
reprezinta tipologii umane : Spânul este tipul impostorului, Sfânta
Duminica reprezinta întelepciunea sateasca data de vârsta.
Localizarea se face si prin monstre de filozofie taraneasca : "ai
sa scapi de toate cu capul teafar ca norocul te ajuta", credinta în
destin(noroc) si în Dumnezeu: "nu e dupa cum gândeste omul, ci
dupa cum vrea Domnul". Limbajul folosit plaseaza actiunea într-un
spatiu geografic, prezent în majoritatea operelor lui Creanga prin
regionalisme si expresii specifice, si anume teritoriul Moldovei.
O alta particularitate si un element de originalitate al lui
Creanga este introducerea comicului în basm." De la un capat la
altul, cu foarte mici exceptii, opera lui Creanga este un hohot de
râs(...)este râsul tonic al taranului cu conceptie optimista de
viata."(Zoe Dumitescu Busulenga). Comicul este prezent sub mai
multe forme: comicul de nume( numele celor cinci monstrii sunt
realizate prin adaugarea sufixului augmentativ "-ila") , comicul de
situatie:"si cum ajung odata intra buluc în ograda, tussese, Harap –
Alb înainte si ceilalti în urma, care de care mai chipos si mai
îmbracat , de sa târâiau atele si curgeau oghelele dupa dânsii, parca
erau oastea lui Papuc Hogea Hogegaru."
"Râsul de lectura al operei lui Creanga izvoraste din doua surse.
Una consta in comicul personajelor(...)îngrosându-le anumite
trasaturi specifice.": folosirea diminutivelor cu valoare
augmentativa( " buzisoare "," bauturica "), prin expresii, proverbe si
locutiuni formând o adevarata cultura paremiologica a proverbului:
"lac sa fie ca broaste sunt destule", "Da-i cu cinstea sa piara
rusinea". "Cealalta sursa consta în specificul talent de povestitor al
lui Creanga, care nareaza într-un anumit fel, plin de umor,
participând la desfasurarea actiunii, mimând, comentând, facând
aluzii la lucruri si traditii": "Dar vorba ceea : La unul fara suflet,
trebuie unul fara de lege. si gândesc eu ca din cinci nespalati ,(...) i-
a veni unul de hac.(...) Dar iar ma întorc si zic: mai stii cum vine
vremea?".(Zoe Dumitrescu Busulenga)
Un alt comic caracteristic operelor lui Creanga este comicul de
limbaj: regionalisme:" pocitanie ", " debalazat", " crâmpotit ", "a
gabui", locutiuni si expresii idiomatice: "Frica pazeste bostanaria",

4
oralitatea . "Exprimarea unor propozitii subordonate se îmbina cu
alte procedee ale oralitatii, cum este repetitia: "La calic slujesti, la
calic ramâi", termenii repetati poarta, de fiecare data accentele
fraze, fiind puternic scosi în evidenta fata de restul enuntului."(G.I.
Tohaneanu)Interjectiile sunt si ele o alta forma a oralitatii, fiind
"întotdeauna urmate de o pauza care contribuie la delimitarea lor.":
"poate sa-ti iasa în cale vreun iepure, ceva...si popâc! M-oi trezi cu
tine acasa", "spânul face tranc! capacul pe gura fântânii."
"Repetitia interjectiilor e un procedeu familiar lui Creanga,
sugerând uneori miscari ritmice.": "si odata pornesc ei teleap,
teleap, teleap!". Oralitatea se mai concretizeaza si prin: vocative:
"nu ma faceti din cal magar", exclamatii: "Ma rog, foc de ger era, ce
sa va spun mai mult!", interogatii retorice: "Ca alta ce pot sa zic?",
invective eufemistice: "al dracului onanie de om".
"Amestecul de realism si de fabulos este mai batator la ochi si mai
neasteptat in "Povestea lui Harap – Alb", în care ar trebui sa
predomine miraculosul si irealitatea."(G Calinescu).