Răspuns: Natura umană este ceea ce ne face în mod distinct umani.

Natura noastră e
distinctă de cea a animalelor și de restul creației prin faptul că putem gândi și
avea sentimente. Una dintre caracteristicile fundamentale care disting ființele
umane de restul creației este capacitatea noastră de a raționa. Nicio altă creatură
nu are această capacitate și fără îndoială că acesta este un dar unic care ne-a
fost dat de către Dumnezeu. Rațiunea noastră ne permite să reflectăm asupra naturii
noastre și asupra naturii lui Dumnezeu și să dobândim cunoașterea voii lui Dumnezeu
pentru creația Sa. Nicio altă parte din creația lui Dumnezeu nu are o natură
capabilă de a raționa.

Biblia ne învață că Dumnezeu a creat ființele omenești după chipul Său. Aceasta
înseamnă că El ne-a capacitat să-L înțelegem într-o măsură pe El și conceptul vast
și complex în care a făcut El lucrurile. Natura noastră umană reflectă unele dintre
atributele lui Dumnezeu, cu toate că într-un mod limitat. Iubim pentru că suntem
făcuți după chipul lui Dumnezeu, care este dragoste (1 Ioan 4.16). Pentru că suntem
creați după chipul Său, putem fi plini de compasiune, credincioși, demni de
încredere, binevoitori, răbdători și drepți. În noi, aceste atribute sunt
distorsionate de păcat, care se află și el în natura noastră.

Inițial, natura umană era perfectă prin faptul că era creată în acest fel de către
Dumnezeu. Biblia ne învață că ființele umane au fost creată să fie „foarte bune" de
către un Dumnezeu iubitor (Genesa 1.31), dar acea calitate bună a fost ruinată de
păcatul lui Adam și al Evei. În consecință, întreaga rasă umană a căzut victimă
naturii păcatului. Vestea bună este că, în momentul în care un om se încrede în
Cristos, primește o natură nouă. 2 Corinteni 5.17 ne spune: „Căci, dacă este cineva
în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au
făcut noi." Sfințirea este procesul prin care Dumnezeu dezvoltă natura noastră
nouă, capacitându-ne să creștem mai mult în sfințenie de-a lungul timpului. Acesta
este un proces continuu cu multe victorii și înfrângeri, fiindcă natura nouă luptă
cu „cortul" (2 Corinteni 5.4) în care locuiește – omul cel vechi, natura cea veche,
carnea. Numai când vom fi glorificați în cer, natura noastră nouă va fi eliberată,
ca să trăiască veșnic în prezența lui Dumnezeu, după a Cărui chip suntem creați.