Sunteți pe pagina 1din 1

Concepția creștină despre natura umană este aceea că omul reprezintă o creație

divină care se deosebește de toate celelalte prin faptul că este făcut după chipul
și asemănarea lui Dumnezeu. Gânditor creștin, Augustin dezvoltă această idee,
pornind de la textul biblic: „Și a zis Dumnezeu: să facem om după chipul și
asemănarea Noastră”. Prin urmare, omul este o imagine a lui Dumnezeu, însă,
Augustin o prezintă ca Trinitate, ca unica esență formată din: Dumnezeu-Tatăl, Isus
și Sfântul Duh. Potrivit lui Augustin, omul este o imagine a Trinității. Acesta
face distincție între trup și suflet, adică între omul interior și cel exterior.
Omul interior este reflecția pură a divinității, făcut după chipul și asemănarea
lui Dumnezeu. Augustin spune că esența omului se găsește în suflet, reprezentat
prin trei facultăți: existența, cunoașterea și voința. Prin omul exterior, Augustin
înțelege aspectul carnal, perisabil, al omului și cunoașterea provenită din
simțuri. De aceea, doar omul interior, adică sufletul și facultățile sale, reflectă
Divinitatea. Sfântul Augustin înțelege omul ca fiind alcătuit din trup și suflet:
„este o ființă care cunoaște că este și că vrea să fie și să cunoască”. Faptul de a
fi în sine, o imagine a lui Dumnezeu, implică cunoașterea acestui sine și iubirea
de sine, atribute esențiale ale naturii umane.

S-ar putea să vă placă și