Epulisul

Este o formațiune pseudotumorală cu caracter productiv care apare ca

consecința acțiunii factorilor excitanți locali. Pe gingie apare o formațiune proeminentă
elastică sau indurată. Epulisul fibromatos se întâlnește în măsură egală la femei și
bărbați. Forma angiomatoasă se înregistrează mai des la copii. Majoritatea formelor
epulisului cu celule periferice gigante se întâlnesc la femeile până la 30 ani. La copii mai
frecvent apar în perioada schimbării ocluziei dentare, totodată se însoțește de retenția
dinților definitivi, divergența rădăcinilor. Sursa epulisului o constituie periodontul, de
aceia pe maxilarul edentat tumoarea se dezvoltă foarte rar. S-au descris cazuri
sporadice de apariție a epulisului la nou-născuți.
Etiologia. Epulisul apare ca consecință a acțiunii factorilor excitanți locali.
Traumatizarea marginii gingiei de către pereții dinților distruși, lipsa șlefuirii protezelor.
Ca factori predispozanți se identifică patologii de ocluzii, dinți înghesuiți, dereglări
hormonale.
Există mai multe variante clinice:
*Epulisul inflamator are o culoare roșie sau violacee și corespunde histologic unui
țesut conjunctiv infiltrat cu limfocite și plasmocite. Se întâlnește mai des la femeile
gravide.
*Epulisul fibros. Se caracterizează prin creștere lentă, tumoreta este indoloră,
indurată, nu sângerează. Este constituită de un țesut conjunctiv.
*Epulisul angiomatos. Spre deosebire de forma fibroasă, epulisul angiomatos
săngerează la cea mai mică traumatizare. Tumoarea are o consistență moale indoloră,
se caracterizează prin prezența abundentă a vaselor sanguine.
*Epulisul cu mieloplaxe. Este o formă periferică a tumorii cu celule gigante. La
palpare neoformațiunea este la fel indoloră de consistență elastică cu o suprafață
neregulată tuberoasă, acoperită de o mucoasă de culoare roșie-cianotică.
Tratamentul. Identificarea și lichidarea factorilor iritanți locali (eliminarea
tartrului dentar, tratarea cariilor și complicațiilor sale eventu-ale, protezarea adecvată.
În formele angiomatoase și fibromatoase se recomandă monitorizarea, deoarece după
sanarea cavității bucale și eliminării factorilor cauzali epulisul de obicei se micșorează în
dimensiuni, până la dispariția completă. În epulisul cu mieloplaxe excizie chirurgicală în
limitele țesuturilor sănătoase împreună cu periost.
Boala Fordyce
Apare sub forma unor granuli gălbui,ușor reliefați, produși prin prezența a unor
glande sebacee heterotopice pe mucoasele cavității bucale, partea roșie a buzelor (în
mod normal, aici ele sunt sbsente). Se mai pot localiza pe labiile genitale la femei, în
regiunea inghinală la bărbați, mameloane, pe glandul penian. De majoritatea
specialiștilor se consideră ca formațiuni normale, dar pot să apară senzații neplăcute și
disconfort.
De obicei aceste neoformațiuni apar în perioada pubertară, când „furtuna
hormonală” din organism provoacă apariția de chisturi ale glandelor sebacee. Cauza
principală de apariție a granulelor Fordyce constă în aceea că la unele persoane
glandele sunt localizate mai superficial. În unele cazuri ele se poziționează anomal – pe
partea roșie a buzelor sau pe mucoasele cavității bucale. Această localizare a glandelor
sebacee poartă un character congenital, și în perioada pubertară sub acțiunea
hormonilor sexuali crește activitatea glandelor sebacee. Printre factori care pot
contribuie la apariția granulelor se menționează: fumatul, afectarea sau îngustarea
ducturilor glandelor sebacee, igienă neglijentă, eșecuri hormonale.
Evoluția – benignă, boala poate persista indefinit, fără a supăra pe bolnavi,
transformarea epiteliomatoasă se face extrem de rar.
Tratamentul în majoritatea cazurilor nu este necesar. Pe plăcile mai întinse de pe
mucoasa jugală se fac electrocauterizări punctiforme.

Fibromatoză gingivală
Este o patologie genetică, moștenită, care se caracterizează printr-un volum
gingival crescut, care acoperă deseori coroanele dentare. Fibromatoza gingivală poate fi
localizată sau generalizată.
Aspectul gingiei este unul sănătos prezentând o nuanță roz, fiziologică, de
consistență fibroasă, ferm atașată de dinți, fără semne de inflamație, volumul gingiei
vizibil crescut.
 Fibromatoza gingivală reprezintă o hipertrofie celulară, o proliferare benignă care
acoperă coroanele dentare în proporții diferite, ajungând în cazuri severe să le acopere
în totalitate și să deformeze palatul dur.
În fibromatozele de întensitate mică și medie, problema este doar de ordun
estetic, pe când în cele severe va fi afectată și componența funcțională cum ar fi:
masticația (inflamație, sângerare, risc de infectare) fonația (alterarea sunetelor emise),
igienizarea (gingia hiperplazică reprezintă mediu de colectare a bacteriilor).
Tratamentul. Excizia țesutului aflat în exces prin gingivectomie.

Hemangioamele
Sunt malformații congenitale ce interesează structurile vasculare de la nivelul
pielii, mucoaselor sau țesutului subcutanat, putând îmbrăca aspecte clinice variate.
Aceste malformații se impart în două categorii: angioame, care sunt displazii localizate
numai în piele și mucosae, interesează vasele mici, au dimensiuni cel mai des mici și
sunt apanajul dermatologilor și stomatologilor; angiomatozele – malformații vasculare
întinse interesând nu numai pielea dar și organelle interne.
Angioamele sunt afecțiuni relativ frecvente fiind întâlnite la 1,5-2% din copiii nou
născuți. Multe involuează spontan și nu au nevoie de tratament.
Forme clinice: angiom tuberos (până la 70% din totalul angioamelor), angiom
plan (10%), angiom cavernos (15%), angioamele subcutanat, mixte, verucos, multiple
se întâlnesc mai rar.
O mare parte involuează spontan și tratamentul este inutil. Unele angioame au
structură embrionară, maturizarea vaselor din zona afectată rămânând mult în urmă,
față de zonele neafectate, cu timpul însă se maturizează și angioamele dispar, vasele
căpătând structura organului pe care apăruse. Angiomul tuberos in 90% cazuri
involuează până la vârsta de 7 ani, angiomul cavernos și plan in 60-70% până la 7 ani,
angioamele stelate, venoase și angiomatozele nu involuează niciodată. De aici și
tratamentul trebuie să fie selectiv.
În tratament (dacă există indicații) cel mai des se utilizează electro-cauterizarea,
crioterapia, tratamente cu laser.