Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Departamentul Ingineria Software și Automatică

Dare de seamă
Lucrare de laborator Nr. 2
Disciplina: Securitatea activității vitale
Tema: Cercetarea zgomotului industrial

A efectuat: st.

A verificat: asist. universitar Capră Galina

Chișinău 2020
Scopul lucrării:
A lua cunoștință cu metodele și mijloacele tehnice pentru determinarea concentrației substanțelor
nocive în aerul zonei de muncă.

Indicații metodice:
În cadrul acestei lucrări de laborator, am discutat despre daunele degajării substanțelor toxice ce
poluează aerul zonei de muncă, care nimerind prin căile respiratorii în organismul omului, piele, sau tractul
intestino-stomacal, pot cauza intoxicarea sau afectarea organelor și diferitor sisteme. Cel mai pericoloasă cale
este cea respiratorie, deoarece prin țesutul pulmonar substanțele ajung mai ușor în sânge.
S-a mai discutat că conform normelor sanitare SN 245-71 și standartului de stat GOST 12.1.005-88,
concentrația substanțelor nocive în aerul zonei de muncă nu trebuie să depășească concentrațiile maxime
admise (C.M.A).
După gradul de afectare a organismului uman, substențele se împart în 4 clase:
1 – substanțe extrem de periculoase, C.M.A < 0,1 mg/m3
2 – substanțe înalt periculoase, C.M.A – 0,1 .. 1,0 mg/m3
3 – substanțe moderat periculoase, C.M.A – 1,1 .. 10 mg/m3
4 – substanțe puțin periculoase, C.M.A > 10 mg/m3
Concentrația maximă admisă în aerul zonei de lucru este o astfel de concentrația a substanței nocive
care la inhalarea zilnică de 8 ore sau altă durată a schimbului de lucru dar nu mai mult de 40 ore pe
săptămână, pe durata întregului stagiu de muncă nu duce la îmbolnăviri sau alte dereglări ale stării sănătății și
nu influențează asupra generațiilor viitoare.
Concentrațiile determinate în rezultatul măsurării pentru comparabilitate se aduc la condiții normale:
temperatura 0 oC, presiunea atmosferică 760 mm Hg, umiditatea relativă 50%.
Există mai multe tipuri de analiză a calității aerului: de laborator, exprese și automate. Cele mai
precise sunt cele de laborator, aici se referă cele fotometrice, luminiscente, cromatografice, spectroscopice
ș.a.
Una din cele mai utilizabile metode expres este metoda liniar – colorimetrică bazată pe schimbarea
culorii prafului indicator la contactul lui cu vaporii sau gazul respectiv, concentrația fiind determinată cu
ajutorul diagramelor speciale. Exact această metodă am folosit-o în cadrul orei de laborator.
Pentru aprecierea concentrației impurităților din aer prin această metodă se folosesc analizatoare de
gaze de tipul „UG-1”, „UG-2”, „UG-3”.
Principiul de lucru al aparatului este bazat pe măsurarea lungimii sectorului colorat al coloanei de praf
indicator din tubul de sticlă, obținut în rezultatul infiltrării unei cantități bine determinate de aer poluat.
Infiltrarea aerului se efectuază cu ajutorul dispozitivului de absorbție, care constă dintr-o cameră
ermetică de cauciuc, având comunicare cu atmosfera prin intermediul unei duze. Această cameră, executată
sub formă de foale, este menținută în stare extinsă, cu ajutorul unui arc.
După ce am discutat momentele teoretice, am trecut la lucrul practic. Infiltrarea aerului prin tubul,
indicator are loc după ce cantitatea respectivă de aer a fost scoasă din silfon prin comprimarea acestuia cu
ajutorul tijei gradate. Tija prezintă o bară metalică cu patru caneluri, în care sunt câte 2 adâncituri, distanța
dintre care determină volumul de aer infiltrat, cantitatea căruia este indicată în partea de sus a tijei.
Tubul indicator pentru determinarea concentrației gazului analizat din aer prezintă prin sine un tub de
sticlă cu lungimea de 90 ± 2 mm și diametrul interior de 2,5 .. 2,6 mm, umplu cu praf indicator.
 Praful indicator este menținut în tubul de sticlă cu ajutorul a două dopuri din vată, amplasate la
capetele tubului. Tubul de indicație se pregătește în modul următor: la unul din capetele tubului se aplică un
dop din vată cu grosimea de 3-5 mm. Prin celălalt capăt, cu ajutorul pâlniei, se toarnă praful indicator până la
margine, după ce acesta se tasează prin lovirea ușoară a pereților tubului și apoi se aplică la capătul liber al
doilea dop din vată. Tubul este gata pentru efectuarea măsurărilor.
În dependență de limitele măsurărilor, pentru fiecare substanță determinată sunt una sau două scări,
gradate în mg/m3. Pe fiecare scară este indicată substanța determinată, și volumul aerului ce trebuie infiltrat
prin tubul indicator în mililitri.
În timpul efectuării analizei, volumele aerului infiltrat, indicate pe tijă și scara după care se efectuează
măsurarea concentrației, trebuie să coincidă.
Dacă concentrația gazului e mai mică decât sensibilitatea dispozitivului, atunci infiltrație volumului
maxim de aer se repetă de mai multe ori(nu mai mult de 5 ori).
Concentrația reală va fi egală atunci cu concentrația obținută împărțită la numărul de infiltrații.
Concentrația obținută a substanței nocive trebuie adusă la condițiile normale, care sunt considerate (P=760
mmHg, t = 0 oC, calculându-se după formula:
a ( 273+t )∗760
x= mm/m3
273 P 1
Unde: x – concentrației noxei aduse la condiții normale
a – concentrația noxei măsurată cu dispozitivul „UG-2”, mg/m3
t – temperatura aerului în încăpere, oC.
P1 – presiunea atmosferică în timpul măsurărilor, mm Hg.
infiltrat, ml Volumul aerului

Presiunea atmosferică,
Numărul de infiltrații

substanței, mg/m3
Volumul total, ml

Temperatura, oC

Clasa de pericol
Gazul cercetat

C.M.A, mg/m3
Concentrația
mm Hg
Nr. d/o

T, min

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
300 3’20” Benzină 1 300 25 744 94,77 100 4

a ( 273+t )∗760 85 ( 273+25 )∗760

x= = =94,77 mm/ m3
273 P 1 273∗744
Conlcuzii:
În concluzie putem cu certitudine să afirmăm, că în cadrul laboratorului au fost puse în funcționalitate
cunoștințele obținute în cadrul orelor de curs, precum și informația obținută în timpul orei de laborator, astfel
am identificat concentrația de substanțe nocive prezente în aer. Conectând aparatul „UG-2” și aducând la
gura unu capăt prin care va trece aerul preluat o sticlă cu benzină, am identificat concentrația de benzină în
volumul de aer trecut prin aparat, dar care nu reprezintă concrentrația din aerul din cadrul salei de laborator.
În cazul unei concentrație mai mare trebuie să se ia măsuri cu acest lucru, precum crearea unui canal de
aerisire, etc.