STRUCTURA UNUI ESEU DE TIP ARGUMENTATIV

Un eseu argumentativ simplu trebuie impartit in segmente clare, dintre care trei trebuie sa fie
întotdeauna prezente.

1.      Introducerea:
      In cele mai multe tipuri de scriere, primul lucru pe care îl face autorul este de a introduce subiectul
pe care are de gând sa îl prezinte. Scopul primului paragraf este de a capta atenţia cititorului si de a-i
da câteva repere referitoare la subiect. Paragraful iniţial urmează de obicei o serie de paşi, de la
situaţii mai generale înspre situaţia specifica ce urmează sa fie abordata. Deşi nu exista nici o formula
pentru redactarea introducerii, următoarele elemente apar de cele mai multe ori:

 Propoziţia de introducere: 
Prima propoziţie a eseului trebuie sa fie suficient de interesantă pentru a determina cititorul să
citească mai departe. Aceasta propoziţie ar putea fi una provocativă sau o întrebare majoră. În oricare
dintre cazuri, va trebui ca cititorul sa fie introdus în subiect și focalizat asupra subiectului ce va fi
discutat.
 Formularea tezei(ipotezei): 
E de obicei ultima propoziţie a primului paragraf si serveşte ca linie directoare a eseului. Ea
reprezintă ideea care va fi susţinuta de-a lungul întregului eseu. dezirabil ca cititorul sa fie informat
despre teza ce va fi susţinuta in eseu. 

2 .      Cuprinsul: Susţinerea tezei/ipotezei

Odată ce in introducere a fost pregătit terenul pentru discuţie si a fost prezentata poziţia ce va
fi adoptata, urmează partea cea mai extinsa a eseului in care se vor prezenta argumentele  menite sa
convingă cititorul.
Modul cel mai obişnuit de a susţine teza este de a face o aserţiune și de a oferi apoi
dovezi, exemple care sa o confirme E, de asemenea posibil, sa se înceapă cu o rezumare a exemplelor
(dovezile) si apoi sa se extragă concluzia .
       O practica obişnuita in eseul argumentativ este ca autorul sa îşi prezinte opiniile si apoi sa
considere critic posibilele păreri opuse (contraargumentele). E de asemenea posibil sa se
înceapă cu expunerea punctelor de vedere cu care autorul nu e de acord, sa le critice cu
scopul de a face loc părerii sale.

3 .      Concluziile
In condiţiile în care s-a spus deja in introducere ce părere va fi susţinuta, mulţi autori de
argumentari sunt nesiguri ce sa scrie in concluzie. Concluzia e o parte foarte importanta a eseului
pentru ca însumează teza si argumentele in favoarea ei, lăsând cititorului o imagine clara asupra
poziţiei pe care o adopta autorul. Nu e recomandat ca la acest stadiu sa se introducă idei noi, care nu
au fost abordate in eseu

Trasaturile cele mai frecvent intalnite ale concluziei unui eseu argumentativ sunt:
 Sinteza argumentului: 
In concluzie, autorul trebuie sa reformuleze si sa rezume foarte scurt principalele puncte ale
argumentului.
 Reformularea tezei: 
Autorul reformuleaza si susţine importanta tezei, întrucât întregul eseu a gravitat in jurul
demonstrării sale.
  Propoziţiile de final: 
Aceasta secţiune semnalează sfârşitul eseului si da o impresie de final cititorului. Iată câteva
posibile moduri de scriere a ultimelor propoziţii:
o Discuta viitorul subiectului prezentat. Aceasta poate accentua importanta eseului.
o oferă cititorului ceva la care sa se gândească, poate un mod de a utiliza eseul in viata
de zi cu zi
o Revino la primele propoziţii pentru a da o forma circulara eseului
o Pune întrebări, ori cititorului, ori întrebări generale, care sa ajute cititorul sa obţină o
noua perspectiva asupra subiectului

 De-a lungul întregului eseu, autorul trebuie sa aibă in minte cititorul căruia i se adresează si care sunt
aşteptările acestuia. Ţinând seama de aceste lucruri, elaborarea unui eseu va fi mai eficienta. 

!!!Exemplu – creat de o elevă

Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre ură, pornind de la ideea exprimată în
următoarea afirmaţie: „Pe când iubirea, de orişice fel ar fi ea, luminează viaţa şi-o îndulceşte, ura o-
ntunecă, o umple de amărăciune şi-o face nesuferită”. (Mihai Eminescu, Opere)

     Introducere:
      Cine oare nu a incercat macar o data sa inteleaga dedesubturile iubirii si urii?... 
     Mă număr printre cei care susţin ideea enunţată în citatul dat şi anume aceea că iubirea, de orice
fel, este sentimentul care luminează şi face viaţa mai frumoasă, pe când ura nu face altceva decât să
aducă amărăciune şi frustrare în viaţa oamenilor.(opinie proprie+ipoteza-atentie, relationare cu
citatul!!!)
     Cuprins
     În primul rând, atât iubirea pe care o dăruim cât şi cea pe care o primim, ne face să privim viaţa şi
din alte puncte de vedere şi să uităm de lucrurile materiale. Aşa, noi oamenii, ne dăm seama că
având iubire avem o viaţă frumoasă şi învăţăm să preţuim momentele cu adevărat minunate. Acest
lucru îl poate face orice tip de iubire, fie ea părintească, pasională, pentru prieteni sau pentru oricare
dintre semenii noştri, dar consider că dacă în viaţa unui om se regăsesc toate acestea, acel om poate
spune că este cu adevărat împlinit. Fireşte că iubirea aduce şi suferinţă, dar numai cunoscând toate
trăirile pe care iubirea le aduce ne vom da seama că nu există sentiment mai înălţător ca acesta.
(argument 1 cu exemplificare  )
     În al doilea rand, sunt de parere că ura nu ar trebui să existe în viaţa noastră întrucât ne face să
uităm de noi, să nu acordăm atenţie lucrurilor frumoase din viaţă şi să ne concentrăm doar pe a le
face rău celor din jurul nostru. Astfel nu vom deveni decât nişte oameni frustraţi care îşi vor da
seama în final că viaţa a trecut pe lângă ei şi nu s-au bucurat de lucrurile cu adevărat importante.
(argument 2/contraargument cu sustinere)
     Concluzie
     Aşadar, fiecare are dreptul de a alege ceea ce face cu viaţa lui dar în cele din urmă toţi ne vom da
seama că, asa cum am sustinut prin cele afirmate anterior, prin iubire toate lucrurile frumoase sunt
posibile, că acest sentiment ne face mereu să tresărim de emoţii şi ca nu mai există vreunul care să
dea mai multă frumuseţe vieţii, pe când ura ne va aduce doar o viaţă tristă şi întunecată.
(reformularea ipotezei+perspectiva generalizatoare asupra temei eseului)
***
Va mai aduc in plus o lista utila de conectori(adverbe, locuţiuni adverbiale, conjuncţii sau
locuţiuni conjuncţionale, structuri verbale); acestia ajuta la exprimarea ideilor de:

§        succesiune, continuitate : în primul rând, în al doilea rând, etc,  pe de o parte... pe de
altă parte, în plus, de asemenea
§        contrast:  dar, însă, ci, în contrast cu, dimpotrivă
§        ierarhizare:  înainte de toate, mai presus de toate, mai important decât
§        comparaţie:  la fel cu, tot aşa, ca în comparaţie cu, în mod asemănător
§        probabilitate: probabil, posibil, este cu putinţă, s-ar putea ca
§        certitudine:  cu siguranţă, desigur, fireşte, nu este nici o îndoială că
§        concesie:  deşi, totuşi, cu toate acestea, chiar dacă
§        concluzie:  deci, aşa, prin urmare, în concluzie, în consecinţă, la urma urmelor