Comportament

Disciplina de Endocrinologie,
UMF “Carol Davila”,
Institutul “C.I.Parhon”, Bucureşti

Bucureşti, 2020
Reprezentarea schematică a
comportamentului, ca relaţie
între stimul şi răspuns

Stimul Persoană Răspuns

În încercarea de a defini
comportamentul...

„Ansamblul reacţiilor adaptative, observabile

obiectiv, pe care un organism prevăzut cu
sistem nervos le execută ca răspuns la
stimuli, de asemenea observabili obiectiv,
stimuli ce provin din mediul în care trăieşte
respectivul organism”

A. Tilquin, Behaviorismul traditional

 Accepţiuni de definire a
comportamentului

 Accepţiunea etiologică, comportamentul ca “secvenţe

organizate de acţiuni vizând supravieţuirea unor specii în
mediul lor natural”
 Accepţiunea fiziologică, comportamentul ca “ansamblu
de efecte produse de o maşină nervoasă”
 Accepţiunea psihosocială, comportamentul ca “ansamblu
de interacţiuni într-o reţea psiho-socială”
 Accepţiunea semiologică, comportamentul ca “o serie de
stări intenţionale sau atitudini semnificative”
F. Pire
În încercarea de a defini
comportamentul...

„Ansamblul reacţiilor unui obiect complex

aparţinând unui nivel de organizare
oarecare (speciilor biologice, grupurilor
sociale) la factorii de mediu pentru
menţinerea în condiţii optime a formei şi
funcţiilor organelor acestuia”

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române

Anatomia şi fiziologia neuroendocrină
ce stau la baza mecanismelor
comportamentale

Sistemul nervos autonom

Sistemul endocrin
Sistemul imunologic

Diencefal

Modificări fiziologice
adaptative coordonate
 Diencefalul (1)

Structuri integrative cu rol cheie, cu largi

conexiuni în creier
 Talamus:
– Structura: masă ovalară de nuclei cu caracteristici
citologice, conexiuni şi roluri funcţionale distincte
– Funcţie: “transmite şi filtrează” informaţiile
senzoriale (ex. miros) de la periferie la cortex, are
rol în emoţii şi memorie, comportamentul afectiv.
 Hipotalamus (HT)
 Sistemul limbic
Diencefalul (2)

 Talamus
 Hipotalamus:
– Structura: mică, centrală, situat sub talamus
– Funcţie: menţinerea ciclului veghe-somn,
controlul funcţiilor autonome (simpatice şi
parasimpatice), reglarea funcţiei glandei hipofize,
ingestia de alimente, agresiunea, comp. sexual
 Sistemul limbic
Legătura
dintre
hipotalamus şi
hipofiza
posterioară:

Tractul hipotalamo-
neurohipofizar sau
supraoptico-
retrohipofizar
Legătura dintre
hipotalamus şi
hipofiza
anterioară:

-Tractul tubero-
infundibular
-Sistemul port hipotalamo
hipofizar (Popa&Fielding)
Hipotalamus: supravieţuire şi
reproducere!
 TA şi echilibrul electrolitic (tonus
vasomotor, sete, apetit pentru
sare)
 Temperatura corpului
(termogeneza metabolică - frison)
 Metabolismul energetic (hrănire,
digestie, rată metabolică)
 Reproducere (controlul hormonal
al procreerii, sarcina, lactaţia)
 Răspunsul acut la stress (fluxul
sanghin către muşchi, modificările
hormonale şi imunologice)
 Controlul axelor hipotalamus-
hipofiză-organ ţintă

CRH=41aa TRH=3aa GnRH=10aa GHRH=40/44aa

SMS=14/28aa
Diencefalul (3)
 Talamus
 Hipotalamus
 Sistemul limbic: nu este în totalitate diencefalic ca
origine, dar HT are un rol central
– Structura: circuit care conţine elemente importante în
integrarea componentelor subiective şi fiziologice ale
emoţiilor; hipocamp → fornix → corpii mamilari prin
tracturile mamilotalamice → nucleii anteriori al talamusului
→ capsula internă a girului cingulat şi înapoi la hipocamp
– Funcţie: asigură o parte a mecanismelor prin care stimulii
senzoriali şi fenomenele psihice influenţează aspectele
emoţionale ale comportamentului. Leziunile sale pot
antrena: anxietate, atacuri de furie, hiper- şi
hiposexualitate, etc.
Sistemul limbic

Lobul
frontal

Mezencefal

Corpii
Hipotalamus mamilari
Hipofiză

Circuit: hipocamp → fornix → corpii mamilari prin tracturile

mamilotalamice → nc. ant. al T → capsula internă a girului cingulat şi
înapoi la hipocamp
 Principiile interrelaţiilor
hormoni-comportament

 Hormonii necesită concentraţii optime pentru

determinismul comportamental
 Metaboliţii şi precursorii hormonali pot influenţa
comportamentul
 Mecanismul de acţiune al hormonilor – implicaţii în
interacţiunile hormoni-comportament şi consecinţe
terapeutice
 Un hormon poate influenţa multiple
comportamente; un anumit comportament poate
fi modificat de mai mulţi hormoni
I. Hormonii necesită concentraţii
optime pentru determinismul
comportamental (1)

Manifestările sistemului nervos şi

comportamentale în hipertiroidism:
- nervozitate, iritabilitate, labilitate
emoţională, anxietate persistentă,
nelinişte, senzaţie de tensiune
interioară, instabilitate în modul de a
fi, somn neodihnitor, insomnii,
scăderea puterii de concentrare,
tulburări de memorie, fugă de idei,
delir

- reacţie exacerbată în situaţii

♀, 22 ani, boală Graves Basedow
stresante
I. Hormonii necesită concentraţii
optime pentru determinismul
comportamental (2)
Modificările sistemului nervos şi
comportamentale în hipotiroidism:
-letargie, astenie fizică, scăderea
atenţiei şi gândirii, tulburări de
memorie, încetinire mentală,
bradilalie şi ezitări în vorbire,
depresie, diminuarea auzului,
somnolenţă
- rar: sindroame neurologice,
reversibile la tratamentul de
substituţie tiroidiană, disfuncţie
cerebelară cu ataxie, tremor de
intenţie şi nistagmus
♀, 65 ani, mixedem

La vârstnici: alterarea funcţiei cognitive şi simptome depresive

II. Metaboliţii şi precursorii
hormonali pot influenţa
comportamentul

 Alopregnanolonul (3α-hidroxi-5α-pregnan-20-
one) – metabolit neuroactiv al
progesteronului, cu efect anxiolitic (acţiune
independentă de receptori progesteronici, ci
prin mecanism gabaergic – receptor A)
 Testosteronul este un prohormon pentru
dihidrotestosteron şi estradiol (creier, os)
 Hormonii: substante biologic active, secretate
in celule specializate, care ajung prin
circulatie in organism, exercitandu-si efectele
asupra altor celule.
 Receptorii: locusuri cu structuri specializate,
de care se leaga hormonii; avand doua
functii:
- Abilitatea de a recunoaste un anumit hormon si
de a-l lega de situsurile de legare
- Capacitatea de a transmite informatia castigata
prin legare, pentru a initia raspunsul celular.
Endocrin: comunicare intre
organe
Paracrin: comunicare intre
celule adiacente
Autocrin/Intracrin:
in cadrul aceleiasi celule
Neuroendocrin:
neuroni organe la distanta
Neurotransmitatori:
reteaua de comunicari
neuronale
 Functiile hormonilor
 Reproducerea: gametogeneza, dimorfismul dezvoltarii
anatomice, functionale si comportamentale ale celor
doua sexe.
 Cresterea si dezvoltarea: prin mediatori
(somatomedinele) sau efecte directe.
 Mentinerea constanta a mediului intern: echilibrul hidro-
electrolitic si acidobazic, TA si frecventa cardiaca,
temperatura, masa osoasa, musculara, adipoasa.
 Producerea, utilizarea si depozitarea de energie:
echilibrul substratului energetic si conversia principiilor
alimentare in energie. Rata consumului de oxigen este
determinata de hormonii tiroidieni.
Efectele hormonilor sunt
complexe
 Un hormon – actiuni multiple: testosteronul induce
diferentierea masculina a embrionului, asigura
dezvoltarea tractului urogenital masculin,
gametogeneza, pilozitatea corporala, glandele
sebacee, stimuleaza anabolismul proteic
 O functie – hormoni multipli: nivelul plasmatic al
glucozei: insulina = hormon hipoglicemiant;
glucagonul, epinefrina si norepinefrina, cortisolul,
hormonul de crestere = hormoni hiperglicemianti.
Compozitia chimica a
hormonilor
 Hormoni peptidici:
- Polipeptide complexe
- Hh polipeptidici cu numar mare de aa: HGH (191aa), PRL (198aa)
- Hh glicoproteici: 2 subunitati  si β – LH, FSH, TSH

- Peptide intermediare: insulina, glucagonul

- Peptide mici: TRH (3aa)
- Dipeptide: hormonii tiroidieni – T3, T4
- Derivati ai unui singur aa- adrenalina, noradrenalina,
dopamina
 Hormoni sterolici: derivati de colesterol
- Hh sterolici cu nc steroid intact: adrenali, gonadali
- Hh sterolici in care inelul B al steroidului este clivat: vitamina D
si metabolitii sai.
Steroidogeneza adrenala
Particularitatile tesuturilor
endocrine

 Rata de sinteza mai mare

 Echipamentul integral, adecvat de procesare, pentru

conversia de la prohormon la hormon

 Mecanismele de eliberare regulata a hormonilor in

circulatie, de obicei din vezicule specializate
Caracteristica
sistemelor endocrine
o reprezinta
controlul prin feed-
back, inchis prin:
- hormonii periferici
- ioni: Ca
- metaboliti: glucoza
- alti hormoni: SMS
- osmolaritate / volumul
lichidelor extracelulare
(argininvasopresina/
renina, aldosteron)
III. Mecanismele de actiune ale
hormonilor
 Hormonii steroizi
 1,25,dihidroxicolecalciferolul (vit.D3 )
 Hormonii tiroidieni
 Acidul retinoic
- Actioneaza prin mecanisme similare, la nivele
multiple ale organizarii biologice, determina inductia
de ARN si sinteza de proteine

Hormonii peptidici sunt hh activi membranar, activeaza

un sistem efector asociat, cu generarea unui mesager
secund: ex. adenilatciclaza-cAMP
Structura receptorilor nucleari

DBD
Hormonii glucocorticoizi –
mecanism de actiune
SERM (Modulatorii selectivi de
receptori ai estrogenilor) -
Mecanism de actiune
IV. Un hormon poate influenţa multiple
comportamente; un anumit
comportament poate fi modificat de
mai mulţi hormoni
Prolactina
 este un hormon polipeptidic, cu rol în producerea lactaţiei,
legată de sarcină, efecte reproductive şi metabolice, precum şi
rol în dezvoltarea glandei mamare.
 promovează comportamentul matern la diferite specii de
animale
 sprijină efectele estrogenilor şi progesteronului în conturarea
comportamentului matern, precum şi exprimarea
sentimentelor de ataşament ale mamei faţă de noul-născut.

Comportamentul matern este complex, şi se află sub influenţa

multor hormoni, cum ar fi estrogenii, progesteronul,
androgenii, oxitocina, precum şi hormonii axei hipotalamo-
hipofizo-adrenale
Somnul

 Funcţie normală şi reconfortantă (tonică) a

organismului uman
 Consolidează memoria, experienţele sunt
revăzute (vise), energia generală şi
vitalitatea sunt reînnoite, modificări celulare
(selecţia neuronală).
Structura somnului

 Somnul normal este alcătuit din succesiunea unor

cicluri de stadii de somn
 Arhitectura normală a somnului (EEG):
– Somn non REM (somnul cu unde lente=SWS)
– Somn REM (rapid eye movement), apare la 90-120 min.,
creşte ca durată şi intervalele dintre episoade scad.
Creierul este metabolic şi fiziologic activ, cu atonie
musculară, fluctuaţii în respiraţie şi rata cardiacă,
creşterea secreţiei gastrice, lărgire (tumefacţie) a
penisului/ clitorisului, scăderea temperaturii corpului
– Somnul non REM reprezintă 75-80% din somnul total, cel
REM 20-25%, iar trezirile aproximativ 5% din noapte
Histograma nopţii – aspect normal

Cicluri de somn

Latenta
somnului Latenta
W REM
Stadii

Ore
Histograma nopţii – aspect normal
Ciclurile somnului variază cu
vârsta
 Nou-născuţi:
– 20 ore/zi adormiţi, somnul REM şi nonREM se diferenţiază
după 3-6 luni, iar ritmul circadian se definitivează la 3 ani
 Copilărie:
– Scade perioada totală de somn prin reducerea somnului
REM, iar în adolescenţă începe să scadă somnul non REM
 Adult:
– Doarme 7 ore/zi (range: 4-10 ore), între decadele 3 şi 6 de
viaţă scade somnul cu unde lente
 Senescenţă:
– Cresc stadiile 1 şi 2, scad stadiile 3 şi 4 de somn non REM
şi somnul REM, cu treziri mai frecvente.
Tulburările de somn
 Definite în DSM-IV (Diagnostic and Statistical
manual of Mental Disorders)
 Tulburări psihiatrice:
– Depresia majoră ( scade latenţa REM, cresc trezirile)
– Depresia atipică ( hipersomnolenţă)
– Schizofrenie (latenţa prelungită a somnului, scad stadiile 3
şi 4, multe treziri)
– Anxietate şi depresie (creşte latenţa somnului, treziri
frecvente )
– Demenţa ( accelerarea tulburărilor de somn ce apar cu
vârsta)
 Medicaţii:
– Antidepresivele triciclice (supresează somnul REM)
– Benzodiazepinele (cresc stadiul 2, scad REM)
Efectele somnului asupra hormonilor

 Instalarea somnului exercită:

– un efect stimulator asupra secreţiei de GH,
eliberarea maximă de GH fiind legată de debutul
somnului cu unde lente (stadiile 3 şi 4)
– inhibarea pe termen scurt a secreţiei de cortisol
– stimularea secreţiei de prolactină
 Calitatea somnului este alterată odată cu
înaintarea în vârstă, cu o creştere semnificativă a
numărului de treziri, ceea ce antrenează o  de
hormon corticotrop şi cortisol, şi o  de GH
Comportamentul alimentar

 Mecanismele adiacente conţin o serie

de circuite care se intercondiţionează:
– Nucleii hipotalamici cu rol central în
reglarea echilibrului saţietate/foame
– Balanţa energetică echilibrată printr-o
gamă largă de neurohormoni, neuro-
transmiţători, neuromodulatori
– Lansarea de semnale feedback din tractul
gastrointestinal sau ţesutul adipos către
structurile corticale
Nucleii hipotalamici

 Nucleul ventromedial sau centrul saţietăţii cu neuroni

prezentând izoforma lungă a receptorului de leptină (Ob-Rb)
 Nucleul dorsomedial, aşezat sub cel ventromedial, conţine
receptori de tip Ob-Rb, generic fiind denumit centrul foamei
 Nucleul arcuat de la baza ventricului trei, care include neuroni
cu secreţie de tip orexigen: neuropeptidul Y şi AGRP (agouti-
related peptide), şi respectiv anorexigeni: POMC
(proopiomelanocortina), CART (cocaine şi amphetamine
related transcript)
 Aria hipotalamică laterală include neuroni cu secreţie
peptidică: orexină şi MCH (melanin-concentrating hormone),
ambele cu rol orexigen
 Nucleul paraventricular conţine neuroni secretagogi de
Corticotropin-releasing factor (CRF) – considerat un potent
inhibitor al foamei
Conexiunile nucleilor hipotalamici implicaţi în comportamentul
alimentar
NUCLEUL
PARAVENTRICULAR

NUCLEUL
DORSOMEDIAL

NUCLEUL
VENTROMEDIAL
NUCLEUL
SUPRACHIASMATIC
ARIA
HIPOTALAMICĂ
NUCLEUL ARCUAT LATERALĂ

HIPOFIZA
 Hormonii orexigeni şi anorexigeni

APETIT

INHIBARE= STIMULARE=
SATIETATE FOAME

Leptina
Orexina A,B
Insulina
NPY
CCK
AGRP
MSH
MCH
PYY
Ghrelina
GLP-1

Legendă: CCK-colecistokinina; MSH-Hormon melanocito-stimulator; PYY- Peptidul YY; GLP-1-Glucagon-Like

Peptide-1; NPY- neuropeptidul Y; AGRP- agouti-related peptide; MCH-melanin-concentrating hormone
Tulburările de comportament
alimentar

 Anorexia nervoasă
 Bulimia
 Comportamentul de tip “binge
eating”
 Criterii de diagnostic pentru anorexia
nervoza (DSM-IV)
Criterii de diagnostic pentru anorexia Tipul de anorexie nervosa
nervosa

A Refuzul de a menţine greutatea restrictiv = În timpul episodului

corporală la nivelul sau sub greutatea Tip restricting actual, persoana nu s-a
normală minima * type angajat în mod regulat
B Frica intensă de a nu lua in greutate sau în comportament de tip
de a deveni gras(a), chiar dacă este mâncat compulsiv sau
subponderal(a) purgare ***

C Perturbarea modului în care este mancat În cursul episodului

percepută greutatea corporală sau compulsiv/ actual, persoana se
conformaţia corpului propriu, purgare = angajează în mod
nedatorată influenţei greutăţii sau binge regulat în
conformaţiei corporale asupra eating/ comportament de
autoevaluării sau negarea seriozităţii purging mâncat compulsiv sau
greutăţii actuale scăzute type purgare***
D Amenoree la femeile postmenarhice**
*de exemplu: pierdere în greutate ducând la menţinerea greutăţii corporale la mai puţin de 85% din cea sperată sau
incapacitatea de a lua în greutate plusul sperat pentru perioada de creştere, ducând la o greutate corporală de mai puţin de 85%
faţă de cea sperată;** amenoree = absenţa a cel puţin 3 cicluri menstruale consecutive ( se consideră amenoree dacă menstra
apare sub terapie hormonală, de exemplu estrogeni); *** comportamentul de tip purgare include vărsături autoprovocate sau
abuz de laxative, diuretice, clisme
 Criterii de diagnostic pentru bulimia
nervoasă (DSM IV)
Criterii de diagnostic pentru bulimie de purgare În cursul
A Episoade recurente de mâncat Tip (purging) episodului curent,
compulsiv, cu ambele componente* persoana s-a
angajat regulat în
B Comportament compensator autoprovocarea
inadecvat recurent** de vărsături,
laxative, diuretice,
clisme
C A+B minim de 2 ori pe săptămână, de În cursul
minim 3 luni nonpurgare episodului curent,
D Autoevaluarea e în mod nejustificat (nonpurging) persoana s-a
influenţată de conformaţia şi angajat în alte
greutatea corpului. comportamente
compensatorii
E Perturbarea nu survine exclusiv în inadecvate: post,
cursul episoadelor de anorexie exerciţii fizice
nervoasă.
*1.mâncat într-o anumită perioadă de timp (de exemplu 2 ore) a unei cantităţi mai mari decât ar mânca cei mai mulţi
oameni într-o perioada similară ca timp şi circumstanţe; 2.sentimentul de lipsă de control a mâncatului în cursul
episodului;**vărsături autoprovocate, abuz de laxative, diuretice, clisme, alte medicamente, postul, exerciţii fizice
Comportamentul de tip” binge eating”

 se referă la o subsecvenţă din cadrul tulburărilor de

alimentaţie, clasificată în DSM IV drept „tulburare
de comportament alimentar fără altă specificaţie”,
mai precis episoade recurente de „binge eating”
(mâncat compulsiv), fără metode compensatorii
inadecvate ca în bulimia nervosa
 alimentarea compulsivă înseamnă cantităţi mai
mari decât la alte persoane, în aceleaşi
circumstanţe, îngurgitate fără simţul controlului, mai
repede decât e cazul, nelegat de senzaţia de
foame, până ce pacientul se simte inconfortabil de
sătul, episoade care apar cel puţin de 2 ori pe
săptămână, minim 6 luni
Echilibrul hidro-electrolitic şi
ingestia de lichide
 Cantitatea totală de apă din organism reprezintă
aprox. 55% din greutatea corporală la femei şi
respectiv 60% la bărbaţi, diferenţa fiind pusă pe
seama ţesutului adipos, care conţine în medie mai
puţină apă decât ţesutul slab
 2/3 din apa totală este repartizată intracelular şi 1/3
extracelular
 Dintre lichidele extracelulare, ¾ există în spaţiul
interstiţial şi ¼ intravascular
 La mamifere, menţinerea homeostaziei hidrice este
dependentă de reglarea osmolarităţii plasmatice,
fiind astfel în strânsă conexiune cu reglarea
metabolismului sodic
Echilibrul hidro-electrolitic

 Osmolaritatea este reglată de secreţia de arginin vasopresină

(AVP), eliberată din hipofiza posterioară sub efectul stimulilor
specifici.
 Volumul şi presiunea sanguină sunt controlate mai ales de
sistemul renină-angiotensină-aldosteron, prin intermediul reglării
concentraţiei plasmatice de sodiu
 Osmolaritatea lichidului extracelular (LEC) la indivizii normali
variază între 280-295 mOsm/kg, dar este menţinută în limite mai
strânse, caracteristice fiecărui individ în parte. Este dependentă
în mare măsură de concentraţia plasmatică a sodiului, şi în
situaţii excepţionale este modificată semnificativ de
concentraţiile ureei şi glucozei.
Argininvasopresina

 Arginin vasopresina (AVP) sau hormonul antidiuretic, este

sintetizată la nivelul neuronilor magnocelulari hipotalamici şi
depozitată la nivelul hipofizei posterioare, de unde este
eliberată în circulaţie sub efectul stimulilor osmotici sau de
volum/presiune.
 Secreţia de AVP este controlată în principal de două
mecanisme, care reglează apa totală din organism:
– O creştere mică a osmolarităţii plasmatice a LEC (~2%)
stimulează secreţia de arginin vasopresină (AVP), cu antidiureză
renală şi sete.
– O scădere relativ mai mare (~10%), a volumului circulant
iniţiază de asemenea antidiureză mediată de AVP şi probabil sete
mediată de angiotensină.
 Axa renină-angiotensină-aldosteron în reglarea
metabolismului hidroelectrolitic
Volemie

Excreţie
renală de Retenţie renală de sodiu Presiune de perfuzie renală
potasiu

Eliberare de aldosteron
Celule juxtaglomerulare
Echilibrul
potasemiei
Angiotensinogen

Angiotensina II Eliberare de renină

Angiotensinogen I
Enzima de
conversie
În loc de concluzii

 Hormonii sunt implicaţi în comportament, ca

şi în toate secvenţele ciclului vieţii: de la
naştere, creştere, pubertate, la maturitate,
reproducere şi sarcină, apoi menopauză şi
andropauză, îmbătrânire.
 Comportamentul uman este complex şi fără
îndoială orice încercare de a-l eticheta este
o cruzime. Putem să-l înţelegem, să-l
dezvoltăm, să-l modulăm, să-l încurajăm, să
optimizăm deciziile şi să ne asumăm
responsabilităţile...