POP DANA EA I

Teorii și procedee de învățare

In multitudinea de abordari, definitii si modele explicative pe care le contine
literature despecialitate cu privire la invatare, se pot identifica doua mari directii de
analiza si definire aacestei activitati hipercomplexe: una psihologica si una
pedagogica. 
Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre)
reprezintă căile folosite în şcoală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să
descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Ele sunt totodată mijloace prin
care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacitaţile elevilor de a
acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii transformând exteriorul în
facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi pesonalitatea.
“Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintro
cale de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de
preşcolar, elev, student, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri
spre educaţia permanentă.” (Sorin Cristea, 1998, p. 303) Dezideratele de
modernizare şi de perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţiile
sporirii caracterului activ al metodelor de învăţământ, în aplicarea unor metode cu
un pronunţat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucţinale (e-
learning), în contaminarea şi suprapunerea problematizării asupra fiecărei metode
şi tehnici de învăţare, reuşind astfel să se aducă o însemnată contribuţie la
dezvoltarea întregului potenţial al elevului
. Printre particularitatile care diferentiaza influenta mediilor educogene
formale/ institutionalizate (de tipul mediului scolar) de influenta
mediilor educogene informale side influenta sociala in general, retinem:
 1.planificarea riguroasa si explicita a asimilarii de cunostinte,
deprinderi si atitudini invederea dezvoltarii intelectuale si sociale a individului
uman in conformitate cu anumite finalitati;
2.manipularea de catre o persoana (grup de personae) exterioare
individului a unor dimensiuni ale mediului la care acestuia i se cere explicit sa
se adapteze;
3.proiectarea si afirmarea explicita a unor categorii de
comportamente adaptative care secer individului ca raspuns la influentele
exercitate metodic;
4.formularea explicita a unor exigente de structurare a personalitatii in
concordanta cu unmodel (virtual pentru individual concret) care este idealul despre
om al comunitatii incare acesta traieste si la care este influentat sa se adapteze.
Încercările psihologilor de a da o explicaţie adecvată modului în care se
produce învăţarea sunt extrem de numeroase şi de diverse, ceea ce a lăsat de multe
ori impresia că elaborarea unui model unitar şi coerent al acestei complexe
activităţi psihice ar fi practic imposibilă. Au existat totuşi şi încercări de
sistematizare. De pildă, Hilgard şi Bower identifică două direcţii principale în
analiza psihologică a învăţării:

a. teoriile de tip stimul-reacţie (S-R)

b. teoriile cognitive.

. Modelul învăţării sociale

Învăţarea socială este legată îndeosebi de numele psihologului american
Albert Bandura. Potrivit acestuia, numai o parte dintre comportamentele umane pot
fi explicate prin condiţionarea clasică şi condiţionarea instrumentală, deoarece
teoriile condiţionării nu surprind fenomenele de învăţare socială ce apar în contexte
reale. Astfel, Bandura atrage atenţia asupra faptului că oamenii învaţă deseori
numai privindu-i pe ceilalţi. Observându-i pe alţii, individul codează informaţia
despre comportamentul lor, iar în ocazii ulterioare foloseşte această informaţie
codată drept ghid pentru acţiunile proprii.

În cele mai reprezentative studii ale sale, Bandura a urmărit modul în care
copiii observă şi reproduc un comportament agresiv. Într-unul din aceste studii,
copiii împărţiţi în trei grupuri au vizionat un film în care un model adult se
comporta agresiv. Apoi, primul grup a văzut că agresorul era pedepsit pentru
comportamentul lui, al doilea grup a văzut că agresorul era recompensat, iar al
treilea grup nu a văzut nici un fel de consecinţă a acţiunii agresorului. Observarea
ulterioară a comportamentului copiilor a dezvăluit grade diferite de imitare. Grupul
care a văzut că agresorul a fost răsplătit a dezvoltat un comportament mai agresiv
decât celelalte două grupuri. Totuşi, când copiilor li s-a oferit ulterior o
recompensă pentru imitarea comportamentului modelului, toate cele trei grupuri au
produs, în aceeaşi măsură, un comportament agresiv.

Bandura preocupat din ce în ce mai mult de ideea că învăţarea după un

model nu este doar o simplă problemă de imitaţie, ci că ea implică procesări
cognitive complexe, Albert Bandura afirmă că în procesul de imitaţie a
observatorul sunt implicate următoarele procese:

a) procesele atenţiei, întrucât este necesară orientarea atenţiei şi perceperea

trăsăturilor relevante şi distinctive ale modelului;

b) procesele memoriei, necesare pentru memorarea comportamentului modelului

şi stocarea lui într-o formă simbolică (enunţ verbal, imagine etc.);
 c) procese de reproducere motorie, care presupun folosirea reprezentărilor
simbolice în ghidarea performanţei imitative; practic, acum are loc imitarea
modelului şi realizarea comportamentului vizat;

d) procese motivaţionale, care sunt condiţia reproducerii comportamentului

modelului;

 Concluziile cercetărilor desfăşurate în această direcţie au fost

următoarele:

• sunt imitate mai ales acele comportamente ale modelului care au fost
recompensate, şi nu cele care au fost pedepsite;

• sunt imitate mai frecvent modelele cu un status superior decât cele cu un status
inferior; o explicaţie este aceea că primele constituie autorităţi şi sunt mai atractive,
deoarece se presupune că vor fi mai curând urmate de o întărire pozitivă;

• sunt imitate mai frecvent comportamentele modelelor considerate competente

decât cele considerate incompetente;

• interacţiunea afectuoasă dintre model şi observator facilitează imitaţia; atracţia

faţă de model şi competenţa modelului interacţionează în impactul lor asupra
comportamentului imitativ;

• sunt imitate mai ales acele modele pe care observatorul le crede asemănătoare în
anumite privinţe cu el însuşi (similaritatea favorizează imitaţia);

• recompensa financiară poate stimula mai mult imitaţia decât o fac sancţiunile
sociale (aprobarea sau dezaprobarea celorlalţi);

• există tendinţa ca modelele masculine să fie mai frecvent imitate decât cele
feminine. în ceea ce priveşte aplicabilitatea sa, acest model de învăţare pentru actul
educaţional merge de la dobândirea unor comportamente verbale (de exemplu,
însuşirea limbilor străine prin imitarea comportamentelor verbale ale adultului:
„Ascultă şi spune! ") la însuşirea unor deprinderi motorii (însuşirea scrisului) şi
până la achiziţionarea unor comportamente sociale, a unor atitudini prin
identificarea cu adultul apreciat.