I.

DEFINITII ALE COMUNICARII

Etimologic, termenul „comunicare” provine din

latinescul „communius” (comun), care a dat naştere
verbului „communico”, ceea ce înseamnă „a fi împreună, a
face în comun, a pune în comun” informaţii, cunoştinţe,
mesaje, reflecţii, idei, confesiuni, impresii, păreri, opinii,
atitudini etc. Comunicarea este un„comportament de
schimb” (Wiener), de transferuri, intenţionate sau nu, între
indivizi, din dorinţa de informare şi din nevoia firească a
oamenilor de a fi în legătură permanentă unii cu alţii;
comunicarea se defineşte, astfel, ca factor explicativ
fundamental al vieţii sociale. Ea constituie un liant social, îi
uneşte pe oameni şi îi angajează în acţiune, contribuie la
fiinţarea şi dezvoltarea comunităţii, la dezvoltarea şi
întreţinerea relaţiilor sociale.
A comunica cu ceilalţi, nu înseamnă doar a emite o
informaţie ci şi a o prelucra, iar a comunica eficient,
presupune: să convingem şi să obţinem adeziunea
auditoriului; să dezvoltăm gândirea, personalitatea
receptorilor; să sesizăm şi să conştientizăm reacţiile,

1
atitudinile şi modificările comportamentale ale celor cu care
ne aflam in relatie de  comunicare.
„Profesorul este bun dacă are relaţii corecte cu
elevii, părinţii, foştii elevi, colegii săi, alte persoane
influente (…); îi respectă pe toţi elevii; are atitudine
pozitivă faţă de toţi; acceptă erorile fără să ridiculizeze; îşi
personalizează intervenţiile; este exigent şi drept; este
exigent cu el; este competent şi interesant; reformulează,
felicită şi încurajează; este creativ şi inventiv; stie să facă
glume de actualitate; este informat; are stagii de cercetare şi
producţie în ţară şi în străinătate (practică în alte domenii),
are cărţi, expoziţii (...) vede spectacole, citeşte(…); caută
probleme; spune când ştie, şi când nu, când îi este teamă,
când este sau a fost complexat; degajă energie şi o
comunică bucuros altora; creează un climat foarte bun; nu
este străin de alte discipline şi le respectă; lasă timp pentru
formulări, dar impune ritm alert de lucru; este mândru,
demn, dar cultivă şi respectă aceste calităţi şi la alţii”.-
Laurenţiu Şoitu
Comunicarea didactică priveşte direct relaţia
educator-educat şi de eficienţa ei depinde scopul final al
educaţiei. În învăţământul preşcolar educatoare stabileşte
relaţii la grupă formal şi informal Ţinând cont de vârsta
copiilor care este  critică pentru formarea unui cetăţean al
societăţii,relaţiile educatoarei trebuie să fie optim
pozitive .Comunicarea se face în orice moment al zilei
începând cu venirea la
grădiniţă,dezbrăcatul,îmbrăcatul,masaşi plecarea.

II.MODALITATI DE REALIZARE A
COMUNICARII IN GRADINITA
            Întreg procesul şcolar înseamnă limbaj, comunicare,
noţiuni. Pe lângă metodele care contribuie în mod expres la
dezvoltarea limbajului, toate celelalte contribuie la
îmbogăţirea vocabularului, la dezvoltarea capacităţii de
comunicare.
Anumite activităţi sunt folosite
pentru dezvoltarea vorbirii şi îmbogăţirea limbajului:
activităţile pe bază de ilustraţii, jocurile didactice,
convorbirile memorizante, povestirile create de copii.
De asemenea sunt anumite jocuri didactice care
contribuie la dezvoltarea vorbirii: ,,Şti să spui la fel ca
mine?”, ,,Ce este şi cum este?”, ,,Bate vântul”,
,,Povesteşte cum ţi-ai petrecut vacanţa”, ,,Ce a uitat
pictorul să deseneze?”.

3
 Convorbirile după imagini aduc o contribuţie
însemnată la fixarea şi precizarea cunştinţelor copiilor, în
activizarea vocabularului şi în formarea unei exprimări
orale corecte şi coerente:”Cum avem grija de flori?” .Prin
convorbiri se realizează verificarea cunoştinţelor,
sistematizarea lor, perfecţionarea exprimării într-o formă
gramaticală corectă .
Povestirea – Copilul poate dobândi informaţii din
întâmplări veridice sau verosimile prezentate în povestiri,
poveşti, basme sau balade.
             La grupa mică se utilizează
o povestire simplă, neîncărcată de comentarii, fără multe
episoade. Treptat se trece la povestiri mai ample. Copilul
trebuie să cunoască toate cuvintele şi expresiile folosite în
povestire sau să i se explice cuvintele necunoscute pe
parcursul povestirii, altfel existând riscul de a memora
cuvinte al căror sens nu îl cunoaşte şi de a le atribui
semnificaţii eronate.
Prin povestire se realizează îmbogăţirea vocabularului
copiilor cu unele expresii literare, cu expresii din folclor.  
             Jocurile didactice pot fi folosite pentru deprinderea
unei pronunţii corecte, pentru îmbogăţirea sau consolidarea
vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte şi coerente.
            Aceste metode se utilizează în grădiniţă şi ca
activităţi de sine stătătoare cu un tipic de desfăşurare
adecvat fiecăreia .
            În procesul instructiv-educativ din grădiniţă vorbim
mai puţin despre dialog, dar mai mult despre conversaţie,
utilizată în cadrul convorbirii. În grădiniţă, dialogul
întrebărilor şi răspunsurilor poate fi realizat sub formă de
exerciţiu ludic, prin intermediul unor personaje, prin
intermediul unor simulări. Copiii sunt puşi astfel în
situaţia ,,jocurilor de rol’’, ca mijloace de educare a
limbajului spontan. Nu trebuie neglijată contribuţia
convorbirilor la formarea deprinderilor de comunicare
socială, la dialog respectuos între parteneri, la schimbul
reciproc de mesaje. Jocurile de rol sunt jocuri de simulare în
care copiii devin actori ai vieţii sociale, sunt jocuri ale
replicilor după un scenariu propus, dar cu efecte lingvistice
evidente din punct de vedere al dialogului între ,,micii
actori’’. Un aspect particular al jocurilor de rol este
dramatizarea. Ea are un caracter activizant, preluând o parte
din efectele spectaculoase ale scenei. Se poate organiza pe
replici exacte, textuale, pe baza unor replici creatoare sau pe
stimularea spontaneităţii ,,actorilor’’. Dispunem de texte
care se pretează la interpretări ,,artistice’’ : ,,Ursul păcălit

5
de vulpe’’, ,,Capra cu trei iezi’’, ,,Ridichea uriaşă’’, precum
şi alte texte cu dialog asumat sauimprovizabil.
            De mic, copilul este atras de imagini. La grădiniţă ,
copilul preşcolar întâlneşte diferite tipuri de imagini
prezentate sub formă de jetoane, tablouri, desene realizate
de copii şi adulţi, albume, diafilme. Fondul de reprezentări
format în urma activităţilor de observare şi lecturi după
imagini trebuie valorificat. După prezentarea materialului
vizual în activităţile dirijate urmează o muncă de prelucrare,
sistematizare, consolidare a cunoştinţelor receptate. Prin
dialog euristic, educatoarea cunoaşte nivelul la care copiii
au receptat conţinutul imaginilor utilizate.
            După o scurtă convorbire cu tema : »Cum este
toamna ? » pe baza de imagini , preşcolarii sunt lăsaţi să
povestească sau să facă comentarii libere în legătură cu cele
văzute :aspecte caracteristice acestui anotimp, denumirea
fructelor si a legumelor de toamna, munci specifice acestui
anotimp. Pot fi încurajaţi să adreseze întrebări pentru a-şi
clarifica unele neînţelegeri, ceea ce conduce la întărirea
operaţiilor de analiză, sinteză, comparaţie şi interpretare şi
la stimularea productivităţii gândirii. O întrebare adresată de
către un copil nu este semnul necunoaşterii, ci al interesului,
al curiozităţii, fapt pentru care , mai mult timp adresează
întrebarea care i-a reţinut atenţia. Uneori, datorită sărăciei
vocabularului, copilul preşcolar nu se poate situa pe punctul
de vedere al interlocutorului dacă acesta este adultul. În
relaţiile cu ceilalţi copii, preşcolarul poate coopera, poate
dialoga ca partener egal având drept consecinţă socializarea
inteligenţei şi a limbajului, înţelegerea utilităţii schimbului
de idei. Pentru a stimula conversaţia dintre copii trebuie să
creăm condiţii care să permită reuniunea liberă a copiilor în
grupuri, să antrenăm copiii la activităţi care stimulează
interesul pentru dialog.
 
III.CONCLUZII :
Copilul comunică în permanenţă cu educatoarea  şi
invers,îmbogăţindu-şi vocabularul, devenind mai rafinat în
exprimare şi în comunicare  de aceea consider ca
educatoarea  trebuie sa lucreaze interdisciplinar de fiecare
dată pentru realizarea acestui  obiectiv - comunicare.
 Importante in realizarea sarcinilor şi a obiectivelor
învăţământului preşcolar sunt calitaţile şi competenţele
educatoarei. Prin tot ce înteprinde , prin personalitatea sa ,
educatoarea reperzintă un model pentru copil , un sprijin
pentru familie , un factor de cultură îi comunitate .Pentru a-

7
şi îndeplini rolul cât mai potrivit partenerilor de dialog ,
educatoarea trebuie să comunice.
  O adevărată educatoare trebuie să -aibă o vorbire
expresivă,gestică potrivită situaţiei respective,capacitatea de
demonstra logic şi să folosească un vocabular accesibil
copiilor,să aibă capacitatea de a antrena copiii într-un dialog
ori de câte ori este nevoie.
Educatoarea trebuie să aibă o atitudine pozitivă faţă
de întreaga grupă,să accepte greşelile, fără a-i ironiza pe
copii,să fie creativă,să fie corectă,să-i felicite pe copii ,să-i
încurajeze şi să-i recompenseze aşa încât să realizeze o
bună cooperare în comunicare.
În creşterea calitǎţii actului educaţional o mare
importanţǎ revine modului în care dascǎlul reuşeşte sǎ
comunice cu copii, modului cum acesta faciliteazǎ
comunicarea între copii.
Comunicarea didactică are rol hotărâtor în derularea
şi eficientizarea actului educaţional. Constituie o premisă a
reuşitei actelor pedagogice, dar şi o finalitate a acestora,
deoarece, un obiectiv general al învăţământului îl constituie
formarea şi dezvoltarea competenţei comunicative a
preşcolarilor.
 IV.BIBLIOGRAFIE :
·        Lect.dr. Maria Savu-Cristescu,Lect.dr. Merima Petrovici-
Comunicarea educationala-suport de curs
·        Revista pentru  învăţământul preşcolar   2006/2008-
Pedagogie preşcolară
    * * * -Programa activitatilor instructiv-educative în
gradinita de copii'',Bucuresti, 2005.
·        Cerghit, I. , Radu, T. I., Popescu,E., Vlasceanu, I.,
- Didactica, 1998, E.D.P., Bucuresti