Modalităţi de solidarizare a corpurilor de punte

cu elementele de agregare:
a)Solidarizarea prin turnarea monolit
b)Solidarizarea prin lipire
c)Solidarizarea prin sudare
d)Solidarea prin supraturnare
e)Solidarizarea prin bare

a)Solidarizarea dintre elementele de agregare şi

corpul de punte este rezolvabilă la parametrii optimi prin
metoda modernă, respectiv „turnarea monolit”, sudurile
constituind procedee de excepţie. In cazul turnării
monolit obiectivul rezistenţei mecanice optime a zonelor
de solidarizare este îndeplinit şi prin asigurarea unei
joncţiuni pe o suprafaţă cât mai mare, proporţională cu
parametrii dimensionali ai componentelor structurale ale
aparatului gnatoprotetic dar, bineînţeles cu respectarea
morfologiei spaţiului interproximal la nivelul
joncţiunilor.

b)Solidarizarea prin lipire – este o metodă

caracterizată prin următoarele aspecte:
-utilizarea diferitelor aliaje aduse în stare fluidă şi
sunt interpuse între elementele de ce urmează a fi unite;
-pentru unirea pieselor din aliaje inoxidabile se pot
folosi aliaje cu o compoziţie diferită de cea a elementelor
punţii dentare;
-pentru piese din aliaje din aur se foloseşte un lot
de lipit cu o compoziţie asemănătoare cu cea a
elementelor punţii, dar care are punctul de topire mai
scăzut, lipirea pieselor din aliaje nobile înscriindu-se în
categoria lipiturilor dure sau tari;
-aliajele folosite pentru lipire trebuie să aibă
temperatura de curgere mai mică cu 50-100°C decât a
elementelor punţii dentare;
-condiţia esenţială pentru ca lipirea să fie eficientă
şi cu o rezistenţa optimă este ca suprafeţele ce urmează a
fi lipite să fie umectate de lotul lichefiat.
Tehnica de lucru pentru unirea prin lipire
presupune parcurgerea unor operaţii succesive.
Astfel, piesele ambalate sunt tratate termic (la 700-
1000°C) în cuptoare cu temperaturi reglabile, urmărindu-
se prin acest tratament:
-uscarea masei de ambalat prin evaporarea
lichidului;
 -topirea urmelor de ceară ce a fost utilizată la
unirea elementelor punţii;
-dilatarea masei de ambalat în vederea
compensării contracţiei lotului de lipit;
-asigurarea unei temperaturi crescute
elementelor ce urmează a fi sudate care favorizează
curgerea aliajului între elementele respective.
După pregătirea tiparului urmează încălzirea
suprafeţelor ce urmează a fi unite. Sursa de oxigen poate
fi flacăra oxiacetilenică, flacăra oxigaz. Se aplică
decapantul pe suprafeţele ce vor fi lipite, se încălzeşte
lotul de lipit ce este interpus între elementele de agregare
şi corpul de punte, până când acesta este topit,
insinuându-se între piesele de lipit şi realizând
solidarizarea.
 c)Solidarizarea prin sudură – se face cu un aport
de material care trebuie să aibă aceeaşi temperatură de
fuziune ca şi elementele punţii. In funcţie de tipul
legăturii care se realizează se descriu:
-suduri cu legături continue – realizate prin sudură
autogenă, cu arc electric, cu plasmă, cu jet de electroni,
prin explozie;
-suduri cu legături discontinue – realizate prin
sudură prin rezistenţă electrică, cu laser, cu ultrasunete.
♦Sudura cu arc electric – foloseşte ca sursă de
căldură un arc electric care se formează între un electrod
şi suprafeţele metalice ce trebuie solidarizate.