In cazul aplicării aparatelor gnatoprotetice

conjuncte plurale, respectiv punţile dentare, câmpul

protetic este format din dinţii stâlpi cu parodonţiul lor,
creasta edentată, dinţii vecini, dinţii antagonişti şi părţile
moi adiacente. Elementele câmpului protetic coparticipă
diferenţiat la integrarea morfo-funcţională a aparatului
gnatoprotetic conjunct.
Prin definiţie, un aparat gnatoprotetic conjunct
reprezintă un substitut aloplastic, heterogen, dependent,
fiind agregat şi fixat prin cimentare la nivelul dinţilor
stâlpi şi prin intermediul lor transmite forţele de
solicitare în mod fiziologic oaselor maxilare.
Pentru înţelegerea raportului aparatului
gnatoprotetic conjunct cu structurile biologice
susţinătoare trebuie asociate definiţiei două noţiuni. O
primă noţiune se referă la dinţii pe care se fixează
aparatul gnatoprotetic conjunct şi care capătă denumirea
de „dinţi stâlpi”. Pentru fixarea acestor aparate
gnatoprotetice dinţii stâlpi suportă intervenţii clinice
pregătitoare, devenind substructuri organice preparate
specific.
Cea de-a doua noţiunea abordează aspectul
funcţional şi se referă la modul de transmitere a forţelor
de solicitare. Modul fiziologic de transmitere se
adresează direct dinţilor stâlpi deoarece forţele de
solicitare ajung la nivelul oaselor maxilare prin
intermediul parodonţiului de susţinere, structurare
morfologică predestinată şi adaptată la această activitate.
Din definiţie, rezultă că utilizarea clinică a
aparatelor gnatoprotetice conjuncte este dependentă de
existenţa unor dinţi stâlpi sau suport implantar, capabili
să suporte solicitările funcţionale transmise de acestea şi
totodată, să le asigure activitatea de refacere a integrităţii
morfo-funcţionale a arcadelor dentare, în condiţii de
normalizare a tuturor parametrilor de echilibru morfo-
funcţional ai sistemului stomatognat.