Cauzele şi forţele ce produc dislocarea

protezei parţiale  
- CURSUL XII-
TEHNOLOGIA CONFECTIONATII PROTEZELOR MOBILIZABILE
(SCHELETATA)
 In cavitatea bucala, protezele partiale sunt supuse actiunii unor
forte multiple, care tind sa le deplaseze in diferite directii si  sensuri.
1. Factorii fizici implicati in dislocarea si retentionarea
protezelor scheletate
Factorii fizici implicati in dislocarea si retentionarea protezelor sunt
in special forte de diferite origini, care actioneaza pe toate suprafetele
protezelor.
a. Fortele dislocante ale piesei protetice
Fortele dislocante care actioneaza asupra protezei partiale pot
avea directie: verticala, orizontala si oblica.
I. Fortele verticale pot avea sensuri diferite si ca atare au actiune
antagonica fie dislocanta, fie de infundare a protezei partiale.
a) Fortele verticale dislocante care produc o tractiune directa a

protezei amovibile si sunt implicate in desprinderea involuntara a

acesteia sunt generate de:
                             - alimentele lipicioase;
                             - dislocarea cauzata de marginile prea lungi  ale
                                protezei si a actiunii musculaturii periprotetice;
                             - presiunea puternica expulzanta a aerului din
                                cavitatea bucala, care actioneaza la interfata
                                proteza-camp in timpul unor acte reflexe: tuse,
                                stranut, voma;
                             - forta gravitationala, la maxilar.
b) Forte verticale de infundare ale protezei sunt generate de fortele de
masticatie si fortele de presiune aparute in parafunctii, contactele
dento-dentare din deglutitie.
II. Fortele orizontale sau oblice apar in special in miscarile de
lateralitate ale mandibulei si in masticatie. Ele sunt generate, in
special, de relieful ocluzal al dintilor artificiali, de contactele dento-
dentare neperformante cu antagonistii (in ocluzie) sau de montarea
incorecta a dintilor pe creasta aleveolara.
III. Fortele implicate in basculare-rotatia protezelor sunt
determinate de: conuratia campului protetic, relieful ocluzal inadecvat,
montarea gresita sau supradimensionata a dintilor artificiali pe creasta,
stabilirea unor relatii ocluzale neechilibrate.
 b. Fortele de retentie ale protezei mobilizabile
Retentionarea protezelor partiale este dependenta in primul rand
de proiectarea si confectionarea mijloacelor de mentinere, sprijin si
stabilizare. Alaturi de acestea, in retentia acestor piese protetice mai
intervin si celelalte componente ale campului protetic si  ale protezei,
care impreuna realizeaza:
                             - forta de retentie determinata de suprafetele in
                               contact;
                             - retentia datorata convergentei dintilor stalpi;
                             - retentia legata de forta de frecare (suprafata
                               neteda sau rugoasa);
                             - tipul de legatura mecanica realizat intre
proteza
a) Forta elastica sta la baza principiului de actiune a crosetelor elastice.
                        b) Forta de frictiune depinde de masa corpurilor si
coeficientul de frecare a celor doua materiale in contact. La proteza partiala
retentia directa prin frictiune se manifesta prin aplicarea de crosete
circulare, a mijloacelor directe de retentie sau atasamentelor, care gliseaza
pe dintii stalpi
                        c) Forta gravitationala poate interveni defavorabil la maxilar
si favorabil la mandibula in ceea ce priveste retentia pieselor protetice.
                        d) Presiunea negativa de la interfata dintre baza protezei si
campul protetic este mai rar utilizata la edentatia partiala ca factor adjuvant
de retentie.
                        e) Forte minore care retentioneaza proteza amovibila.
Acestea sunt dependente de cantitatea si calitatea filmului salivar, fiind
reprezentate de: coeziune, tensiune superficiala, adeziune si vascozitate.
2.Stabilitatea statica a protezelor mobilizabile
Prin statica protezelor partiale se intelege conceperea si realizarea
unei piese protetice, la care sa se poata determina si stabili conditiile de
echilibru a fortelor.
Principiile fundamentale ale echilibrului stabil sau ale stabilitatii
                        a) Contentia protezelor este determinata de:
                             1.- legatura rigida sau elastica a protezei cu
                                  elementele campului protetic;
                             2.- marirea poligonului de sustentatie;
                             3.- necesitatea unei multiplicari a mijloacelor de 
                                  stabilizare sau a unor forte de retentie 
                                  aditionale pentru situatii deficitare.
 b) Sustentatia se defineste ca proprietatea unui corp de a  se
mentine la un anumit nivel in masa unui fluid sau a unui suport vasco-
elastic, prin mijloace adecvate. Ea este direct implicata in sprijinul mixt al
piesei protetice. Cu cat baza si numarul pilierilor alesi este mai mare, cu
atat poligonul de sustentatie se amplifica si stabilitatea va creste. Cu cat
ancorarea se va face in mai multe directii, cu atat stabilitatea va creste.
                        c) Legea polinomului se va aplica pentru stabilizarea
statica dar si dinamica a protezei. In acest sens se poate calcula suma
coeficientilor de masticatie ai dintilor de sprijin, pe care ii am cu suma
corespondenta a dintilor artificiali. Pentru ca fortele active sa fie
neutralizate de fortele de rezistenta, suma coeficientilor de masticatie a
dintilor stalpi va trebui sa fie mai mare sau egala cu cea a dintilor
inlocuiti. Cand acest deziderat nu se poate obtine, este necesara
extinderea componentelor protezei pe dinti suport suplimentari, o
ancorare bilaterala extinsa sau utilizarea unor ruptori sau amortizori de
forte.
                        d) Simetria in protetica este un element esential pentru
adaptarea rapida a pacientului la piesa protetica.
e) Centru de greutate.
 Din punct de vedere static, centrul de greutate al protezei trebuie sa
se proiecteze pe zona de stabilitate maxima a suprafetei de sustinere.
Esential este, ca greutatea protezei sa se repartizeze uniform pe toate
structurile campului protetic, pe care se sprijina.
                        f) Echilibrarea presupune o anulare a fortelor dinamice
asimetrice, care se exercita asupra componentelor sistemului din cauza
miscarii diferite a acestora.
                        g) Sprijinul protezei partiale se poate realiza practic in
trei variante:
·       sprijin parodontal pur;
·       sprijin muco-osos;
·       sprijin mixt, dento-parodontal si
muco-osos.
Linia de sprijin a protezei uneste pintenii ocluzali si supracingulari si
delimiteaza zona de sprijin parodontal.
3.Stabilitatea dinamica a protezelor mobilizabile
Efectul de parghie al seilor terminale
Efectul de parghie este prezent mai ales la seile terminale, dar
apare si in alte tipuri de edentatie partiala. La protezele mobilizabile
principiile parghiei de gradul I si II se aplica in mod curent. Forta activa,
care declanseaza una din deplasarile protezei sau bascularea ei, se
aplica pe dintii artificiali si se transmite seilor. Forta de rezistenta apare
la nivelul dintilor naturali restanti sau preparati si incoronati.
Cazul tipic de parghie de gradul I este acela cand proteza scheletata
cu sprijin mixt este conceputa cu pinten ocluzal plasat inspre edentatia
terminala. Seaua protezei cu dintii artificiali constituie bratul pe care se
aplica forta activa - intruzoare (de masticatie ), iar bratul activ al
crosetului va constitui bratul de rezistenta. Rotatia protezei va apare
dupa punctul de sprijin, care este pintenul ocluzal. Efectul este
mobilizarea dintelui stalp si atrofia crestelor alveolare, prin bascularea
extremitatii distale a seii.
 Parghia de gradul I nu va putea realiza o compensare optima a
fortelor de masticatie si va determina o infundare neuniforma a seii
protetice terminale. De aceea, se va folosi predilect in edentatiile
intercalate sau aditionale ale claselor I si a II-a Kennedy (modificari).
In cazul parghiei de gradul II, pintenul ocluzal, care reprezinta
punctul de sprijin al parghiei, se va plasa in fosa meziala a dintelui stalp
dinspre edentatie, devenind punctul de sprijin al acesteia.
         Forta activa se va distribui pe sea si dintii artificiali. Bratul de
rezistenta este exprimat valoric - dimensional prin distanta reperabila
dintre pinten si varful bratului activ al crosetului.
Cand forta activa nu se poate echilibra de catre forta de rezistenta
este necesar sa utilizam un numar suplimentar de dinti ca suport,
elemente contrabasculante aditionale, sau sa utilizam sisteme
speciale, dintre care ruptorii sau amortizorii de forte par a fi cei optimi.
 Raportul dintre poligonul de presiune (stabilitate) si poligonul de
sprijin al protezei partiale.
Este cunoscut, faptul ca, poligonul de sprijin este o suprafata
constituita din mai multe segmente de linii drepte care unesc pintenii
ocluzali, supracingulari sau incizali. Poligonul de sustinere, de
presiune sau stabilizare este practic suprafata - suport (baza) a
protezei partiale, extinsa functional. Ea este delimitata de intinderea
protezei atat in zona dentata, cat si in zona edentata sau pe bolta
palatina.
Postulatul lui Slavicek sustine ca, pentru situatii ideale, poligonul
de presiune trebuie sa fie egal sau mai mic decat cel de sprijin. Axa de
sprijin ar trebui sa se dispuna cu putin in interiorul mijlocului crestei
alveolare. Acest fapt se intampla doar in situatii ideale (dupa Coca),
pentru ca in situatia cand avem o edentatie partiala maxilara (in zona
laterala), cu absenta caninului, axa de sprijin se plaseaza mult spre
oral fata de pozitia dintilor artificiali.
Tendintele de deplasare si deplasarile posibile ale protezei partiale
Exista doua aspecte care se analizeaza privind deplasarile protezelor
partiale si anume:
                             - tendintele de deplasare in cele trei uri
                               anatomice;
                             - rotatiile protezelor.
Tendinte de deplasari:apar sub actiunea fortelor cand proteza are
mijloace de mentinere, sprijin si stabilizare principale, precum si mijloace
auxiliare eficiente, adica impiedica aceste deplasari. Efortul de neutralizare
a deplasarilor este suportat mai ales de dintii restanti (in mod deosebit de
dintii stalpi) si mai putin de catre suportul muco-osos.
Deplasarile posibile apar tot sub actiunea unor forte dislocante cand
proteza se poate deplasa fara ca miscarea sa poata fi neutralizata.

Tendintele si deplasarile posibile ale protezelor partiale se fac in sens

vertical, orizontal si rotatoriu.
 Cauzele şi forţele ce produc dislocarea protezei parţiale
 
Cauzele şi forţele de dislocare pot fi studiate teoretic dacă le
analizăm şi le descompunem în diferite direcţii ale spaţiului. Există:
1. Deplasări verticale:
- de desprindere
- de înfundare
2. Deplasări orizontale în sens sagital şi transversal
3. Mişcări de rotaţie în jurul unui punct sau al unei axe
 Deplasările verticale
 
a. desprinderea protezei parţiale este cauzată de forţe ce acţionează
asupra protezei parţiale superioare şi inferioare prin:
- alimente adezive (gumă de mestecat, paste făinoase, etc.) care
tracţionează placa şi dinţii artificiali desprinzând proteza de pe
câmpul protetic
- greutatea protezei interesează numai proteza superioară. O
suprafaţă sau grosime mai mare a plăcii protezei echivalează cu
o greutate mai mare.
 La mandibulă greutatea protezei în anumite limite favorizează
menţinerea lucrării pe câmpul protetic.
Mobilitatea părţilor moi: frenuri, bride, vălul palatin, limba, uneori
maseterul, sau chiar orbicularul buzelor şi buccinatorul care au fibre
paralele cu periferia câmpului protetic sunt tot atâţia factori ce pot
produce desprinderea protezei.
 Combaterea tendinţei de desprindere poate fi realizată prin:
- exploatarea formelor de relief retentiv
- alegerea unui ax de inserţie corespunzător pentru proteză
- suprafaţă cât mai extinsă a plăcii care să favorizeze şi
fenomenul de adeziune
- exploatarea fenomenului de succiune când este posibil. O cât
mai bună închidere şi extindere a marginilor protezei prin
ocolirea formaţiunilor ce tind să o mobilizeze (prin respectarea
închiderii în zona neutră, ocolirea frenurilor, bridelor)
- - lustruirea perfectă a suprafeţei exterioare a protezei şi
eliminarea unor zone de relief retentive ce ar putea favoriza
aderenţa alimentelor (modificări anatoforme ale gingiei artificiale,
spaţii interproximale retentive)
 - alegerea unor materiale cu greutate specifică mică pentru
baza protezei şi dinţii artificiali
- conformarea corespunzătoare a versanţilor şeii în vederea
exploatării factorului muscular în stabilitatea protezelor
- mijloace speciale de ancorare cum ar fi sistemul telescopic care
acţionează prin forţa de fricţiune produsă între cele două
componente putând interveni eficient în menţinerea protezelor
parţiale pe suprafaţa de sprijin.
Rezistenţa parodontală trebuie bine cunoscută în cazul folosirii
mijloacelor mecanice de menţinere şi stabilizare pentru a nu se
provoca mobilizarea dinţilor stâlpi.
b. Înfundarea protezei se produce sub acţiunea presiunilor aplicate pe
arcada artificială, îndeosebi în masticaţie, deglutiţie şi în prezenţa
parafuncţiilor. Înfundarea sau gradul de comprimabilitate (de mobilitate
a mucoasei pe verticală)
Capacitatea mucoasei de a suporta presiuni este în general mică.
Intensitatea şi durata presiunilor variază şi poate depăşi rezistenţa
ţesuturilor.
Înfundarea plăcii sub acţiunea forţelor musculare produce un
efect de comprimare a ţesuturilor moi între cele două straturi dure: baza
protezei şi structurile osoase.
Comprimarea produce ischemia zonelor presate, iar dacă se
prelungeşte poate avea anumite consecinţe: eroziuni, ulceraţii ale
mucoasei şi apoi atrofii ale suportului osos, inocluzii dentare prin
înfundarea protezei, micşorarea D.V.O.
Înfundarea protezelor va fi redusă printr-o serie de mijloace care se
referă la:
- o suprafaţă de sprijin cît mai mare a bazei proteze;
- o arie ocluzală micşorată;
- realizarea corectă a poziţiei de intercuspidare maximă;
- repausul ţesuturilor moi (îndeosebi pe parcursul nopţii) prin
eliberarea de presiuni;
- controlul periodic al pacientului
- realizarea corectă a fazelor clinice şi tehnice
- cele mai eficiente modalităţi de evitare a înfundării protezei îl au
anumite mijloace de menţinere, sprijin şi stabilizare care permit
transmiterea presiunilor pe dinţii restanţi
 Deplasările orizontale
 
Deplasările orizontale ale protezei acrilice sunt favorizate de:
a. morfologia câmpului protetic – în absenţa unor forme de relief
corespunzătoare (creste atrofiate, absenţa tuberozităţilor sau
tuberculilor periformi, palat aplatizat, creste ascendente sau
descendente) deplasările pot fi accentuate
b. unele forme de edentaţie parţială favorizează alunecări într-o
anumită direcţie (în plan sagital sau transversal, ca în cazul
edentaţiei biterminale.
c. acţiunea muşchilor de la periferia câmpului protetic asupra
marginilor sau versanţilor şeii protezei, într-o executare tehnică
necorespunzătoare
Un anumit “tip de ocluzie” sau de montare în anumite circumstanţe
favorizează deplasarea plăcii într-o anumită direcţie (ocluzia
adâncă, inversă)
d. absenţa unei echilibrări ocluzale
e. greşeli de concepţie sau tehnică privitoare la dimensionarea
dinţilor, alegerea reliefului ocluzal şi înregistrarea greşită a relaţiei
centrice
 Evitarea acestor fenomene de deplasare se poate obţine prin:
- exploatarea formelor de relief ale crestelor şi întregului câmp
protetic, a localizării dinţilor restanţi;
- realizarea unor contacte în long-centric la nivelul arcadei
artificiale şi a unui uşor grad de inocluzie frontală;
- topografia dinţilor restanţi, morfologia lor şi integritatea
parodontală a acestora una din posibilităţi constituind-o
sistemul telescopic.
 Tendintele si deplasarile posibile se pot face in  sagital (mezializari
sau distalizari) si in transversal, vestibulo-oral.
A. Mezializarea este o tendinta de deplasare, ea fiind favorizata de
distanta de amplasare a elementelor contabasculante fata de axa de
basculare. Aceasta deplasare depinde de:
                             a) lungimea seilor terminale (daca seaua
terminala este mai lunga, tendinta de basculare prin desprindere este
mai mare);
                             b) edentatiile terminale de creste ascendente
spre distal la mandibula si descendente spre distal la maxilar;
                             c) contacte premature protruzive in relatie
centrica.
 Mezializarea este oprita de prezenta dintilor restanti, mai ales
frontali, proteza proptindu-se in acesti dinti. Cei mai vulnerabili la
solicitarile date de proteza sunt dintii laterali izolati, de aceea, pentru a
mari valoarea lor parodontala, trebuie solidarizati de alti dinti.
Daca dintii laterali au puncte de contact, pot rezista la solicitarile
orizontale meziale date de proteza. Dintii frontali, prin elementele
protetice cu care vin in contact-croset continuu, conectori principali
dento-mucozali, placa acrilica, se opun acestei deplasari. Efortul de
mezializare este preluat insa, in cea mai mare parte, de dintii laterali si
numai cand acestia lipsesc, solicitarea dintilor frontali va fi mult mai
nefiziologica. In aceste situatii, solidarizarea dintilor frontali este bine
venita.
 B. Distalizarea este si ea tot o tendinta de deplasare, fiind favorizata
de creste descendente spre distal la mandibula si ascendente spre
distal la maxilar, situatii mai rar intalnite.
Contactele dentare neechilibrate pot impinge proteza maxilara spre
distal. Distalizarea este oprita in special de dintii restanti laterali, prin
elemente protetice care se aplica pe ei - brate opozante, pinteni
ocluzali, conectori principali dento-mucozali si placa protezei acrilice,
care fac contact cu dintii laterali.
Sistemele speciale, gen culise, telescoape, bare se opun
distalizarii.
 
 C. Deplasarile in transversal sunt de asemenea numai tendinte de
deplasare, fiind favorizate de atrofii mari ale crestelor laterale, sau de
miscarile laterale ale mandibulei, cu contacte dento- dentare
neechilibrate. Dintii restanti, si mai ales dintii laterali, prin elementele
protetice aplicate pe ei - barele opozante, portiunea supraecuatoriala a
bratelor retentive ale crosetelor turnate, pintenii ocluzali si conectorii
secundari interdentari, se opun deplasarilor laterale ca si baza protezei
acrilice, care face contact cu dintii. Montarea incorecta a dintilor laterali
si alegerea lor neadecvata (mai mari decat latimea crestei) duce
invariabil la deplasari in transversal.

Deplasarile vestibulo-orale sunt oprite prin corelarea marimii dintilor

artificiali cu marimea crestei si realizarea unor rapoarte ocluzale optime.
3. Rotatiile protezelor partiale (basculari)
Rotatiile protezelor scheletate se produc in doua sensuri: sagital si
transversal.
 
A. Rotatiile dupa axe transversale sau oblice
Acestea sunt de doua feluri: bascularea prin desprindere si prin
infundarea extremitatii distale a seilor terminale sau a seilor frontale in
edentatiile de clasa a IV-a intinse.
                        a)- bascularea prin desprinderea extremitatii distale a
seilor.
Aceasta rotatie apare in edentatiile de clasa I si a II-a, tratate cu
proteze scheletate care au sprijin mixt. Cauzele se datoreaza alimentelor
adezive, unor sei care depasesc limitele periferice fiziologice ale
campului protetic, gravitatia pentru protezele maxilare – mai ales cand
sunt putini dinti restanti, actele reflexe ca tuse sau stranut.
 Axa dupa care se face aceasta rotatie este transversala in edentatiile
de clasa I si oblica in edentatia de clasa a II-a si trece prin varfurile
extremitatii libere a bratelor retentive ale crosetelor plasate cel mai
posterior. Aceasta axa se mai numeste si axa de rotatie secundara
sau “fulcrum line secundara”.
Elementele care se opun acestei deplasari, se numesc mijloace de
mentinere indirecta sau elemente contabasculante.
                        b)- bascularea prin infundarea extremitatii distale a
seilor. Aceasta rotatie este o deplasare posibila, care nu poate fi oprita de
nici un element protetic. Apare la protezele scheletate, care trateaza
edentatiile de clasa I, a II-a si a IV-a, cu lipsa tuturor frontalilor. Se
produce in urma actiunii fortelor de masticatie. Bascularea prin infundare
este posibila datorita rezilientei mucoasei crestelor si va avea o
amplitudine mai mare cand se adauga si atrofia osului pe care se sprijina
seile.
Axul, dupa care se face aceasta rotatie sagitala, se numeste ax de
rotatie primara sau “fulcrum line primara”.
Bascularea prin infundare, este de amplitudine mai mare la
mandibula, datorita rezilientei si laxitatii mucoasei. Bascularea prin
infundare nu se poate contracara datorita diferentei dintre rezilienta
mucoasei si rezilienta parodontala, care nu se poate compensa optim.
 B. Rotatiile dupa axa sagitala (bascularea laterala)
Bascularea laterala poate sa apara la toate tipurile de proteze
partiale, atat scheletate, cat si acrilice, in edentatiile de clasa I, a II-a si a
III-a. In edentatiile de clasa I si a II-a, bascularea transversala se
datoreaza montarii gresite a dintilor artificiali, in afara mijlocului crestelor
sau a unor dinti artificiali mai lati, ativ cu latimea crestelor.
Axul, dupa care se face rotatia este sagital, fiind plasat de partea
activa a arcadei dentare, bascularea producandu-se pe partea inactiva.
Bascularea laterala se mai poate produce si atunci cand exista un
torus palatin trecut cu vederea de medic, deci nu a  dat indicatii de
foliere. In aceste cazuri bascularea laterala se face dupa un ax sagital,
care trece prin torus. Folierea va fi proportionala cu  diferenta de
rezilienta dintre cele doua zone.
VA MULTUMESC !