Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Introducere……………………………………………………………... 3
2. Definiţii ale conflictului .......................................................................... 5
3. Tipologia conflictelor............................................................................... 7
4. Soluţionarea conflictelor......................................................................... 10
4.1. Condiţionări ale comunicării în situaţii de conflict................... 11
4.2. Sursele conflictelor şcolare........................................................... 14
4.3. Factori de escaladare şi de diminuare a conflictului.................. 15
4.4. Strategii de rezolvare a conflictelor şcolare, atitudini şi
comportamente…………………………………………………... 17
5. Studiu de caz …………………………………………………………… 21
6. Concluzii………………………………………………………………… 24
Bibliografie……………………………………………………………… 25
2
STRATEGII DE REZOLVARE A CONFLICTELOR ÎN
ORGANIZAŢIA ŞCOLARĂ
1. INTRODUCERE
3
• abordat printr-o gândire pozitivă, conflictul poate avea rezultate creative, poate fi
o forţă pozitivă pentru creşterea personală şi schimbarea socială;
• abordat printr-o gândire negativă, conflictul poate avea rezultate distructive, atât
din punct de vedere emoţional, spiritual, cât şi fizic;
Atunci cînd oamenii se gândesc la conflict, conflictele care le vin in minte sunt:
,,cearta”, ,,scandalul”, sau ,,violenţa”.
Prin activitatea de consiliere de grup, individuală şi colectivă care intervine în
managementul conflictului se doreşte să se influenţeze modul în care indivizii se raportează la
conflict şi să se formeze noi deprinderi adecvate de soluţionare a conflictelor. Această activitate
presupune, în primul rând, schimbarea unor fundamente cognitive ale indivizilor (se învaţă
lucruri noi despre conflicte) urmează schimbarea atitudinii afective faţă de conflict şi, nu în
ultimul rând, de fapt scopul final, se schimbă modul de comportament.
Este vorba, de formarea deprinderilor, de schimbarea acestora de deprinderi, formarea de
alte deprinderi noi, proces ce necesită un mare efort, o activitate coordonată susţinută şi multe
exerciţii.
Activitatea de consiliere şi management a conflictelor presupune modele noi de activitate
din partea profesorilor, cerinţe noi de abordare a divergenţelor din partea tuturor celor implicaţi
în interrelaţionare şi modele noi de comportament din partea elevilor.
Există diferenţe la nivel individual, există o ,,goană” a schimbării, există o aşa numită criză
de timp datorată în mare parte şi schimbării atât de continue a societăţii în care trăim, care
inevitabil ne forţeză să ţinem pasul cu ea, cu toate acestea, putem să convieţuim şi să colaborăm
fără a ne răni, a ne jigni şi a profita de neatenţia sau imposibilitatea oamenilor de lângă noi.
4
Putem să colaborăm, să ajutăm şi să fim ajutaţi de cei lângă care stăm, pentru că ideea de
bază a noii societăţi este complexitatea unui produs care este rezultatul gândirii mai multor minţi
şi, deci produsul cu cea mai mare şansă de a fi aproape de ideal şi de perfecţiune.
Conflictele sunt prezente inevitabil în toate domeniile activităţii umane supuse schimbării.
În consecinţă, este normal să existe o mare diversitate de definiţii.
Certurile şi diferenţele individuale fac parte din viaţă şi aceasta poate fi îmbunătăţită dacă
se poate anticipa un conflict şi dacă se poate trata în faza incipientă constructiv.
Freud credea într-un conflict fundamental, universal şi care nu putea fi rezolvat, conflict
existent între impulsiile noastre instinctuale şi mediul prohibitiv: familia şi societatea; tot ceea ce
1
Ion Frunjină, Angela Teşileanu, Comunicare, negociere şi rezolvare de conflicte, Bucuresti,
Mondan,2002, pg. 122.
2
Ana Stoica- Constantin, Adrian Neculau, Pshihologia rezolvării conflictului, Iaşi, Polirom,
1998, pg. 119.
3
Ion Frunjină, Angela Teşileanu, Comunicare, negociere şi rezolvare de conflicte, Bucureşti,
mondan, 2001, pg.122
5
se poate face, susţine Freud, este să se ajungă la un mai bun compromis sau la un mai bun
control. 4
Stephen P. Robbins (1998) defineşte conflictul ca fiind un proces care începe când o parte
percepe că o altă parte a afectat sau este pe cale să afecteze negativ ceva care are o anumită
valoare pentru prima parte.5
Conflictul:
este o caracteristică inevitabilă a tuturor relaţiilor sociale; este o parte naturală a vieţii
„o relaţie în care fiecare parte percepe scopurile, J. Burton (1988)
„o luptă între valori şi revendicări de statuturi, putere şi resurse în care scopurile
oponenţilor sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii”. L.A. Coser (1967)
„combinaţii de procese competitive şi de cooperare, iar cursul pe care-l ia
conflictul va fi determinat de natura acestei combinaţii”. M. Deutsch (1998)
Ceartă Diferend
CONFLICTU
L
4
Karen Horney, Conflictele noastre interioare, Bucureşti, IRI, 1998, pg. 32
5
Robbins, S.P. Organizational Behavior, Mc Graw Hill, Boston, 1998, pg. 21
6
Etimologic, termenul conflict înseamnă înfruntare, dezacord, lovire reciprocă.6
Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.7
3. TIPOLOGIA CONFLICTELOR
Conflictele pot fi clasificate după mai multe criterii: localizare, nivel, grad de intensitate,
aparenţă, durată şi evoluţie. 8
Conflicte inter-personale
Conflicte intra-grupale
Conflicte inter-grupale
Conflicte între organizaţii
Conflicte internaţionale
Conflictul intra-grup apare în interiorul unui grup, pe fondul presiunii pe care acesta o
exercită asupra membrilor săi.
Conflictele inter-grupale se manifestă cu un caracter mai complex, ele apărând adesea între
subdiviziunile funcţionale ale organizaţiei. Aceste conflicte, duc, în general, la creşterea coeziunii
grupului si a loialităţii dintre membrii acestuia.
conflicte spontane
acute
cronice
Conflictele spontane apar brusc, sunt greu de prevăzut, sunt de scurtă durată şi de obicei se
manifestă la nivel interpersonal.
Conflictele acute au o evoluţie scurtă, dar sunt deosebit de intense, în timp ce conflictele
cronice au cauze ascunse, greu de identificat, cu evoluţie lentă si de lungă durată.
distructiv - majoritatea dintre noi avem o percepţie negativă asupra conflictului, vedem
doar partea lui distructivă, lezarea psihică, spirituală şi chiar fizică, a persoanelor
implicate în conflict
constructiv - conflictul poate fi o forţă care ne împinge pe calea dezvoltării personale,
poate creşte motivaţia pentru schimbare, creşte coeziunea grupului după soluţionarea
8
comună a conflictelor; conflictele pot fi şi o forţă motrice esenţială pentru evoluţia
socială.
9
http://lectura.bibliotecadigitala.ro/bobacristina/Conflictul_colectiv_de_munca.pdf
9
forma violenţei fizice, inclusiv cea armată
4. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR
Modelul de dezvoltare şi stingere a unui conflict şcolar presupune cinci etape distincte:
ETAPA MANIFESTĂRI
10
IV. De începe negocierea (trecerea de la tensiune, iraţionalitate,
escaladarea spontaneitate, lipsă de logică la o discutare normală a
intereselor părţilor aflate în conflict)
se trece de la concluzii distributive pe subgrupuri, la
concluzii integrative
apare momentul de construire a încrederii (promisiuni,
comunicare între părţi, deschidere, respect reciproc)
V. Rezolvarea intervine mediatorul, ca ,,a treia parte “ neutră, imparţială şi
obiectivă, este momentul negocierilor
conflictul se stinge
Analiza oricărui conflict şcolar relevă faptul că orice situaţie de comunicare afectată de o
tensiune/un conflict devine automat dependentă de trei factori:
sursa (emiţătorul)
mediul
canalele de comunicare
A. Sursa
11
relaţiei. În acelaşi timp, profesorul se informează, apelând la întrebări scurte,
punctuale, cu privire la doleanţele şi pretenţiile elevului receptor. Sunt utilizate
tactica falsei oferte şi cea a ,,feliei de salam” (tactica paşilor mici)
strategii de convingere, cu pronunţată tentă persuasivă, care presupune rezolvarea
paşnică a conflictului, fără pierderi majore. Apelând la astfel de strategii,
profesorul doreşte să-l implice direct pe elev în rezolvarea conflictului,
convingându-l să acţioneze, să se manifeste, să găsească soluţii. Practic, elevului i
se cere să-şi asume responsabilităţi concrete în atingerea obiectivelor comune şi
păstrarea relaţiei. Evident, profesorului i se cere să-şi păstreze calmul, să fie abil,
să fie convingător, să fie dispus să ia act de imaginea pe care o are în faţa elevilor.
Este deosebit de importantă credibilitatea emiţătorului în faţa receptorului.
Pentru a-şi asigura reuşita în situaţiile delicate de conflict, emiţătorul-sursa ar trebui să
întreprindă următoarele acţiuni:
B. Mesajul
12
reacţia receptorului faţă de mesaj, reacţie care de cele mai multe ori este marcată de
sensibilitate
autoritatea şi credibilitatea emiţătorului
situaţiile controversate în care se pot plasa simultan sau prin alternanţă emiţătorul şi
receptorul, situaţii care pot face loc compromisului
Concluzionând, este foarte important ca înainte de a transmite un mesaj să ne întrebăm ce ar
putea să însemne mesajul pentru receptor şi care ar fi reacţia lui la acest mesaj.
În situaţie de conflict, comunicarea este eficace dacă posibilităţile asigurate de canale sunt
mai mari. Aceasta pentru că este nevoie ca receptorii să cunoască informaţia şi să o poată propaga
mai departe, timpul alocat rezolvării conflictului fiind scurt şi, de asemenea, se impun dezbateri,
negocieri fiind necesar şi un feed-back imediat şi apropiat.
În concluzie, comunicarea didactică de tip faţă în faţă sau mediată electronic este
condiţionată de calitatea celor trei factori, prezentaţi anterior.
Profesorii, au datoria de a-i ajuta pe elevi să obţină o imagine mai clară despre ei înşişi şi
despre societate, au datoria de a transforma conflictele în şanse educative.
13
4.2. Sursele conflictelor şcolare
Conflictele sunt, în general, o realitate a vieţii sociale şi a vieţii personale. Ele izvorăsc din
următoarele surse:
14
4.3. Factori de escaladare şi de diminuare a
conflictului
1. Cealaltă parte este considerată din start 1. Persoanele implicate sunt de bună
un inamic sau o persoană rea (idei credinţă, imparţiale şi capabile să asculte
preconcepute) activ.
2. Se implică – direct sau indirect- alte 2. Părţile se concentrează exclusiv asupra
persoane (diriginte, director, alţi profesori, problemelor aflate în discuţie şi nu
alţi elevi) (imixtiuni inoportune) procedează la etichetări.
3. Una sau ambele părţi se simt ameninţate 3. Se renunţă la ameninţări sau – dacă deja
de cealaltă parte (fără posibilitate de au fost prevăzute – sunt la timp retrase
reacţie) (neâncredere reciprocă) (eventual cu scuze).
4. Părţile nu sunt interesate să menţină o 4. Persoanele implicate au cooperat în
relaţie. Le interesează doar propriul interes trecut şi vor să continue relaţia.
şi atingerea acestuia. (dezinteres pentru
relaţie)
5. Problemele implicate în conflict sunt în 5. Interesele – deşi diferite – sunt văzute ca
mod exagerat notate ca extrem de posibil de negociat în mod amiabil
importante (neconcordant cu realitatea)
(percepţia falsă, incorectă a realităţii)
6. Există o lipsă de abilităţi de rezolvare a 6. Persoanele implicate acceptă ajutor
conflictului extern pentru rezolvarea conflictului
15
Pentru a minimaliza efectele distructive ale situaţiilor conflictuale, se poate propune
respectarea următoarelor principii:
Aceste principii au fost elaborate de Morris şi Everard în 1996. După Axelroad, principiile
strategice de rezolvare a unui conflict sunt următoarele:
1. Nu fi primul care nu cooperează (care se încăpăţânează sau dă bir cu fugiţii), fii plin
de solicitudine, fii drăguţ, amabil şi afabil
2. Ai grijă ca atât cooperarea, cât şi abandonul să fie în raport de reciprocitate,
respectiv:
Dă răspunsuri măsurate (cumpătate), pentru a asigura reciprocitatea
Nu te lăsa exploatat (în mod direct)
Nu fi invidios, fii iertător (conciliant, empatic)
3. Nu face pe deşteptul – nu complica şi nu simplifica inutil problemele, pentru că nu vei
rezolva nimic
16
abilitatea de a te confrunta, de a spune ,,nu” atunci când apare o diferenţă de opinie.
Trebuie ca îndeosebi profesorul să manifeste deschidere faţă de rezolvarea
problemelor
abilitatea de a asculta, a observa şi de a accepta emoţiile şi sentimentele
interlocutorilor cu care se vine în contact
abilitatea de a prezenta ideile, emoţiile şi sentimentele cât mai clar, concis, calm şi
onest
abilitatea de a evalua problema/situaţia creată sub toate aspectele şi dintr-o
perspectivă cât mai largă
abilitatea de a articula scopurile comune cu obiectivele personale, pentru a depăşi
momentul critic şi pentru a păstra relaţia.
Modelul personal este cel care contează în relaţia cu un grup. Dobândind şi promovând
abilităţi de rezolvare a conflictelor putem contribui la restabilirea relaţiei cu ceilalţi. Important
este să ajungem la concluzia că orice situaţie conflictuală poate fi depăşită numai prin efortul
comun al părţilor angajate, fiecăreia revenindu-i responsabilităţi precise.
Oamenii adoptă strategii diferite pentru rezolvarea conflictelor. Aceste strategii se învaţă
de obicei în copilărie şi par să funcţioneze automat la un nivel ,,preconştient”. Ceea ce pare
natural în astfel de situaţii, este de fapt o strategie personală învăţată, care poate fi oricând
schimbată învăţând metode noi şi mai eficiente de rezolvare a unui conflict. Modul de acţiune
într-un conflict este afectat de importanţa obiectivelor personale şi de cât de importantă este
considerată relaţia respectivă.
În rezolvarea oricărui conflict şcolar care afectează comunicarea se recomandă ca părţile să
respecte următoarele reguli, pentru a se asigura reuşita:
1. Părţile trebuie să discute cât se poate de deschis despre adevăratele probleme care le
preocupă.
17
2. Trebuie să-şi prezinte scopurile, punctele de vedere şi sentimentele cât se poate de
deschis şi să încerce să evite reiterarea.
3. Trebuie să încerce să privească conflictul în contextul mai larg al scopurilor
subordonate interesului general al grupului.
4. Trebuie să se concentreze asupra unor acţiuni de viitor mai mult decât asupra unor
evenimente din trecut.
5. Trebuie să-şi asculte reciproc punctele de vedere şi să caute să le înţeleagă.
6. Trebuie să evite să atace sau să se retragă.
7. Trebuie să încerce să clădească unul pe ideile celuilalt.
8. Trebuie să încerce să aibă încredere reciprocă în buna credinţă a fiecăruia.
9. Trebuie să planifice acţiuni clare care să urmeze discuţiilor, specificând cine ce va
face şi când. (Acest lucru este deosebit de important şi poate fi uitat în euforia aflării
faptului că adversarul nu este chiar aşa de neânţelegător cum părea la început).
10. Se va fixa o dată pentru revizuirea progresului, dată care se va respecta cu orice preţ.
Există cinci strategii de bază, care pot fi utilizate pentru soluţionarea conflictului:
1. Retragerea arată o preocupare redusă atât pentru rezultate, cât şi pentru relaţiile
interpersonale. Indivizii care adoptă această soluţie se retrag din conflict, amână
asumarea responsabilităţilor, ignoră situaţiile şi persoanele şi este caracteristică celor
lipsiţi de încredere în ei înşişi. Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia în
speranţa că va dispărea de la sine. Conflictul însă nu dispare, ci rămâne în stare latentă.
El poate reizbucni cu o intensitate mult mai mare dacă situaţia care a generat conflictul
este deosebit de importantă pentru părţi.
2. Forţarea este utilizată îndeosebi în cazul în care individul doreşte, cu orice preţ, obţinerea
rezultatelor, fără a avea consideraţie faţă de aşteptările, nevoile şi sentimentele celorlalţi. De
obicei, această modalitate de rezolvare a conflictului se bazează pe forţa de constrângere a
18
persoanei, care utilizează abuziv sursele de putere pe care le deţine asupra celorlalte părţi
implicate. Pe termen scurt, forţa poate reduce conflictul, dar efectele nu sunt dintre cele favorabile
pe termen lung. Implicarea în conflict este ridicată şi stresantă.
Exemplu: pentru a termina predarea unei teme ,,se îngenunchează” elevul.
Comportamentul este agresiv, incisiv, abrupt, deoarece contează obiectivul de atins, nu
relaţia. Profesorul se impune prin forţă.
19
Exemplu: Există un număr redus de burse şi ambii colegi aspiră la una anume. Pentru
a nu-şi altera relaţia, vor cădea de comun acord cine renunţă şi cine să câştige. Se
pare că relaţia contează mai mult ca principiile. Cel care cedează, posibil să aibă un
plan de perspectivă (acela de a câştiga în viitor).
20
5. STUDIU DE CAZ
absenteism şcolar nemotivat al elevului P.M., predominant la disciplinele: limba franceză predată
de domnul diriginte, matematică şi chimie
conflictul care a apărut între elev şi profesorul-diriginte
Date familiale:
Copilul, P.M., s-a născut în 13 septembrie 1996 în Bucureşti, este domiciliat în Localitatea
Bucureşti, Str. Ştirbei Vodă, Bl 26C, Sc 2, Ap 2 şi este elev în clasa a a IX-a A la Liceul
Economic ,,N. Kretzulescu”, din Bucureşti.
Elevul este fiul lui P.M. şi P. A. şi locuieşte împreună cu mama lui. Mama P. A. este în
vârstă de 35 de ani şi lucrează ca vânzătoare la un magazin particular.
21
Tatăl P.M., deşi este fără ocupaţie nu îşi face timp pentru educaţia copilului.
Elevul P. M., deşi fără probleme psihice şi fizice întâmpină mari greutăţi în a face faţă
cerinţelor şcolare.
Istoria problemei:
Starea conflictuală s-a produs la începutul anului şcolar şi s-a accentuat din ce în ce mai
mult, fiind recunoscută atât de profesori, cât şi de elev.
Au avut multe întâlniri cu părinţii, dar tatăl elevului avea un comportament mult mai dur
decât fiul, astfel alimentând starea de tensiune, prin ameninţările pe care le făcea fără nici o
ezitare.
La începutul semestrului doi, a avut loc o şedinţă, la care au participat toate cadrele
didactice din Consiliul Profesoral al clasei împreună cu domnii directori. În cadrul acestei şedinţe
s-a propus ca domnul profesor de economie, care avea o relaţie foarte bună cu elevul să intervină
în rezolvarea conflictelor.
În cadrul orelor de economie, comportamentul elevului era adecvat, motiv pentru care
profesorul a fost ascultat cu mult interes.
22
Soluţiile prezentate de către profesor au fost:
După o scurtă perioadă de timp, conflictele au dispărut, iar elevul i-a făcut o vizită
domnului profesor, pentru a-i mulţumi pentru sfaturile date în cadrul discuţiilor avute în
particular.
23
CHESTIONAR ELEVI
16. Te consideri şi tu responsabil(ă) pentru reuşita sau nereuşita unor activităţi desfăşurate în
clasa ta ?
a. Niciodată ; b. Destul de rar ; c. Destul de des ; d. Totdeauna
Mediul familial reprezintă cea mai importantă sursă a comportamentelor neadecvate ale
elevilor. Datorită familiei dezorganizate (prin divorţ) şi a faptului că aceştia nu au avut timp sau
nu au vrut să se ocupe de educaţia copilului aceasta s-a revăzut în comportamentul copilului.
Influenţa negativă a mediului extraşcolar are efect asupra comportamentului elevului în
mediul şcolar, care în timp aduce grave prejudicii elevului şi şcolii.
Tinerii care trăiesc într-un mediu armonios, echilibrat, cărora parinţii le-au impus un set
de valori şi care nu sunt uşor influenţabili, vor avea puterea să adopte un comportament adecvat
atât în mediul şcolar, cât şi în afara şcolii.
26
Orice rezolvare a conflictelor implică o mai bună comunicare cu elevii. Cu cât
comunicarea este mai bună şi mai completă, cu atât crearea unui climat de siguranţă fizică şi
psihică va fi mai probabilă, iar conflictele vor fi mai uşor de rezolvat.
CONCLUZII
Adolescenţii din ziua de azi sunt implicaţi în conflicte numeroase pe care de cele mai multe
ori încearcă să le rezolve având o atitudine necorespunzătoare, agresivă, pornind de la ideea că
această agresivitate decurge din conştientizarea unei stări de frustrare şi a lipsei unor abilităţi de
comunicare şi rezolvare a conflictelor eficiente.
Tinerii se confruntă cu numeroase conflicte, pe care de cele mai multe ori încearcă să le
nege, reprime, camufleze sau soluţioneze de tipul câştigător-învins sau învins-învins, această
realitate atrăgând după sine o serie de efecte negative, printre care: scăderea implicării în
activitate, diminuarea sentimentului de încredere în sine, polarizarea poziţiilor şi formarea de
coaliţii, dileme morale, dificultăţi în luarea deciziilor.
Sunt necesare şedinţe de consiliere, pentru a se putea forma la elevi deprinderi şi atitudini
care definesc un gen de personalitate complex, nefrustrat în faţa conflictelor, ci capabil să le
prevină printr-o comunicare eficientă şi, în condiţiile în care este implicat în ele, să dea dovadă de
flexibilitate, maturitate şi siguranţă.
Fiecare strategie de conflict ocupă locul său. Profesorii trebuie să fie capabili să utilizeze
una din cele cinci soluţii, în funcţie de obiective şi de relaţii. Într-un conflict se poate alege o
singură strategie, în timp ce în alt conflict este de preferat o cu totul alta.
Înţelepciunea noastră convenţională recunoaşte, de exemplu, că adesea ,,două capete sunt
mai bune decât unul ”(confruntare). Dar tot ea spune ,,blândul moşteneşte pământul”
(aplanare), ,,mai las eu, mai dai tu” (compromis), ,,nu mă amestec , nu mă bag” (retragere),
,,dreptatea e a celui mai tare” (forţare).
Eficienţa unui anumit mod depinde de cerinţele situaţiei conflictuale specifice şi de
îndemânarea cu care e utilizat. Fiecare dintre noi este capabil să utilizeze toate cele cinci moduri;
27
nimeni nu poate fi caracterizat ca având un singur stil de abordare a conflictelor. Cu toate acestea,
fiecare individ, foloseşte anumite moduri mai bine decât altele, fie din motive temperamentale,
fie din obişnuinţă. Dar obişnuinţa şi temperamentul pot fi controlate prin exerciţiu şi aici
intervine înţelepciunea de a îmbina toate aceste elemente pentru ca situaţia de conflict să se
finalizeze într-o posibilitate de învăţare şi dezvoltare a celor implicaţi.
Bibliografie:
28
15. http://www.scritube.com/sociologie/Conflictele-si-natura-lor21516221622.php
16. http://www.scribd.com/doc/25043524/1-Defini%C5%A3ii-Ale-Conflictului
29