POPOARE Şl SPAŢII ISTORICE

Europa şi lumea în secolul XX

Contextul creării Uniunii Europene.

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, a adus în discuţie în rândul oamenilor politici
problema realizării unei păci europene de durată. Cum una dintre cauzele fundamentale ale celor două
conflagraţii mondiale a fost conflictul franco-german, s-a căutat rezolvarea eficientă a acestuia. O
alianţă economică franco-germană care să aibă la bază o unificare a industriei cărbunelui şi oţelului,
resursele principale ale industriei de armament, s-a dovedit a fi soluţia cea mai bună.

O altă problemă ce trebuia rezolvată urgent era stoparea expansiunii comunismului. Armata sovietică
impusese regimul comunist în Europa de est, dar comunismul avea adepţi şi în Europa occidentală
deoarece mulţi considerau că regimurile democratice îşi dovediseră ineficienţa până atunci. Îndepărtarea
unui asemenea pericol nu se putea realiza decât prin restabilirea prosperităţii economice rapide. S.U.A. a
venit în sprijinul Europei propunând acordarea unui ajutor financiar statelor europene pentru stoparea
sărăciei şi foametei şi pentru refacerea economică, cunoscut sub numele de Planul Marshall (1947).
U.R.S.S. a interzis statelor comuniste să beneficieze de aceste fonduri, spunând că e o formă voalată de
expansionism politic şi economic american.

 Etapele constituirii Uniunii Europene

Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului ( C.E.C.O., 1951) - Paris

În 1951 Franţa, Germania Federală, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Italia au alcătuit o organizaţie
economică al cărei scop a fost desfiinţarea taxelor vamale la cărbune şi oţel, numită C.E.C.O.
(Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului). Aceasta s-a realizat la iniţiativa omului de afaceri
Jean Monnet, care a conceput detaliile proiectului, şi a ministrului de externe francez Robert Schuman.
Schumann a propus proiectul cancelarului german Konrad Adenauer, care l-a acceptat cu entuziasm.
Alianţa lor a fost deschisă şi altor state doritoare. Cei trei sunt consideraţi părinţii fondatori ai U.E, la
care se adaugă şi alte personalităţi europene care au contribuit la crearea şi extinderea Uniunii. 

Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) sau Piaţa Comună (1957) – ROMA

În 1957, prin Tratatul de la Roma, cele 6 state care formau C.E.C.O au hotărât să-şi extindă colaborarea şi
în alte domenii economice dar şi la nivelul politicilor sociale. Astfel a apărut Comunitatea Economică
Europeană (C.E.E.) sau Piaţa Comună. Scopul C.E.E. era libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor,
serviciilor şi capitalurilor. Libera circulaţie a mărfurilor presupunea desfiinţarea taxelor vamale, libera
circulaţie a persoanelor însemna desfiinţarea vizelor. Libera circulaţie a serviciilor şi capitalurilor
presupunea colaborări în domeniile servicii (turism, transporturi, telefonie, poştă etc.) şi investiţii
industriale şi bancare.

În paralel s-a realizat o extindere a graniţelor comunităţii: în 1973 au fost primite Marea Britanie,
Irlanda şi Danemarca, în 1981 Grecia, în 1986 Spania şi Portugalia.

Uniunea Europeană – 1992, Tratatul de la MAASTRICHT

 În 1992, prin Tratatul de la Maastricht (Olanda), s-a hotărât extinderea colaborării de la nivel
economic şi social, la nivel politic. Astfel a apărut Uniunea Europeană.

În 1995, prin acordul Schengen, se creează cetăţenia europeană, prin care se acordă, pentru orice
cetăţean al uniunii, dreptul de circulaţie şi liberă rezidenţă în orice stat al UE şi dreptul de a alege şi a fi
ales în instituţiile europene. Tot atunci se creează spaţiul Schengen în interiorul căruia se elimină
controalele la frontiere. Din acest spaţiu fac parte şi state nemembre ale U.E.: Elveţia, Norvegia, Islanda,
dar Marea Britanie, care este membră U.E. a refuzat să facă parte. În 1999 s-a creat moneda unică euro,
care a fost pusă în circulaţie în 2002.

Extinderea UE s-a realizat în continuare astfel: 1995, cu Austria, Finlanda, Suedia, în 2004 cu Cipru,
Malta, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, în 2007 cu România şi
Bulgaria.

Instituţiile Uniunii Europene

Parlamentul European (cu sediul la Strasboug, Franţa)

 Este alcătuit din membrii aleşi prin vot universal în fiecare ţară a uniunii. Numărul de
parlamentari din fiecare ţară este direct proporţional cu numărul locuitorilor ţării.
 Atribuţiile sale sunt de a vota bugetul şi legile europene.

Comisia Europeană (cu sediul la Bruxelles, Belgia)

 Este alcătuită din câte un membru din fiecare ţară, numit de guvernul respectiv
 Atribuţiile sale sunt de a propune proiecte de legi (pe care le votează Parlamentul), şi de a urmări
aplicarea legilor şi programelor uniunii.

Consiliul de miniştrii (cu sediul la Bruxelles, Belgia) sau Consiliul Uniunii Europene
  Este alcătuit din miniştrii statelor membre, în funcţie de problema discutată (agricultură, mediu,
industrie, sănătate etc.)
 Atribuţiile sale sunt de a adopta regulamente şi de a stabili bugetul uniunii.

Curtea de Justiţie (cu sediul la Luxemburg):

 Este alcătuită din câte un judecător numit de fiecare dintre statele membre, pe o perioadă de 6 ani.
 Atribuţii: asigură interpretarea şi aplicarea corectă a legilor, garantează respectarea legislaţiei UE
de către statele membre.

Curtea de Conturi (cu sediul la Luxemburg):

 Este alcătuită din câte un membru din fiecare stat, numit de Consiliul de miniştrii, pe timp de 6
ani.
 Atribuţii: urmăreşte utilizarea corectă a fondurilor uniunii de către statele membre.

Consiliul European:

 Este alcătuit din şefii de state sau de guverne ai statelor membre. Se întruneşte cel puţin de două
ori pe an. Fiecare ţară are preşedinţia sa câte 6 luni, prin rotaţie.
 Stabileşte politica generală a U.E. (exemplu: aderarea unor noi state, adoptarea unor acte
legislative de maximă importanţă, cm ar fi constituţia U.E., schimbarea politicii economice, ca
adoptarea euro, trecerea unui stat la euro, crearea spaţiului Schengen şi condiţiile de admitere aici
etc.)

 Însemnele UE:

- steagul, 12 stele aurii dispuse în cerc pe fond albastru, ce simbolizează perfecţiunea

construcţiei europene, unitatea şi identitatea comună a statelor membre, a fost adoptat în 1986;
- imnul, adoptat în 1985, este preludiul la „Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a compusă de
Ludwig van Beethoven, în 1823, pe un text al poetului german Friedrich van Schiller. Piesa a fost
adaptată de dirijorull Herbert von Karajan;
- deviza, „unitate în diversitate”, a fost adoptată în anul 2000;
-moneda unică - euro, adoptată în 1999, pusă în circulaţie de la 1 ianuarie 2002;
-limbile oficiale ale UE sunt toate limbile oficiale ale statelor membre, în număr de 20. Deciziile
instituţiilor europene sunt redactate în toate cele 20 de limbi oficiale; -ziua Europei, 9 mai, adoptată în
1985, Declaraţia Schuman fiind considerată piatra de temelie a Construcţiei Europene.
România si integrarea europeană
Paşii aderării României la UE:
 - 1990, se stabilesc legăturile oficiale ale României cu Comunităţile Europene, îşi începe
activitatea primul ambasador român la Bruxelles;
- 1993, se semnează Acordul de Asociere a României la Comunităţile Europene prin care
România devine stat asociat al CEE;
- 1995, România depune cererea oficială de aderare la UE;
- 1999, încep negocierile de aderare, ca membru cu drepturi depline, a României la UE;
- 2005 (25 aprilie), la Luxemburg, se semnează Tratatul de Aderare a României la Uniunea
Europeană. România primeşte statul de observator pe lângă UE.

Europa: unitate si diversitate

Diversitatea europeană
- diversitate etnică: continentul european este locuit de un
mozaic de popoare, fiecare cu tradiţiile sale şi cu limba sa proprie: popoare slave, germanice,
romanice, baltice etc. De-a lungul timpului între popoarele europene au existat numeroase conflicte
pornind de la trasarea frontierelor după criterii etnice şi confesionale.
- diversitate confesională: deşi una din coordonatele identităţii europene este creştinismul
iar majoritatea europenilor sunt creştini, Europa a cunoscut din cele mai vechi timpuri o diversitate de
confesiuni. Creştinii s-au separat în creştini de rit ortodox (sârbi, bulgari, greci, români, ruşi prezenţi în
partea de răsărit a Europei) şi creştini de rit catolic (în Europa Centrală şi de Vest). Din Biserica catolică
s-a desprins, încă din secolul al XVI-lea, Biserica protestantă cu mai multe confesiuni: calvină, anglicană,
luterană, unitariană etc. Acestora li se pot adăuga religii aduse pe continent de alte populaţii: iudaism,
budhism, islam. Diversitatea religioasă a dat naştere la o serie de tensiuni şi conflicte violente.
- diversitate politică: statele Europei au cunoscut mai multe forme de organizare politică, de
la monarhie la republică, şi mai multe tipuri de regimuri politice, de la regimuri democratice la regimuri
autoritare şi totalitare. O mare parte din secolul al XX-lea, statele Europei au fost separate, prin Cortina
de Fier, în state democratice, capitaliste şi state comuniste, două lumi ostile, cu regimuri politice şi
economii diametral opuse. Astăzi, după căderea comunismului, se doreşte consolidarea regimurilor
democratice în toate statele europene.
Unitatea europeană are următoarele elemente:
- unitate culturală: ideile şi cunoştinţele acumulate de-a lungul timpului, formele de
manifestare artistică nu au cunoscut frontierele şi s-au răspândit în întreg spaţiul european. Dincolo de
anumite particularităţi regionale, fondul cultural este comun tuturor popoarelor europene;
- democraţia şi statul de drept constituie cadrul politic dorit de toate popoarele Europei,
chiar dacă unele popoare europene au cunoscut, cu sau fără voia lor, şi regimuri politice antidemocratice;
- drepturile omului, demnitatea şi libertatea individului indiferent de sex, rasă, religie, sunt
valori promovate în Europa. Respectarea acestora este impusă prin documente precum Declaraţia
universală a drepturilor omului (1948), Carta internaţională a drepturilor omului (1976), Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (1953) şi prin instituţii care
urmăresc respectarea acestora: Comisia Europeană a Drepturilor Omului (1954) şi Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (1959).
Integrare
Integrarea şi unitatea europeană pot fi realizate prin:
- renunţarea la orgoliile naţionale;
- dialogul cultural;
- eliminarea intoleranţei religioase;
- acceptarea individualităţii etnice;
- respectarea drepturilor omului;
- promovarea valorilor democraţiei.