Statul și dreptul în Babilon

1)Organizarea politică
2) Codul de legi Hammurabi
3)Dreptul obligațiilor în Babilon
4) Dreptul familiei
5) Dreptul penal și procedura de judecată
În valea rîului Tigru și Eufrat în mileniul 5 înainte de Hr.,
polulația sumeriană(sumeri) a constituit primele orașe-state. În mileniul
3 în.Hr această civilizație a fost distrusă de regele Akadului Sargoon I .
În urma cuceririlor în Mesopotamia s-au format două state Asiria(cu
capitala Niniva) și Babilon.
În secolele 18-17 în Hr. Babilonul atinge apogeul de dezvoltare
economică și politică în timpul regelui Hammurabi. Pentru
uniformizarea legislativă ,unificarea(teritorială) și centralizarea
statului(se referă la putere) a fost elaborat un cod de legi obligatorii
pentru toată populația.
În fruntea statului se afla regele care transmitea puterea ereditar
patriliniar.
Primul funcționar nubanda era numit de rege și putea fi destituit la
voința acestuia. Toți funcționarii din administrația centrală puteau fi
numiți de nubanda cu acordul regelui. Inițial relațiile dintre rege și
slujitorii cultului erau conflictuoase . În urma înțelegerii de
compromis,regele a acordat diplome de imunitate pentru proprietatea
templelor .
Regele era acceptat de sacerdoți în baza consecutivității dinastiei. Anual
prerogativele regale erau confirmate de preoți. Activitatea regelui era
susținută de armată,din care cauză statul avea fonduri funciare libere
pentru ostați. Persoana care accepta să presteze serviciul militar ,primea
gratis un lot de pămînt numit ilku. Aceasta nu putea fi transmis ereditar.
În situația de război orașele care aveau statut autonom nu prestau
serviciul militar , dar achitau impozit dublu.
Transformările politice în Babilon au fost influențate de conflictele
permanente cu Asiria. În sec 8 în.Hr au fost restabilite o parte din legile
lui Hammurabi. Teritoriile Babilonului au fost cucerite consecutiv
de Imperiul Persan,Macedonian și Roman.
2)Codul lui Hammurabi
Relațiile sociale,economice ,civile erau reglementate în baza codului de
legi(în perioada statului centralizat).
Codul conține trei părți:
-Introducere – regele argumentează necesitatea acestor legi menționind
că statul nu trebuie să permită celui mai puternic să domine pe cel mai
slab.
-Conținutul –cuprinde 282 de articole ,acestea nu sint grupate
tematic,deoarece codul de legi este cazuist (fiecare lege reprezintă un
caz de judecată).
-Încheiere- se menționa că garantul respectării legilor este statul
reprezentat prin rege.
Conform statului juridic al persoanei societea babiloniană era
formată din:
I. 1)persoane cu drepturi depline –din această categorie făceau parte
aristocrații. 2)avilum-persoană liberă cu proprietate funciară.
3)mușkenum-persoană liberă cu proprietate care avea mai multe
obligații față de stat.
Legea mai mult protejează personalitatea avilum,iar proprietatea
mușkenum,deoarece aceste două categorii sunt de proveniență diferită.
II. Categoria persoanelor fără drepturi : 1)sclavii – din
prizonierat,cumpărați, sau ereditari.Statul sclavilor era reglementat
diferit în dependență de proveniența acestora.Sclavii datornici
babilonului erau protejați în baza principiului Thalionului(egalilor pentru
egali).Sclavia în Babilon era pe un termen maximal de 3 ani.Statului
sclaviei putea fi lichidat prin căsătorie cu o persoană liberă,prin
răscumpărare,adopție sau întelegere mutuală(binevolă) cu stăpînul (dar
cu deosebire,în acest caz sclavul se obliga să platească o anumită
contribuție stăpînului pînă la sfîrșitul vieții.
2)străinii – persoane fără avere. În unele cazuri cînd palatul regal era
interesat de străini care dețineau anumite îndeletniciri (translator,meșter)
regele oferea o diplomă de proprietate funciară temporară, iar deținătorul
acesteia trecea în categoria persoanelor cu drepturi depline pentru
perioada permisă de lege.
3)Dreptul obligațiilor în Babilon
Conform dreptului obligațiilor erau cunoscute mai multe tipuri de
contracte:
1)Vînzare-cumpărare – era valabil daca bunul vîndut era în circuit
economic.
2) Încheierea contractului este publică în prezența a cel puțin doi
martori.
3)Capacitatea părților de a contracta ,nu aveau dreptul sa încheie
contracte persoanele cu handicap psihic,minorii,parțial femeile și sclavii.
4)Contractul de împrumut –era reglementat la nivel de dobîndă,20
procente în cazul împrumutului de bani,33 procente în cazul
împrumutului de cereale. În cazul existenței gajului creditorul nu era în
drept să-l folosească pînă la expirarea contractului.Creditorul nu este în
drept să-și întoarcă desinestătător creanța(venitul) el este obligat să se
adreseze în instanța de judecată.
5) Contractul de comision– reglementează relațiile dintre
comitent(persoana care oferă o sumă de bani pentru a fi investită) și
comisionar (persoana care se obligă să pună în circuit acești bani în
schimbul unui procent de venit numit comision). Dacă în instanța de
judecată se demonstra vina comisionarului el era boligat să întoarcă de 3
ori mai mult,dacă a comitentului trebuia să întoarcă de 6 ori mai mult .
6)Contractul de arendă – tradițional se referă la loturile de pămînt ,un
statut separat aveau contractele prin care arendajul se obliga să
desțelenească pămîntul (pe durata nu mai mult de 3 ani) și contractul
prin care se obliga să sădească livadă ( pe durata de 5 ani).
4)Dreptul familiei în Babilon
Prevede formarea familiei patriliniare ,patrilocale și patriarhale.
1)Patrilocală – femeia căsătorită este obligată să treacă cu traiul în casa
soțului.
2)Patriliniară – copiilor li se oferea numele tatălui.
3)Patriarhală – bărbatul este suprem în familie.
Familia era întemeiată în urma căsătoriei realizată în două etape:
-Căsătoria propriu-zisă
-Logodnă
Pentru legalizarea căsătoriei era obligatoriu acordul părinților. Soțul era
considerat capul familiei avînd dreptul asupra membrilor familiei
sale.Dacă soțul făcea împrumut înaintea căsătoriei ,doar soțul era
responsabil,iar dacă în timpul căsătoriei soțul avea dreptul să dee în
sclavie un membru al familiei.
Soțul nu avea dreptul asupra dotei (zestrea soției) și era pedepsit dacă a
cheltuit ceva din dotă.Soțul avea dreptul să destrame căsătoria,dacă soția
era certăreață,dacă era sterilă, dacă cheltuie prea mult, în cazul
adulterului soției.
În caz dacă soția era bolnavă incurabil soțul avea dreptul să-ți creeze o
nouă familie dar să întreție soția și să o lase în casă.
Soția era în drept să dee la divorț dacă soțul o înjosește sau umblă
drumurile.
Adopția prevedea drepturi egale pentru copii.Dreptul de moștenire
prevede că soții nu se moștenesc reciproc. Copiii moșteneau averea
tatălui și aveau dreptul la zestrea mamei dacă aceasta dorea.
6)Dreptul penal și procedura de judecată
Legea respectă principiul Thalionului ,în unele cazuri în baza acestor
principii erau pedepsite persoanele nevinovate. Iar în unele cazuri
funcționa Thalionul simbolic.
Thalionul simbolic se aplica în cazul în care persoana avea o profesie
nobilă ,însă din cauza acțiunilor sale suferea o altă persoană.
Codul nu acceptă deosebire între crima intenționată sau
neintenționată , cu două excepții:
-Judecata nu ținea cont de circumstanțele atenuante (nu a atins
majoratul) sau agravante(stare de ebrietate).
-Judecata face o singură excepție din cele 282 de articole pentru a
pedepsi diferit gradul de implicare a persoanei în crimă.
Codul Hammurabi prevede următoarele tipuri de crimă:
1)Împotriva persoanei –omorul
-provocarea leziunilor corporale
-mărturiile false
2)Împotriva proprietății –jaful
-furtul
-tîlhăria
-provocarea daunelor materiale
3)Împotriva familiei(moralei) – încestul între rude(căsătoria)
-adulterul soției
-furtul femeii căsătorite
-înlocuirea copilului de către doică
4)Împotriva judecății –învinuire falsă
-decizia incorectă a judecătorului (acesta era obligat să achite o
amendă și era lipsit de dreptul de a ocupa funcția de judecător).
5)Crime militare –nesubordonarea față de persoanele cu un grad
militar mai înalt.
-trimiterea în armată a sclavului
-ascunderea unei părți din bunurile jefuite în timpul expediției militare.
Dreptul nu fixează tipurile de crimă împotriva statului.
Procedura de judecată era publică. Dreptul de a judeca îl aveau
persoanele numite de autoritățile statului său propuse de administrația
locală.
Puterea administrativă nu era separată de cea judecătorească.Procesul de
judecată era inițiat doar de persoanele implicate sau interesate,dacă
victima și făptașul ajungeau la o înțelegere crima nu era cercetată în
judecată. Spre sfîrșitul domniei lui Hammurabi, oficialitățile statului
numeau funcționarii care erau obligați să inițieze procesele de judecată
chiar și în cazul înțelegerii părților. Decizia judecătorului era definitivă
și se executa la sfîrșitul procesului.
Principiile codului Hammurabi au fost respectate în Babilon și după
destrămarea statului centralizat.