CURTEA INTERNATIONALA DE JUSTITIE

Curtea Internationala de Justitie (CIJ) este principalul organ judiciar al Organizatiei Natiunilor Unite
(ONU), fiind creata in anul 1945 de catre Carta ONU si avand sediul in Palatul Pacii din Haga.
Formal, CIJ nu este continuatoarea Curtii Permanente de Justitie Internationala, substantial insa, noua
Curte o continua pe precedenta. Statutul CIJ preia cu mici variatii Statutul vechii Curti Permanente, iar
jurisprudenta sa continua in mod explicit jurisprudenta acesteia. Spre deosebire de antecesoarea sa, CIJ a
fost instituita ca organ principal al ONU, Statutul ei face parte integranta din Carta, iar membrii ONU au
acces in mod automat la jurisdictie. Accesul este admis, in anumite conditii si statelor care nu
sunt membre ale organizatiei. Pentru a se putea institui o jurisdictie permanenta non-obligatorie care sa
trezeasca interesul statelor suverane, cea mai dificila tehnica institutionala o reprezinta fixarea
compozitiei Curtii. Conceptia care a stat la baza alegerii celor 15 judecatori cu mandate fixate la 9 ani,
insa reeligibili, a fost una “universalista”. Conform art.9 din Statut, judecatorii alesi “trebuie sa asigure in
ansamblu, reprezentarea marilor forme de civilizatie si principalele sisteme juridice ale lumii”.
In practica s-a extins cunoscuta regula a repartizarii geografice echitabile care este utilizata pentru
desemnarea membrilor organelor interguvernamentale ale ONU. Aceasta conditie de prima importanta,
completeaza conditiile de la art.2, care impun:a) ca persoanele sa se bucure de inalta reputatie morala b)
ca persoanele sa reuneasca conditiile care i-ar face eligibili, in sistemele de dreptintern pe care le
reprezinta, pentru cele mai inalte functii judiciare sau ca persoanele sa fie jurisconsulti care poseda o
competenta recunoscuta in materialul dreptului international.
Mandatele judecatorilor sunt de 9 ani, dar la constituirea Curtii s-au atribuit cate cinci mandate de 3,6
si 9 ani pentru a permite reinnoirea unei treimi dintre judecatori la intervale de trei ani. S-a considerat ca
acest sistem conciliaza doua scopuri deopotriva dezirabile: reinnoirea Curtii si continuitatea
jurisprudentei. Modelul acesta a fost preluat atat in subsisteme cat si in sistemele de drept intern.
Alegerea judecatorilor este de competența Adunarii Generale si a Consiliului de Securitate si are
forma unei codecizii, deoarece fiecare judecator trebuie sa obtina o majoritate absoluta infiecare dintre
cele doua organe. Judecatorii au statutul functionarilor internationali poseda imunitati diplomatice si
suntlimitati prin incompatibilitati. Curtea isi numeste presedintele pentru un mandate de trei ani, de
asemenea grefierul si ceilalti functionari. Totul in limitele unui buget propriu care este integrat
in bugetul ONU. Rolul presedintelui este important, mai ales atunci cand se ajunge la balotaj, deoarece in
aceasta situatie votul sau este preponderent. In afara judecatorilor permanenti, in cadrul Curtii pot
functiona și anumite circumstante speciale, si judecatori ad-hoc.
Judecatorul ad-hoc este un judecator desemnat de catre una din parti, iar misiunea sa inceteaza la
iesirea cauzei pentru care a fost desemnat de pe rolul instantei. Se apeleaza la judecatorul ad-hoc in doua
ipoteze: a) un stat, care este parte la procedura, nu poseda un judecator national printre  judecatorii
permanenti b) niciun stat-parte la procedura, nu poseda un judecator permanent ( art.31 din Statut).
Prezenta judecatorilor nationali permite Curtii sa obtina informatii de la persoane care cunosc mai bine
situatia partilor, de exemplu explicatii in legatura cu sistemul de drept intern.
Curtea poseda doua functii: functia contencioasa si cea consultativa. In materie contencioasa,
competenta Curtii se limiteaza ratione personae, la state, in principiu, la statele- parti ale Statutului
Curtii. Insa si statele care nu erau membre ONU au putut deveni, in anumite conditii, parti la Statut ( de
ex. Elvetia, San-Marino).
 Ratione materiae, conform art.36, alin.2 din Statut, obiectul unui litigiu poate fi:a) interpretarea unui
tratat b) orice chestiune de drept international c) existenta oricarui fapt care, daca ar fi stabilit, ar
constituit o violare a unei obligatii internationale d)natura sau intinderea reparatiilor datorate pentru
incalcarea unui angajament international.
Jurisdictia Curtii este in principiu o jurisdictie facultativa. In consecinta, parțile vor redacta un
compromis, care este actul de sesizare al Curtii, document din care trebuie sa rezulte acordul de a supune
diferendul Curtii. Este o competenta a posteriori, conferita de parti dupa aparitia conflictului. Competenta
Curtii poate fi stabilita si a priori, ca si competenta obligatorie, in situatia in care statele parti au acceptat
clauza facultativa de jurisdictie obligatorie.
Clauza este facultativa pentru ca statele pot sa emita sau nu declaratia de acceptare a jurisidictiei Curtii și
este obligatorie deoarece prin efectul declaratiei statul este obligat sa supuna jurisdictiei Curtii orice
diferend care apare in relatiile cu un alt stat care a emis o declaratie similara.
Functia consultativa consta in competenta atribuita Curtii prin art.96 din Carta ONU de a emite, la
cererea unor organe determinate ale ONU, opinii asupra unor problem juridice. Actul numit aviz
consultativ nu poseda forta juridica obligatorie. Organul care l-a solicitat poate lua sau nu in considerare
opinia juridica a Curtii. De asemenea, Curtea decide discretionar daca da sau nu curs cererii de aviz.