FRANŢA ÎN EPOCA REVOLUŢIEI

I.Criza vechiului regim

Istoria Franţei înainte de 1789 este cunoscută sub denumirea de Vechiul Regim.
Societatea franceză din acea perioadă era întemeiata pe privilegiul naşterii şi pe averea funciară. Structura societăţii franceze recunoştea
existenţa a 3 ordine sau stări : clerul şi nobilimea ordine privilegiate şi starea a treia care reprezenta majoritatea populaţiei.
Criza vechiului regim a început după 1715, anul morţii lui Ludovic XIV. Visteria statului era goala.
Cauze : - privilegiile acordate anumitor categorii sociale ale populaţiei
- războaiele şi iniţiativele de politică externă nereuşite, care se soldau cu costuri foarte mari
- cheltuielile Curţii regale: - lux , pensii , favoruri acordate nobililor

CAUZELE REVOLUȚIEI FRANCEZE:

SOCIALE - Menținerea vechii împărțiri a societății pe stări
- Nemulțumirii burgheziei, care dorea să joace un rol important în conducerea statului
- Situației precare a țărănimii datorată lipsei pământului și dependenței de nobili, Biserică sau Stat
ECONOMICE Grava criză economică. Lenta dezvoltare a agriculturii, Meșteșugurilor, comerțului
POLITICE Monarhia absolutistă
IDEOLOGICE Ideile progresiste ale iluminiștilor
Pentru a evita criza vechiului regim Ludovic al XVI-lea a convocat Adunarea Stărilor Generale pentru luna mai 1789.

II. Desfășurarea revoluției

Refuzul regelui de a acorda drepturi mai mari stării a III-a duce la revolta locuitorilor Parisului. Starea a III-a se proclamă Adunare
Națională Constituantă, având rolul de a da Franței o constituție. Regele Ludovic al XVI-lea reacţionează şi concentrează trupe în jurul
Parisului pentru a ţine sub control Adunarea. Acest fapt declanşează revolta maselor populare. Parizieni se înarmează şi alcătuiesc
Garda Naţională condusă de marchizul La Fayette Se instituie o municipalitate revoluţionară. La 14 iulie 1789 este atacată şi cucerită
Bastilia , simbolul absolutismului monarhic. Aceste evenimente declanşează revolta ţărănimii „Marea Frica/Spaima” pe parcursul
căreia au fost atacate reşedinţele nobililor, jefuite şi incendiate, distruse documentele care cuprindeau obligaţiile ţăranilor.
La 4 august 1789 Adunarea Constituantă a proclamat egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a impozitelor iar
la 26 august 1789 Adunarea Constituantă adopta „Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului” – a fost inspirată de
ideile iluminiștilor francezi. A avut ca exemplu Declarația drepturilor din Anglia (1689) și Declarația de independență americană
(1776). Stabilea principiile de organizare ale unei societăți democratice: egalitatea oamenilor în drepturi, suveranitatea poporului,
dreptul la proprietate, libertatea cuvântului, dreptul cetățenilor de a se împotrivi oricărui abuz, oricărei nedreptăți etc. Declarația a servit
ca prefață la Constituția din 1791.
În 1791 este elaborată Constituţia care transforma Franţa într-o monarhie constituţională. Ea are la bază
principiul suveranităţii poporului şi principiul separării puterilor în stat.
Puterea executivă era încredinţată regelui și guvernului.; Puterea legislativă era încredinţată unei Adunări Legislative aleasă pentru
2 ani, iar Puterea judecătorească era deţinută de judecătorii / tribunale
Drepturi politice aveau doar cetăţenii activi, care plăteau un impozit către stat egal cu preţul a trei zile de lucru. Cetăţenii pasivi, săraci,
erau lipsiţi de drepturi politice.

III. Războaiele revoluționare

În aprilie 1792 Franţa declara război Austriei. Cauzele acestui război se regăsesc în dorinţa: - de a îndepărta ostilitatea Austriei
cât și de a exporta ideile revoluţiei şi popoarelor din jur, de a ajuta celelalte pop europene să–şi câştige libertatea, fără a se întreba dacă
aceste popoare doresc acest lucru. Austriei i se alătură Prusia, iar armatele celor 2 ţări invadează în scurt timp teritoriul francez.
Regele este acuzat că este de partea duşmanului iar insurecţia din 10 august 1792 a dus la detronarea regelui. Adunare Legislativă se
autodizolvă, iar Constituţia din 1791 este declarată inaplicabilă
În 20 sept 1792 la Valmy armatele franceze opresc înaintarea prusacă. În aceiaşi zi îşi începe activitatea Convenţia Naţională
care va proclama în 21 septembrie 1792 Republica franceză , una şi indivizibilă.

Situația nu este însă favorabilă republicii iar iunie 1793 iacobinii preiau puterea. Pentru a salva republica ei recurg la măsuri
excepţionale instaurând dictatura iacobina (dictatura = formă de guvernare opusă democraţiei în care o singura persoană sau un grup
restrâns conduc în mod discreţionar, folosind violenţa împotriva majorităţii populaţiei ). Puterea era deţinută de un grup restrâns format
din Robespierre, Marat, Danton, Saint –Just iar teroarea era folosită ca metodă de guvernare.
Intensificarea terorii şi excluderea iacobinilor care aveau păreri diferite de la guvernare, va determina înlăturarea lui Robespierre. - 27
iulie 1794 Robespierre împreună cu principalii săi colaboratori sunt ghilotinați. Clubul iacobin este dizolvat iar legislaţia adoptată în
perioada iacobină este anulată
Între 1795 şi 1799 forma de conducere a Franţei va purta denumirea de Directorat. Puterea legislativă era încredinţată
Consiliului Bătrânilor (Senat) , format din 250 de persoane şi Consiliului celor 500. Puterea executivă era încredinţată unui Directorat
format din 5 „directori”. Anual unul dintre directori era înlocuit prin tragere la sorti , urmărindu-se prin această metodă , să se evite
excesul de putere al unei persoane sau grupări. În această perioadă se remarcă Napoleon Bonaparte, un general remarcabil, care în
noiembrie 1799 instaurează Consulatul.
Revoluţia franceză din 1789 reprezintă trecerea de la regimul politic şi societatea europeană a secolelor XVII-XVIII
cunoscută sub denumirea de Vechiul Regim la epoca modernă.
Revoluţia franceză din 1789 a reprezentat prima experienţă practică a democraţiei. Ea a evidenţiat dificultăţile pe care le
generează aceasta noua practică politică şi nu avantajele ei.