Ministerul Educaţiei, culturii şi cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie

Portofoliu
La disciplina: Fizică şi
Astronomie

A elaborat:Cazacliu Mihaela

Grupa: M-031

Coordonator:Tatiana Yurevna

Chişinău,2020
1.1 Câmpul magnetic. Liniile câmpului magnetic

Un câmp magnetic înconjoară orice sarcină electrică în mișcare . Câmpul

magnetic este continuu și invizibil, dar puterea și orientarea acesteia pot fi
reprezentate de liniile de câmp magnetic. In mod ideal, liniile de câmp magnetic
sau linii de flux magnetic indică intensitatea și orientarea unui câmp
magnetic. Reprezentarea este utilă , deoarece oferă oamenilor o modalitate de a
vedea o forță invizibilă și pentru că legile matematice ale fizicii se potrivi
cu ușurință „numărul“ sau densitatea liniilor de câmp.

 Liniile de câmp magnetic sunt o reprezentare vizuală a liniilor invizibile

de forță într-un câmp magnetic.

 Prin convenție, liniile de urme forța de la nord la polul sud al unui

magnet.

 Distanța dintre liniile indică tăria relativă a câmpului magnetic. Cu cât

mai aproape liniile sunt, cu atât mai puternic câmpul magnetic este.

 pilitură de fier și o busolă pot fi utilizate pentru a urmări forma, puterea și

direcția liniilor de câmp magnetic.

Un câmp magnetic este un vector , ceea ce înseamnă că are magnitudinea și

direcția. În cazul în care curentul electric curge într - o linie dreaptă, regula
mâna dreaptă arată direcția de curgere a liniilor de câmp magnetic invizibile
în jurul unui fir. Dacă vă imaginați de prindere sârmă cu mâna dreaptă cu
degetul mare îndreptat în direcția curentului, câmpul magnetic se deplasează în
direcția degetelor în jurul firului. Dar, ce se întâmplă dacă nu știu direcția
curentului sau pur și simplu doresc să vizualizeze un câmp magnetic?

Cum de a vedea un câmp magnetic

La fel ca aerul, un câmp magnetic este invizibil. Puteți vedea vânt în mod

indirect prin aruncarea de bucăți mici de hârtie în aer. În mod similar,
introducerea de biți de material magnetic într-un câmp magnetic vă permite să
traseze calea. Metode simple includ:

Utilizați o busolă

Fluturând o singură busolă în jurul unui câmp magnetic arată direcția liniilor

de câmp. Pentru a mapa de fapt câmpul magnetic, plasând multe busolele indică
direcția câmpului magnetic în orice punct. Pentru a desena linii de câmp
magnetic, conectați busola „puncte.“ Avantajul acestei metode este că arată
direcția liniilor de câmp magnetic. Dezavantajul este că nu indică intensitatea
câmpului magnetic.

Utilizați Pilitură de fier sau nisip Magnetit

Fier este feromagnetic. Acest lucru înseamnă că se aliniază de-a lungul liniilor

de câmp magnetic, formând mici magneți cu poli nord și sud. Biți mici de fier,
cum ar fi pilitură de fier, aliniați pentru a forma o harta detaliata a liniilor
de câmp , deoarece polul nord - o singură bucată să respingă orientează polul
nord de o altă bucată și de a atrage polul sud. Dar, nu poti presara doar pilitura
de pe un magnet , deoarece acestea sunt atrași de ea și se va lipi de ea , mai
degrabă decât urme de câmpul magnetic.

Pentru a rezolva această problemă, pilitură de fier sunt stropite pe hârtie sau
plastic peste un câmp magnetic. O tehnică utilizată pentru a dispersa pilitura este
de a le presara pe suprafata de la o înălțime de câțiva inci. Mai multe pilitură pot
fi adăugate pentru a face liniile de câmp mai clare, dar numai până la un punct.

Alternative la pilitură de fier includ oțel pelete BB, pilitură de fier placat cu
staniu (care nu va rugini), agrafe mici, capse sau nisip magnetit . Avantajul
folosirii particulelor de fier, oțel sau magnetit este că particulele formează o
hartă detaliată a liniilor de câmp magnetic. Harta oferă , de asemenea , o
indicație aproximativă a intensității câmpului magnetic. Strâns distanțate, linii
dense apar unde câmpul este cel mai puternic, în timp ce pe scară largă separate,
liniile rare arată unde este mai slab. Dezavantajul utilizării pilitură de fier este că
nu există nici o indicație a orientării câmpului magnetic. Cel mai simplu mod
de a depăși acest lucru este de a folosi o busolă , împreună cu pilitură de fier
pentru a cartografia atât orientarea și direcția.

Încercați să vedeți Film magnetic

Film de vizualizare magnetic este un sistem flexibil de plastic care conține bule

de lichid de dantelat cu tije magnetice mici. Filmele apare mai inchisa sau mai
deschisa , în funcție de orientarea tijelor într - un câmp magnetic. Film
de vizualizare magnetic funcționează cel mai bine de cartografiere geometrie
magnetice complexe, cum ar fi cea produsă de un magnet de frigider plat.

Reguli de linie de câmp magnetic

Folosind liniile de câmp magnetic pentru a construi o hartă, unele reguli devin
evidente:

1. Liniile de câmp magnetic niciodată cruce.

2. Liniile de câmp magnetic sunt continuu. Ele formează bucle închise, care

continuă tot drumul printr-un material magnetic.

3. Linii de câmp magnetic se înghesui în cazul în care câmpul magnetic este

mai puternic. Cu alte cuvinte, densitatea liniilor de câmp indică
intensitatea câmpului magnetic. În cazul în care liniile de câmp în jurul
unui magnet sunt mapate, ei cel mai puternic câmp magnetic este la
fiecare pol.

4. Cu excepția cazului în câmpul magnetic este mapate folosind o busolă,

direcția câmpului magnetic poate fi necunoscut. Prin convenție, direcția
este indicată prin tragere de-a lungul liniilor de câmp cu vârfuri
magnetic. În orice câmp magnetic, liniile curg întotdeauna de la polul
nord la polul sud. Numele „Nord“ și „Sud“ sunt istorice și pot avea nicio
influență asupra orientarea geografică a câmpului magnetic
 1.2 Inducţia magnetică. Forţa electromagnetică
Inducţia unui câmp magnetic uniform este o mărime fizică vectorială, al cărei
modul este egal cu raportul dintre forţa cu care acel câmp magnetic acţionează
asupra unui conductor rectiliniu, perpendicular pe liniile câmpului magnetic, şi
produsul dintre intensitatea curentului din conductor şi lungimea conductorului,
aflat în câmpul magnetic. :

Inducţia unui câmp magnetic uniform este o mărime fizică vectorială, al cărei
modul este egal cu raportul dintre forţa cu care acel câmp magnetic acţionează
asupra unui conductor rectiliniu, perpendicular pe liniile câmpului magnetic, şi
produsul dintre intensitatea curentului din conductor şi lungimea conductorului,
aflat în câmpul magnetic. Unitatea de măsură a inducţiei magnetice în SI se
numeşte tesla, cu simbolul T: Un câmp magnetic uniform are inductia de 1T
daca exercită o forţă de 1N asupra fiecărui m din lungimea unui conductor,
perpendicular pe câmp, parcurs de un curent cu intensitatea de 1A.

Inducţia magnetică în vid :

Inducţia magnetică în vid Cele două câmpuri electric şi magnetic se

condiţionează direct şi reciproc formând câmpul electromagnetic . Experimental
se constată că în lipsa unui tratament termomecanic şi la stare electrostatică
nulă, cristalele naturale de magnetită au proprietatea că între ele şi asupra
corpurilor din fier, cobalt, nichel sau aliaje ale acestora, se exercită forţe şi
cupluri. În aceste condiţii se spune că sistemul format de cristalele de magnetită
este în stare de magnetizare şi că în regiunea din spaţiu, susceptibilă de a
exercita în ea asupra corpurilor forţe şi cupluri de această natură, există câmp
magnetic . Câmpul magnetic mai poate fi stabilit şi de conductoare parcurse de
curent de conducţie, de corpurile încărcate cu sarcini electrice aflate în mişcare
şi de fluxul electric variabil în timp.

Se măsoară forţa magnetică care acţionează asupra corpului de probă de

sarcină q şi viteză v, suplimentară faţă de forţa electrică. Se constată că
forţa magnetică depinde de sarcina corpului de probă q, de viteza lui v şi de
poziţia în câmp reperată de raza vectoare . :

Se măsoară forţa magnetică care acţionează asupra corpului de probă de sarcină

q şi viteză v , suplimentară faţă de forţa electrică. Se constată că forţa magnetică
depinde de sarcina corpului de probă q, de viteza lui v şi de poziţia în câmp
reperată de raza vectoare . Experimental se constată că acţionează perpendicular
pe şi este egală cu produsul vectorial dintre viteza şi un vector axial depinzând
numai de raza vectoare , notat cu : Mărimea vectorială de stare a câmpului
magnetic în vid se numeşte inducţie magnetică în vid . denumită forţa Lorentz

Deoarece relaţia s-a determinat experimental, inducţia magnetică în vid

este o mărime primitivă. :

Deoarece relaţia s-a determinat experimental, inducţia magnetică în vid este o

mărime primitivă. Unitatea de măsură a lui corespunde vectorului câmp în care
asupra corpului de probă încărcat cu sarcina electrică de 1C având viteza de
1m/s în direcţia în care forţa este maximă, acţionează o forţă magnetică egală cu
1N. În sistemul de unităţi S.I. unitatea inducţiei se numeşte tesla [T]. sau unde

Forţa Lorentz:

Forţa Lorentz Mişcarea purtătorilor de sarcină electrică faţă de reţeaua cristalină

constituie curent electric de conducţie. Forţa magnetică elementară care
acţionează în câmp magnetic de inducţie , asupra sarcinii elementare dq aflată în
mişcare cu viteza se calculează cu formula lui Lorentz: Deci mişcarea
purtătorilor de sarcină generează câmp magnetic. Inducţia magnetică produsă de
o sarcină q aflată in mişcare cu viteza v trebuie să continuă in expresie sursa
câmpului q v , modul de transmitere al interacţiunii la distanţă şi direcţia de
manifestare al câmpului relaţia de calcul fiind:

Forţa cu care câmpul magnetic acţionează asupra unui conductor parcurs de

curent electric, aflat în acel câmp se numeşte forţă electromagnetică.

Direcţia forţei electromagnetice este perpendiculară atât pe direcţia

conductorului străbătut de curent electric cât şi pe direcţia inducţiei magnetice a
câmpului în care se află conductorul.

Sensul forţei electromagnetice depinde de sensul curentului electric din

conductor şi de sensul liniilor câmpului magnetic (sensul inducţiei magnetice a
câmpului magnetic) în care se află conductorul.
Modulul forţei electromagnetice, exercitată de un câmp magnetic asupra unui
conductor parcurs de curent electric, aflat în câmp, depinde de:
– intensitatea curentului electric care străbate conductorul
– lungimea porţiunii conductorului aflată în câmp magnetic
– inducţia magnetică a câmpului magnetic.

Motorul electric

Dispozitivul care exercită forţe ce efectuează lucru mecanic atunci când

consumă energie electrică se numeşte motor electric.

O bobină cadru ale cărei feţe sunt paralele cu liniile câmpului magnetic în care
se află, se roteşte cu 90°, atunci când bobina este străbătută de curent electric.

Schimbând sensul curentului electric prin spirele bobinei după ficare rotaţie cu
180°, bobina se roteşte continuu în acelaşi sens. Acesta este principiul
motorului electric.
 1.3Acţiunea câmpului magnetic asupra sarcinilor
electrice în mişcare .
Câmpul magnetic acţionează asupra conductorului parcurs de curent cu forţa
electromagnetică Fm = IlB sin α (1.3). Curentul electric reprezintă mişcarea
ordonată a particulelor încărcate (a sarcinilor electrice). Evident, forţa
electromagnetică ce acţionează asupra conductorului parcurs de curent este
rezultanta forţelor exercitate asupra tuturor particulelor încărcate ce se mişcă
ordonat în porţiunea respectivă a conductorului

Forţa ce acţionează asupra unei particule din partea câmpului magnetic în care
se mişcă, numită forţa Lorentz.

Sensul forţei ce acţionează asupra particulei încărcate cu sarcină pozitivă poate

fi uşor determinat aplicându-se regula mâinii stângi: Aşezăm palma astfel încât
liniile de inducţie magnetică să intre în palmă, iar cele patru degete întinse să fie
orientate în sensul vectorului vitezei. Atunci degetul mare, poziţionat lateral sub
un unghi drept faţă de celelalte în planul palmei, indică sensul forţei Lorentz

Dacă însă sarcina electrică a particulei este negativă, sensul forţei Lorentz poate
fi determinat în baza aceleiaşi reguli pe două căi: aşezăm palma ca şi în cazul
sarcinii pozitive şi considerăm sensul forţei opus celui indicat de degetul mare
sau orientăm degetele întinse în sens contrar vitezei şi considerăm drept sens al
forţei cel indicat de degetul mare.

Forţa Lorentz permanent este perpendiculară pe viteza particulei încărcate, deci

şi pe direcţia deplasării ei. Prin urmare, lucrul mecanic al ei este nul. Din
mecanică se ştie că variaţia energiei cinetice a particulei este egală cu lucrul
forţelor ce acţionează asupra ei. În cazul de faţă, lucrul este nul și variaţia
energiei cinetice este nulă. Energia cinetică, deci şi modulul vitezei particulei
încărcate ce se mişcă în câmp magnetic, nu variază, ci rămân constante. Câmpul
magnetic nu modifică valoarea vitezei particulei, dar influenţează numai direcţia
ei. Adică mişcarea sarcinii electrice în câmp magnetic este o mişcare uniformă
1.4 Mişcarea particulelor încărcate în câmp magnetic
Studiul mișcării electronilor în câmpuri electrice și magnetice a avut o deosebită
în dezvoltarea studiului microparticulelor, conducând la înțelegerea forțelor care
țin electronii legați de atom, la demonstrarea unor proprietăți fundamentale cum
sunt variația masei cu viteza, dezvoltarea modelului undei asociate și altele. Din
punct de vedere practic, acest studiu a condus la realizarea unor aparate
complexe ca: tubul catodic, microscopul electronic, spectrograful de masă,
betatronul etc.

Asupra unui electron cu sarcină electrică e, care se deplasează cu viteza v, într-

un câmp magnetic cu inducția magnetică B, acționează o forță, denumită forță
Lorentz:

Vom analiza mișcarea electronului într-un câmp magnetic perpendicular pe

mișcarea electronului și apoi în câmp electric.

Fie o zonă dreptunghiulară de lungime l (sau s în fig. 1, 2) în care câmpul

magnetic este constant și diferit de zero. Câmpul este orientat perpendicular pe

planul figurii. Viteza electronilor este perpendiculară pe inducția   În acest

caz, asupra unui electron acționează o forță a cărei mărime este:

   (2)

orientată într-o direcție perpendiculară pe v și pe B, producând o deviere a

electronului de la direcția inițială, așa cum se vede în figură.

Deoarece forța Lorentz acționează perpendicular pe viteză, ea nu modifică

modulul vitezei, schimbând doar orientarea acesteia. Din această cauză,
traiectoria electronului va fi un cerc de rază r, situat perpendicular pe B, adică în
planul hârtiei. Ținând cont că forța Lorentz este centripetă:

   (3)

m fiind masa electronului. Mai departe:

   (4)
Cum m, v, e și B sunt constante (cazul nerelativist), rezultă că r este constant iar
traiectoria este un cerc cu rază constantă.

În momentul în care electronul părăsește zona cu câmp magnetic, inducția este

nulă ( ), forțele care acționau asupra lui se anulează, iar mișcarea devine
rectilinie și uniformă, până în punctul B (fig. 2, sau în punctul M, fig. 1) în care

electronul lovește ecranul fluorescent. Segmentul   reprezintă deviația de

la direcția inițială pe care a suferit-o electronul sub acțiunea câmpului magnetic.

Vom nota această deviație cu   Ne vom limita la deviații mici. În acest caz,
calculul dă pentru deviația magnetică expresia (fig. 1):

   (5)

Fig. 3. Deviația în câmp electric

Electronii pot fi deviați de la traiectoria rectilinie și de către un câmp electric.

Vom considera numai deviația produsă de un câmp electric perpendicular pe
viteza inițială a electronilor, câmp produs de un condensator. Dacă în aceeași
zonă de lungime l va acționa un câmp electric E constant, orientat așa cum se
vede în fig. 3, perpendicular pe viteza inițială v, atunci asupra electronului va
acționa forța constantă:

   (6)
Fig. 4. Schema unui spectrograf modern

În afara condensatorului, forța este nulă, iar traiectoria devine rectilinie,

atingând ecranul fluorescent într-un punct oarecare N. Distanța   

reprezintă deviația electronului de la direcția inițială (fig. 2).

Calculul dă pentru deviația electronică expresia:

   (7)

Viteza electronilor poate fi calculată știind că aceștia au fost accelerați în

prealabil, străbătând o diferență de potențial V. În acest caz:

   (8)

   (9)

Cu acestă expresie a vitezei, deviațiile electrice și magnetice devin:

   (10)
    (11)

   (1)
1.6. Inducţia electromagnetică
Inducția electromagnetică este fenomenul care constă în apariția unei tensiuni
electromotoare într-un circuit electric, datorită variației în timp a fluxului
magnetic (numit inductor) care străbate conturul circuitului. Intensitatea de
producere a fenomenului depinde de mărimea inductanței circuitului.
În cazul inducției proprii, fluxul magnetic inductor este creat de curentul
electric ce trece prin circuitul respectiv; dacă acest flux este creat de curentul
electric care trece prin alte circuite, fenomenul poartă numele de inducție
mutuală.
Legătura dintre fenomenele electrice și cele magnetice a fost observată pentru
prima oară de Hans Christian Ørsted în 1820, care a constatat devierea acului
magnetic în apropierea unui conductor parcurs de curent electric. Fenomenul de
inducție electromagnetică este descris matematic de legea inducției
electromagnetice, formulată de Michael Faraday în 1831. Acesta a efectuat un
experiment (numit ulterior experimentul lui Faraday) utilizând un dispozitiv
format dintr-un inel de fier pe care sunt înfășurate două bobine. Una dintre
înfășurători este conectată la un galvanometru, iar cealaltă la o sursă de curent
continuu. La închiderea sau deschiderea circuitului de curent continuu , are loc o
variație a fluxului magnetic în bobina conectată la sursa de curent.
Galvanometrul indică apariția unui curent electric variabil și în cealaltă bobină.
Sensul curentului indus este dat de regula mâinii drepte. Acest curent este astfel
orientat, încât fluxul său magnetic se opune variației fluxului inductor (regula lui

Lenz), iar tensiunea electromotoare indusă ℰ este proporțională cu viteza   

a acestei variații.

Variația fluxului magnetic se poate datora:

 variației locale a inducției magnetice (la transformatoare);
 mișcării conturului parcurs de curent într-o direcție care intersectează linii
de câmp magnetic (la generatoare și motoare electrice).

\
 1.7 Autoinducţia. Inductanţa circuitului
Experienta cruciala a lui M. Faraday (fig 1), care
prefigure transformatorul de mai tarziu a fost efectuata in felul urmator: pe un ci
lindru de lemn a infasurat doua bobine, B1 legata la un galvanometru si B2 la
o baterie. A observat ca
in bobina B1 aparea un curent numai atunci cand intrerupatorul K inchidea sau
deschidea circuitul bobinei B2.

Observatii:

a)curentul aparut prin B1 disparea chiar daca prin B2 circula curent, deci exista
un camp magnetic ale carui linii intersectau bobina B1.

b) curentul prin B1 avea un sens la inchiderea circuitului bobinei B2 si un alt

sens la dechiderea circuitului.

Curentul aparut in B1 a fost numit curent indus.

Analizand curentul indus in B1, s-a constat 919r171j at ca la inchiderea

circuitului, cand se stabileste un camp magnetic, b fig 1 sensul curentului indus
este astfel incat campul magnetic creat de el are sens invers campului magnetic
din B2. La deschiderea circuitului, deci la disparitia campului magnetic din
circuitul bobinei B2, sensul curentului indus este astfel incat campul creat de el
are acelasi sens cu cel care dispare. Fenomenul observat a fost numit "inductie
elecromagnetica".

Se pune intrebarea daca curentul indus apare si in cazul cand fluxul magnetic
variabil, care intersecteaza circuitul, este produs de variatia curentului din
circuitul propriu.

Reluand experimentul lui Faraday, se constata ca in momentul stabilirii

curentului in bobina inductoare B2, are loc o crestere a fluxului magnetic care se
transmite in bobina B1. Conform legii lui Lenz, in aceasta apare un curent indus,
al carui camp magnetic creste, dar in sens contrar celui din bobina inductoare.
Daca I2 (intensitatea curentului din bobina inductoare) si Φ1 (fluxul in bobina 1)
produs de campul creat de I2 =>

Φ1 = M12 x I2. Prin variatia lui Φ1 apare un circuit o tensiune

e1 = - Δ Φ1 / Δ t = - M12 x Δ I 2 / Δ t

Daca prin bobina B1 trece curentul I1, atunci datorita variatiei fluxului in bobina
B2 (Φ2 = M21 x I1) apare o tensiune

e2 = - M21 x Δ I 1 / Δ t

Experimental, s-a constatat ca M12 = M21 = M daca bobinele sunt suficient

de aproape una de alta.

Fenomenul de aparitie a unei tensiuni induse in bobinele prin care trece un

curent electric datorita variatiilor acestuia este numit autoinductie. El poate fi
pus in evidenta folosind circuitul compus din: miez de fier in forma de U,
bobina, doua becuri, generator de tensiune electromotoare continua, un
intrerupator, bec cu neon, conductoare de legatura.

fig 2

Cu acest montaj se pot face urmatoarele

observatii

a) se inchide intrerupatorul si se observa

intensitatea luminoasa a celor doua becuri.

b) se observa becurile la inchiderea si

deschiderea intrerupatorului.

c) se desurubeaza becul B2 si se observa becul cu neon B la

inchiderea si deschiderea intrerupatorului.

d) se poate lega un reostat in serie cu generatorul de t.e.m

continua si se observa becurile B1 si B2 cand se deplaseaza pozitia
cursorului reostatului.

Pe baza observatiilor se pot sintetiza concluziile:

se interpreteaza fenomenul pe baza principiului transformarii si conservarii

energiei mecanice

se stabilesc legile fenomenului de auoinductie

La inchiderea circuitului, B2 se aprinde putin mai tarziu

Desuruband B1 se aprinde B2 si la intreruperea circuitului se aprinde becul

cu neon (becul cu neon are tensiunea de aprindere de 60-70V).
 Se desurubeaza B2, iar B neon lumineaza pentru scurt timp doar la
deschiderea lui K. Daca se ating capetele neizolate ale bobinei, la deschiderea
lui K se observa licarirea becului cu neon si se simte un soc electric rezulta ca in
propriul circuit apare o tensiune indusa mai mare deoarece energia consumata la
inchiderea circuitului pentru stabilirea curentului a fost inmagazinata in campul
magnetic creat de bobina (diferit de efectul Joules). La intreruperea curentului,
energia inmagazinata este eliberata in circuit, furnizand "coada" curentului la
inchidere.

II. Fenomenul de autoinductie poate fi vizualizat realizand circuitul din fig 3

fig 3

fig 4

Intensitatea curentului prin rezistorul R la inchiderea intrerupatorului are

aspectul de pe ecran (fig 4).

Apropiind sau indepartand miezul de fier, se observa modificarea semnalului.

III. Fenomenul de autoinductie in practica:

a) Prezenta fenomenului de autoinductie poate fi observat la:

aparitia scanteilor la aprinzatoarele electrice (explicata datorita tensiunilor

autoinduse ridicate)
 producerea scanteilor la troleul tramvaiului, troleibuzului, locomotivei
electrice, intrerupatorul din circuitul unui motor electric

Tensiunile autoinduse ating valori periculoase cand curentul isi schimba

sensul de zeci de ori pe secunda (curentul alternativ).

Pentru a elimina tensiunile autoinduse periculoase, se folosesc condensatoare

electrice conectate in paralel cu intrerupatorul circuitului care contine bobinaje
sau se folosesc infasurari bifilare bobinate cu doua fire conductoare izolate, dar
unite la capete. Deoarece in aceste infasurari curentii sunt opusi, campul
magnetic va fi nul.

b) Curentii Foucault sunt curenti indusi ce iau nastere in mase metalice care
se afla in campuri magnetice variabile sau se misca in campuri consolate.

Daca intre polii unui electromagnet puternic, se lasa sa penduleze o placa

metalica, oscilatiile ei se amortizeaza imediat. Inlocuind-o cu una crestata
oscilatiile ei se amortizeaza lent. Osciland, placa, intersecteaza liniile campului
magnetic si in ea se nasc curenti indusi care se inchid in cercuri ce inconjoara
liniile campului magnetic.

Curentii Foucault in tehnica:

Curentii turbionari sunt folositi pentru posibilitatea de frânare

electromagnetica, la amortizarea oscilatilor acului indicator al
instrumentelor de masura, la reglarea mersului uniform al discului
contorului electrice

2. Formarea curentilor Foucault în conductoare masive are ca urmare

încalzirea puternica a acestora. Fenomenul se poate ilustra lasând sa treaca
un curent alternativ timp de un minut printr-o bobina cu miez masiv de fier.
Bara se încalzeste.

Acest fenomen se foloseste la calirea pieselor, la topirea metalelor etc.

Procesul de încalzire a conductoarelor masive este însa daunator în multe

cazuri. Astfel, nu este permisa încalzirea miezurilor transformatoarelor, al
masinilor rotative, al bobuinelor. Pentru a se evita aparitia curentilor
turbionari de intensitate mare, se construiesc miezuri din
placisubtiriizolate între ele. Întrucât crestereara rezistivitati materialului
este importanta pentru diminuarea intensitatii curentilor turburari, tolele
se fabrica din fier cu siliciu.
 Substantele feromagnetice utilizate pentru miezurile bobinelor de înalta
frecventa au rezistivitate mare.

1.8. Energia câmpului magnetic

Descoperirea de către Oersted, în anul 1820, a existenţei câmpului magnetic în
jurul conductoarelor parcurse de curent a pus în evidenţă legătura dintre
fenomenele electrice şi magnetice. Dacă conductorul parcurs de curent electric
creează în jurul său câmp magnetic, atunci de ce n-ar fi posibil să se obţină
electricitate cu ajutorul câmpului magnetic? Această ipoteză a fost formulată
pentru prima dată de către Michael Faraday în anul 1821. În urma mai multor
experimente realizate cu magneţi şi bobine pe parcursul a zece ani, cercetările
lui s-au încununat de succes. Astfel, în anul 1831, Faraday a descoperit inducţia
electromagnetică. Curentul de inducţie are un astfel de sens, încât fluxul
magnetic indus se opune variaţiei fluxului magnetic inductor.

Regula lui Lenz exprimă o proprietate fundamentală a oricăror siste - me fizice:

O acţiune exterioară asupra oricărui sistem stimulează în interiorul lui procese
care tind să atenueze rezultatele acestei acţiuni.

Mărimea fizică Φ egală cu produsul dintre modulul vectorului inducţiei

magnetice B şi aria proiecţiei Sn a suprafeţei cercetate pe planul perpendicular
vectorului se numeşte flux magnetic

Curentul de inducţie are un astfel de sens, încât fluxul magnetic indus se opune
variaţiei fluxului magnetic inductor.

Modul de aplicare a regulii lui Lenz:

– se stabileşte cauza apariţiei curentului de inducţie şi semnul varia - ţiei

fluxului magnetic inductor ΔΦ;

– se determină sensul vectorului i : dacă ΔΦ > 0, atunci i , iar dacă ΔΦ < 0,

atunci i ;

– cu ajutorul regulii burghiului cu filet de dreapta aplicată vectorului i se

stabileşte sensul curentului de inducţie
Tensiunea electromotoare de inducţie (1i ) într-un circuit închis este egală cu
viteza de variaţie a fluxului magnetic prin suprafaţa mărginită de acest circuit
luată cu semnul opus.

Un weber (Wb) este fluxul magnetic printr-un contur închis, la micşorarea

căruia până la zero în timp de 1 s în acest contur ia naştere o t.e.m. de inducţie
de 1 V: 1 Wb = 1 V·s.