Test 24

1.Sintagma “sa se puna in scena” face referire la modul in care omul se afiseaza in fata societatii,
imaginea sa exterioara reliefand-o pe cea interioara.

2.Perioada studiata in cartea pe care autorul o recomanda, “Cultura Renasterii in Italia”, este perioada
renascentista.

3.Descoperirea individualitatii are ca efect : ” o spectaculoasa atentie acordata modului de a te imbraca,

asa incit sa te deosebesti de ceilalti, printr-un stil ”.

4.Vestimentatia ne reprezinta si ne ofera posibilitatea de a ne “afisa” modul de gandire si perceptie

asupra vietii.Desi poate fi considerata o metoda de a “consuma”, avand in vedere superficialitate de
care oamenii dau dovada cand achizitioneaza articole vestimentare cu scopul de a le purta de 2-3 ori iar
mai apoi de a le arunca, vestimentatia nu se opreste aici.Nevoia de individualitate, de a fi unic apartin
firescului uman, nu doar ca vrem sa fim diferiti ci chiar unici, de aceea oamenii recurg la metode poate
chiar extreme de a se individualiza.

5. Individualitatea si vestimentatia sunt aflate intr-o relatie de stransa legatura, caci prin vestimentatie
se impregneaza individualitatea, unicitatea individului. Printr-un stil cat mai expresiv si incomparabil
oricine poate ajunge sa fie individualizat de ceilalti, tendinta spre originalitate fiind reliefata de
consolidarea valorii de unicat a “personalitatii”.

B. Pornind de le vechiul proverb ce afirma ca nu haina face pe om ci cunostintele sale,

vestimentatia are rolul de a “infatisa” ce fel de persoana arati ca esti si nu cine esti cu adevarat, fiind
totodata o metoda de a te exprima si de a te asocia anumitor grupuri prin preluarea stilului acestora.

Un prim argument in consta faptul ca asemenea frumusetii vestimentatia este o marca a

subiectivitatii si ca fiecare om alege diferit modul in care sa se afiseze pe “scena” numita societate.
Imbracamintea infatiseaza cine esti sau cine incerci sa fii, de aceea este foarte importanta pentru ca
ajuta exprimarea propriei viziuni asa cum se sustine si in textul suport: “ea stimuleaza si exprima [...]
modul in care personalitatea umana intelege sa se puna in scena pentru sine si pentru
ceilalti.”Autenticitatea consecinta exprimarii propriei viziuni ofera sentimentul inegalabil al libertatii, o
libertate de exprimare necesara fiind pentru dezvoltarea normala a omului.

Un al doilea argument il consta faptul ca vestimentatia ca mijloc de exprimare a personalitatii

ofera posibilitatea de a incerca si a purta hainele ce ne fac sa ne simtim in pielea noastra, sa fim noi
insine si sa ne exprimam liber si fara constrangeri.Propria tinuta poate oferi sentimentul de siguranta
prin simplul fapt ca ofera convingerea unei imagini imaculate, ce deseori este asociata cu reusita pe plan
profesional precum pe baza propriei experiente po sustine faptul ca modul in care ma imbrac imi
influenteaza viata, oferindu-mi lejeritate si siguranta ca nimic nu ma poate “dobora”.

In concluzie, vestimentatia ca mijloc de exprimare a personalitatii ofera libertatea si totodata

stima de sine necesare pentru dezvoltarea normala a omului intr-o societate in care este vizibila criza
identitatii, autenticitatii.
 II.Doua trasaturi ale artei poetice moderniste

Poemul “ Catre cititori” apartinand lui L.Blaga o ars poetica, evidentiaza caracterul programatic, nevoia
autorului de a-si exprima propria conceptie asupra artei, fapt evidentiat de tema creatiei, accentuandu-
se raportul dintre creatie-cititor dar si dintre creator-citior, relatie definita de criza cuvantului.Neputinta
comunicarii prin cuvant este sugerata de motivul lacrimii, asociat cuvantului acesta contureaza imaginea
unui univers pus sub semnul tacerii, metafora mortii.Caracterul programatic este accentuat si de
folosirea monologului adresat redat de prezenta formelor pronominale si verbale de persoana intai:
“lasati-ma/ sa umblu mut printre voi”, poemul constuindu-se ca un dialog cu cititorul, fapt evidentiat si
de titlul poemului “Catre cititori”.Incadrarea in modernism nu este prefigurata doar de caracterul ideatic
evidentiat de tematica filosofica,tema cunoasterii, ci si in metaforizarea limbajului ce ofera ambiguizarea
semnificatiilor si posibilitatea dublei interpretari.Refuzul perfectiunii formale este accentuat atat de
metafora “ochii inchisi” conturand ruptura de spatiul exterior, dar mai ales de refuzul canoanelor
prozodice reliefat de utilizarea ingambamentului sau a rimei albe, fiind exprimata nevoia eului
expresionist de evadare din propriile limite.

II. Doua trasaturi ale prozei realiste.

Fragmentul extras din opera “Glasul inimii” apartinand lui L.Rebreanu se incadreaza in estetica realista
prin respectarea celor trei principii fundamentale, obiectivitatea,veridicitatea si
verosimilitatea.Obiectivitatea, o consecinta a naratiunii heterodiegetice, naratiune obiectiva cu
perspectiva “dindarat” si focalizare zero realizata din perspectiva unui narator omnipotent si
omniprezent, omniscienta sa permitandu-i sa stie totul despre personaje chiar si cele mai adanci
framantari: ”un val intunecat de tristete juca inaintea ochilor lui...”.Iluzia realitatii, specifica realismului,
este intretinuta de constructia personajelor realizata prin intermediul comportamentismului,
protagonistul Codrea ,veteran de razboi, isi aminteste de vremea tineretii ce aparent ii provoaca
nelinistea : “ ca zguduit dintr-un vis”, neliniste provocata nu doar de rememorarea ci si retrairea
momentelor de razboi “isi trece palmele peste frunte, ca si cand ar vrea sa imprastie de-acolo niste
ganduri posomorate”.

II. Doua trasaturi ale genului dramatic.

Fragmentul extras din opera ”Postasul hazardului” apartinand lui Iosif Naghiu apartine genului dramatic,
fapt evidentiat de folosirea ca mod de expunere dialogul scenic organizat sub forma schimbului de
replici, un dialog intre doua personaje neindividualizare, numele lor, Adresantul si Postasul,
transfigurand caracterul general-uman al semnificatiilor.Hazardul reprezinta miezul conflictului interior
nerezolvabil, caci asociat jocului acesta poate provoca noroc sau ghinion: o excursie in insulele Canare
sau moartea unchiului din provincie.In esenta moartea unchilui parand tragica dar in aparenta aceasta
este doar un mijloc de imbogatire: “unchiul meu a fost un om instarit, atunci vestea trista m-ar putea
transforma intr-un mostenitor”.Cele doua toposuri “Calea Necazului” si “strada Norocului” intruchipeaza
doua perspective diferite asupra vietii, cea pesimista respectiv cea optimista.Intreg conflictul interior al
personajului este determinat de norocul la “ghinion”, incapabil fiind sa iasa din dilema.